Dialog elevat

Lică e bun prieten cu Nică. Au multe în comun: amândoi lucrează își câștigă pâinea banii ca zilieri, nu prea-i atrage munca, dar sunt oaspeți nelipsiți ai bufetului, unde se întâlnesc deseori la câte „un pahar de vorbă”. Azi au venit din direcții diferite, după o zi de recoltat mălaiul. S-au așezat la masa favorită și au comandat câte o tărie. Fiind foarte însetați, licoarea a dispărut dintr-o înghițitură și a urmat un alt rând. Limbile li se dezlegau și primul care a început dialogul a fost Nică:

– Ce-ai făcut aseară, măi Lică? Că nu te-am văzut pe aici.

– M-am uitat la televizor, că n-am avut bani de băutură.

– La ce te-ai uitat?

– La un meci de fotbal.

– A fost bun?

– Sigur că da. Să fii văzut ce bătaie s-a pornit în tribune și apoi pe teren! M-am distrat la culme! Apoi am văzut un film de acțiune. Ce cafteală, dom’le! Dar tu cum ți-ai omorât vremea?, îl iscodi Lică.

– Eh, și eu m-am uitat la televizor, dar m-am enervat la reclamele alea. Când e mai interesantă emisiunea, hop și publicitatea! Pe când se reia, uit despre ce era vorba. Așa că schimb mereu canalul. De ce-ar băga atâtea reclame, nu pot să-nțeleg…

Lică zâmbește cu o mină de cunoscător și-i explică precum unui elev:

– Păi, din asta sunt ei plătiți, măi Nică. Costă mult o reclamă și ei câștigă bine…

– Nu-i corect! I-aș vedea eu la sapă sau la coasă cum s-ar descurca. Asta muncă, nu a lor!… Și… cam cât de scumpe-s reclamele astea?

– Tare scumpe! Și secundele contează.

Se minunează Nică și mai bea o gură de tărie. Apoi glăsui cu privirea pierdută:

– Deci iau bani frumoși pe publicitate…

– Dară că.

– Nu-i normal. Noi le suportăm și ei sunt plătiți regește, pe răbdarea noastră. Prea ușor câștigă unii. Ar trebui să lucreze pe câmp, ca noi, să vadă ce-i munca.

– Așa zic și eu. Noi muncim pe rupte și nu câștigăm nici pe departe ca ei. De fapt, ei trăiesc de pe urma noastră. Mălaiul, roșiile, merele pe care le culegem noi, ei ni le plătesc cu o nimica toată. Nu-i dreptate-n țara asta!, concluzionă Lică și-și goli paharul din față. Apoi, la unison cu Nică, mai ceru unul.

După câteva minute de tăcere, Nică reluă discuția:

– Cred că, totuși, ar trebui scoasă publicitatea de la televizor…

– Nu se poate, măi Nică, că din ea îs plătiți. Ce ești așa greu de cap?!

– Da-s prea scumpe, măi omule! Să se plătească la secundă!?

– De aia au salar’ mare…

– Da’ pă mine mă-nervează! Pierd șirul acțiunii…

– Așa și eu! Toată noaptea butonez și nu las nici un minut de publicitate.

– Nu-s bune reclamele… Ar trebui scoase.

– Nu se poate, Nică. Că ei de unde ar fi plătiți? Tu nu te gândești?

– Meargă la muncă, ca noi.

Au mai continuat ei așa, preț de încă două pahare, după care s-au despărțit, pornind mai veseli spre casele lor. Acolo îi așteptau nevestele, să vină cu banii sau ce-a mai rămas din ei. Lică era satisfăcut că l-a lămurit pe Nică despre rostul reclamelor, iar cel din urmă părea și mai nedumerit ca înainte.

Ziua Mondială a Șahului

Ziua Mondială a Șahului a fost instituită în 1966, la inițiativa Federației Internaționale a Jocului de Șah (FIDE). Este sărbătorită în fiecare an la 20 iulie.

tablasah

„La primul congres FIDE (1914 la Paris), printre delegații care au aprobat constituirea acestui for internațional s-a aflat și tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona și maestru de șah entuziast. Cu ocazia aniversării semicentenarului FIDE, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat ‘decan fondator’ al FIDE, România numărându-se astfel printre țările fondatoare ale Federației Internaționale a Jocului de Șah. În țara noastră, Federația Română de Șah (FRS) a luat ființă în 1915, primul președinte fiind scriitorul Mihail Sadoveanu”.

