Zece reguli de aur ca să slăbești

Posted on by racoltapetru6

E deja vară și încă nu ai ajuns la greutatea optimă? Nu intra în panică și nici nu te grăbi să dai jos în timp record cele câteva kilograme care te supără. Mai bine trage adânc aer în piept și înarmează-te cu răbdare! Slăbirea vine mâncând inteligent și aplicând câteva reguli importante! Iată-le!

1. Nu-ți propune să dai jos mai mult de un kilogram pe săptămână.

2. Mănâncă puțin și des, de 5 ori pe zi, pentru a evita senzația acută de foame.

3. Optează pentru cât mai multe legume datorită conținutului de fibre care dau senzația de sațietate.

4. Nu te gândi să ții dietă, mai degrabă țintește schimbarea stilului de viață.

5. Nu termina totul din farfurie și bea cât mai multă apă.

6. Evită dulciurile pentru că îți va fi foame la scurt timp după ce le consumi.

7. Nu mânca după ora 7 seara.

8. Renunță la lift, mergi mult pe jos și încearcă să ajungi la sală de cel puțin 3 ori pe săptămână.

9. Consumă proteine din ou, pește și brânză slabă care te vor hrăni corect și-ți vor menține starea de sațietate.

10. Nu cumpăra alimente hipercalorice. Un frigider garnisit cu iaurturi, legume proaspete, fructe, pește și apă plată nu te va îmbia la abuzuri alimentare.

Soda caustică în mâncare – E524

Posted on by racoltapetru6

„Acum câteva zile eram la bucătăria firmei și sporovăiam cu femeia de serviciu care ne povestea că, în trecut, a lucrat la o fabrică de sticksuri și covrigei. Zicea femeia că înainte de-a fi băgați la cuptor, se toarnă peste ei sodă caustică. Ca să fiu cinstit, mi s-a părut absolut idioată istoria și i-am replicat că nu pot să cred așa ceva, că probabil se înșală. Ea a insistat precizând că treaba ei era să dizolve praful de sodă în apă, dar atunci când se stropea pe mâini, se irita rău pentru că era foarte acidă. În timp ce discutam, a apărut un coleg care a zis că știe de mult de asta fiindcă un amic lucrează la o fabrică mare de panificație și i-a povestit că se pune sodă pe covrigei și sticksuri. Am plecat acasă destul de confuzat și am luat în drum o punguță de sticksuri. Pe lista de ingrediente erau lucrurile banale, cum e făina, apa, sarea, dar și câteva E-uri. Ca să mă lămuresc le-am căutat pe net și am descoperit cu uimire că unul dintre ele, mai exact E524, chiar asta este în realitate: …soda caustică!!!

Deci în mod oficial, producătorii de sticksuri și covrigei recunosc cu onestitate că toarnă sodă pe produse.

Sunt E-uri inofensive, unele foarte periculoase și cele mai multe despre care nu se știe exact cât de periculoase. Mai departe, m-am întrebat pentru ce naiba e nevoie să se pună tocmai sodă pe covrigei și am căutat pe net. Am găsit multe informații și se pare că e un subiect cunoscut de mult timp. Explicația este că soda face ca la coacere să se formeze un strat caramelizat și crocant. Deci, ca să fie crocant, se pune sodă, care dă și un gust anume, ușor de recunoscut, și chiar un miros specific”.

„Cică, secretul cojii maronii, lucioase și ușor înțepătoare la gust, care se desprinde ușor de pe pretzelsul bavarez, este scufundarea acestora într-o baie de sodă caustică înainte de a fi băgați la cuptor! Ca fapt divers, majoritatea sticksurilor pe care le mâncați au trecut și ele printr-o baie de sodă caustică (puteți testa asta cu vârful limbii pe un stick, unde veți simți un gust ușor chimic și înțepător, de săpun sau detergent). Evident, este vorba despre o concentrație de doar 3% (30g/2 linguri de sodă la 1L de apă), iar rolul acestei băi bazice (după cum am învățat noi la chimie) este de a reduce aciditatea de la suprafața covrigului, permițând amidonului din cocă să se transforme în zahăr, care se va carameliza frumos și elegant.

