Vineri 13

Să nu credeți că sunt superstițios, ba chiar combat cu toată convingerea prejudecata sau concepția unora că viitorul ți-e stabilit dinainte de către astre, cifre, nume sau alte născoceli de acest gen. Titlul l-am pus doar ca reper al zilei de azi, să nu mă rătăcesc în timp, dar și pentru că mi-am amintit de celebrul film american cu aceeași denumire. Îmi plac producțiile de groază și la vremea când l-am vizionat prima dată mi s-a părut că e de calitate. Chiar și cu toate continuările care au urmat. De fapt, pe atunci, oferta de filme era slabă și mai târziu i-am găsit multe defecte: trucaje ieftine și un subiect sângeros al cărui epilog era ușor de intuit.

Jason
.
Fiind unul dintre popoarele cele mai superstițioase, americanii au scos bani frumoși înviindu-l de mai multe ori pe maleficul Jason și oferindu-i o mulțime de victime care țipau de mai mare dragul înainte de a fi măcelărite. Nu degeaba în multe din clădirile de peste ocean, nici nu există etajul 13, de parcă ghinionul n-ar ști să numere și să lovească în nivelul care vine după 12. Extrapolând, ar trebui să fie eliminată din calendar și ziua de 13, botezând-o, de exemplu, 12 bis. Poate așa vor fi mai puține întâmplări nefericite! 🙂
Dar să-i las pe americani cu problemele lor și să revin la ale mele, că e mult mai aproape. De la prima oră a acestei zile cu un titlu atât de promițător, am simțit că o să-mi meargă mai bine ca de obicei. Afară e alb și frumos, înăuntru e cald și bine, iar eu nu aveam de ieșit în oraș pentru a-mi încerca abilitatea pe gheața lucioasă de pe trotuare. Chiar dacă s-ar întâmpla ca prejudecățile să aibă un cât de mic fundament, ce rău mi se putea întâmpla între cei patru pereți?, mă întrebam eu ironic și sfidător.
Era trecut de ora 9, când a sunat telefonul – pe ăsta nu l-am luat în calcul. O voce amabilă mă anunța că mi-a fost blocat contul de debit din bancă din cauza unor datorii la fisc. Era vorba de peste 1000 de Roni, bani destinați cheltuielilor de Crăciun. Așa că am căutat imediat numărul instituției financiare și mi-a răspuns o doamnă mai puțin amabilă, spre deloc. I-am spus păsul meu și după ce m-a găsit pe calculator, a zis rece:
– Aveți, întra-adevăr, o datorie la noi. În luna iunie a anului trecut ați scos o sumă de bani din bancă și nu ați achitat impozitul aferent pe dobândă.
– Cum așa, domniță, dar nu trebuia să mi se rețină acest impozit? Eu nu am cerut decât banii ce mi se cuvin!
– Dumneavoastră ați avut un depozit diferit, cu o dobândă mai mare. În acest caz, trebuie să-l achitați din mână, la sediul nostru din Baia Mare…
– Și când pot să fac această plată?
– Azi e zi scurtă și nu cred că mai apucați, săptămâna viitoare e prea aglomerată că vin sărbătorile… veniți după Anul Nou.
– Vai domniță dragă, dar am nevoie de banii din cont, tocmai pentru aceste sărbători!, am implorat-o eu cu toată dulceața pe care o mai puteam găsi în exprimare.
– Asta nu ne privește pe noi. Trebuia să vă gândiți pâna acum și să vă achitați la timp datoriile către stat.
– Dar aici, în Seini, nu există posibilitatea de a plăti?
– V-am mai spus: numai la sediul din Baia Mare!
– Despre ce sumă e vorba?
– Ăăăă… numai puțin… cu penalizări cu tot… 13 lei. La revedere, domnule!
V-am spus că nu sunt deloc superstițios. Iar suma pentru care fiscul mi-a blocat economiile e doar o simplă coincidență. Cred cu convingere!

Maria Tănase – Mata Hari a României?

Despre Maria Tănase și relațiile ei cu unele servicii secrete se speculează de multă vreme. Nimeni nu se încumetă încă să dea un răspuns clar, dacă a făcut spionaj sau nu. Dar poveștile și legendele despre Mata Hari a României rămân și merită să fie spuse.

https://i0.wp.com/zinnaida.ro/wp-content/uploads/2012/07/Maria-Tanase-150x150.jpg

 

Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj și poliție politică”, povestește că la sfârșitul anilor ’30 artista era foarte apropiată de Maurice Negre, corespondentul de la București al agenției Havas și rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, în 1940, Maria face un turneu la Ankara și Istanbul și în acea vreme toată lumea știa că cele două orașe erau locul de întâlnire favorit al agenților secreți.