REVANȘA

La fel ca multe alte orașe, nici Seiniul nu s-a lăsat mai prejos și a organizat ieri un concurs de șah dedicat sărbătoririi acestui minunat sport al minții. Competiția, dotată cu premii și diplome, s-a desfășurat în incinta restaurantului Chilli și i-a adunat laolaltă pe cei mai buni șahiști ai urbei, printre care am onoarea să mă număr și eu. Poate nu ați uitat că săptămâna trecută, cu prilejul concursului prilejuit de Zilele Orașului Seini, m-am clasat doar pe locul 5, cu o înfrângere și două remize. De aceea, am  crezut de cuviință că e cazul să-mi iau revanșa.

Așa că am marșat fără milă, înregistrând victorie după victorie. Armata mea de pe tablă zburda agresiv și nu-i dădea adversarului nicio clipă de odihnă, nicio speranță că ar putea smulge măcar o remiză. Ca urmare, locul întâi mi-a revenit justificat și nimeni nu s-a mirat de asta. Lucrurile au revenit la normal și onoarea îmi era recâștigată!

A urmat o masă festivă plătită de primărie, cu grătare, pălincă și bere. Totul a fost organizat perfect și ne-am simțit excelent. Ar fi frumos să cinstim în fiecare an această sărbătoare, printr-o astfel de competiție și o masă comună. Din păcate, însă, suntem tot mai puțini șahiști și mai bătrâni. Tineretul de azi preferă jocurile mecanice sau cele de pe calculator, care nu le stimulează gândirea. Cui îi vom da noi ștafeta? Mă tem că e o întrebare fără răspuns. Sau poate că școala își va aduce contribuția prin cursurile care încep de la toamnă. Vom trăi și vom vedea.

Epigrama care mușcă (CII)

„Mâna Sfântului Nicolae, păstrată de peste 400 de ani la București, este în centrul unui scandal început în Italia. Reprezentanții unui biserici din Bari, în care se află o jumătate din trupul cuviosului, pun la îndoială autenticitatea relicvei noastre.”

BĂTĂLIA PENTRU MOAȘTE

moaste_18800800

Se ceartă popii de la oase,

De prin morminte profanate,

Ce le aduc venituri grase,

De-s false sau adevărate.

Știați despre București?

1. Bucureștiul este a 6-a capitală ca mărime din UE.

2. Cea mai veche gară în București este Filaret.

3. Primul drum din București a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.

4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în București, în 1840, fiind printre primele orașe care aveau astfel de mijloace de transport.

5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoților de căciuli de blană. Stăteau cocoțați pe zid și le pescuiau din capul doamnelor, cu o sfoară și un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.

6. Intrarea hotelului Novotel este fațada fostului Teatru Național. În timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de către aviația germană distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ținta și a căzut pe Teatrul Național.

7. Denumirea veche a parcului Cișmigiu era balta lui Dura Neguțătorul, dar în 1779, Alexandru Ipsilanti, pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a orașului, poruncește să se construiască o cișmea spre ieșirea Știrbei Vodă de astăzi.

8. Numele străzii Lipscani provine de la orașul Leipzig din Germania, lucru ce amintește de viața comercială extrem de dinamică a Valahiei.

9. Orașul București este desemnat capitala Țării Românești în 1659, de către domnitorul Gheorghe Ghica.

10. Între 1798 și 1831, populația Bucureștiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puțin peste 30 de mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 și 1992, populația Bucureștiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000, la 2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai orașului a fost de 1.929.000.

11. Peste 20 de biserici și așezăminte monahale au fost distruse, parțial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crângași (1564), Biserica Albă-Postăvari (1568), Mănăstirea Mihai Vodă (1591) și altele.

12. Bucureștiul este înfrățit cu 9 orașe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing, Atlanta, Budapesta sau Hanovra.

13. Palatul Telefoanelor din București a fost construit între 1929-1934, în stilul zgârie-norilor americani și a fost până în anii ’70 cea mai înaltă clădire din București.

Podul-Radu-Voda-F-Duschek-1874

14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare românești – mititeii – au fost inventați la sfârșitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit „La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletistul și umoristul N.T. Orășanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o „o abodanță”, gheața – „cremă de Siberia”, scobitoarea – „o baionetă”, țuica – „o idee”. Cârnații mici au fost numiți „mititei”, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu bicarbonatul de sodiu, făcând cârnați mai mici și fără înveliș. Aceștia au fost un succes.

15. Balta Albă – Aici se afla o groapă de var, unde, în vremea lui Caragiale, se topeau cadavrele ciumaților. Când ploua, locul devenea o baltă. Albă.

16. Băneasa – Nevasta banului. În cazul de față, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

17. Berceni – Francisc Rákóczi al II-lea pleacă la turci (nici el și nici turcii nu se înțelegeau cu Habsburgii, iar asta îi făcea prieteni). La fel procedează și o parte din apropiații lui Rákóczi. Mai exact, o ceată de husari conduși de groful Miklós Bercsényi. Nu știu dacă au stat doar ca să-și tragă sufletul ori s-au oprit de tot, cert este că, undeva la sud de București, husarii Berceni au luat o pauză.

