Nevastă-mea m-a fericit
De două ori cu-adevărat:
Atunci când ne-am căsătorit,
Și iară când am divorțat.
Studiul Celibatarii din America, realizat de Match.com, arată că persoanele singure care folosesc multe emoticoane în mesajele scrise pe care le trimit au parte de relații intime mai frecvente.

La studiu au luat parte 5.600 de celibatari din SUA, de diferite vârste, etnii și nivel social. Comparativ cu persoanele care nu prea folosesc emoticoane în mesajele trimise, cei care folosesc multe simboluri de acest fel au parte mai des de sex, cel puțin o dată pe lună.
Cel mai folosit emoticon este cel care face cu ochiul. Femeile folosesc mai des emoticonul cu zâmbet, iar bărbații le preferă pe cel cu sărut și pe cel cu inimi în loc de ochi, simbolizând dragostea.
Legătura dintre folosirea emoticoanelor și sex este evidentă, spune antropologul Helen Fisher, care a coordonat studiul. Aceste desene ajută la o transmitere mai clară a sentimentelor, atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente.
Jumătate dintre participanții la studiu au spus că emoticoanele îi ajută să observe personalitatea interlocutorului, iar 35% dintre ei au spus că acestea exprimă sentimentele.
Studiul arată că viața sexuală a celibatarilor este cu atât mai bună cu cât ei folosesc mai multe emoticoane. În plus, aceste persoane par să fie mai interesate de căsătorie, deci de o relație serioasă, nu doar de sex.
Sursa: Daily Mail
– A fost azi băbuca pe la tine?, întrebă farmacista în timp ce-și sorbea ultima picătură de cafea.
– Nu am văzut-o încă, răspunse Maricica, vânzătoarea de la magazinul mixt al comunei. Dar de ce mă întrebi?, se interesă ea luând ambele cești goale de lângă casa de marcat.
– Știi că m-a căutat de cum am deschis? Mi-a cerut dezinfectant, vată, pansament și algocalmin. E drept că mi-a dat în schimb o găleată de zmeură, dar m-a pus pe gânduri. La ce i-or fi trebuind, că nu se vede să fie rănită.
– Și ce te mai miră din partea ei, Olguță?, îi replică Maricica. A fost ciudată de cum a apărut prin părțile astea. Nimeni nu știe de unde vine, unde locuiește și ce hram poartă. Toată ziua umblă în negru, cu o năframă strânsă pe cap, căutând alături de câinele ei prin tomberoane și pe marginea drumurilor. Eu îi mai dau și pe gratis câte o pâine sau o bucată de salam.
– Păi și eu, sări farmacista. Crezi că medicamentele nu valorau mai mult? Mi-e milă de ea, dar cred că ascunde ceva, că prea e tăcută și își ferește privirea. Numai un om vinovat se comportă așa.
– Se zice că și-a omorât bărbatul și a fugit de poliție, șopti Maricica, deși nu era nimeni în magazin.
– Ba eu am auzit că și-a otrăvit copiii, iar apoi a evadat de la azilul de nebuni, îi ținu isonul Olguța.
Dialogul lor se întrerupse, fiindcă tocmai atunci intră înăuntru o femeie de statură medie, îmbrăcată ca de doliu și gârbovită de plasa și coșul pe care le căra. O năframă țărănească, legată strâns sub bărbie, îi acoperea capul și o bună parte din chip. Ce rămânea la vedere părea să arate un ten îmbătrânit și neîngrijit. Mâinile îi erau protejate de mănuși groase, în ciuda vremii călduroase. Mergea șovăielnic și cu privirea în pământ, parcă fiindu-i frică să nu deranjeze cu prezența ei. Ajunse în dreptul Maricicăi, unde dezveli niște ciuperci mari și frumoase pe care le avea în coș:
– Puteți să-mi dați niște alimente la schimb?, i se auzi vocea mai mult șoptită.
– Sigur că da, replică vânzătoarea. Dar unde ți-e câinele?
Străina tresări și ridică preț de o fracțiune de secundă capul, dar imediat își ascunse la loc ochii.