Mai vă vine să mâncați, după ce ați aflat toate acestea?

Sursa: e-mail

 

Planeta Paradis: Pe urmele Reginei

Posted on by racoltapetru6

Nu tare ar fi vrut Relu să se îndepărteze de Zakala, dar negocierea cu ronii nu putea fi făcută de altcineva. Acum era nerăbdător să ajungă înapoi la fui, unde o lăsase pe prizonieră, sub o pază numeroasă și atent selectată. La casa de de pe malul oceanului nu ar fi avut condițiile necesare și prezenta un pericol iminent pentru familia lui. Chiar și așa, o presimțire sumbră îl încerca pe măsură ce se apropia de destinație.

Putea să vadă, încă înainte de aterizare, agitația neobișnuită care cuprinsese toată așezarea, iar bănuielile i s-au adeverit imediat după ce a ajuns la sol. Regina evadase din închisoarea improvizată, adică dintr-o cameră închisă și bine păzită. Halanii nu aveau spații de detenție, ei pedepsind cu exilarea orice faptă care le încălca legile. De aceea nici nu știau cum trebuie să se comporte un temnicer, chiar dacă printre ei era și Bogdănel. Astfel că, atunci când doi luptători au intrat să-i ducă ceva de mâncare, Zakala le-a luat viața cu ușurință și fără să aibă vreo armă. De abia apoi s-a înarmat cu două săbii și a făcut cărare printre bărbații de afară.

Norocul celor care nu i-au stat în cale, deci și al lui Bogdănel, care era cu Carmen la o scaldă în apa termală. Opt halani au fost omorâți și mai bine de zece, răniți, printre care era și Ucu. Bobo a scăpat neatins, ba a reușit să o rănească destul de grav la brațul drept pe Regină, cu o săgeată. Altfel, măcelul ar fi fost și mai mare. Oricum, era o tragedie majoră din toate punctele de vedere și nu era timp de pierdut, chiar dacă aveau morți de înhumat și răniți de îngrijit.

Mai mult ca probabil că Zakala o luase spre nord, în speranța că va ajunge la oamenii ei. Relu a adunat imediat două echipe de câte opt luptători, care au pornit în căutarea fugarei, pe căi diferite. Primul grup îl conducea el, iar pe al doilea, Bogdănel, care era însoțit și de Bobo, bun căutător de urme și un sprijin de nădejde în luptă. Comunicarea dintre cele două echipe se făcea periodic, prin semnale acustice și luminoase. Echipa Marelui Șef trebuia să ajungă pe drumul cel mai scurt la Florica și Gavrilă, pentru a-i proteja de eventuala vizită a Reginei.

Erau conștienți de misiunea deosebit de periculoasă, mai ales că începea să se întunece și se vedeau nevoiți să aprindă torțe. Astfel deveneau ținte ușoare pentru cazul în care evadata s-ar fi decis să atace. Relu își ținea oamenii aproape, iar unul dintre ei „citea” fiecare semn sau urmă găsită. Nu erau multe și niciuna încurajatoare, așa că mergeau mai mult după instinct, ținând drumul drept spre râul Sumur. Ochii jivinelor luceau adesea în preajma lor, dar focul le ținea la o anumită distanță. Nu a fost o surpriză când au găsit leșurile mai multor capani sălbatici. Era opera Zakalei, care s-a apărat cu succes de atacurile haitei, folosind doar săbiile. Cu toții sperau că o vor găsi undeva leșinată sau lipsită de vlagă, din moment ce era rănită și istovită.

