A venit rândul pământenilor să se sfătuiască dacă se cuvine să accepte propunerea măgulitoare a halanilor. Funcția de Mare Șef era o răspundere majoră, care aducea multe schimbări în cadrul familiei, mai ales că Relu ar fi trebuit să stea mult timp printre supușii săi. Pe de altă parte, refuzul i-ar fi supărat și chiar jignit pe aceia care-și puneau speranțe în prietenul lor. Acesta a fost principalul motiv pentru care Relu a fost sfătuit de ai lui să primească titlul și să găsească o cale prin care să-și împartă timpul între fui și locuința de la malul oceanului.
Primul ordin dat de noul Mare Șef a fost să se defrișeze arborii pe o distanță suficient de mare pentru o pistă de aterizare a zifarilor. Apoi, pământenii au pornit spre casă, însoțiți de Hita și Șivu, urmând ca Relu să revină în zbor. Dar tocmai când urmau să traverseze canionul, s-a produs cutremurul.
Relu era în față și trecuse de jumătatea podului, când pământul s-a mișcat puternic iar funiile dinspre grupul care-și aștepta rândul s-au desprins, căzând în paralel cu zidul de pe malul opus. Pământeanul a apucat să se prindă și acum stătea atârnat, balansându-se, în timp ce cutremurul părea că nu se mai oprește. Era în pericol ca și capătul ăsta al podului să cedeze și omul căută febril un punct de sprijin în stânca de care se tot freca. Așa a văzut, lateral sub el, o nișă care părea destul de mare pentru a-i permite o aterizare și adăpostire temporară. S-a balansat mai mult, a calculat riscul și a sărit cu curaj. Aterizarea a fost perfectă, iar cei de pe malul celălalt au răsuflat ușurați.
Urma operațiunea de salvare, pentru care trebuiau aduse funii lungi și mobilizați zeci de halani. Până atunci Relu nu putea decât să se așeze și să aștepte. În timp ce privea mai atent locul, privirea i-a fost atrasă de o intrare îngustă și neobservată până atunci. Curios, s-a strecurat într-o grotă întunecoasă, dar cu o luminiță slabă și îndepărtată, ce părea să-l atragă. Mergea aplecat pe un covor de mușchi, ținându-se de pereții laterali. Astfel a ajuns într-o încăpere dotată cu o masă și două scaune de piatră. Pe masă ardea o lumânare, iar pe unul dintre scaune stătea un bătrânel uscățiv și cărunt, ce părea că doarme.
– Te așteptam, omule!, șopti acesta abia mișcându-și buzele și parcă mijind ochii. Ia loc.
Relu se supuse automat, în timp ce chipul îi trăda mirarea.
– Haide, întreabă-mă ce te frământă. Vrei să știi cine sunt și de unde te cunosc.
– Cam așa ceva…
– Poți să-mi spui cum vrei și ai rosti o parte din adevăr, dar niciodată complet. Spune-mi Trecut, Viitor, Viață, Moarte, Putere, Destin, Zeu, Diavol, Eu, Tu, El, Necunoscutul, Prietenul, Dușmanul… Din toate câte puțin. Iar dacă mai adaugi și Atoateștiutorul, vei afla de ce te cunosc.
– Nu pot să cred! Chiar le știi pe toate? Până și viitorul?, se arătă neîncrezător Relu.
– Știu ce ți-e scris, dar nu-i obligatoriu să se împlinească. O parte depinde de tine și de cei de care ești înconjurat. Destinul e planificat, dar mai trebuie îndeplinit. Și multe cazuri au fost când s-a ales praful de toate prezicerile.
– Nu mai spune! Și până acum mă încadrez în așteptări? Ce destin mă așteaptă?
– Dacă nu te-ai fi încadrat, nu ne-am fi întâlnit. Iar viitorul ți-e plin de grele încercări, dar măreț și important pentru multe alte destine.
– Aștept detalii…
– Greșești, omule! Nerăbdarea e pentru cei slabi! Ce ai vrea să-ți spun? Cât ai de trăit? Ca să te arunci în lupte ca un nesăbuit și să-ți schimbi destinul? Vrei să afli unde vei ajunge? Ca să ții brațele încrucișate și să aștepți să se împlinească? Doar ți-am spus că nimic nu-i bătut în cuie și trebuie să lupți pentru orice îți e scris.
Pământeanul răbufni:
– Dacă spui că mă cunoști, trebuie să știi că toată viața am luptat! Și cu ce m-am ales? Mi-am pierdut amândoi părinții în accident. Apoi s-a stins soră-mea într-o tragedie teribilă. M-am auto-exilat pe o planetă străină, unde mi-a murit nevasta și copilul. Iată ce am primit în schimbul luptei!
– De ce te plângi? Crezi că alți oameni, alte ființe, nu au trecut prin astfel de încercări? Poate chiar mai grele. Nu poți să apreciezi cu adevărat fericirea, dacă nu cunoști din plin nefericirea. Succesul facil, fără pierderi dureroase, nu e un merit, ci un noroc. Iar norocul te slăbește, în loc să te întărească.
– Și atunci, ce vrei de la mine? Ai venit să răsucești cuțitul în rană? Să-mi spui că am un destin măreț, pentru care am plătit mult, dar care nu-i sigur că se va împlini? De asta te-ai ascuns în văgăuna asta, așteptând sau provocând un cutremur?
– Fii liniștit, că nu am provocat eu cutremurul, dar știam că se va produce. Te-am așteptat pentru a te asigura că sorții sunt de partea ta. Vei aduce pacea pe această planetă binecuvântată, dacă vei lua deciziile potrivite. Răsplata va fi pe măsură și atunci vei înțelege rostul fiecărei jertfe.
.
– Pacea?! Va urma un război? Cine cu cine?
– Du-te, că prietenii te așteaptă…
Bătrânul închise iar ochii și nu mai scoase un cuvânt. Chiar și lumânarea se stinse, secătuită. Relu își dădu seama că n-avea altceva de făcut decât să se întoarcă spre ieșire. Șivu și Hita erau acolo, așteptându-l suspendați și cu funiile pregătite. După ce podul a fost reparat, au revenit să-l caute pe bătrânul misterios, dar n-au găsit nicio intrare. De parcă nici n-ar fi existat, ci totul a fost doar o nălucire.
racoltapetru6 