– A rămas acasă, că e rănit, se auzi încet răspunsul
În timp ce Maricica evalua marfa, Olguța o cerceta încă o dată pe femeia misterioasă, căutând noi detalii pentru o viitoare concluzie. Apoi se uită atentă la fiecare produs pe care necunoscuta îl alegea de pe raft și îl punea în coșul golit de ciuperci: pâine, mezeluri, conserve, ouă, lapte. După cât i s-a socotit că merită la schimb. Femeia își înveli cumpărăturile cu o ștergare, mulțumi cu același glas timid și plecă la fel de domol.
– Ai văzut!?, exclamă Olguța, aprinzându-și o țigară. Ți-am zis eu că e cineva rănit. Poate că nu numai câinele, ci și un om atacat de javra aia. De aceea o fi luat mai multă mâncare.
– E ceva ce mă pune pe gânduri, se gândi și Maricica.
În acest timp, femeia în negru își așeză bagajele în căruciorul cu două roți pe care-l căra după ea și o luă încet pe drumul ce ieșea din comună. Pe măsură ce înainta către pădure, capul i se ițea mai des peste umeri, cercetând dacă nu e urmărită de vreo privire curioasă. Liniștindu-se, pasul îi deveni mai vioi și trupul i se îndreptă ca prin farmec. Avea mult de mers, iar timpul era prețios.
Două ceasuri fără popas a durat drumul spre „locuință”. De fapt era o grotă în mijlocul pădurii, înconjurată de arbori deși, tufișuri încâlcite și stânci parcă plantate de mâna unui uriaș. Căruciorul a trebuit lăsat și ascuns la baza stâncilor, iar bagajele cărate pe spate și în brațe. Intrarea avea o ușă bine mascată de mușchi și verdeață, dar ușor de manevrat pentru cel avizat. O lumină palidă, generată de o lampă de petrol, era cea care te întâmpina la prima vedere. După ce ochii se mai învățau cu întunericul, se putea distinge o cămăruță rustică, amenajată cu gust, de ziceai că face parte dintr-o casă decentă.
Având forma unui triunghi, cu intrarea dintr-un colț, pe două laturi erau rafturi cu vase și obiecte de uz casnic, dar și un dulap din lemn masiv. Peretele din față, cu latura cea mai mică, avea încrustat un șemineu grosolan, dar funcțional, de vreme ce se vedea jăratic proaspăt în el. Aproape de acea sursă de căldură, se întindea o saltea pe care se afla un om, iar lângă el veghea un câine ciobănesc.
Femeia se apropie curioasă de el și se puse în genunchi. După ce se asigură că respiră, dădu la o parte pătura groasă și îi cercetă cu groază rănile. Își reveni curând și scoase, rând pe rând, tot ce adusese de la farmacie. Urma partea cea mai grea, dar strânse din dinți și își făcu curaj.
Mesajul unui student român la Londra:
„Dumnezeu a fost UCIS de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!” – 11 ianuarie 2016
O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarea tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.
”Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universități europene. Sunt mândră că am reușit să ajung aici și le voi fi recunoscătoare părinților mei pentru educație și efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu. Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Și uimirea clară la auzul răspunsului ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra. Înainte era un „mi-aș dori, dacă voi avea unde să mă întorc, mă voi întoarce”. Suntem o generație crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Mircea Badea care înjura țara mereu, am crescut fiind educați să admirăm valorile occidentale „superioare” și „ideale”. Credem că politica, cultura și educația cât mai internațională este foarte benefică, credem în globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă, dar păcat că e locuită și parcă tot mai bine e la Londra… Români scumpi, cât putem să ne înșelăm… Ce este Occidentul? Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet, încet toate tradițiile, cenzura comunismului bolșevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăiești cu riscul că un islamist poate să bombardeze pentru Allahul lui locuitorii unei țări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pentru că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi uciși în pântece de către propria lor mamă – avortul fiind văzut ca o metodă contraceptivă, în loc să i se spună crimă, Crăciunul a ajuns un prilej de marketing, aici nu mai există niciun pic de profunzime; relațiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate afaceri, tot ce facem e pentru CV și când vrem să ne căsătorim găsim noi pe net ceva, nu? Lumea discută oamenii, nimănui nu-i pasă ce gândești, ce simți, ce îți dorești. Puțini mai știu să iubească, feminismul distruge relațiile bărbat-femeie tot mai mult, gender role este considerat învățat, așa că nu mai învățăm copiii de mici să se comporte ca băieței sau fetițe, ci îi lăsăm pe ei să își aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de homosexuali creați de societate. Dumnezeu a fost ucis de Occident!!!