Dar când au ajuns la apă, deazmăgirea le-a fost mare văzând că le lipsește o ambarcațiune, chiar dacă fusese bine ascunsă. De parcă Regina ar fi cunoscut locurile sau era expertă în orientare. Bine că nu puseseră ambele canoe alături, căci astfel, trei halani și Relu s-au îmbarcat în cea aflată mai în aval. Ceilalți vânători au pornit la întâlnire cu echipa lui Bogdănel.

Acum putea Marele Șef să reducă din distanță, ținând cont de faptul că ei puteau vâsli câte doi, în timp ce Zakala era singură și se folosea doar de o mână. Dar mai ales că, în multe locuri, apa se scurgea lin. Însă, cu tot efortul depus, nu au avut parte de întâlnirea așteptată, iar grijile creșteau în intensitate. Era trecut de miezul nopții când au ajuns la prietenii lui și de abia atunci a răsuflat Relu ceva mai ușurat. Zakala nu trecuse pe aici. În schimb oboseala își spunea cuvântul și aveau nevoie de câteva ore de odihnă. Oricum se impunea un nou plan de căutare.

Dimineață, înainte ca altcineva să bage de seamă, Relu porni singur mai departe. Se frământase ore în șir și ajunse la concluzia că era mai bine pentru toți așa. Oriunde ar fi, Zakala o să-l caute în primul rând pe el, pentru a se răzbuna. Desprins de ceilalți, o convingea mai ușor să-l atace, iar soarta va decide ce se va întâmpla mai departe.

După câteva calcule și căutări, pământeanul găsi canoea Zakalei, abandonată în apropierea Deltei. Câteva pete de sânge arătau că sângerarea nu se oprise sau că fusese rănită și în atacul capanilor din pădure. Urmele duceau, așa cum era de așteptat, de-a lungul plajei, spre intrarea în pădurea ce ocolea golful și se întindea apoi până la tabăra ronilor.

Vreme bună sau frumoasă?

Posted on by racoltapetru6

Pentru mulți dintre noi, vremea bună sau frumoasă e cam același lucru. Mă uit și eu, ca tot omu’, la știrile meteo, pentru ca să nu mă prindă vremea nepregătit. Indiferent pe ce post nimeresc, toți prezentatorii, precum și anturajul lor, se bucură când e vorba de soare, căldură și cer senin. Tot ei se întristează atunci când se anunță ploi sau timp noros, de parcă ar fi o nenorocire. S-ar părea că lumea se gândește numai la vacanțe, la concedii, la plajă sau excursii, altfel nu se explică această aversiune pentru precipitații sau „vreme urâtă”, cum i se mai spune.

Așa o fi normal, dar atunci înseamnă că eu mă încadrez încă o dată printre cei anormali. Pentru că îmi place ploaia, mai ales când vine după mai multe zile de caniculă. Ploaia mă face să visez cu ochii deschiși, îmi umple nările de mireasma proaspătă a solului udat, mă uimește mereu prin vitalitatea pe care o transmite celor prinși pe străzi, mă liniștește prin ritmul ei și apoi mă adoarme lin, ca un somnifer. Tare-i bine când plouă!

E drept că nici ploaia în exces nu-i bună, cum nu-i bun nici soarele prea puternic și canicula. Ideal ar fi să avem parte în fiecare zi de o repriză de ploaie, care să mai răcorească pământul, aerul și pe noi. Asta ar însemna pentru mine vremea bună și frumoasă, dar și prielnică agriculturii, florilor, naturii în general. Doar aceia care-s în concediu la mare sau la munte ar vrea să fie mereu senin, dar turiști sunt mereu. Și cât la sută din populație îl reprezintă ei? Doar pentru această minoritate afirmăm că e vreme bună doar atunci când soarele strălucește?

