BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Doi băieței care se jucau pe stradă au intrat din întâmplare într-o galerie de artă modernă. Câteva minute au privit înmărmuriți picturile și sculpturile expuse, apoi unul dintre ei a țipat:
– Repede! Să fugim înainte să spună că noi le-am stricat!
.
* Arta abstractă este adesea greu de înțeles, așa cum au pățit și doi vizitatori ai unei expoziții de gen, buni prieteni și pasionați de artă. S-au oprit în fața unei pânze, un amestec de culori și forme, iar unul dintre ei a întrebat:
– Ce e asta?
Celălalt i-a răspuns:
– Ar trebui să fie un cowboy pe cal!
După câteva momente de tăcere, a venit replica:
– Și de ce nu este?
.
* Dovada că există civilizații extraterestre inteligente e faptul că nu ne-au contactat!
.
* De Ziua Îndrăgostiților, un tânăr hotărăște să-și ducă soția la munte. Cum aceștia nu aveau autoturism, au decis să plece cu trenul. În compartiment – toate locurile ocupate. Tânăra soție, pentru a fi alintată, simulează o durere la ureche…
Imediat, soțul sărută locul cu pricina și întreabă:
– Te mai doare, puișor?
Răspunsul nu întârzie să apară:
– Mi-a trecut pe loc, dragul meu!
Peste câteva minute, tânăra simulează iar o durere, de data aceasta la „guriță”. După sărutul de rigoare, întrebarea:
– Te mai doare, puișor?
Același răspuns:
– Mi-a trecut pe loc, dragul meu!
Un domn, mai în vârstă, din compartiment, curios, se adresează soțului:
– Ascultă, dragul meu, de hemoroizi nu vindeci?
.
* Un tip mergea cu mașina pe o șosea și, la un moment dat, intră într-o porțiune fără asfalt, plină cu noroi moale și i se înfundă mașina. La câteva minute, apare un țăran cu doi boi după el…
– Fiule, te-am prins… îmi dai 50 de parai și ți-am scos Merț-ul de aici!
– Gata, frate!
Leagă țăranul boii, îi scoate mașina și spune mulțumit:
– Apăi, tată, asta e a 10-a mașină pe care o scot din noroi azi!
– Păi, bine, tataie, și de muncit pământul când îl muncești? Noaptea?
– Nu, dragă, noaptea pun apă aici, în groapă!
.
* Știi, o relație este ca o partidă de cărți.
– Cum așa?
– Dacă n-ai un partener bun, trebuie neapărat să ai o mână bună!
.
* Doi bețivi, la o bere:
– Auzi, Costele, azi îmi sărbătoresc nunta de tablă!
– Ce sărbătoare mai e și asta?, întreabă Costel.
– Se împlinesc 5 ani de când nevastă-mea îmi dă să mănânc numai conserve.
.
* Două familii, din localități diferite, sunt foarte bune prietene. Într-o zi, cei de la oraș s-au gândit să le facă o vizită inopinată celor de la țară. Când au ajuns la ei, aceștia tocmai mergeau cu vaca la taur și i-a invitat să-i însoțească. Acolo, spre marea uimire a familiei de la oraș, au văzut cum stăteau mai multe vaci la rând, pentru a fi însămânțate de taurul comunal.
După fiecare împerechere, taurului îi era aruncată o găleată de apă rece în cap și acesta o lua de la capăt.
Ajunși acasă, familia de orășeni se apucă de făcut sex. După ce termină, femeia vine cu o găleată de apă și i-o aruncă peste cap bărbatului.
– Ce faci tu, nebuno?
– Păi, n-ai văzut că așa i-a făcut și taurului, pentru a continua?!
– Bine, dar taurului i-a fost schimbată și vaca!
.
* Intră bărbatul nervos foc, pe ușă, aruncă cumpărăturile în mijlocul camerei, se trântește pe canapea, se descalță și își aruncă șosetele pe masă, deschide televizorul și urlă:
– Nevastăăă, în momentul acesta adu-mi repede o bere!!! Până nu începe!!
Femeia se conformează și îi aduce o bere, dar după 5 minute:
– Nevastă, mai adu două beri, dar repede!!! Până nu începe!!