Se spune că tot anii ’40, Maria Tănase a fost curtată de serviciul secret al armatei germane, Abwehr, care a încercat să o recruteze printr-unul din iubiții ei și că aceasta a refuzat. Tot istoricii susțin că până la urmă Maria Tănase a ajutat Serviciile Secrete Române pe toată perioada celui de-al doilea război mondial. În 1941, diva a avut o relație foarte apropiată cu Alfred de Chastelain, ofițer în serviciile secrete britanice. În februarie 1941, Alfred părăsește România și preia în Istanbul conducerea filialei SOE (structură a spionajului britanic) ce includea și România. În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i un post la radio Londra. Artista însă refuză oferta și se întoarce în țară, unde e arestată. Este acuzată de spionaj, că ar fi conlucrat cu rețeaua de spionaj britanic. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberată.

A fost sau nu Maria Tănase agent secret? Și-a folosit talentul și pofta de bărbați și în slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu există, iar legendele despre destinul unei femei excepționale ca Maria Tănase nu vor aduce prea curând la lumină adevărul gol-goluț.

 

Punct final competiției SuperBlog 2013

Ieri dimineață am intrat și eu în posesia clasamentului final al concursului de advertoriale organizat de SuperBlog. E prima competiție de acest gen la care am participat și de aceea nici nu mă așteptam la vreo performanță. Chiar am menționat în postarea de înscriere că „voi fi mâncat cu fulgii cu tot” de către bloggerii cu experiență, care cunosc foarte bine cerințele unei astfel de confruntări. Tot atunci, însă, am spus că nu am nimic de pierdut, fiindcă timp am suficient și sunt atras întotdeauna de întreceri, în orice domeniu ar fi ele. Iar acum pot să spun că am învățat multe, tocmai pentru că nu știam aproape nimic despre regulament și alte chichițe tehnice pe care le-am prin pe parcurs.

Prin urmare am pornit cu un handicap de 190 de puncte penalizare, deși articolele le-am scris la timp, dar n-am știut cum să le trimit. Apoi nu cunoșteam cum se ajunge la pagina de documentare a fiecărui articol și, astfel, nu am îndeplinit criteriile cerute de juriu. Alte puncte pierdute. Doar la ultimele postări am realizat cum trebuie să fac pentru a respecta condițiile impuse și astfel că punctajele finale au fost între 90 și 100. Era însă prea târziu pentru a recupera și, în final, m-am clasat pe locul 95 (din cele 270 de bloguri înscrise la startul competiției, din care au participat activ 215), cu un punctaj total de 2089. Se putea și mai rău, dar se putea și mult mai bine. Per ansamblu sunt mulțumit, mai ales pentru experiența acumulată, pe care sper să o pot folosi într-o ocazie viitoare.

Nu am fost la gala laureaților din cauza distanței (425 km, doar dus) și a timpului neprielnic pentru o astfel de incursiune. Știu că mai am multe de învățat și în localitatea mea nu prea am de la cine. Tot ce prind pe parcursul unui timp îndelungat, o fac din întâmplare sau din ce aud de la alți bloggeri. De aceea profit de ocazie ca să le mulțumesc acelor binevoitori care-mi mai dau niște sfaturi utile și binevenite. De asemenea îi felicit pe cei care au scris lucrări foarte inspirate și s-au clasat între primii 50! Aș vrea foarte mult ca la anul să-i întâlnesc personal și să le strâng mâna. Până atunci, le urez un Crăciun Fericit și sărbători cât mai frumoase! 🙂

Marele secret al Casei Regale Britanice

Prințul Charles nu este tatăl lui Harry. Află care este cel mai mare secret al Casei Regale Britanice!

O investigație efectuată de mai mulți oameni de presă din Anglia a scos la iveală una dintre cele mai mari minciuni pe care o ascunde Casa Regală Britanică. Tatăl biologic al prințului Harry nu este Charles, așa cum s-a crezut până acum, ci un fost amant din anii ’80 al Dianei, James Hewitt.

