În duminica de 6 aprilie am postat un articol despre nefericitul eveniment în care sora mea, Doina, și-a rupt șoldul, alunecând pe gresia din baie. De ce am făcut-o? Probabil din caracterul meu de a împărtăși cu cei din jurul meu, atât necazurile cât și bucuriile. De ce revin cu această problemă? Fiindcă alaltăieri am fost să o vizitez la internatul în care este cazată pentru recuperare.
E vorba de un centru de îngrijire privat, al familiei Haller, în care amândoi sunt medici de profesie și pricepuți în ceea ce fac. Plata pentru o lună de îngrijire și asistență este de 1.600 de lei, și aș spune că merită, având în vedere condițiile și amiabilitatea personalului. Din câte am aflat, salariul unei asistente este de 1.300 de lei, mai mare, oricum, decât într-un spital de stat. Doar mâncarea e mai slăbuță și, dacă n-ar fi distanța de circa 150 km, m-aș duce măcar săptămânal cu provizii alimentare.
Doina este mai bine și chiar a început să calce pe picior. Asta m-a bucurat foarte mult și sper ca, după exercițiile cotidiene, recomandate de medicul specialist, să-și revină până la externare, adică pe la mijlocul lunii iunie. E mai optimistă și are poftă de mâncare, drept pentru care am fost încântat! Chiar mi-a spus că prima ei dorință este să o duc într-un local unde poate să savureze niște mici, și o înțeleg. Dimineața primesc, acolo, o jumătate de felie de pâine cu dulceață și ceai, la amiază, niște supă limpede cu ceva zarzavaturi, plus niște macaroane, cartofi sau fasole scăzută (frecată), doar cu miros evaziv de carne. Ca gustare au doi biscuiți, iar seara, ceva cât se poate de simplu: un iaurt sau o felie de pâine cu margarină.
M-a impresionat foarte mult starea unor bătrâne „cazate” acolo. Una era trecută de 80 de ani, iar cealaltă avea peste 90. Nu auzeau bine și nici nu vorbeau prea mult. Priveau în gol și nimeni nu știe la ce gândeau. Părăsite de fii și nepoți, nu aveau pe nimeni cunoscut în jurul lor și strigau doar când aveau nevoie să-și elimine fecalele și urina. În rest, viața trecea pe lângă ele ca o corvoadă, în așteptarea clipei când vor închide ochii pentru totdeauna. Atunci mi-am dat, încă o dată, seama cât e de trist să fii bătrân și părăsit, după ce le-ai dat urmașilor tăi toată averea, iar ei au decis că e mai confortabil pentru ei să plătească pe cineva ca să-ți poarte de grijă
Aștept să treacă o lună și Doina să vină acasă. Cu toată amabilitatea asistentelor, a medicilor, și chiar dacă mâncarea ar fi perfectă, tot mai bine e să fii în casa ta, printre cei care-i cunoști și cu care poți să dialoghezi. Astfel voi pune și eu capăt singurătății în care m-am cufundat de o bună bucată de vreme. Că tot ce-i prea mult, strică.
racoltapetru6 
Petru, ma bucur sa aud ca sora ta este bine.
Si ma bucur si pentru tine ca ai scapat de singuratate.
Sa auzim doar de bine, de acum in colo!
Mă bucur că te bucuri pentru mine, frumoasă Orhidee! Număr și eu zilele până când o să-mi aduc acasă „colega de apartament”! 😉
,,colega de sange,, nu doar de apartament 😉
Cu drag, Petru!
E și de sânge, dar la conversație conversație contează mai mult prezența!
Cu același drag, bună prietenă!
Mă bucur că doamna Doina se simte mai bine. Salutări şi cele mai bune urări şi din partea mea.
Sunt, insă, de acord că prea multă singurătate nu e recomandată. Mie a ajuns să-mi placă şi să nu mai vreau să renunţ la ea…
Obișnuința e cea care-ți modelează viața. E bine să fii singur, dar tânjesc și după un dialog cu cineva apropiat, cât de mică ar fi această conversație. Mulțumesc pentru urări!
N-am stiut ce a patit Doina! Din pacate uneori se aduna prea multe mailuri si trebuie sa fac niste alegeri grele. Ii doresc multa sanatate si sa revina acasa intr-o stare foarte buna! E intr-adevar putina mancare, dar ultimele cercetari arata ca un aport caloric moderat sau chiar redus e mai benefic decat multe calorii! De altfel am observat direct asupra unor persoane. Conteaza mai mult starea de spirit! 🙂
Ce a fost mai greu, a trecut. Din orice experiență e bine să tragem învățăminte și să ne întărim în spirit, precum bine zici. De foame nu se moare în acel centru și ceea ce contează e îngrijirea foarte bună, pe care am remarcat-o. Au medici pe diverse specialități, inclusiv psihologi și fizioterapeuți.