Femeia nedumerită îi mai aduce două beri. După alte 15 minute, bărbatul iar:
– Auzi, în minutul ăsta mai adu-mi două beri!!! Că imediat începe!!!
Femeia, cu nervii încinși la maxim, îi trosnește o cratiță peste cap:
– Auzi mă nesimțitule, păi cine dracu’ te crezi tu în casa asta, mă???
– Na, că a început!…
Epigrama care mușcă (CXX)
PREFERINȚE
Fire materialistă,
Cum deduc și analiștii,
Deși fotbalu-l detestă,
Ea vânează fotbaliștii.
O alegere ușoară
În ultimii ani de gimnaziu, am avut ca profesori suplinitori de limba română un cuplu tânăr și drăguț. Toate ar fi fost la locul lor, fiindcă ne plăcea cum predau amândoi, dar un singur lucru ne-a făcut să-i considerăm mai ciudați. În zilele călduroase ale anului, doamna Rusu purta câte o rochiță sumară și fără mâneci, care-i lăsa o mare parte a corpului la vedere. Iar atunci când ridica mâna să scrie la tablă, puteam vedea un smoc abundent de păr roșcat care-i ieșea în evidență de subraț, imagine care ne provoca la chicoteli. În schimb, domnul Rusu era obsedat de părul care-i creștea în exces pe picioare, fapt pentru care îl vedeam periodic, în pauzele dintre ore, cum se rădea cu aparatul de bărbierit, necăjit că trebuie s-o facă din ce în ce mai des.
Astăzi, la câteva decenii de cele relatate mai sus, avem de ales între metode bune și foarte bune de epilare. Ceara este folosită de multă vreme, dar are dezavantajul durerii pe care trebuie să o suportăm și necesitatea de a repeta destul de des operațiunea. Tot mai mulți dintre cei care știu să-și îngrijească trupul, apelează la aparate de epilat clasice și aparate de epilare definitivă distribuite de Total Pro Beauty. E important de știut că acest importator direct oferă, la prețuri fără concurență, tot ce este necesar în materie de epilare, inclusiv consumabile pentru epilarea definitivă, ceară de unică folosință, încălzitoare și decantoare pentru ceara de epilat. Nu lipsesc nici cosmeticele profesionale, cum ar fi șampoane și vopsele de păr profesionale, fixative și tratamente pentru păr etc.
Trebuie să recunosc că alegerea mea a fost ușoară. Prefer o epilare fără durere și definitivă, iar Silk’n Flash&Go este aparatul ergonomic cel mai indicat pentru așa ceva. E o realizare a tehnologiei de vârf, poate fi folosit cu ușurință acasă, iar performanțele sale sunt excepționale. Pe lângă faptul că scăpăm de păr pentru multă vreme, această metodă este recomandabilă și persoanelor care-și doresc un tratament în locuri mai sensibile, cum ar fi zona inghinală, pe față sau la ceafă. Aparatul Silk’n Flash & Go este conectat la priză și astfel poți fi sigur că tratamentul nu va fi întrerupt, mai ales că nu durează mult. Prin acest procedeu veți beneficia de o piele fină, fără arsuri sau fire de păr rebele. Eu vi-l recomand cu convingere, dar alegerea vă aparține. Puteți apela la o multitudine de alte procedee, dar aș fi curios să aflu la care dintre ele v-ați oprit.
Mă întreb acum: dacă ar fi existat acest aparat pe vremea când eram elev, oare și-ar mai fi lăsat doamna profesoară Rusu subsuoara neepilată? Sau domnul Rusu, s-ar mai fi chinuit săptămânal să-și radă părul de pe picioare? Întrebare este retorică, fiindcă știm cu toții răspunsul.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014
Fată de vis
Of, codană dragă,
Guriță de fragă,
Cu piept de plăcere
Și gură de miere.
.
Hai să ne-ntâlnim
Și să ne iubim,
Să te mângâi mult
Și să te ascult.
.
Zână cu cosiță,
Ești tare drăguță,
Dar ești prea departe
Și dorul mă arde.
.
Vino mai aproape,
Pe drumuri de ape,
Haide lângă mine,
Pe cale de șine.