Potrivit relatărilor unor vechi angajați ai Casei Regale Britanice, relațiile amoroase dintre prințesa Diana și soțul său Charles au încetat să mai existe încă din 1980, cu 4 ani înaintea nașterii lui Harry. În acest timp, prințesa l-a cunoscut pe James Hewitt, un fost ofițer al cavaleriei regale. În presă au apărut zvonuri că cei doi ar fi avut o relație extragonjugală abia în 1989, la doi ani după nașterea lui Harry, dar Hewitt, invitat la o emisiune televizată, a recunoscut că a cunoscut-o pe prințesă la începutul anilor 1981. Ofițerul cavaleriei britanice s-a aflat sub hipnoză când a relatat cu lux de amănunte cum s-a petrecut idila cu Diana. Fructul dragostei lor a fost Harry.

Pentru ca povestea să nu răsufle în presă și pentru ca adevărul să fie bine ascuns de urechile curioșilor, Casa Regală Britanică a inventat cea mai mare minciună de la al Al Doilea Război Mondial încoace, atunci când Neville Chamberlain îi asigura pe cetățeni că Marea Britanie nu va intra în război cu Germania. Astfel, s-a spus că Hewitt și Diana s-ar fi cunoscut abia în 1986 și speculațiile că Charles nu este tatăl lui Harry au fost eliminate pentru totdeauna. Mai mult de atât, Hewitt a fost amenințat cu moartea în nenumărate rânduri dacă ar fi avut curajul să divulge adevărul opiniei publice.

Povestea a prins până în clipa în care numeroase rude ale fostului ofițer au declarat în public că au certitudinea că Harry este copilul biologic al lui Hewitt. În 1995, prințesa Diana a recunoscut public că în tinerețe a avut o relație extraconjugală cu Hewitt, moment în care ofițerul a fost declarat persoana non grata și eliberat din funcție. Fiindcă s-a temut că va fi dezonorat, bărbatul a vrut să fugă în Franța și să se sinucidă. Din anumite motive nu și-a putut duce planul la bun sfârșit, iar doi ani mai târziu Diana a murit într-un accident de mașină, alături de iubitul său de atunci, Dodi al-Fayed.

Familia regală

Cine este tatăl lui Harry? James Hewitt (stânga) sau Charles (dreapta)? În prezent se speculează că lui Hewitt i se pregătește înscenarea morții, pentru momentul de slăbiciune când a recunoscut voalat că este tatăl biologic al lui Harry.

Protestul unui intreprinzător român

Un intreprinzător român cere statului documente justificative pentru a-și plăti taxele și impozitele

Cătălin-Teodor Dogaru, Specialist în project management, acreditat PhD, MBA, PMP, protestează într-un mod inedit împotriva taxelor și impozitelor pe care le au de plătit cei din mediul privat. Acest protest este redactat sub forma unei declarații pe proprie răspundere și îl redăm integral:

Declarație pe proprie răspundere:

În atenția domnului Prim-Ministru – Victor Ponta și a domnului Ministru de Finanțe – Daniel Chițoiu

Domnilor Miniștri,

Subsemnatul Cătălin-Teodor Dogaru vă informează că, începând cu data de 1 decembrie 2013, pentru a plăti în continuare taxele și impozitele aferente (CAS, cota unică etc. etc.) trebuie să primesc de la dumneavoastră următoarele documente:

A. O singură dată:

A. 1: Carte de identitate – copie (aduceți, vă rog și originalul, pentru a confrunta)

A. 2: Documentele de investitură în funcția de Prim-Ministru, respectiv Ministru de Finanțe (incluzând ordinul semnat de președintele Statului) – copie legalizată

A. 3: Proiectul de buget în varianta finală pe anii 2012 și 2013 în care se va menționa clar traseul banilor încasați din taxele și impozitele plătite de mine – copie legalizată

B. Lunar:

B. 1: Extras de cont pentru conturile în care ajung banii încasați ( Trezorerie, Minister, Casa de Asigurări și toate celelalte instituții care beneficiază din plin de acești bani!) din luna anterioară

B. 2: Documente justificative pentru cheltuielile din banii publici pe luna anterioară

După analiza acestor documente, veți primi, cu un decalaj de minim 2 luni, taxele aferente venitului meu. Programul meu de lucru este: – de luni până vineri, de la ora 07:00, la 08:00 sau de la ora 20:00, la ora 21:30