De ce oare admirăm atât de mult haosul Europei Vestice? Noi avem oameni, noi știm să trăim, noi râdem pentru că fugim cu nașul de acasă (cu trenul) o săptămână în munți cu corturile. Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!” Noi avem un pământ binecuvântat de oasele și sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat români pentru viitorul nostru și noi să fugim ca orbii în Occident?
De ce acceptăm ca Securiștii comuniști să ne conducă în continuare prin politică și educație? De ce acceptăm ideile occidentale cu brațele deschise? De ce acceptăm ca bărbații noștri să fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâția ani de la căderea comunismului? De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomuniști să fie călcată în picioare și la 26 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele? De ce ești drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale? În Occident unde pleacă bieții români să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe niște sclavi, fiind român ești privit ca o sub-rasă, în Anglia un non-european are mai multe drepturi și privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominația imperiului pentru decenii… Și noi, românii, care avem o țară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roșia montană, delta, Carpații, Dunărea, Marea Neagră… stăm să cerșim și să ne umilim pentru o pâine prin Anglia, Italia și Spania… Îmi plânge inima când văd cum sunt tratați românii pe pământ străin, când acasă la ei puteau mânca din belșug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoților de la putere… care au vândut țara pe nimic. VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aș avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase, dar nopțile îți vor fi îngrozitoare. Omul nu are numai trup de hrănit, mai e și sufletul. Și mai distrugătoare este setea și foamea sufletului îndepărtat de pământ și de neam, decât foamea trupească… Așa că români, plecați, plecați la studii, plecați ca să vedeți în ce hal a ajuns Occidentul liberal, plecați și învățați să vă iubiți țara și realizați ce frumusețe ați lăsat în urmă. Și apoi ne vom întoarce cu toții, valuri, valuri, cu și mai multă forță și dorință de schimbare, și după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, așa să ne ajute Dumnezeu!”
Sursa: email
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Un bețiv, la un bar, comandă primul pahar. Apoi al doilea, al treilea… la al cinșpelea se hotărește să se oprească. Când se ridică de pe scaun să plece, cade pe jos.
– Drace, ce m-am îmbătat! Mă târăsc până în stradă, după care mă ridic și…
Ajunge la ușă, vrea să se ridice și iar cade.
– Ptiu, hai că mă târăsc până acasă, acolo mă ridic și intru în pat.
Ajunge la ușă, vrea să se ridice și cade. Nervos, se târăște în pat, se pune lângă nevastă-sa și se bucură că aceasta nu-l auzise. A doua zi, scandal monstru.
– Bețivule, te-ai îmbătat de ai uitat de tine!!!
– De unde știi?
– M-au sunat cei de la bar și mi-au spus că iar ți-ai uitat scaunul cu rotile.
* Într-un taxi se urcă o călugăriță elegantă și frumoasă. Șoferul, tinerel și frumușel, o privește pe furiș.
Călugărița îl întreabă ce îl frământă… Șoferul oftează…
– Mi-e rușine să vă spun…
– Fiule, nu fi timid… Am auzit și văzut de tot felul în viață, nu te teme că mă poți ofensa din nimica toată…
– Sincer să fiu, spune șoferul, am visat întotdeauna să mă sărute o călugăriță… așa ca dvs…
– Mda, s-ar putea împlini visul tău, spune călugărița, cu condiția să fii catolic și celibatar!