.
Stau și te aștept
Cu dorul în piept
Și speranțe mari
Că o să apari.
.
Martoră mi-e luna,
Că și ea, nebuna,
De tine-mi vorbește
Și mă-mbrobodește.
.
Soarele-mi zâmbește
Și mă înghiontește
Să te port mereu
În sufletul meu.
.
Astrele mi-au zis
Că nu e doar vis,
Și te-aștept la poartă
Să-mplinim o soartă.
Ștampila terapeutică
Când i-am dăruit lui Adi un set de ștampile personalizate, cumnată-mea și ceilalți vizitatori m-au privit ca pe un ciudat. Nepotul meu de 9 ani avusese un grav accident pe terenul de fotbal, unde o poartă de metal neasigurată s-a răsturnat peste el, provocându-i un traumatism sever la coloana vertebrală. De câteva zile era internat în spital, iar medicul era pesimist în ceea ce privește recuperarea lui. Nu putea să meargă și, din această cauză, căzuse într-o depresie adâncă. Băiatul, care până acuma era prea activ, alergând mereu după minge și visând să ajungă mare fotbalist, precum Mutu sau Gică Hagi, își vedea visul năruit și refuza orice dialog cu cei din jurul lui, dar și mâncarea. Nici măcar tableta electronică de alături nu-i mai trezea interesul.
Stând la biroul meu și jucându-mă involuntar cu ștampila pe care o foloseam deseori, mi-a venit, instantaneu, o idee și astfel că am comandat mai multe bucăți de Printer G7, de la Colop. Poate că era o idee trăsnită, dar merita să încerc, căci țineam foarte mult la Adi, iar el știa asta. Stătea cu ochii ațintiți în tavanul imaculat al salonului și nici nu cred că a observat când m-am așezat lângă el. Am scos cu gesturi largi prima ștampilă și o foaie de hârtie. Pe ștampilă era poza lui Mihai Neșu, un fotbalist de care auzise și el, și care a fost mult timp imobilizat la pat, tot din cauza unui accident pe teren. Am început să-i vorbesc despre el, despre voință și reușite, și simțeam că i-am captat interesul. Apoi i-am arătat poza de pe Printer și am început să aplic ștampile cu tuș negru. După fiecare aplicare se vedea îndemnul: TU POȚI!
Era ceva nou pentru Adi și i se părea interesant. A început să se uite cum mă jucam eu și, în cele din urmă, a întins mâna după ștampilă. M-am bucurat foarte mult să-i ofer tableta, ca suport, și câteva foi A4. Întâi a cercetat poza de pe printer, după care a început să ștampileze cu sârguință. Când se umplea o pagină, o punea cu grijă deoparte și lua alta. După un timp, am scos o altă ștampilă și i-am oferit-o. Poza de pe ea era cu Gică Hagi și mesajul: TU POȚI SĂ TE RIDICI! A zâmbit și inima mea s-a umplut de fericire. A mai umplut câteva pagini, de data asta cu un tuș de culoare albastră, după care chiar s-a ridicat în șezut. Era o victorie a vieții și l-am îmbrățișat. În ziua aceea a acceptat să mănânce, dar a continuat să se distreze cu ștampilele. A urmat cea cu poza lui Mutu, cu tuș de culoare roșie, și mesajul TU POȚI SĂ MERGI! Terapia cu medicul ortoped putea să înceapă.
Adișor nu merge încă normal, dar luptă în fiecare zi să-și revină. Pe pereții din camera lui sunt lipite foile ștampilate, cu mesajele care-l mobilizează. Îl vizitez aproape zilnic și îl felicit de fiecare dată, iar el îmi mulțumește mereu pentru că l-am trezit la viață. De fapt, ne-am ajutat reciproc, fiindcă și eu mi-am personalizat Printerul G7 de la Colop cu poza lui. De câte ori pun o ștampilă, îmi amintesc de nepotul meu și de puterea pe care i-a dat-o acest mic obiect, adesea nebăgat în seamă. Și astfel, ziua de lucru trece mai ușor și mai plăcut.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014
Întâlnire nepotrivită: Planeta Paradis
La început au văzut un continent lung, ce se întindea de la un pol la altul. Avea forma unei banane de culoare predominant verde. Erau vizibile și câteva insule mai răsărite, împrăștiate prin cele două oceane imense. Eiua a ținut să le arate și partea întunecată a planetei. Fiindcă planeta era luminată tot de un singur soare, precum Pământul, acolo era noapte, dar au avut plăcuta surpriză să descopere doi sateliți naturali, care împrăștiau o lumină consistentă. Așa au reușit să distingă încă un continent, aproape identic ca primul și plasat la distanță apreciabilă. Naveta își încheie rapid rotația și reveni în ținuturile scăldate de soarele darnic.