N.B.: Nu mă interesează cum vă descurcați în acele 2 luni în care eu – și mi-aș dori și toți ceilalți salariați de la privat – nu plătim taxele. Așa cum nici fetița mea nu a beneficiat de alocație timp de 4 luni. În plus, vă sfătuiesc să aduceți și alte documente justificative (chiar dacă nu sunt menționate) pentru că – la fel ca în ograda dumneavoastră (la stat) – vor fi tot felul de cerințe nemenționate/nespecificate pentru a obține o (amărâtă de) semnătură. În cazul în care nu veți oferi toate cele solicitate, plata taxelor se va suspenda până la soluționarea acestor cerințe.Vă anunț, pe această cale, că în lunile următoare voi iniția (împreună cu colegii mei de suferință – plătitori de taxe) un program de testare a tuturor angajaților bugetari, în special din instituțiile financiare (Administrații financiare etc.). Vom testa eficiența, pregătirea profesională, conduita profesională și multe alte caracteristici de care (probabil) mulți nu au auzit. Vă vom ține la curent.

Vă mulțumesc, Cătălin-Teodor Dogaru

7 trasee montane extreme

Iubitor sau nu de adrenalină, fiecare traseu montan din cele 7 vă poate oferi o experiență unică și de neuitat, o provocare pe care puțini o pot accepta…

1. Traseul montan El Caminito Del Rey (Spania)

Traseul montan El Caminito Del Rey (Spania)

Nevoia de adrenalină i-a împins pe aventurieri în sudul Spaniei pentru a trăi o experiență unică pe drumurile de peste 110 ani ai rutei El Caminito Del Rey. Nu trebuie să fii un alpinist experimentat, singurele condiții sunt impuse de vârsta limită de 12 ani și, foarte important, să nu ai rău de înălțime. Traseul, de asemenea cunoscut și sub numele de Calea Regelui, a fost construit inițial în 1905, pentru muncitorii dintre cele două hidrocentrale între care se află, ca să se poată deplasa mai ușor, dar a fost închis oficial în anul 2000, după ce doi alpiniști au murit în încercarea lor de a-l traversa.

2. Traseul montan Huashan (China)

Traseul montan Huashan (China)

Huashan este situat în apropiere de colțul de sud-est al secțiunii Ordos din bazinul Fluviului Galben, la sud de valea râului Wei, la capătul estic al Munților Qinling, din sudul provinciei Shaanxi. Este o parte din lanțul muntos Qin Ling, ce împarte nu numai regiunea Shaanxi de la nord la sud, ci și întreaga Chină. Există două trasee pe care se pot traversa munții, cel mai mic dintre ele cuprinde cele cinci vârfuri montane majore. Cel mai popular însă, este traseul tradițional Hua Shan Yu, construit pentru prima oară în secolul al III-lea și cu numeroase extinderi, mai ales în timpul dinastiei Tang.

Pericolul te pândește la tot pasul, mergând pe un traseu montan expus căderilor de pietre, un traseu îngust cu secțiuni abrupte, traseu foarte recunoscut pentru riscul major de accidente. Datorită faptului că turismul în China a explodat după anii 1990, iar accesibilitatea muntelui a crescut considerabil după instalarea de telecabine, și numărul de vizitatori a crescut proporțional. În ciuda măsurilor de siguranță adoptate prin tăierea în piatră de trepte pe porțiunile mai abrupte ale traseului, lărgirea potecilor foarte înguste precum și adăugarea de balustrade, numărul deceselor pe dificilul traseu montan continuă să crească.

3. Traseul montan până la școala aflată la 1500 m înălțime (China)

Traseul montan pana la scoala aflata la 1500 inaltime (China)

Copiii din satul Gulucan (vestul Chinei) își riscă viața în fiecare zi în drumul lor spre școală, drum ce implică traversarea unei porțiuni sculptate în munte, foarte îngustă, la numai puțin de 1500 m înălțime. Este singura cale de a ajunge la școală, o construcție cu cinci camere de beton apreciată ca fiind cea mai bună clădire din sat.

4. Traseul montan Roche Veyrand (Franța)

Traseu montan Roche Veyrand (Franta)

Franța, o țară recunoscută de dependența de adrenalină și pentru numeroasele ei trasee montane speciale, aproximativ120 la număr, variind de la trasee ușoare accesibile oricui, la unele dintre cele mai dificile și mai provocatoare. Roche Veyrand este cu siguranță un bun exemplu ce se încadrează în categoria traseelor dificile. Traseul este situat în St. Pierre d’Entremont, din regiunea Rhône-Alpes, care se întinde în partea de sud-est a țării.

5. Traseul montan Ebenalp (Elveția)

Traseul montan Ebenalp (Elvetia)

O călătorie înapoi în timp, la peșterile preistorice Ebenapl din Wildkirchli, o experiență unică în viață atât pentru tineri cât și pentru bătrâni. Traseul ce începe în stația montană Ebenalp și duce către peșteri se parcurge în aproximativ 20 de minute.