18. Colentina – Probabil e doar o legendă (asemănătoare cu legenda numelui Bucureștilor). Astfel, Colentina vine de la „cole-n-tina” – cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci într-o bătălie. O vreme s-a numit și „Olintina”.

20. Cotroceni – Numele îi vine de la „a cotroci”, „cei care cotrocesc”. Un vechi regionalism care înseamnă „a cotrobăi”, „a scotoci”, „a scormoni”.

21. Crângași – Etimologia este evidentă. Cândva aici era o prelungire din Codrul Vlăsiei – un crâng. Aici trăiau, normal, crângașii.

22. Dămăroaia 0 această moșie parcelată a aparținut boieroaicei Maria Damaris.

23. Dealul Spirii – După numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea și „Spirea”), care a ridicat în 1765, pe Dealul Lupeștilor, o biserică (Spirea Veche).

24. Dristor – vine de la breasla piuarilor care și-au avut satul în această parte a Bucureștilor. Așezarea meșterilor piuari care se numea „darstari”, „darsta” fiind piua din piatră folosită la fabricarea postavului și dimiei. Piuarii fabricau „darste” și pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviței, care timp de sute de ani au fost prezențe cotidiene, de mare relevanță economică pentru târgul Bucureștilor.

25. Drumul Taberei – Tudor Vladimirescu, intrând în București pe la vest, în anul 1821, își așează aici tabăra de panduri.

26. Ferentari – paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinată origine a numelui: vine din latină (!!!) „Ferentarius” – Soldat din infanteria ușoară a legiunilor romane. După unele opinii, aici s-ar fi aflat câmpul de exerciții al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.

27. Floreasca – după numele boierilor care au stăpânit locurile respective: Floreștii.

28. Ghencea – Din turcă vine. Pe vremea fanarioților, Ghenci-aga era șeful arnăuților din garda domnească. Aici s-a ridicat o biserică. Biserica era a Ghencei.

29. Giulești – O proprietate boierescă: a Juleștenilor.

30. Lipscani – din slavă Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest „loc cu tei” este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniți în București cu lucruri aduse de la târgul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

31. Militari – În secolul 19 aici era zona de instrucție militară, probabil și o garnizoană. O vreme a funcționat aici „Pirotehnia Armatei!.

32. Pantelimon ă își ia numele după Mănăstirea Sf. Pantelimon. În greacă „pan” înseamnă „tot” și „éléïmon” înseamnă milă. Panteleimon = cel milostiv, întreg-milostivul.

33. Rahova – Aici e simplu. Numele e relativ nou și vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate în secolul 19, spre aducere aminte a Războiului de Independență: Calea Griviței, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei și Calea Dorobanților.

34. Sălăjan – Un nume și mai nou. Nu vine de la Sălaj, ci vine de la Leon Szilaghi, cunoscut și sub numele de Leontin Sălăjan.

35. Titan – își ia numele de la fabrica de ciment „Titan”, construită la începutul secolului XX.

36. Vitan – De la D. Papazoglu aflăm ce-i ăla un vitan: „În ocolul orașului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orășenilor își aveau păsciunea”.

Sursa: e-mail

 

Aproape totul despre cafea (VI)

Lucruri pe care nu le știai despre cafea

* Boabele deschise la culoare conțin mai multă cofeină. Motivul este simplu: cu cât cafeaua stă mai mult la prăjit, cu atât cofeina dispare mai mult din ea.

* Cafeaua a fost declarată ilegală. De trei ori, în trei culturi diferite. Mai întâi, în secolul al 16-lea, în Mecca. Un secol mai târziu, regele Charles al II-lea al Marii Britanii a ordonat să fie trase obloanele tuturor cafenelelor, unde, zicea el, se puneau la cale rebeliuni. Normal, cafeaua agita spiritele! Iar a treia oară s-a întâmplat în Germania. Nemților le-a fost teamă că prea mulți mulți bani ies din țară pentru a susține acest moft.

* Sunt peste 50 de tipuri de cafea. Cu toate astea, numai două dintre ele, arabica și robusta, ajung de obicei în cănile noastre.

* Bem peste 500 de miliarde de căni de cafea în fiecare an. Jumătate dintre ele sunt consumate la micul dejun. Bineînțeles, asta se întâmplă la nivel mondial.

* Cafeaua este pe locul al doilea în topul celor mai comercializate bunuri.

