Lică are un dispreț total față de igienă. Nu crede în microbi și nu crede în general în ceea ce nu vede cu ochii lui. Nu se spală dimineața pe față, iar pe mâini doar când se vede mizeria de pe ele. Nu s-a spălat niciodată pe dinți (poate doar în armată, că era musai), iar baie face foarte rar și cu silă. Când se descalță, toți cei din jur sunt nevoiți să iasă din încăpere, într-atât de tare îi put picioarele.

Era greu pentru el să-și găsească o fată frumușică, pe care să o curteze și să fie luat în serios. Cele din împrejurimi îl cunoșteau prea bine, deci nu merita efortul. Tocmai de aceea le desconsidera și le calomnia când le vedea bine îmbrăcate și îngrijite. Dar vorba-ceea: tot sacul își găsește peticul și cu puțin sacrificiu din partea lui (o vorbă bună și o mică atenție), își mai alina și el poftele trupești, căci de dragoste nu putea fi vorba.

Umblând prin mai multe locuri din țară, s-a întâmplat să cunoască o femeie mai naivă, divorțată și cu o fetiță de crescut. Era dintr-un județ megieș, o chema Dorina și îi sorbea vorbele din gură, crezând tot ce-i promitea bărbatul. Ea a avut ghinion în primele două căsnicii, dar a continuat să spere că va găsi un bărbat bun care s-o ajute, fiindcă avea și o mamă bătrână, o casă și ceva pământ de lucrat. Bașca un serviciu bun, ce o solicita și peste program, iar acasă nu mai prididea.

Lică a mirosit oportunitatea, a conștientizat că trebuie să se controleze un timp, pentru perspectiva unei vieți mai ușoare, în care el putea deveni stăpânul unei gospodării și cap de familie! Era o poziție la care jinduia demult și asta l-a făcut să se mobilizeze cu toată ființa.

Zilnic o vrăjea pe Dorina cu promisiuni: că e șofer de cursă lungă și are un venit mare, dar acum e într-un concediu prelungit; că o să moștenească mult teren arabil și casa părintească; că îi place să muncească din greu și se pricepe la toate. Menționa adesea că părinții lui sunt bolnăvicioși și așteaptă ca el să se însoare ca să-l pună în posesie.

Femeia, credulă și cu mintea slăbuță, a crezut că a dat norocul peste ea și își exprima regretul că nu l-a cunoscut mai demult. Oarecum s-a interesat de la oamenii ce veneau din satul lui, la târgul lunar de animale. Dar, de frică sau din interesul de a scăpa de o asemenea „podoabă”, toți îl lăudau și îl recomandau pe „prințișor” ca pe un candidat bun la însurătoare.

Doar tatăl lui, când a aflat ce intenții are, l-a avertizat că face o mare greșeală, nefiind în stare să se întrețină pe el, darămite o familie cu gospodărie. Atunci era să se lase cu bătaie între ei. Noroc că i-a temperat bătrâna, iar subiectul nu a mai fost redeschis. Nici chiar la venirea Dorinei cu mama ei pe „vedere”, cum se zice prin părțile locului.

Nunta a fost planificată de Lică, la o dată cât mai apropiată; pregătirile au decurs rapid și în toamna aceluiași an erau căsătoriți. Tot satul era în sărbătoare. Erau fericiți că Lică se muta într-o comună relativ îndepărtată și l-au acoperit cu daruri și bani.

S-a strâns o sumă frumoasă și ar fi avut un start bun în căsnicie, dar proaspătul însurățel vroia mai mult. A luat toți banii, i-a cerut și nevestei economiile și le-a depus la jocul piramidal ce era în vogă în acea perioadă: Caritas, din Cluj-Napoca. După patru săptămâni jocul a fost falimentat, iar ei au rămas fără bani.

Atunci s-au iscat primele certuri și acuzații, ce degenerau adesea în bătaie. Pe care o primea, bineînțeles, Dorina. Nu era bine că lucra prea multe ore și omul se simțea neglijat. Cine să-i facă zilnic de mâncare? Cine să-i pună în farfurie, așa cum era el obișnuit? Cine să-i facă masaj? Doar de aceea s-a însurat: ca să aibă cineva grijă de el!

Astfel că într-o zi s-a dus la locul de muncă al nevestei și, beat fiind, s-a certat cu șefa de echipă, pe care a agresat-o. Atât de grav încât, a doua zi, Dorina a fost concediată. În zadar a vrut ea să-și ceară iertare, pentru a fi reprimită. Lică i-a interzis. Să-și găsească de lucru cât mai aproape de casă, unde să o vadă de câte ori vrea el. Așa s-a angajat ca femeie de serviciu, cu salariu minim pe economie. Mai lucra și el ca zilier, când era solicitat, dar banii îi dădea pe băutură și țigări. Lumea știa că cere mult și muncește în silă, de aceea nu-l chemau decât atunci când nu aveau încotro.

Bețiile erau mai dese și scandalurile la fel. Dar Lică era mulțumit. Acum era într-o comună mare, cu felurite oportunități. Și pe aici trecea Someșul, iar el mergea de unul singur cu o șpargă sau două. Mai vindea un pește, mai aducea și acasă, iar viața nu-i dădea mari bătăi de cap.

Avea televizorul lui, la care se uita toată noaptea. Deținea chiar și un telefon, însă nu s-a căznit să-și memoreze numărul. Avea chiar și o soacră, pe care o vedea din ce în ce mai mâhnită,„ probabil din cauza vârstei înaintate”, își zicea el. Mai avea și o fiică vitregă, ce se uita cu reproș la el și aștepta cu nerăbdare să termine școala pentru a-și lua lumea în cap.