6. Noul traseu montan Yueyang (China)

 Noul traseul montan Yueyang (China)

Faceți cunoștință cu o armată uimitoare a Chinei, de „spidermani”, care își riscă viața pentru a construi un traseu pitoresc la 300 de metri deasupra solului. Cu nimic mai mult decât un ham de siguranță și un picior sprijinit pe piatra muntelui, muncitorii construiesc noul traseu în faleza de sute de metri a muntelui, un traseu de numai un metru lățime și fără parapet, în Yueyang, provincia Hunan. Cu betonul făcut la sol și ridicat la înălțime cu ajutorul unor cabluri pe scripeți, Zhang Bin, șeful echipei de constructori declară: „Muncitorii ce construiesc traseul de-a lungul falezei trebuie să fie stabili, cel puțin psihologic”.

7. Traseul montan Moher (Irlanda)

Traseul montan Moher (Irlanda)

Pentru toți iubitorii de adrenalină, ce doresc să experimenteze o senzație de neuitat, nu au voie să refuze o ocazie de a străbate traseul Moher, iar pentru cei pasionați de mountain bike și dispuși să călătorească până acolo, există o nouă provocare: cel mai periculos traseu montan cu bicicleta de pe această planetă. Dominând la o înălțime de 700 de metri deasupra oceanului Atlantic, stâncile Moher, situate în apropiere de fermecătorul oraș Doolin, Clare, Irlanda, vă vor oferi o experiență unică în viață.

Fulgi de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Ajunge Jane în junglă și, când dă cu ochii de Tarzan vânjos și viguros, o cam trec sudorile și îi trec prin cap mii de năstrușnicii
– Măi Tarzane, da’ tu… bărbat singur pe-aici prin junglă… cum te descurci cu amorul?
– Da’ ce e aia „făcut amor”?
Jane îi explică în mare cam despre ce e vorba, la care Tarzan:
– Păi eu cu copacul ăla, cu o scorbură mică…
– Vaaaaaaiii, Tarzane, se poate să prăpădești tu frumusețea de bărbăție pe o scorbură în copac?
Se dezbracă Jane, se întinde pe iarbă și îi indică lui Tarzan unde să introducă „obiectul”…
Tarzan se uită cu atenție, își ia avânt și-i trage lui Jane un picior în locul sensibil, de vede fata stele verzi…
– Da’ de ce ai făcut asta, măi omule???!!!, zice Jane încovrigată de durere.
– Tarzan verifică întotdeauna dacă sunt albine!
.
* – Care este asemănarea dintre un barman și un ginecolog?
– Amândoi lucrează unde se distrează alții!
.
* La concursul de aruncarea ciocanului, un sportiv a aruncat ciocanul atât de departe încât toți spectatorii au făcut „Aah!”, mai puțin unul, care n-a mai apucat.
.
* – Cum se numește, la cimitir, locul ăla unde stă paznicul?
– Colțul viu…
.
* Costică îl întreabă pe Mitică:
– Mitică, de ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
– Pentru că m-am însurat cu femeia greșită…
.
* Noaptea nunții. Tinerii însurăței se culcă în pat, dar nici nu se „încălzesc” bine, că sună soneria. Soțul, înjurând de mama focului, pleacă să deschidă ușa. Nespunând nicio vorbă, în casă intră doi tipi cu un sicriu pe umăr, după care aceștia fac un cerc împrejurul patului conjugal și se îndreaptă spre ieșire. Soțul, în stare de șoc, abia reușește să spună:
– Ce-a fost asta?!
– Scuze, frate, pur și simplu în coridor nu aveam loc să ne întoarcem!
.
* – Tată, eu de unde am apărut?
– Problema, fiule, nu este de unde ai apărut tu, ci de ce m-am băgat eu acolo?
.
* Un tip se prezintă cu un buchet de flori la prima întâlnire:
Ea: – Vai, îți mulțumesc frumos pentru gest, sunt mușcate?
El: – Nu, dragă, sunt smulse!
.
* Un tânăr invită în oraș o tânără care lucrează ca profesoară de religie. Când se plimba prin parc, el îi oferă o țigară.
Ea: – Nu, mersi, ce le-aș spune după aceea copiilor la școală?
Merge mai departe și o invită la un pahar.
– Nu, mersi, ce le-aș spune după aceea copiilor la școală?
În sfârșit, se urcă în mașină ca să o ducă acasă, iar el, puțin disperat, o întreabă:
– Mergi cu mine la un motel?
– Sigur, cu plăcere!
– Cum se poate? Ce o să le spui copiilor?
– Ce le spun mereu: Nu trebuie să bei și să fumezi ca să te simți bine!
.
* El și ea, pe terasa unui bloc cu șapte etaje.
Ea: – Dacă nu-mi cumperi o rochie nouă, sar…!
El: – Dacă ai curaj să sari, îți cumpăr…!
.
* – Să știi că în viață totul se compensează.
– Cum adică?
– Cât mă costă să-mi îmbrac nevasta, tot atât mă costă să dezbrac amanta…