Sărind în timp, putem spune că cel mai avid băutor de cafea a fost Honore de Balzac, care avea obiceiul de a bea 40 de căni de cafea pe zi, pentru a putea scrie.

… 5 lucruri inedite despre cafea

1. La început, triburile africane mâncau cafeaua. Ei amestecau praful boabelor cu grăsime, iar biluțele respective erau considerate adevărate bombe energetice.

2. Religia Islamului a avut o contribuție majoră asupra evoluției cafelei. Deoarece alcoolul era strict interzis, cafeaua a căpătat popularitate printre băuturile acceptate.

3. Toată cafeaua din lume crește în cureaua Bean. (Bean Belt), zona cuprinsă între Tropicul Cancerului și Tropicul Capricorn. Hawaii este singura zonă din SUA unde se crește cafeaua.

4. Cafeaua e al II-lea produs de primă necesitate din lume. Primul este uleiul.

5. George Washington a inventat cafeaua instant. Nu acel G. Washington, ci un belgian din Guatemala. Invenția apare abia în 1906.

Trezește-ți simțurile la o ceașcă de cafea… în jurul lumii

Fiecare țară cu tradiție în cultivarea cafelei oferă pieței mondiale consumatoare de cafea diverse sortimente și arome, influențate de climă, sol, întreținere, recoltare, uscare și procesul de prăjire.

– Incontestabil, Italia rămâne țara care a făcut din prepararea cafelei o adevărată artă. Nu este suficient să ceri doar o ceașcă de cafea, ci trebuie să specifici și de care să fie.

– Țările orientale nu trebuie nici ele subestimate, pentru ele prepararea și servirea cafelei este un adevărat ritual.

– Pentru țările latine cafeaua este un semn al ospitalității. Ei știu să ofere savoare și pasiune într-o ceașcă de cafea.

Italia

În primul rând, pentru a face un expresso de orice fel, îți trebuie expresor de cafea. Foarte important este și modul de servire al cafelei, întotdeauna se servește cu un pahar de apă și un biscuite, pișcot sau pricomigdală. Iată câteva rețete de cafea:

Ristreto. Despre Ristreto se spune că mai scurt de atât nu există. Ingrediente: Cafeaua proaspăt măcinată (expresso), zahăr (alb sau brun, după preferință). În primul rând, pentru un expresso adevărat, îți trebuie expresor de cafea; în lipsa acestuia se prepară o cafea forte. Volumul pentru un ristreto ideal este de 20 ml.

Expresso lungo. Expresso lungo se prepară din aceeași cantitate de cafea, însă se pune mai multă apă. Volunul ideal este de 33 ml. Se servește cu un pahar cu apă langa.

Doppio expresso. Este un expresso dublu. Se servește într-o ceașcă de mărime medie și este făcută din 2 cantități de expresso lungo. Volumul ideal este de 50 ml.

Capuccino. Este servit într-o ceașcă de mărime medie, cca. 140 ml. Avem nevoie de un expresso, praf de cacao, lapte și spumă de lapte caldă. Se toarnă laptele, se adaugă spuma de lapte. Laptele și spuma trebuie să fie cca. 100 ml. Ceașca se pune sub expresor și se toarnă cafeaua sub presiune, cca. 30 ml. Spuma de lapte ridicată la suprafață se decorează apoi cu praful de cacao.

Machiato caldo. Seamănă foarte mult cu capuccino, doar că machiato este mai tare și mai aromat. Avem nevoie de expresso, lapte, spumă de lapte și cacao. Laptele și spuma de lapte trebuie să fie cca. 25 ml. Se toarnă laptele și spuma de lapte, apoi se pune sub expresor și se toarnă cafeaua, cca. 20 ml. Spuma de lapte ridicată la suprafață se decorează cu cacao. Se servește într-o ceașcă de cca. 70 ml.

Caffelatte. Caffelatte se prepară din 1/2 cantitate lapte și 1/2 cantitate de expresso. Spre deosebire de capuccino și machiatto, când preparăm caffelatte, mai întâi punem cafeaua și apoi turnăm laptele. Cantitatea diferă de mărimea paharului în care se servește. Caffelatte nu are spumă și conține mai multă cafea decât un machiatto.

8675_26_1322667594

Irlanda

Irish coffe este o băutură clasică pentru zile friguroase în care dozele sunt adaptate volumului corect de espresso. Cum se face un irish coffe: avem nevoie de 30 ml expresso, 60 ml irish whisky, 2 lingurițe de zahăr brun, 20 ml frișcă lichidă proaspătă. Amestecați ușor frișca în shaker. Încălziți whisky-ul și zahărul direct în pahar (atenție, aveți nevoie de pahare rezistente la temperaturi înalte). Turnați espresso și apoi frișca, lăsând-o la suprafață (dacă este necesar folosiți o linguriță). Decorați cu praf de cacao.