Realitatea e alta, și o bună parte dintre noi așteptăm ploaia ca pe o izbăvire. E nevoie de ea, iar țăranii o compară cu aurul, atunci când vine la timp. Ieri a poposit și la noi, aerul a devenit mai respirabil, oamenii mai vioi. Bucurați-vă de vreme bună, cu ploaie sănătoasă, cu artificii de fulger și pocnitori de tunet! Nu credeți că-i frumos?

Cea mai mare minciună în numele părintelui Arsenie Boca!

Posted on by racoltapetru6

CEA MAI MARE MINCIUNĂ ÎN NUMELE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA! BISERICA CÂȘTIGĂ SUME ENORME DE BANI!

boca

În orice magazin de obiecte bisericești vei găsi o colecție întreagă de cărți scrise de părintele Arsenie Boca. Multe din acestea se află chiar în magazinele arhiepiscopiilor BOR din toată țara.

Cu toate acestea, Arsenie Boca a scris doar o singură carte, „Cărarea Împărăției”. O altă carte, „Cuvintele vii”, ar fi fost scrisă de maici, după predicile duhovnicului.

Editura care deține drepturile de autor pentru aceste titluri vinde cărțile la prețuri pe care puțini credincioși și le pot permite, 110 lei bucata.

Cum fenomenul Arsenie Boca crește de la an la an, edituri mai mici au scos pe piață o mulțime de cărți cu citate atribuite duhovnicului, iar prețurile sunt mult mai mici: între 2 și 15 lei. Piața de carte bisericească aduce profit de aproximativ 20 de milioane de euro pe an, iar titlurile care au o legătură directă sau indirectă cu Arsenie Boca reprezintă aproape 30% din piață.

Sursa: romaniatv.ro

Cocktail umoristic

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Cică-i doar o poezie:
„Iar avem o vară dură,
Fuge lumea de căldură.
Numai Ponta, erou mare,
Iarăși fuge de… răcoare.”

* – Domnule doctor, fumatul afectează gândirea?
– Nu prea, deoarece cel care gândește câtuși de puțin, nu fumează deloc…

* – Ce ar face Busu dacă ar pleca de la Pro Tv?
– Ar pierde vremea…

* Dilema africanului:
Când mă nasc sunt NEGRU,
Când cresc sunt NEGRU,
Când stau la soare sunt NEGRU,
Când mi-e frig sunt NEGRU,
Când sunt bolnav sunt NEGRU,
Iar când mor sunt tot NEGRU!
Iar tu, tipule ALB,
Când te naști ești ROZ,
Când crești ești ALB,
Când stai la soare ești ROȘU,
Când ți-e frig ești ALBASTRU,
Când ești speriat ești GALBEN,
Când ești bolnav ești VERDE,
Iar când mori ești CENUȘIU
Și tu mă numești pe mine… DE CULOARE!

* Un orb pipăia o răzătoare de legume din bucătărie:
– Cine a scris porcăria asta?

* Un polițist este la pescuit. Pescuiește vestitul peștișor de aur, dar, fiind prea mic, îl aruncă înapoi în apă. La care peștișorul:
– Mi-ai salvat viața, poți să-ți dorești trei lucruri de la mine!
Polițistul cugetă ce cugetă și zice:
– Buletinul, permisul și talonul.

* – De ce cotcodăcește găina după ce face oul?
– E bucuroasă că nu a rămas însărcinată.

* Șoricelul o ia de nevastă pe elefănțică. După noaptea nunții, îi spune:
– Am fost blând cu tine azi-noapte. Nu te-a durut deloc, așa-i, micuța mea?

* Întrebare: – Care este diferența între capitalism și socialism?
Răspuns: – Capitalismul este exploatarea omului de către om. În socialism este exact invers.

* Un avion nu poate porni din loc. Stewardesa anunță:
– Doamnelor și domnilor! Sub picioare aveți o mică trapă. Deschideți-o și scoateți picioarele afara. Așa, mulțumesc. Acuma fuga, fuga, fuga!!!