Invenții ciudate și ingenioase ale deținuților

Indiferent de contextul în care s-ar consuma acest fapt, condamnarea la închisoare nu poate fi un episod facil în viața unui om. De aceea, deținuții încearcă să se adapteze, pe cât posibil, la un mod de viață lipsit de confortul tipic în libertate. Și, cum nevoia îl învață pe om, este deja de notorietate inventivitatea adesea surprinzătoare a celor aflați în spatele gratiilor: spre exemplu, ambalajul gol al unui tub de pastă de dinți sau bățul unei acadele consumate, lucruri de care oricine s-ar descotorisi pe loc, devin „instrumente” valoroase în pușcărie. Cele mai multe asemenea elemente sunt considerate de gardieni materiale de contrabandă și confiscate pe loc, dacă sunt descoperite. Totuși, asta nu îi împiedică pe condamnați să recicleze și să refolosească materiale disponibile pentru a crea, iar și iar, obiecte surprinzătoare.

Mașinării și aparate electronice

Unele închisori de minimă securitate din lume le permit deținuților să folosească plite electrice în celule. Totuși, majoritatea instituțiilor de acest fel interzic asemenea posesiuni, lucru care nu îi împiedică însă pe prizionieri să născocească ingenioase dispozitive improvizate, cu ajutorul cărora să își gătească singuri mâncarea. De exemplu, grătarul din imaginea alăturată este invenția unui condamnat german, care a avut la îndemână un încălzitor stricat, folie de aluminiu și niște fire electrice.

masinarii aparate electronice in puscarie

De asemenea, fie că menirea i-a fost aceea de a contribui la realizarea unor obiecte artistice, unelte, sau arme – ceea ce rămâne un mister – micul strung din cea de-a doua imagine reprezintă un exemplu perfect al felului în care deținuții folosesc elementele din jurul lor pentru a construi mașinării ingenioase. Câteva bucăți de plastic rupt, niște baterii, fire electrice, bandă magnetică și cauciuc au fost de ajuns pentru ca un condamnat să construiască un adevărat dispozitiv.

masinarii aparate electronice de prizonieri

Cum alcoolul nu este permis în închisori, prizionierii din toate vremurile au încercat să-și prepare licori bahice combinând cele mai neașteptate substanțe. Totuși, pentru ca reacțiile chimice corespunzătoare să aibă rezultatele așteptate, sunt aproape întotdeauna necesare temperaturi ridicate. De aceea, un instrument esențial din arsenalul oricărui condamnat „respectabil” este un fierbător submersibil, asemenea celui din imagine: lame de ras și un cablu electric pot fi de ajuns pentru a fabrica o asemenea ustensilă. Nimeni nu pretinde, firește, că întrebuințarea sa ar fi sigură.

masinarii aparate electronice in inchisoare

Prizionierii, îndeosebi aceia care au marfă de contrabandă pe care trebuie să o ascundă, stau permanent de veghe pentru a „mirosi” din timp operațiunile de percheziție a celulelor. Și se pot pregăti cu o mai mare eficiență pentru asemenea cercetări dacă au un echipament pentru microfonul și stația de recepție din imaginea alăturată. Presupunând că un deținut are, cumva, posibilitatea de a îl strecura în camera gardienilor, acest mic transmițător îi va permite prizionierului să asculte tot ceea ce se discută pe domeniul paznicilor. Construit din componente de radio-casetofon, micul aparat poate fi folosit și pentru transmiterea mesajelor între celule, în cazul în care în celula destinatară se află un receptor asemenea celui ilustrat în imagine.