Sănătate multă, să vină cu bine acasă!
Săru-mâna și mulțumesc din suflet, Potecuță!
Cu lipsa mea de prin virtual , nu am stiut aceste stiri…Imi pare rau sa citesc ca sora ta a avut probleme , insa ma bucur sa citesc vesti bune.Insanatosire grabnica dumneaei!
Cat despre batranete si abandon…nu vreau sa comentez intr-o nota neagra…ci as spune ca ete de aia imi doresc sa nu ajung neputincioasa…
Toată recunoștința pentru vizită și urare! Nici eu nu vreau să mă gândesc la o bătrânețe în care mintea să-mi fie plecată cu pluta, dar nu o pot uita pe mama și pe toate surorile ei, ce au avut aceleași simptome, înainte de a muri. 🙄
Uita ce trebuie uitat! Scrie o poveste frumoasa in care sa crezi si fa-ti amintirile mai placute! 🙂
Ciudata stiinta genetica asta si felul in care genele “sar”din generatie in generatie….
Un sfat foarte bun și de care am să țin seamă, dragă prietenă! 🙂
Multa sanatate surorii tale! Si neaparat s-o duci la mici! 🙂
…E trist cand omul ajunge neputincios la batranete! Activitatea, oricare ar fi ea, te tine viu, si miscarea fizica, atat cat iti permite organismul…
În drumul spre casă, vom avea, neapărat, o oprire la un local care servesc mici!
Mare recunoștință pentru urare! 🙂
Îi dorim recuperare grabnică si trimitem toate gândurile noastre bune… 🙂
Vă mulțumesc din suflet și vă urez toate cele bune! Aștept, cu drag și interes, o revenire pe blog!
Insanatosire grabnica ii doresc si eu! Weeken frumos sa ai! 🙂
Să-ți fie urarea aurită și să fii la fel de răsplătită! 🙂
Uite o veste buna pe ziua de azi! 🙂 Ma bucur tare mult pentru sora ta. Doresc recuperare cat mai grabnica si sigura. Sanatate, weekend placut! 🙂
Urările tale sunt precum un balsam pentru sufletele noastre! Am să-i transmit și Doinei, neapărat! 🙂
Ma bucur! 🙂
Mă bucur că lucrurile s-au mai așezat 🙂 . Însănătoșire grabnică!
Mulțumesc foarte mult, Irina! Să-ți fie urarea blagoslovită! 🙂
Sanatate multa si din partea mea !
Se primește cu multă recunoștință!
Ce a fost mai greu a trecut pentru Doina,ma bucur ca se recupereaza foarte bine.Transmite din partea mea multa rabdare si sanatate multa! un weekwnd placut cu multe bucurii iti doresc!
Fără doar și poate că-i voi transmite urările tale, dragă prietenă! Și eu îți doresc un sfârșit de săptămână liniștit și benefic! 🙂
Multă sănătate, sorei tale, recuperare grabnică!
Am o curiozitate: unde e Casa Haller? Eu o cunosc pe cea din centrul municipiului Mediaş, administrată de biserica evanghelică.
Mulțumesc mult pentru urări! Casa Haller este în centrul Zalăului, lângă catedrala Sf. Vineri. Un loc plăcut și liniștit.
Mă bucur nespus de mult, Petru, că sora ta Doina face progrese. Bunul Dumnezeu s-o ajute să se vindece cât mai curând posibil să vă reîntâlniţi, să fiţi din nou împreună şi să vă bucuraţi de toate binecuvântările pe care le primiţi în dar în fiecare clipă.
O seară minunată îţi doresc, Petru şi un week-end binecuvântat. 🙂
Mare mulțumire pentru frumoasele tale cuvinte, dragă Ștefania. Sper și eu că urările tale se vor împlini și viața va merge înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu străduința fiecăruia dintre noi.
Zile senine îți doresc, la rândul meu! 🙂
Grabnică însănătoșire Doinei, iar ție, o alegere… norocoasă!
Se mulțumește cu recunoștință!
Recuperare grabnica… si numai bine!
Să te audă bunul Dumnezeu!
Multă sănătate la amândoi şi să fiţi bine şi liniştiţi!
Weekend însorit şi vesel, dragă Petru! 🙂
Mulțumesc apăsat și îndatorat, Alex!