* O discuție între doi copii, în camera lor. Băiețelul către fetiță:
– Ce-i vei cere lui Moș Crăciun anul acesta?
– O păpușică Berbie. Dar tu?
– Eu îi voi cere un Tampax!
– Tampax? Ce e asta?
– Hmmm, habar n-am! Dar zic la televizor că dacă-l folosești poți merge la plajă în fiecare zi, să mergi cu bicicleta, să înoți în piscină, să dansezi, să alergi, să faci o mulțime de lucruri… fără ca nimeni să-și dea seama!

* S-au adunat într-un loc trei francezi. Au băut șampanie și cognac. Au fumat un trabuc, au mai băut o cafea. Și-au tras câțiva pumni, și-au învinețit puțin ochii. Într-un cuvânt, s-au relaxat civilizat și au plecat în liniște.
S-au adunat într-un loc trei ruși. Au băut vodka și alcool dublu rafinat. S-au luat la bătaie, s-au tăiat în câteva geamuri sparte, după care s-au dus la casele lor. Într-un cuvânt, s-au relaxat civilizat și au plecat către casă în liniște.
S-au adunat într-un loc trei americani. Au băut whisky și gin, au jucat poker, au rupt douășpe scaune, au împușcat toate lustrele din bar, s-au rănit puțin și s-au dus în liniște, satisfăcuți, să se culce.
S-au adunat într-un loc trei români, au băut țuică și-un zaibăr, au făcut politică, au scos cuțitele, s-au tăiat puțin, și au plecat pe trei cărări spre casele lor.
S-au adunat într-un loc trei arabi. Au aruncat în aer un autocar, un hotel și un supermarket, au deturnat un avion, l-au ciocnit de un zgârie-nori, au detonat 30 kg TNT… total 3458 victime.
Iată ce face omul când n-are voie să bea!!!

* O asistentă vine la lucru cu un decolteu foarte îndrăzneț. O colegă o întreabă:
– Fato, ce-i cu decolteul ăsta?
– Am o dispută cu doctorul și vreau să-i țin piept.

* Un cuplu tânăr căsătorit, ambii virgini până la căsătorie, petreceau prima noapte împreună, distrându-se până în zori. Dimineața, el se duce la duș și, neavând prosop, o roagă pe tânăra soție să-i aducă unul. Aceasta, când deschide ușa și-l vede pentru prima dată gol din cap până-n picioare, rămâne înmărmurită. Arătând spre zona cu pricina, întreabă:
– Ce-i chestia aia mică?
Soțul, vizibil rușinat, îi răspunde:
– Știi, asta-i chestia aia cu care ne-am distrat atât de bine azi-noapte!
Ea își duce mâinile la gură și întreabă contrariată:
– Doamne, doar atât a mai rămas din ea?!

Cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile

Posted on by racoltapetru6

Doar pentru că cineva a inventat ceva, nu înseamnă că a fost mulțumit de rezultat sau de modul în care a fost folosită invenția sa. Mai jos aveți cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile.

einstein-oppenheimer

1) J. Robert Oppenheimer/Albert Einstein – bomba atomică

J. Robert Oppenheimen, directorul laboratorului Los Alamos în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este creditat cu invenția bombei atomice, însă aceasta n-ar fi fost posibilă fără munca lui Albert Einstein.

În ciuda asocierii sale cu formațiuni de stânga, Oppenheimer a salutat oportunitatea de a juca un rol în eforturile de război. Ulterior, însă, a ajuns să aibă sentimente incerte în legătură cu bomba atomică. „Nu am niciun fel de remușcare în legătură cu fabricarea bombei… În legătură cu felul în care am folosit-o, înțeleg de ce s-a întâmplat așa și apreciez noblețea cu care oamenii cu care am lucrat au luat decizia. Dar nu am sentimentul că s-a procedat corect. Ultimatumul dat Japoniei a fost plin de platitudini pioase… guvernul nostru ar fi trebuit să fii spus lumii și Japoniei cu mai multă claritate ce înseamnă bomba”, a spus el.