Șoferul: – Păi sunt și catolic, și celibatar!!!
– Bine, spune călugărița, oprește mașina pe dreapta…
Șoferul oprește, călugărița se apleacă spre el și-i aplică un french kiss enorm… După care îl roagă să continue cursa…
Șoferul, emoționat de momentul trăit, începe să plângă…
– Ce s-a întâmplat? – îl întreabă călugărița.
– Măicuță, am păcătuit… te-am mințit! Sunt evreu și căsătorit!
– Deh, zice călugărița, nu-ți face probleme! Și pe mine mă cheamă John și mă duc la un bal mascat…
* Doctorul Popescu s-a culcat cu una dintre pacientele lui și se simțea vinovat de multă vreme. Oricât de mult a încercat să uite această întâmplare, nu reușea. Era mereu copleșit de sentimentul de vină și de trădare a jurământului profesional. Din când în când auzea acea voce calmă, din interiorul lui, care-i spunea:
– Nu te mai stresa; nu ești primul medic care s-a culcat cu o pacientă și nu vei fi nici ultimul. Și ești burlac. Așa că asta e…
Dar, invariabil, o altă voce îl readucea la realitate:
– Popescule, nu uita că ești medic veterinar…
* Mama către Maria:
– Marie, ce ai făcut cu Ion în grădină timp de o oră, în seara asta?
– Nu știu cum se cheamă, dar de acum încolo va fi noul meu hobby.
* O blondă se duce la piață cu o sticlă pentru lapte în mână.
– Dați-mi un litru de lapte de vacă! – îi zice aceasta unei precupețe.
– Nu încape în sticla dumneavoastră, e prea mică.
– Atunci dați-mi un litru de lapte de oaie…
* La o școală de călugărițe, acestora li se ține o prelegere despre deșertăciunea desfrânării:
– Deci, dragi fete, înainte de a călca strâmb, trebuie să vă puneți întrebarea: ”Merită o oră de plăcere pentru o viață plină de rușine?”
O fată din fundul clasei ridică mâna și întreabă:
– Puteți să-mi spuneți și mie cum ați făcut să dureze o oră?
* – Onorată instanță, acest individ m-a alergat prin parc și după ce a reușit în sfârșit să mă prindă, că, deh, nici nu fugeam prea tare, că-s bătrână și io de-acum, s-a uitat chiorâș la mine, apoi a luat-o la sănătoasa înapoi.
– Păi și-atunci, de ce îl acuzați?!, întreabă judecătorul.
– Inducere în eroare și fuga de la locul faptei!, răspunde băbuța.
* Bulă îi spune feciorului:
– A face cunoștință cu o femeie pe internet este neserios.
– Tată, tu unde ai făcut cunoștință cu mama?
– La Casino…
O nouă clasă socială
Se iscă-n țară, și-i buluc,
Din inși cu școală, fără școală,
Toți, robii zeului ”Feisbuc”.
Ei, încă de la grădiniță,
Ținând desigur, l-al lor ”luc”
Nu stau, ca alții, pe oliță,
Ci stau cu toții pe ”feisbuc”.
Crezând că-mparte și dreptatea,
(Din paginile lor deduc)
Toți își dau jos intimitatea
Și se-afișează pe ”feisbuc”.
Căci fără El nu crește grâul,
”Se scutur frunzele de nuc”
Și li-s dușmani și ramul, râul,
Căci nu au conturi de ”feisbuc”.
Nici păsările migratoare
În țări mai calde nu se duc,
De n-au ca viză de migrare
Destule ”laicuri” pe ”feisbuc”.
Și-n vremi ca astea, de răscruce,
Când lumea este în bucluc,
Constat că lumea se conduce
Prin declarații pe ”feisbuc”.
MORALA:
E-atâta ”feisbuceală”-acum
Dar eu presimt că (nota bene)
Va expira-n scurt timp, precum
Oracolul de liceene.
Autor: Ioan F. Adi
– Patru valeți!, strigă victorios Calup, aruncând cele patru cărți pe masă. Te-am luat de data asta, Romeo!