Era timpul să caute un loc de coborâre și pentru asta trebuiau să țină cont de mai mulți factori. Să nu fie la ecuator și nici apropiat de polii frigului. Aveau nevoie de o suprafață plană, apropiată de ocean, dar și de sursă de apă curgătoare. Căutarea lor a fost încununată de succes când au dat cu ochii de delta unui râu măreț, care le amintea de Dunăre. Acesta era plasat în emisfera nordică, venea din sud, coborând dintr-un munte impresionant, și se vărsa în partea vestică a continentului, după ce-și liniștea curgerea. În dreapta lui era o câmpie cu iarbă aprigă și flori multicolore, ce scăpase miraculos de invazia pădurii întunecate, care o înconjura, totuși, din celelalte părți. Așadar, aveau ieșire în deltă, la ocean și la pădure. Un loc mai frumos și mai practic nici că puteau nimeri, iar votul a fost unanim.
Eiua a ales un petic de pământ cu iarba ceva mai puțin înaltă și nava a atins solul în siguranță. Au coborât cu emoții nedefinite și chiar cu o teamă justificată de necunoscut. Nu se grăbeau și privirile fiecăruia dintre ei se roteau mereu pentru a cerceta necunoscutul în care vor trăi de acuma. Când erau jos și calabalâcul gata inventariat, extraterestrul le-a strâns fiecăruia mâna și le-a urat mult noroc pe noua lor planetă. Ultimul a fost Relu, căruia i-a cerut din nou iertare și i-a oferit încă un dar:
– Să porți mereu la tine această brățară. E altfel decât cealaltă și e ultimul lucru pe care-l pot face pentru voi, deși nu am acceptul superiorilor. Atunci când vei crede că nu ai altă soluție pentru a vă salva viețile, te rog să mă chemi. Nu trebuie decât să zdrobești cercul cel mare, din mijloc, iar eu voi fi avertizat și voi face tot posibilul să dau curs chemării. Voi risca totul pentru a vă ajuta. Sper să nu fie nevoie, deoarece pe acest continent nu sunt pericole prea mari.
Strângând mâna lui Eiua, Relu ținu să-i spună:
– N-am să uit niciodată răul pe care mi l-ai făcut, dar am să țin minte și binele cu care ai încercat să te revanșezi. Nu e suficient, dar cred că înseamnă mult pentru unii dintre noi. Sper să nu ne mai vedem.
Au zăbovit așa, preț de câteva clipe, după care mâinile lor s-au desprins și Eiua s-a întors spre navetă. Privirea celor șase pământeni urmărea cu o oarecare nostalgie aparatul ce se pierdea în imensitatea cerului. Se familiarizaseră cu ea și, chiar dacă era o navetă extraterestră, parcă se rupea ultima punte care-i lega de Terra. Apoi au revenit cu ochii la noul lor pământ și au început să-și facă planuri. Aveau cu ei două corturi mici, în care se puteau înghesui până vor construi o căsuță. Cerul era senin, dar nu se știa cât o va ține tot așa. Pe deasupra lor zburau niște păsări lungi și subțiri. Gavrilă a profitat de ocazie și a luat la ochi un stol. Două dintre ele au căzut străpunse de alice. Era timpul mesei.
Fiecare a intrat în priză și au început pregătirile. Relu a aprins focul, Gavrilă și Bogdănel ridicau corturile, Florica pregătea păsările, iar Carmen și Olga despachetau lucrurile și le aranjau. Ceva mai târziu se delectau cu carnea gustoasă a primului vânat de pe această planetă. Au închinat și câte un pahar de tărie, urmat de câteva gânduri și urări.