masinarii aparate electronice inventii detinuti

Tatuajele și detenția merg mână în mână și, virtual, probabil că nu există condamnat cu ani mulți de ispășit care să fii ocolit această formă de însemnare. Cum este o practică reprezentativă pentru închisori, aplicarea tatuajelor se realizează într-o varietate de moduri: unii prizionieri folosesc lame de ras pentru a zgâria și secționa pielea înainte să o frece cu cerneală; alții utilizează o agrafă de hârtii sau un ac pentru a introduce cerneala, în timp ce unii găsesc mijloace de a improviza un pistol pentru tatuare. Tot ce trebuie este o sursă de alimentare (baterii), un ac de cusut sau alt obiect subțire și ascuțit și câteva alte elemente pentru a le asambla.

masinarii aparate electronice create in inchisoare

Atunci când gătești cina pe o plită încinsă, ingenios improvizată, există o mare probabilitate dă îți dorești și o condimentare adecvată a mâncării. Dar, cum nu îți este permis să iei în celulă oliviera cantinei, recipiente în care să depozitezi conținutul ei – sare și piper -, precum cele din fotografie, se dovedesc la fel de potrivite.

simularea confortului domestic inventii

Nu este greu de ghicit sau de înțeles că, în închisoare, plictiseala se instalează cu ușurință, astfel că deținuții improvizează totdeauna mijloace ingenioase prin care să își distragă atenția și chiar să se distreze. În imaginile alăturate se pot observa zaruri și chiar un frumos set de piese de șah, toate obținute din hârtie mestecată, sau pastă de hârtie, care, în pușcărie, se fabrică din hârtie igienică, apă și lipici.

simularea confortului domestic inventii sah

Apoi, această măsuță, confecționată din pachete de tăiței și bandă adezivă de hârtie, este perfectă pentru jucat zaruri sau pentru a savura masa în celulă. E un exemplu perfect al felului în care prizionierii reciclează orice e posibil pentru a construi, apoi, obiecte pe care și le doresc sau de care au nevoie. Inventivitatea lor neobosită adaugă, un mic plus de confort, ordine și chiar frumusețe unui mediu altfel neplăcut și dur.

simularea confortului domestic masa de barbut

Lumânările nu sunt nici ele permise într-o închisoare, din simplul motiv că ele pot declanșa cu mare ușurință un incendiu sau pot fi folosite ca arme. Acest lucru nu înseamnă, în mod necesar, că ele nu pot fi, totuși, găsite într-o instituție de detenție. Prizionierii folosesc recipiente goale de iaurt sau de alte feluri, ulei pentru bebeluși și ață pentru a încropi lumânări care să le servească pentru iluminat după ora stingerii, pentru a steriliza acele și pentru a executa diverse alte sarcini care presupun folosirea unei flăcări.

simularea confortului domestic lumanari inchisoare

Totuși, atunci când prizionierul are nevoie să aprindă o lumânare improvizată sau o țigară cu greu obținută, evident nu poate scoate, pur și simplu, o brichetă sau un chibrit din buzunar. De aceea, s-au scornit multe mijloace prin care un deținut poate avea acces la foc, sau măcar la o scânteie. Exemplul din imasginea alăturată este unul simplu și cu un un aspect chiar plăcut, din care cu ușurință se pot deduce cărui scop îi servește „dispozitivul”: un fir conectat la catodul (polul minus) unei baterii. Atunci când utilizatorul dorește să obțină foc, nu trebuie decât să atingă anodul bateriei cu celălalt capăt al firului, iar porțiunea dezizolată din mijlocul firului începe să se încingă.

simularea confortului domestic electronice in inchisoare

Mulți deținuți folosesc arta ca pe un mijloc de a suporta încarcerarea. Cutiile de creioane improvizate din ambalaje de pastă de dinți servesc cu succes drept medii de stocare a creioanelor colorate pe care unii dintre cei aflați după gratii le folosesc pentru a se manifesta artistic, desenând diferite imagini.

simularea confortului domestic accesorii birou

De asemenea, dacă un deținut reușește să intre în posesia unuei anumite cantități de „iarbă” (marijuana) în pușcărie, posibilitățile de a o fuma reprezintă deja partea ușoară. Prizionierii au inventat pipe din sute de materiale diferite. Cea luată ca exemplu aici, improvizată dintr-un tub de pastă de hrean, este cu adevărat ingenioasă, mai ales pentru că, atunci când este rulată, arată complet inocent.