Austria

Capuccino viennesse este un espresso la care se adaugă un amestec de lapte și spumă de lapte, frișcă, iar pe deasupra se pudrează cu cacao. Avem nevoie de un expresso de 20 ml, 65 ml amestec de lapte și spumă de lapte, 20 ml frișcă neîndulcită. Se va folosi ceașca pentru cappuccino, dar mai puțină spumă de lapte pentru a compensa volumul de frișcă.

Turcia

Cafeaua turcească se prepară la ibric, este tare și aromată. Se pune într-un ibric câte cești de cafea vrei să faci, plus încă jumătate de ceașcă care se pierde prin fierbere. Pentru fiecare ceașcă de apă se pune o linguriță cu vârf de cafea și zahăr după preferințe. Se amestecă conținutul și se lasă pe foc până aproape să fiarbă. Conținutul trebuie menținut sub punctul de fierbere, se observă cum spuma începe să se ridice la suprafață.

Imediat se ia ibricul de pe foc, deoarece cafeaua se umflă și dă repede pe dinafară. Se ia cu o linguriță spuma de deasupra și se toarnă în fiecare ceașcă (de mărime medie-mică), apoi se toarnă cafeaua. Fiecare ceașcă trebuie să aibă acea spumă care oferă o aromă deosebită cafelei. Deoarece cafeaua turcească nu se face la filtru, înainte de a se consuma trebuie lăsată câteva minute pentru ca zațul de cafea să se așeze.

Cafeaua grecească se prepară în același mod ca și cea turcească.

(va urma)

după Mariana Vinereanu

Bărbații și grătarul

Când un bărbat se declară pregătit să preia prepararea grătarului, se declanșează următoarea serie de evenimente:

1) femeia cumpără mâncarea

2) femeia face salata, pregătește legumele și desertul

3) femeia pregătește carnea pentru grătar, o așază pe o tavă, împreună cu toate celelalte ustensile necesare și o duce afară, unde bărbatul stă deja așezat cu o bere în mână în fața grătarului.

Și aici vine punctul cel mai important al întregii desfășurări:

4) BĂRBATUL AȘAZĂ CARNEA PE GRĂTAR!

5) apoi mai multe activități de rutină: femeia aduce farfuriile și tacâmurile afară

6) femeia informează bărbatul că grătarele mai au puțin și se ard

7) el îi mulțumește pentru această informație importantă și mai comandă încă o bere, în timp ce el se ocupă de situația de urgență.

gratar_marinat_1368096536

Și apoi încă un punct foarte important:

8) BĂRBATUL IA CARNEA DE PE GRĂTAR ȘI O DĂ FEMEII!

9) apoi urmează din nou rutina: femeia aranjează farfuriile, salata, pâinea, tacâmurile, șervețelele și sosurile și aduce totul afară pe masă.

10) După masă, femeia eliberează masa, o curăță, spală vasele.

Și, din nou, foarte important:

11) TOȚI ÎL LAUDĂ PE BĂRBAT PENTRU CALITĂȚILE LUI ÎN ARTA GĂTITULUI ȘI ÎI MULȚUMESC PENTRU MÂNCAREA SUPER BUNĂ!

12) Bărbatul o întreabă pe femeie cum i-a plăcut faptul că nu a fost nevoită să gătească și când observă că ea e cam botoasă, ajunge la concluzia că pe femei nu le poți satisface niciodată.

D-ale lui Lică

De Sf. Ioan a fost ziua lui Lică. La fel și de Sf. Vasile, Sf. Nicolae etc. El preia numele fiecărei sărbători și tare se supără dacă cineva apropiat lui uită să-l cinstească, într-un fel sau altul. A făcut el ce-a făcut și s-a cherchelit de dimineață, după care a mers la vecinul Ștefan, să împrumute bicicleta. L-a trimis nevasta după pâine, cale de 800 de metri, și nu se cădea, de ziua lui, să facă drumul pe jos. Venind de la brutărie, îl vede pe Nică discutând cu un polițist, și strigă la el:

– Salut tizule! Azi o facem lată?

Atâta i-a trebuit omului în uniformă, că l-a invitat imediat să descalece de pe vehicul.

– Ce faci Lică? Și tu ești Ion? Ai băut ceva?… că te văd pe bicicletă.

– Nu am băut nimic, domnu’ Avram! Să-mi pice limba dacă vă mint!

Așa e felul lui Lică. Nu recunoaște nimic, oricât de evident ar fi. Polițistul nu se lasă convins și insistă:

– Așa a zis și Nică, dar fiola s-a înverzit. Ia suflă și tu, ca să vedem cât de curat ești.