S-auzim numai de bine! 🙂
Draga prietene, ii doresc surorii tale insanatosire grabnica, multa rabdare, ca toate trec…important e sa treaca bine.
In alta ordine de idei, este groaznica singuratatea la tinerete, cand totusi crezi ca totul poate fi roz, dar…la batranete, cand devii din ce in ce mai neputincios, cred ca este groaznic sa nu ai un ajutor din partea tinerilor din familia ta (ma refer in primul rand la copii). Oare cat poate fi de dureros pt. un parinte care poate si-a sacrificat intreaga sa viata pt. binele si viata copiilor sai, sa fie lasat in parasire intr-un spital, oricat de bun si de “prietenos” ar fi acesta?! Eu consider aceasta atitudine o mare cruzime din partea copiilor si, stiu eu? Ma gandesc ca, roata se invarte… Si atunci nu e mare pacat?!…
Inchei in ton optimist si iti doresc tie si tuturor un week-end cat mai cald, frumos, linistit si mai ales…sanatos! 🙂
E trist cu adevărat să vezi bătrâni abandonați de copii sau nepoți, iar aceste imagini te fac să nu-ți dorești să ajungi prin acele institiuții, nici măcar în vizită.
Recunoștință deplină pentru cuvintele tale și mai ales pentru urări, care sper să se materializeze. Deși astăzi e noros și e răcoare, așteptăm o încălzire și un soare benefic! 🙂
Mă bucură această veste. Multă sănătate și recuperare grabnică. Toate cele bune!:)
Mulțumesc din suflet pentru urări!
Ntz,ntz, stai si scrii bloguri in loc sa pregatesti sosirea ei acasa . :)))
Intoarcere grabnica si cu sanatate la pachet !
Până la venirea ei, am tot timpul să fac pregătiri! 🙂
Însănătoșire grabnică suruorii tale!
Apreciez mult urarea ta și mulțumim mult!
Petru, insanatosire grabnica surorii tale :).
Acasa, vindecarea se face mai repede, psihicul are efecte miraculoase asupra fizicului :).
Sunt convins că ai dreptate. Totuși, acasă, dacă ești țintuit la pat, nu ai un personal calificat care să te ajute. E bine ca la externare să poată merge pe picioarele ei, chiar și cu ajutorul unui cadru metalic.
Sanatate pentru Doina ! Cat despre persoanele in varsta despre care ai scris , eu stiu cazuri in care batranii si-au impartit agoniseala de-o viata in speranta ca vor fi ingrijiti si nu vor fi dati uitarii dar care la scurt timp dupa ce-au facut asta s-au trezit ba inchisi in casa si lasati de izbeliste , ba lasati sa se descurce cum ii va ajuta Dumnezeu . Deci au ramas si fara casa iar in loc de ajutor si omenie au primit jigniri umiliri si batjocura . Sant sigura ca ai vazut si tu la tv batrani ajunsi pe pat de spital fiindca n-au avut cine sa le dea o lingura de mancare sau un pahar cu apa iar ei neputinciosi , nu si le-au putut lua singuri . Batranetea si singuratatea e grea fara indoiala dar cazul celor doua batrane de care ne-ai vorbit , zic eu , e totusi un caz fericit .
E drept că vedem și auzim multe cazuri în care bătrânii sunt abandonați în case de tot felul sau chiar scoși pe drumuri, dar când vezi cu ochii tăi o astfel de tragedie, parcă ți de rupe sufletul. Nu-i chiar rău, atunci când sunt îngrijiți și au cele necesare, dar absența utilității, a dragostei și chipurilor celor apropiați poate duce la o depresie care favorizeză instalarea senilității. Depinde și de sensibilitatea fiecăruia, de capacitatea de socializare și adaptare.
Buna ziua, Petru !
La terminarea citirii articolului am fost stapanit de sentimente diametral opuse ! 😦
Primul de BUCURIE ca sora ta DOINA se face bine pe zi ce trece
si ca pe la mijlocul lunii iunie va fi iarasi acasa ….,
Doamne Ajuta 🙂
si al doilea sentiment, de mare TRISTETE ,
afland povestea celor doua batrane parasite de fii si de nepoti …:-(
Asta-i VIATA in ROMANIA …………………
Sa ai parte de o saptamana linistita !
Aliosa.
Sper să predomine sentimentele optimiste și astfel să-ți păstrezi toată săptămâna buna dispoziție care te caracterizează! Mulțumesc pentru cuvintele tale și darul muzical, Alioșa! 🙂
Ma bucur sa aud vesti bune despre doamna Doina. Ii urez insanatosire grabnica !
Recunoștință mare pentru urare și… vizită!