simularea confortului domestic tub pasta de dinti

Să fii închis pentru perioade lungi de timp te face să duci dorul multor lucruri, dintre care sexul nu se află deloc spre capătul de jos al listei. Ca bărbat, atunci când nu ai mai văzut o femeie reală timp de luni sau ani de zile, un prosop împăturit, cu o pungă de plastic și o cantitate generoasă de ulei de corp tind să arate destul de tentant. Vorbim aici despre un areal în care prizionierii, atât bărbați, cât și femei, par să dispună de o rezervă nesecată de creativitate; jucăriile sexuale din închisoare au fost, mai devreme sau mai târziu, scornite din aproape orice obiect sau material accesibil într-un asemenea loc.

simularea confortului domestic prosoape sex

Arme

Este redudant de spus că închisoarea reprezintă unul dintre cele mai periculoase locuri în care un om poate trăi. La fel, se înțelege de la sine că armele nu sunt permise, dar și că această interdicție nu înseamnă câtuși de puțin o problemă pentru acei deținuți deciși să provoace niște pagube celor cu care au răfuieli. Țepușa din stânga imaginii a fost făcută dintr-o componentă metalică a unei mașini de scris, ascuțită ulterior. Arma din dreapta este un ciob de plexiglas, cu mâner improvizat din bandă izolatoare înfășurată pe porțiunea inferioară a obiectului. Atunci când folosesc arme de plexiglas, condamnații șubrezesc adesea lama, astfel încât aceasta să se rupă în corpul victimei, iar mânerul cu amprentele atacatorului să rămână în posesia acestuia din urmă, pentru a putea scăpa de el.

arme in  inchisoare

În imaginea următoare, lama cu aspect de spadă – având un aspect realmente ucigător -, ascunsă într-un crucifix, a fost confiscată de la un prizionier dintr-o închisoare germană. Obiectul a fost fabricat de către deținut în atelierul pușcăriei. Este vorba despre un exemplu sofisticat de armă folosită în detenție; majoritatea sunt improvizate din materiale primitive, cum ar fi oasele de pui, periuțe de dinți ascuțite la capete și pungi de plastic topite și apoi întărite. Unii condamnați își înmoaie armele în excremente pentru a spori șansele ca victima să sufere de o infecție chinuitoare și letală.

arme facute in inchisoare aspect de sabie

Prizionierii tind să fie destul de răbdători, dat fiind faptul că majoritatea au timp grămadă la dispoziție. Așa că, atunci când își doresc cu adevărat să încropească un obiect, reușesc să colecteze piesele necesare, până la urmă. Biciul terifiant din stânga imaginii este construit dintr-o bucată de lemn luată de pe undeva, in șiret de pantofi și lame de ras. În dreapta, boxul infernal a fost confecționat dintr-o răzătoare, probabil furată din bucătăria închisorii.

arme de detinuti inchisoare

Artă

După cum am spus și mai devreme, prizionierii recurg adesea la artă pentru a-și ocupa timpul în detenție. Materialele pe care le folosesc pot fi extrem de comune, precum creioane și hârtii, sau neobișnuite și surprinzătoare. Un material comun întrebuințat de condamnați este cel din ambalajele de chips-uri, bomboane și gumă de mestecat. Aceștia împăturesc ambalajele până obțin fășii subțiri, pe care le întrețes pentru a crea tot felul de forme, unele meritând chiar numele de sculpturi.

arta in inchisoare

Chiar dacă pare incredibil, micile motociclete viu colorate din imaginea alăturată sunt, toate, făcute din materiale reziduale și obiecte recuperate de Chip Jarett, un deținut din Michigan. Motocicletele lui Jarett au fost prezentate în cadrul câtorva expoziții artistice având ca tematică viața în detenție și au fost chiar vândute colecționarilor.

arta puscariasi inchisoare

Și în final, ca o încununare absolută a talentului artistic de care pot da dovadă cei din spatele gratiilor, iată niște creații de artă fascinante ale lui Michael Harms, un condamnat din Illinois. Scaunele au fost sculptate cu acul de cusut în săpun de calitate superioară (săpunul standard nu este potrivit pentru astfel de întrebuințări). Sunt extrem de detaliate și de complexe, mai ales raportat la dimensiunile pe care le au: niciunul nu este mai mare de câțiva centimetri. Cel puțin la fel de impresionant este și faptul că artistul a confecționat și dulapuri pentru scăunele, folosind bețișoarele acadelelor, pe care le-a modelat cu unghiera. Culoarea și textura ce imită lemnul au fost obținute cu rugină din bureți de sârmă și cu mici cantități de mină de la creioanele colorate. Odată finalizate, scaunele pot fi vândute pentru câteva sute de dolari fiecare.

arta in penitenciare