– Eu nu suflu, că mi-e greață!, zise el și se dădu un pas înapoi.

Avram se apropie de învinuit, adulmecându-l, și trase concluzia:

– Măi Lică, tu duhnești a pălincă de la o poștă!

Cu această constatare, polițistul scoate chitanțierul și-i aplică o amendă de 400 de lei. Echivalentul a jumătate din salariul nevestei lui Lică. Degeaba nega el și se jura pe tot ce-i venea în minte, amenda a rămas. Ajunge Lică acasă, necăjit și nervos, și îi spune Dorinei. Femeia, aproape să leșine de supărare! A plâns și l-a certat foarte tare. Văzând că nu mai scapă de gura ei și simțind că a făcut-o de oaie, omul a amenințat-o că se spânzură. Degeaba, reproșurile nu încetau. Iese el afară și se întoarce cu o funie al cărei capăt spânzura vizibil din buzunar. Făcu mai mulți pași prin fața nevestei, ca să se asigure că e văzut ce inteții suicidale are. Dorina continua să plângă înfundat și era prea extenuată să mai strige la el.

Câteva zile a umblat Lică, cu funia atârnându-i din buzunar, după care totul a fost dat uitării. Amenda i-a fost reținută, în rate, Dorinei.

…………………………………………………………………….

Lică era chemat adesea la lucru: să cosească, să sape, să culeagă prune sau la alte munci prin gospodării. Vecinii știau că nu are nicio slujbă, dar duce lipsă de bani, însă în cele din urmă s-au lămurit că nu-i place munca, precum nu-i place la măgar viteza. În special de coasă se ferea ca de ciumă. Ba că-i iarba prea mare, ba că-i prea mică sau e prea rară, ba e terenul prea pietros și ar putea să-și rupă coasa.

Într-o zi, îl cheamă un vecin să-l ajute a descărca o remorcă de rumeguș. Ar fi găsit și acum un motiv să-l refuze, dar era Dorina lângă el și nu i-ar mai fi dat bani de țigări. Astfel că se duce și în câteva ore termină treaba. În timp ce căra sacii în șopron, a observat că vecinul are niște iepuri de casă tare frumoși, așa că în loc de plată, îi ceru o iepuriță. Bătrânul îl invită să-și aleagă una, în timp ce el pregătea ceva de îmbucat și un pahar de pălincă, așa cum se cuvine la un zilier. Alege Lică cel mai frumos exemplar și-l pune într-o plasă de rafie ce atârna în curte. Vecinul vine și, între două pahare, îl întreabă pe Lică:

– Și zici că te pricepi la iepuri?

– Să fii matale sănătos la câți iepuri am avut în satul natal! M-am specializat în creșterea lor, le dădeam numai hrană din cea mai bună, făceam mereu curățenie și îi vaccinam.

– Bravo, măi Lică! Să-ți de Dumnezeu noroc la ei!, îi ură bătrânul.

– Mă descurc eu, n-am nevoie de ajutorul nimănui, nici măcar de al lui Dumnezeu!, îl asigură el încrezător.

S-a dus Lică acasă și a meșterit o cușcă, în timp ce Dorina umbla nemulțumită, fiindcă ar fi vrut să fie plătit în bani. A doua zi, Lică îl întâlnește pe Ștefan, vecinul de vizavi, căruia i se laudă cu iepurița lui. Acesta avea, la rândul lui, un iepuroi mare și tocmai bun de împerechere, drept pentru care îi propune să il împrumute în acest scop. Zis și făcut. Aduce Lică iepuroiul și-l bagă lângă iepuriță, dar nici vorbă de împerechere. Fugeau unul după altul și chiar se băteau. „Probabil că nu e pregătită încă”, își zise Lică și duce iepuroiul înapoi.

Trece aproape o lună și repetă operațiunea. Se întâmplă la fel, însă, de data asta, omul se înfurie și începe să-și altoiască iepurița cu un băț. Doar-doar i-o veni mintea la cap. După ce o bate bine și vede că nu mai mișcă, așteptă să treacă iepuroiul la treabă, dar și acesta stătea speriat într-un colț. Văzând care-i situația, îl ia de urechi și-l duce la Ștefan, reproșându-i:

– Nu știu ce are iepurele tău, dar nu vrea să-și facă datoria.

– Nu se poate, măi vecine! Hai să văd și eu care-i treaba, zice vecinul, mirat.

Vine și el la cușca lui Lică și vede iepurele respirând cu greu.

– I-am aplicat o corecție, că nu voia să stea locului, se justifică Lică.