Einstein s-a exprimat mai puțin echivoc. Ani mai târziu el a spus că regretă semnarea scrisorii pentru președintele Roosevelt, în care cerea să sprijine cercetarea privind reacțiile nucleare în lanț și folosirea acestora ca o armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. „Dacă aș fi știut că nemții nu vor reuși să producă o bombă atomică, nu aș fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul.

2) Mikhail Kalashnikov – AK47

Kalashnikov a dezvoltat pușca semi-automată care îi poartă numele pentru arma rusă, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce a fost martor la moartea a numeroși soldați, fiind la rândul său rănit în bătălie. Destinată a fi o armă simplă ce poate fi făcută ieftin cu ajutorul mijloacelor de producție în masă disponibile la acea dată, Kalashnikov, care a murit în 2014, a trăit să vadă cum arma sa este, în rândul pistoalelor-mitralieră, responsabilă de cele mai multe morți din istorie.

„Mă tot întorc la o întrebare. Dacă arma mea a luat atâtea vieți se poate ca eu… un credincios ortodox, să fiu de vină pentru aceste morți, chiar dacă sunt inamicii mei?”, a scris el într-o scrisoare pentru un cleric rus.

3) Bob Propst – spațiile cubice de birou

În timp ce lucra pe postul de consultant pentru Herman Miller, în anii 1960, Bob Propst i-a făcut cunoștință Americii cu birourile deschise, dar și cu spațiile cubice destinate unui singur angajat. Scopul acestora a fost să le ofere angajaților cu experiență un spațiu mai „flexibil și fluid”, după cum a explicat el pentru New York Time în 1997.

Companiile au privit invenția sa drept o metodă de a economisi bani. Propst a ajuns să-și urască invenția, catalogând-o drept o „nebunie monolitică”.

4) Kamran Loghman – sprayul cu piper

Kamran Loghman a lucrat pentru FBI în anii 1980 și a ajutat la transformarea sprayului cu piper într-o armă. El a fost, de altfel, cel care a scris manualul de folosire a acestuia pentru ofițerii departamentului de poliție.

În urma incidentului de la Universitatea din California, din 2011, când polițiștii au folosit sprayul colorat într-un portocaliu deschis împotriva a ceea ce New York Times a descris a fi „protestatari docili”, Loghman a rupt tăcerea. „Nu am mai văzut până acum o utilizare atât de inadecvată a unor agenți chimici”, a spus el.

5) John Sylvan – capsulele de cafea

Invenția lui Sylvan a făcut posibilă apariția unor branduri precum Nespresso sau Tassimo. Capsulele de cafea le-au permis la milioane de oameni să-și ia „doza” de nicotină cu ușurință. „Uneori mă simt prost că am făcut asta. Este ca o țigară pentru cafea, un mecanism de livrare a unei substanțe ce provoacă dependență”, a spus el în urmă cu câțiva ani.

Sursa: Mental Floss

Moartea poate fi întoarsă din drum

Posted on by racoltapetru6

Moartea poate fi întoarsă din drum, spun specialiștii

Granița dintre viață și moarte nu este atât de netă cum se credea odinioară; progresele în studiul resuscitării permit readucerea oamenilor la viață chiar după mai multe ore de la oprirea bătăilor inimii și după ce fuseseră declarați morți, afirmă medicii.

moarte

În decursul istoriei, când oamenilor li se opreau bătăile inimii și încetau să mai respire, erau practic morți, spune dr. Sam Parnia, profesor la State University of New York. „Nu puteai face nimic pentru a schimba această stare de lucruri”.

Însă, pe măsură ce descifrau misterele morții la nivel celular, oamenii de știință au învățat că moartea nu se petrece într-o clipă, ci este un întreg proces. Abia după ce o persoană „moare” conform definiției curente pe care o dăm morții, celulele corpului își încep propriul proces al morții, care poate dura ore întregi, iar noi, potențial, putem inversa acest proces.