– Să nu uităm această zi, care poate fi un bun început pentru noi, sau începutul sfârșitului, a grăit Gavrilă.
– Să fim optimiști și să credem în viitorul nostru!, a răspuns Relu.
– Dumnezeu să ne ajute!, zise și Florica, în timp ce-și făcea cruce.
Bogdănel a râs, spunând:
– Care Dumnezeu, mami?! Că aici e altă planetă și o fi și alt zeu…
– Ia mai taci, măi păcătosule!, i-o întoarse mă-sa, uitându-se urât la el.
Olga schimbă vorba și întrebă ca pentru sine:
– Oare sunt multe păsări de-astea pe aici? Că tare-s bune și o să avem nevoie de carnea lor. Cum să le punem numele?
Carmen sări prima:
– Mie mi se pare că seamănă cu un fus, cum am văzut la muzeu. Să le zicem, de exemplu… fus-arine. Fusarine!
– Atunci așa să fie, Carmen!, aprobă cu entuziasm Relu Ești prima care botează ceva pe aceast tărâm! Dar cum să-i spunem planetei? Ce zici, draga mea?
Întrebarea îi era adresată Olguței. Femeia zâmbi și se ridică în picioare. Apoi se roti încet 360°, inspirând adânc și cuprinzând cu privirea toate priveliștile, din aproape în depărtare. Își ridică ochii spre cer și exclamă:
– Parcă suntem în Paradis. Poate chiar acolo am ajuns. Eu zic să-i zicem… Planeta Paradis!
Epigrama care mușcă (CXIX)
HOROSCOP
Astrologii, buni din fire,
Prezic bani și fericire,
Însă, în viața reală,
Fericirea e mai rară.
Întâlnire cu umorul
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* În Moldova, la un bordel, un anunț mare la intrare:
„Vă rugăm să viniți cu dânsili sculati, că n-avem timp di jiujiuleli!”
.
* – Iossel, ai venit la serviciu cu o întârziere de o oră. Vreau să te explici.
– Îmi cer iertare, domnule director, totul s-a întâmplat din cauza nevesti-mii, a avut o naștere extrem de grea.
– Asta este altceva. În acest caz ești scuzat.
Peste trei zile, Iossel sosește la birou cu o foarte mare întârziere.
– Iar nevastă-mea este de vină, domnule! A avut o naștere foarte grea…
– Îți bați joc de mine! Asta mi-ai spus-o și acum trei zile!
– Sigur că da, domnule director… dar dumneavoastră uitați că nevastă-mea este de meserie moașă…
.
* Niciodată să nu uiți de cei care au fost cu tine în momentele grele: Google, Wikipedia și Translate.
.
* În urma unei licitații, compania Tarom a comandat uniformele pentru piloți și stewardese la firma lui Cătălin Botezatu.
La recepția mărfii, s-a constatat că pantalonii bărbătești aveau fermoarul la spate.
.
* La mine în casă, ieri a intrat un hoț. Nu a luat nimic, iar pe masă a lăsat 100 de dolari și un bilețel: „așa nu e de trăit”.
.
* Dacă ți se vorbește frumos, dacă mănânci sau bei gratis, dacă ești băgat în seamă, să nu crezi că ai ajuns în Rai. E an eletoral!
.
* Agentul de circulație pândește în fața unui club. La un moment dat, iese un grup de tineri, în stare avansată de ebrietate, se urcă în mașini și pleacă în direcții diferite. Agentul a observat că unul din ei nu se putea ține pe picioare, așa că, hai să-l urmărească pe acesta. Îl oprește:
– Suflați în etilotest.
Suflă tânărul, rezultat zero. Mai suflă o dată, iarăși zero alcool. Polițistul nedumerit:
– Păi cum se poate una ca asta?
– Azi a fost rândul meu să fiu momeala.
.