Matahala râdea cu gura larg deschisă, iar brațele-i butucănoase erau gata să adune movila de bancnote din centrul mesei. Dar tânărul căruia i se adresase nu părea afectat de bucuria partenerului de joc. Schiță doar un zâmbet în colțul gurii și ridică brațul drept, cerând răbdare. Lui Calup îi îngheță râsul pe chip, pierzându-și instantaneu partea sonoră. Asistă astfel la etalarea celor patru dame, pe care Romeo o derulă liniștit în fața lui.
– Nu se poate, băiete!, strigă matahala enervată. Ai trișat! Știam eu că e ceva necurat la tine.
– Sunt mai norocos, asta e. Sigur că, atunci când pierzi o sumă atât de mare, e mai greu să recunoști, răspunse tânărul cu același zâmbet incitant.
– Daaa? Dar ce zici de cartea asta?, întrebă Calup întorcându-și cea de-a cincea carte.
Era încă o damă, cea de-a cincea. Ceilalți doi parteneri rămaseră cu ochii căscați de uimire. Agentul de poliție, Dragoș, zis și Tatuatu, simțea că va urma o cafteală pe cinste, și duse instinctiv mâna spre buzunar. Primarul Ruha, cu numele de alint Bombonel, își trase scaunul mai deoparte, pentru a se feri de eventualele lovituri scăpate de sub control. Romeo, de fapt Romi sau Romică, se înroși puțin, iar zâmbetul îi dispăru complet.
– De când jucăm cu cinci dame, băiete?, urlă Calup prinzându-l de mâini și ațintindu-l de aproape cu privirea. Nu poți să ai noroc și la cărți, și în dragoste!
– Jur că nu-i adevărat! Tu ai scos încă un as!, ripostă Romeo, vrând să-i convingă și pe ceilalți doi.
Apoi se smulse cu iuțeală din strâmtoarea matahalei și se ridică în picioare. Exemplul lui îl urmară imediat și ceilalți jucători.
– Măi Romică, eu zic să recunoști că ai pierdut și să lași banii. Altfel s-ar putea să iasă rău, interveni împăciuitor Dragoș.
– Ok! Să fie ai lui, că nu m-au făcut pe mine 12.000 de lei, cedă tânărul.
– S-o crezi tu!, veni răspunsul răspicat al matahalei, care nu se mai putea controla. Aruncă masa ce-i despărțea, iar hârtiile se împrăștiară plutind prin toată încăperea.
– Nu e prima dată când îmi furi banii, doar că de data asta te-am prins. Ai să-mi plătești acum și pentru dinții pe care mi i-ai scos anul trecut în încăierare. Și pentru fetele pe care mi le-ai momit în patul tău. Ești mare cuceritor, nu-i așa? Nu ierți nimic, că-i fată mare sau nevastă cu bărbat acasă. Știți și voi, Bombonel și Dragoș, la ce mă refer.
Spunând astea, Calup se avântă să-l zdrobească pe acuzat. Doar că, la dimensiunile lui, viteza de atac era mai mică decât reacția tânărului, care se pare că știa ceva arte marțiale. Astfel că, după câteva eschivări și lovituri scurte, matahala era țintită la pământ, făcând spume la gură printre înjurături. Probabil că sesizase lipsa altor doi dinți de aur, cu care se fălea de obicei la fiecare rânjet.
– Ți-am spus să stai blând, măi calup de grăsime. Nu te interesează pe tine cu cine mă culc, că ai destule fete care lucrează pentru tine. Eu nu m-am băgat în treburile tale, nici în ale lui Bombonel sau Tatuatu. Ia-ți banii de azi și lasă-mă în pace, altfel data viitoare îți tai boașele. Ai înțeles?
Dar o lovitură cu patul pistolului, primită de Romeo în moalele capului, îl doborî pe acesta la pământ, lăsându-l fără cunoștință.
– Mi-a ajuns și mie, zise Dragoș în timp ce-și băga arma înapoi. Credeți că nu știam de escapadele lui cu nevastă-mea? Ce te uiți, Bombonel? Să nu-mi spui că tu erai atât de naiv! I-o trăgea și Angelei tale de-i zburau fulgii.