Cândva, se credea că după ce inima a încetat să mai pompeze sânge în corp, nu mai trec decât câteva minute până când creierul să sufere leziuni permanente din cauza lipsei de oxigen și nutrienți în celulele sale. Dar această concepție, afirmă oamenii de știință, este depășită.

Când inima încetează să bată, procesul morții abia începe, spune dr. Stephan Mayer, profesor de neurologie la Columbia University. Vătămarea creierului ca urmare a lipsei de oxigen survine în etape. În câteva secunde, activitatea creierului este deja afectată, dar abia după minute bune celulele lipsite de glucoză încep să desfășoare etapele procesului de moarte celulară programată.

„Când o persoană a fost lipsită de oxigen, știm că există un întreg set de semnale care încep să anunțe celulele că e vremea să moară. Așa că avem ocazia să modificăm această programare măcar un pic, ca și cum am spune: așteaptă, pune frână”, explică dr. Lance Becker, profesor în domeniul medicinei de urgență la University of Pennsylvania.

Informația despre modul în care ar putea fi oprit procesul morții sunt furnizate de cazurile unor persoane care au fost readuse la viață cu vătămări cerebrale reduse ori chiar absente, după ore întregi în care creierul și inima lor nu prezentaseră semne de activitate. În afară de o bună îngrijire medicală, cu proceduri specifice situațiilor critice, factorul esențial este hipotermia, spun specialiștii.

Hipotermia este o stare în care temperatura internă a corpului este scăzută cu câteva grade sub temperatura normală (de cca. 37 grade Celsius). Mai multe studii indică faptul că hipotermia protejează creierul, deoarece micșorează necesarul de oxigen al celulelor și întrerupe procesele de moarte celulară, îmbunătățind astfel șansele de supraviețuire și recuperare.

Totuși, există limite ale acestei abordări: deși metodele de răcire a corpului au îmbunătățit șansele de recuperare ale multor pacienți după producerea stopului cardiac, se poate ajunge la un moment când vătămarea este prea avansată și este prea târziu pentru ca pacientul să-și mai poată reveni, spun specialiștii.

Mai mult, oamenii de știință au aflat că recuperarea deplină depinde de modul în care a fost tratat pacientul după ce inima a fost repornită și de felul în care a fost reîncălzit corpul după starea de hipotermie. Un flux brusc și puternic de sânge și un flux mare de oxigen pot să înrăutățească starea pacientului; în schimb, furnizarea de oxigen către creier în mod prudent, treptat, poate fi esențială pentru resuscitare.

Din păcate, puține spitale din lumea occidentală aplică hipotermia ca parte a protocolului medical de resuscitare. Într-o lume ideală, resuscitarea ar trebui realizată nu de oameni, ci de aparate automate, care ar aplica manevrele de compresie toracică atâta timp cât ar fi necesar și ar regla fluxul potrivit de oxigen și sânge spre creier.

Aceste noi descoperiri suscită și probleme de ordin etic, legate de obligația sau permisiunea ca medicii să încerce să readucă la viață pacienți a căror inimă a încetat să bată cu ore în urmă și care ar supraviețui, dar cu leziuni cerebrale grave, poate într-o stare de comă ireversibilă.

Dr. Mayer argumentează însă că informațiile noastre despre leziunile cerebrale și despre moarte sunt incomplete și nu este întotdeauna clar cât de avansată este vătămarea creierului și dacă este sau nu reversibilă. Ceea ce au învățat oamenii de știință, în ultimii ani, este că informațiile lor anterioare despre ireversibilitatea leziunilor cerebrale sunt cu totul eronate; prin urmare, e necesar să fie prudenți și să nu se grăbească să spună că nu mai e nicio speranță, înainte de a investiga amănunțit starea pacientului.

Sursa: Live Science