* Un șofer ajunge cu mașina pe malul unui râu și-l întreabă pe un polițist care pescuia dacă-i adâncă apa, fiindcă vrea să-și spele mașina. Acesta-i răspunde că nu este. Șoferul intră cu mașina-n râu, se scufundă, abandonează automobilul, iese cu chiu cu vai din apă și-ncepe să țipe la polițai:
– Ai zis că apa-i mică și uite că era să mă înec!!!
– Pe onoarea mea, acum 10 minute era mică, au trecut niște rațe și le ajungea până la piept!
.
* În sala de concert dă buzna o echipă de polițiști, cu armele pregătite. Toți sunt speriați. Tipul de la pian spune cu voce tremurândă:
– Care e problema?
Polițiștii:
– Am fost informați că aici cineva își bate joc de un oarecare Mozart.
.
* Un tată își aduce aminte că e ziua fiicei sale. Intră într-un magazin de jucării și o întreabă pe vânzătoare:
– Cât costă păpușa Barbie din vitrină?
– Avem: Barbie la gimnastică – 19,95 euro, Barbie jucând volei – 19,95 euro, Barbie la cumpărături – 19,95 euro, Barbie la plajă – 19,95 euro, Barbie la dans – 19,95 euro, Barbie divorțată – 265,95 euro…
– Și de ce Barbie divorțată costă 265,95 euro?
– „Barbie divorțată” are și: mașina lui Ken, casa lui Ken, undița lui Ken, mobila lui Ken, calculatorul lui Ken…
.
* Se întâlnesc doi ardeleni. Primul întreabă:
– Ce număr de telefon are Ion?
Al doilea:- Nu prea îmi amintesc.
Primul: – Zi-mi aproximativ.
.
* Zice-se că un ardelean se duce să se dea cu parașuta. În avion, instructorul îl învață cum să procedeze:
– Apoi, după ce te arunci matale din avion, numeri până la zece și tragi de sfoara asta să se deschidă parașuta.
– No, bine, zise ardeleanul nostru și sări din avion.
Instructorul privește din avion cum Gheorghe se duce în jos ca un pietroi, fără ca parașuta să se deschidă. Avionul face stânga-împrejur și aterizează. Instructorul se aruncă într-un Jeep într-o căutare disperată pe câmpul plin de căpițe de fân. Într-un final aude un zgomot dintr-o căpiță, Când se apropie de locul cu pricina îl aude pe Gheorghe murmurând:
– Apoi, no, mă rog frumos, nouă,…, apoi, no, mă rog frumos, zece și Gheorghe trage cu sete din sfoara parașutei.
Test de imaginație
Condiții: să am 18 ani și să primesc în dar o mașină Toyota Aygo.
– Nu-mi vine să cred ochilor, tată! Mi-ai luat chiar o Toyota Aygo, mașina la care visam! De unde ai știut?
Uimirea, bucuria și surpriza mea erau nestăvilite și mi-am îmbrățișat părintele cu putere. Apoi am trecut la examinarea bijuteriei pe patru roți, în timp ce tata îmi explica gestul lui mărinimos:
– Ți-am promis că dacă te ții de carte, în ziua în care vei deveni major, îți voi cumpăra un autoturism. Iar pentru că semeni cu mine și ai apreciat întotdeauna calitatea în toate, mi-am dat seama că numai o astfel de mașină o să te satisfacă pe deplin. Am cumpănit bine și m-am interesat mult înainte de a o alege, iar faptul că o poți personaliza după placul inimii tale a contat foarte mult în alegerea modelului. Știam, de asemenea, că ești atras de marca Toyota, fiindcă sunt autoturisme fiabile și performante.
Tata avea dreptate, de parcă îmi cunoștea gândurile. Citisem recent „câte ceva” despre noul AYGO, la care puteai alege din cinci personalități: X, X-play, X-cite, X-clusive și X-wave. Le știam pe de rost, atât de mult m-au impresionat. Chestia cea mai tare era faptul că acest tip de mașină are o mulțime de piese interesante de personalizat, cum ar fi luminile cu tehnologie LED, spoilerul sportiv și stopurile conturate. Plus că o să-mi pot conecta smartphon-ul la noul sistem multimedia x-touch. De asemenea, pot să-mi dau frău liber imaginației și să-mi impresionez prietenii cu un interior nemaivăzut, iar folosirea camerei retrovizoare pentru o manevrare mau ușoară mă va ajuta mult.