Scoate Ștefan urecheatul afară și-l examină atent, după care exclamă:

– Vecine, am două vești proaste. Prima e că iepurele tău e pe moarte, iar cea de-a doua-i că nu e iepuriță, ci iepuroi!

– Nu se poate, Ștefane!, se cruci Lică.

– Hai, uită-te și tu.

Se uită omul bine, se mai iută o dată, se scarpină în creștet și zice:

– Nu știu ce s-a întâmplat… atunci când l-am adus era iepuriță…

– Orice ar fi, acum trebuie să-l tai, că nu mai are mult de trăit, îl sfătui vecinul

Așa s-au năruit speranțele lui Lică de a avea o fermă de iepuri.

Zilele orășelului meu

Mă așteptam să fie frumos, și a fost. Speram să am parte de satisfacții, dar am avut și multe dezamăgiri. Cea mai mare dintre ele a venit cu o zi înainte. Sora mea, Doina – despre care v-am povestit că și-a rupt piciorul de la șold și apoi a fost la recuperare într-un centru de îngrijire din Zalău -, m-a părăsit. A plecat pe un drum fără întoarcere, consider eu, după o altercație cu fiica ei. La această oră nu știu unde este și ce face, dar decizia ei tranșantă de a-și abandona familia este de neiertat și ca atare ne-am hotărât că nu o vom mai primi înapoi. Poate să stea unde a mers sau să locuiască singură, în casa părintească, dar în apartament nu-i voi mai permite accesul. Așa a hotărât fiica ei, deținătoarea de drept a locuinței de la bloc, și cea mai supărată pe comportamentul inacceptabil al mamei ei, pe care a sprijinit-o (la fel ca mine) mereu.

Poate că nu se cădea să-mi descarc astfel de necazuri, tocmai azi, în frumoasele zile de sărbătoare ale orășelului meu drag, dar nu m-am putut abține. E o rană care doare și probabil că e și cauza eșecului meu în a câștiga din nou titlul de campion la șah în competiția „Cupa Comja”. Am pierdut o partidă și am făcut două remize, ceea ce m-a făcut să ajung doar pe locul 5. Premiul de consolare: 10 RONI! Pe care i-am băut! Ba chiar a trebuit să mai pun 5 RONI, fiindcă 100 g de coniac Jidvei e 15 RONI.

Ca o micuță consolare, pot spune că toți participanții au recunoscut faptul că sunt cel mai bun, și nu-și închipuiau ce s-a întâmplat cu mine. De fiecare dată am început în trombă, eram la un pas de victorie, dar concentrarea mă părăsea și, spre final, făceam erori inexplicabile. Nimeni nu știa ce-i în sufletul meu. Nici chiar eu!

După competiție și masa festivă, oferită de primărie, am hoinărit printre tarabe. Muzica era infernală și toată lumea se distra din răsputeri. Eu nu auzeam mai nimic și nu vedeam decât lucruri mărunte. Cred că tocmai am trecut printr-o răscruce a vieții. Oare ce mă așteaptă pe cărarea ce o voi urma? Singurătatea nu e o opțiune benefică.

1545628_662716110474282_7463398137548313579_n

Aproape totul despre cafea (V)

Cea mai bună cafea din lume

Boabele recuperate din excrementele unei nevăstuici asiatice se vând cu 600 dolari/kg. Buticurile de lux din Statele Unite vând, la prețul destul de piperat de 660 dolari kilogramul, o cafea pe care foarte mulți oameni ar putea s-o considere absolut scârboasă, ea fiind produsă din boabe recuperate din excrementele unui animal de talie mică, civeta, care trăiește în insulele indoneziene Java, Sumatra și Sulawesi. Aceste animale, asemănătoare nevăstuicii, se hrănesc, în principal, cu fructe, însă în perioada recoltatului mănâncă și boabe coapte de cafea.

Localnicii le-au considerat multă vreme o pacoste, pentru că le înjumătățeau recoltele, până au observat că boabele trec aproape nedigerate prin sistemul lor digestiv, deci pot fi ușor recuperate. Uscate, măcinate și vândute sub numele „Kopi Luwak”, acestea dau naștere celei mai grozave cafele din lume, cu aromă de ciocolată, extrem de savuroasă, în ciuda faptului că are un ușor miros de mucegai. Deși cererea este foarte mare, producția anuală de „Kopi Luwak” nu depășește 200 de kilograme, motiv pentru care este foarte greu de găsit, devenind astfel cea mai scumpă cafea din lume…

civeta

Produsă din excrementele mamiferului Zibeta Asiatica, un fel de pisică locală, cafeaua Kopi Luwak a fost declarată cea mai bună și cea mai scumpă din lume. Se vinde în cele mai exclusiviste cafenele și restaurante de pe glob, iar acum intră și pe piața din România, importată în exclusivitate de la fabrica de stat din Indonezia, cu tot cu certificat de calitate. Se vinde la cutie de 80 de grame, cu 250 RON sau la ceașcă, 190 RON.