Bombonel înghiți în sec, în timp ce Calup se ridică suflând ca un taur în călduri.
– Ce facem cu el?, îl întrebă Dragoș.
– Îl mătrășim, o dată pentru totdeauna, răspunse matahala dându-i o lovitură de picior în burtă.
– Fiți serioși!, se sperie primarul. Nu mă băgați într-o crimă, că eu sunt cel mai expus.
– Nu ai de ales, Bombonel. Oricum ți-a pus coarne de râde tot orașul de tine. Arată că ești bărbat și răzbună-te!
– Nu pot să-l omor, n-am omorât nici măcar o găină!, se plânse iar primarul.
– Nu vei fi singur. Uite că îl avem aici și pe reprezentantul legii, care ne dă binecuvântarea. El are pistol, ție îți împrumut cuțitul meu, dar numai după ce-l operez puțin. Va fi doar o formalitate pentru tine.
– Și cum scăpăm de cadavru?, se interesă calm Dragoș.
– Îl băgăm în portbagajul mașinii mele și-l duc într-un loc unde nu-l mai găsește nimeni. Doar noi trei vom ști ce sa întâmplat, iar secretul ăsta ne va uni și mai mult. De acord?, întrebă Calup.
Polițistul nu se codi, iar în cele din urmă se hotărî și primarul. Matahala scoase un cuțit lucios, în timp ce chipul îi exalta de satisfacție.
Dr. Paulo Ubiratan – Porto Alegre, Rio Grande do Sul, într-un interviu acordat televiziunii locale, a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna.
Întrebare: Exercițiile cardiovasculare prelungesc viața?
Răspuns: Inima a fost făcută pentru a bate de un număr de ori… Nu-ți irosi bătăile cu exerciții. Totul, în cele din urmă, se uzează.
Accelerarea inimii nu vă va face să trăiți mai mult. E ca și cum ai spune că se poate mări durata vieții unei mașini, dacă o faceți să meargă mai repede. Vrei să trăiești mai mult? Trage un pui de somn!
Î: Ar trebui să mă opresc cu consumul de carne roșie și să mănânc mai multe fructe și legume?
R: Trebuie să înțelegeți logica eficienței… Vaca ce mănâncă? Iarbă și porumb. Ce sunt astea? Plante. Deci, o friptură nu este nimic altceva decât un mecanism eficient de a introduce legume în corpul nostru. Vrei să mănânci niște boabe – mănâncă pui!
Î: Ar trebui să reduc consumul de alcool?
R: Categoric, nu! Vinul se face pe bază de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnă că acesta trage apa din fructe, astfel încât să profiți din plin de ea. Berea se face, de asemenea, din cereale. Le puteți consuma!
Î: Care sunt avantajele unui program regulat de exerciții fizice?
R: Filosofia mea este: dacă nu aveți nicio durere… sunteți bine!
Î: Flexiunile ajută la reducerea grăsimii?
R: Categoric, nu! Exersarea unui mușchi doar îl face să crească în dimensiune.
Î: Ciocolata face rău?
R: Ești nebun? E cacao! O altă legumă! Este bună pentru a fi fericit! Și ține minte: Viața nu ar trebui să fie o călătorie până la mormânt, cu intenția de a ajunge sănătos acolo, cu un corp atractiv și un organism bine conservat. Mai bine apucă celălalt drum: bere într-o mână, chips de cartofi în cealaltă, mult sex și un organism complet uzat, pe deplin folosit, strigând că… *A MERITAT SĂ FACI CĂLĂTORIA!*
*REMEMBER:* Dacă a umbla mult înseamnă a fi sănătos, poștașul ar fi nemuritor!
Balena înoată toată ziua, mănâncă doar pește, bea apă și totuși e TARE GRASĂ!
Un iepure aleargă toată viața și trăiește 15 ani; o țestoasă nu aleargă NICIODATĂ și trăiește 450 de ani.
Sursa: e-mail