A încercat el să aibă propriu să copil, dar Dumnezeu a avut grijă și nu a permis o astfel de înmulțire. Cât ar fi avut de pătimit, sărmana ființă fără apărare și ce educație ar fi primit, e ușor de bănuit.

Într-o zi au fost înștiințați că a murit mama lui Lică. După înmormântare și pomană, omul și-a cerut dreptul la moștenire. S-a ales cu un iugăr de pământ, pe care l-a vândut imediat. Era prea departe ca să-l poată lucra. Apoi a cerut casa părintească, pe care, de asemenea, ar fi înstrăinat-o. A fost refuzat de bătrân, s-au certat urât, iar Lică a făcut ravagii în jurul lui.

De atunci nu s-au mai văzut și nici nu-i plăcea să i se amintească de el. Mai ales când era băut bine. Atunci turba de furie, ochii i se înroșeau și spărgea ce-i era la îndemână. La câțiva ani i-a murit și tatăl. Dorina l-a convins să meargă la înmormântare. La casa părintească s-a mutat un nepot harnic și liniștit. Nu era prea avut, însă i-a oferit lui Lică un vițel în schimbul păcii. Și așa a rămas. Ce poți să-i faci? Ăsta-i Lică! În rest, e un băiat iubitor!

Sursa: blogul meu de pe Esențe Literare

Lui Lică îi place să bea. Mult și orice conține alcool. După ce se-mbată, devine violent, înjură pe toată lumea și, în cele din urmă, plânge cu ochii înroșiți de supărare. Crede că pe el nu-l iubește nimeni și nu-l apreciază la adevărata lui valoare. Atunci trebuie să-l eviți sau să-i faci pe plac până-i trece abureala. Lică mai și fumează mult și în orice împrejurare. Nu e bine să-i spui că și fumatul pasiv e periculos pentru sănătate, că-ți râde sarcastic în nas. De unde bani, din moment ce n-are serviciu? Are el sursele lui, cu încă vreo doi de aceeași teapă.

Sunt zile în care Someșul aduce tot felul de bușteni, în urma viiturilor, iar el le dă de urmă. Apoi apelează la vreun consătean cu cai sau posesor de utilaj cu care să le tragă afară din apă. Fiecare primește o parte, iar el le vinde și astfel are ce cheltui câteva zile. Pentru mâncare nu trebuie să plătească, doar îl ține bătrânul. Mai duce câteva lemne și acasă sau câte un pește. La pescuit se duce cu gașca lui, dar nu are răbdare să prindă cu undița. Folosește două-trei șpărgi cu câte 20 de ace, pe care le aruncă în râu. Până dimineață o țin într-un chef, căci au întotdeauna cu ei o damigeană de vin, un flacon de pălincă și ceva d-ale gurii. Se trezesc când soarele e sus pe cer, mahmuri și cu ochii cât cepele. Trag alene șpărgile și-și împart prada. Lică are clienții lui și, după ce vinde peștii, trece neapărat pe la cârciumă, iar spre seară ajunge acasă pentru odihnă.

Dar într-o dimineață, mai către amiază, venea Lică spre casa părintească, obosit și fără chef. N-a avut o noapte norocoasă. Intră în curte și, mergând spre hazna, o vede pe maică-sa căzută lângă scara ce urca în podul grajdului. Probabil că a căzut de sus și s-a lovit la cap, căci avea o rană sângerândă. O întoarce el, o examinează și deduce că nu mai respiră. Se căznește s-o ridice și o duce pe patul din tindă, după care urcă pe bicicletă și pornește spre tatăl său, care era pe câmp, la prășit. Pe drum, trece pe lângă casa popii, căruia îi spune de necaz și-i cere să tragă clopotul, după obicei. Ajunge pe câmp, îl alertează pe bătrân și pedalează amândoi cu spor înspre casă. Înainte de a ajunge, se auziră clopotele plângăcioase ce anunțau sfârșitul unei vieți. La intrarea  în ocol, amândoi bărbații au rămas ca trăsniți: bătrâna era pe prispă și desfăcea fasole! Tatăl nu mai știa ce să facă: să se bucure că e vie sau să-l certe le Lică pentru prostia lui, așa că s-a rezumat în a-i spune:

– Du-te repede și zi-i părintelui că maică-ta e vie! Cum ai putut să crezi că-i moartă, tembelule?!

Lică a dat din umeri, bolborosind ceva ca scuză, și a pornit spre biserică, în timp ce bătrânul s-a apropiat de femeie și a întrebat-o de sănătate.Era bine acum, doar că leșinase puțin când s-a lovit la ceafă. După ce și-a revenit, și-a spălat rana și s-a apucat de treabă, că nu era timp de pierdut. Zise ea, cătrănită:

– Lasă-l în plata Domnului pe băiat, că n-are toate oile acasă! Mai ții minte când am fost la fată, acu’ doi ani? A rămas singur acasă și a băut toată vișinata, după care a aruncat vișinile în curte. Gâștele le-au înghițit și, spre seară, erau toate cu picioarele în sus. Lică le-a cipilit și le-a aruncat în groapa de gunoi, de la marginea satului. Dimineață gâștele erau la poartă, în pielea goală, de mai mare groaza. Noroc că groapa era lângă balta în care se scăldau ele de obicei și așa au știut drumul spre casă. Dar anul trecut, când ai fost la mine, la spital? L-a chemat Gheorghe să-i taie porcul, că se lăuda la toți cât de bine se pricepe. După ce l-a înjunghiat, au intrat în casă să se mai cinstească o dată. Pe când au ieșit, ia porcul de unde nu-i! L-au găsit pe la amiază, mort sub o căpiță de fân, după ce au ieșit toți vecinii să-l caute. Ăsta-i Lică! Da-n rest, e băiat isteț!