Bănățenii sunt cei mai mari băutori de cafea din România

Cei mai mulți români consumă cafea Arabica sau Robusta, în timp ce doar bucureștenii sau bănățenii optează pentru espresso. Arabica este difuză, mai puțin amară și mai aromată, are o concentrație de cofeină între 0,8 și 1.,5%, 18% uleiuri și 8% zahăr, în timp ce robusta e mai amară și mai corpolentă, cu concentrație de cofeină care ajunge la 3,5%, uleiuri 8%-9% și zahăr 5%.

O persoană din România consumă în fiecare an două kilograme de cafea, adică de șase ori mai puțin decât un suedez, un norvegian sau un danez, care se află pe primele locuri. La nivelul țării, 40% dintre cafelele vândute în România sunt cappuccino, 40% sunt caffe latte (espresso servit cu lapte), iar restul espresso și alte sortimente (în principal latte machiato, fredo sau espresso coretto).

Cum arătau ospețele domnești și boierești de odinioară

Informații pertinente în acest sens ne-au lăsat străinii care au rămas vreme mai îndelungată în anturajul domnilor din Moldova și Țara Românească: Paul de Alep (descrieri din vremea lui Vasile Lupu: 1634 – 1653) și Matei Basarab (1632 – 1654) sau Anton Maria Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), care a luat parte la numeroase festivități la Curtea domnului muntean. Cea mai simplă formă de tratație la Curte era servirea cafelei, care se făcea cu o ceremonie deosebită, după obiceiul turcesc. Cafeaua se oferea uneori numai cu dulceață: în Joia Mare, după împărtășanie, în Duminica lăsatului secului de brânză, în ziua Sfintei Parascheva. De cele mai multe ori însă, ea încheia o masă copioasă. Cafeaua se bea uneori cu „vutca” (un fel de liqueur) pe care o servea marele cupăr, întâi Domnului, apoi la beizadele și în urmă celorlalți. După consumarea cafelei, mitropolitul făcea plecăciuni în fața Domnului, apoi ieșea, ceremonia fiind repetată de fiecare oaspete în parte. Pe la 1667, chiar se vorbea pentru prima dată în București de o „cahvenea” ținută de un fost seimen al palatului din Constantinopol. Localul se afla în apropiere de Biserica Doamnei. Mai târziu, documentele pomenesc și de „cahveneaua” din Podul Beilicului (Calea Șerban Vodă), care funcționa non-stop, era aproape de Casa Beilie – locul de adăpost al tuturor musafirilor veniți de la Țarigrad.

În secolul al XVIII-lea, servirea cafelei la Curtea domnească devenise, așa cum s-a văzut, ceva obișnuit. Marele cămăraș avea în subordinea sa toți slujitorii (plătiți lunar), care serveau cafeaua cu accesoriile ei: șerbetul și ciubucul.

Despre ceremonia cafelei în Etiopia

Etiopineii prăjesc boabele de cafea în casă. În lumea arabă, ospitalitatea este foarte importantă și nicicum nu este mai bine exprimată decât prin obiceiul vechi al servirii unei cafele proaspete, fiecărui oaspete, indiferent dacă vine pentru afaceri sau doar în vizită. Cafeaua arabă (gahwa) se prepară întotdeauna atunci când este comandată și se beau doar câteva cești. Băutura se bea foarte fierbinte, dar nu înainte ca zațul să se lase la fund, adică după 2-3 minute. Doar lichidul de deasupra se bea, cafeaua nefiind amestecată niciodată. Ceștile de cafea sunt micuțe, datorită faptului că băutura este tare. Cea mai bună cafea arabă se prepară din boabe proaspăt prăjite și măcinate.

Servirea cafelei este o ceremonie. Regulile etichetei cer ca gazda să servească cafeaua. Când sunt prezenți doar bărbații, gazda va înmâna fiecăruia ceașca de cafea. Cea mai în vârstă sau cea mai importantă persoană din cameră va fi servită prima. Dacă există îndoieli asupra rangului, criteriul preferat este vârsta.

Zahărul se pune în timpul preparării cafelei, și nu când se servește. Cantitatea de zahăr ce se adaugă trebuie să fie în concordanță cu evenimentul. Cu cât este mai mult zahăr, cu atât mai fericită este ocazia. Oaspetele are privilegiul de a spune cât zahăr să se adauge cafelei. Gazda îl va întreba înainte de a comanda cafeaua.

(va urma)

după Mariana Vinereanu