Vocea părintelui meu se auzea mai estompat, eu fiind preocupat cu planurile mele de viitor, ce mă legau acum de noua mea dragoste. Dar am tresărit puțin când mi-a spus:
– Eu sunt gata să te ajut, dar dacă tu crezi că nu vei avea suficient timp pentru a o transforma după pofta inimii, poți alege unul dintre pachetele de exterior și interior. Se pot folosi stickere pentru a scoate în evidență partea inferioară a autoturismului, se poate schimba culoare grilei în formă de X, gurilor de ventilație și a consolei interioare. Totul depinde de tine.
– Tati, îți mulțumesc foarte mult, dar nu duc lipsă de idei și nici de timp, pentru așa ceva. Nu degeaba are sloganul „Go Fun Yourself”! Vreau să mi-o fac după cum mi-am imaginat și vei vedea că o să-ți placă și ție. Apoi voi zburda cu ea pe șosele, așa cum am visat de când mi-ai promis-o. Va fi un an în care vreau să mergem cu ea la munte și la mare, la schi și apoi la înot. M-ai făcut cum nu se poate mai fericit și te voi răsplăti cum pot eu mai bine!
Ne-am îmbrățișat încă o dată, cu lacrimi în ochi. Cadoul lui mi-a dovedit încă o dată că mă iubește și mă apreciază pentru rezultatele mele.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014
Ghem, set, meci!
Eu și cu Șerban am fost într-o competiție continuă, încă din pruncie. Fiind vecini, ne jucam adesea împreună și ne întreceam în a avea primii cele mai noi jucării. Dacă eu am primit o mașinuță teleghidată, el s-a smiorcăit atâta în fața părinților săi, până i-au luat un elicopter teleghidat. Când l-am văzut apoi cu o trotinetă nouă, m-am milogit atâta de tata, până mi-a luat o bicicletă. Întrecerea dintre noi nu a încetat nici la maturitate. Eu mi-am luat un autoturism Logan cu toate dotările, el a venit cu un Fiat. Când și-a cumpărat un apartament cu două camere, eu m-am împrumutat de la bancă și am luat unul cu trei camere. Și tot așa…
Soarta a făcut să ne îndrăgostim amândoi de aceeași fată: Larisa, cea cu mersul sprințar, de căprioară, și ochii limpezi ca două lacuri de munte. Așa a început meciul final, partida în care se decidea care dintre noi era cel mai bun vânător în dragostea vieții sale. Deși era o miză imensă, eram pe deplin încrezător în forțele mele. De ce? Fiindcă atuul meu era gama de produse Gerovital H3 Men, pe care o foloseam de multă vreme și care îmi dădea un farmec aparte.
Știam că un corp bine îngrijit și o piele hidratată cu Gerovital H3 Men sunt esențiale în orice fel de relație, dar mai ales în a cuceri inima unei fete pretențioase. Aceste produse au fost create tocmai pentru că procesele metabolice și hormonale ale pielii bărbaților, diferă de cele ale femeilor și e nevoie de o altfel de îngrijire. Iar gama de produse Gerovital o oferă printr-o absorbție rapidă, textură ușoară, multifuncționalitate și ușurință în aplicare. Pielea celui care le folosește emană sănătate și prospețime, iar cei din jur vor fi impresionați de încrederea pe care o afișează, fără niciun efort.
Eu și Șerban am ieșit, fiecare de câteva ori, cu Larisa în oraș. La film, la spectacole și chiar la restaurant. Fata știa că trebuie să se decidă asupra unuia dintre noi și după două săptămâni m-a ales pe mine. A fost trofeul cel mai de preț din viața mea, iar înfrângerea lui Șerban era definitivă. Am întrebat-o, totuși, pe Larisa, ce a făcut-o să mă prefere pe mine. A zâmbit dulce și în loc de răspuns mi-a mângâiat fața, spunând admirativ: „Ce piele fină ai!”. De aici am căpătat convingerea că împlinirea mea în dragoste și căsnicie se datorează produselor Farmec. Ca și în alte domenii.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014
racoltapetru6 