BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Un neamț de origine română angajează 3 muncitori să-i vopsească gardul care împrejmuia casa. Dis-de-dimineață, înainte de a pleca la serviciu, neamțul le dă celor 3 instrucțiunile:
– Aveți aici 3 găleți de vopsea care vă vor ajunge să vopsiți tot gardul. În bucătărie e mâncare, când o să vă fie foame, vă puteți servi. Aaa, era să uit. Ați văzut calul pe care îl țin închis în spatele curții? Să nu cumva să lăsați poarta deschisă să scape de acolo, că nu știu ce fac cu voi. S-a înțeles?
– Am înțeles șefu’, răspund românii într-un glas.
Pleacă neamțul, iar românii se apucă de treabă. După ceva timp, unul din ei zice:
– Mă, mie mi-e foame, hai să vedem ce are ăsta de mâncare!
Bucătăria neamțului, plină de bunătăți. După un ospăț pe cinste, românii caută ceva de băut, dar nu găsesc decât apă și suc. Atunci, unul dintre ei zice:
– Mă, știu eu cum să facem rost de băutură. Mergem și vindem o găleată de vopsea, cumpărăm băutură, iar vopseaua de rămâne o mai diluăm, o mai „lungim” și terminăm noi gardul.
După cea au băut s-au apucat de vopsit, dar când mai aveau vreo 3 m din gard se termină vopseaua.
– Acum ce dracu’ facem? De unde luăm vopsea? Neamțul o să-și dea seama că noi am luat-o…
– Mă fraților, las’ pe mine, zice unul mai isteț, că știu eu cum facem. Mai strângem puțină vopsea de pe pensulă și dăm pe botul calului, iar când o veni neamțul îi spunem că a scăpat și a mâncat-o.
Zis și făcut. Pe seară ajunge și neamțul acasă.
– Mă, ce-ați făcut cu vopseaua? Eu am calculat la fix și trebuia să vă ajungă.
– Șefu’, ne pare tare rău, dar a scăpat calul și a mâncat-o.
La auzul acetor vorbe, neamțul intră în casă, ia pușca și nici una nici alta , omoară calul
– Ce naiba, dom’le, pentru o găleată de vopsea ai împușcat săracul animal? Îți cumpăram noi alta…
– Bă fraților, vedeți voi casa asta? Tot cu români am făcut-o. Dă-l în morții mamii lui de cal, că mi-a mâncat 30 de saci de ciment, 800 de cărămizi, 4 grinzi, 2 ferestre, niște vergele de fier-beton și o mașină de găurit…
.
* Un bărbat, surprins la amantă de către soț, sare de la etajul XX.
În cădere se gândește: „Nu puteam să stau acasă cu nevasta… să mănânc un grătar… să beau un șpriț… și cine șite, poate să fac și sex.”
Cade cu noroc pe o căpiță de iarbă proaspăt cosită din spațiul verde al blocului și îmbrăcinându-și izmenele cugetă: „Doamne, cum e omul… numai două secunde am fost disperat și câte prostii mi-au trecut prin cap…”
.
* Niște țărani erau la o ședință, în primărie. Primarul
– Trebuie să modernizăm acest sat! Aștept propuneri cu proiecte noi!
Unu:
– Multe bodegi!
Altu:
– Multe crâșme!
Altu:
– Berării!
Altu:
– Multe baruri!
Primarul:
– Bețivanilor… de nimic nu sunteți în stare!
Unu, mai retras:
– O bibliotecă!
Primarul:
– Bravo Gică! Vedeți? Un om inteligent! Și pentru ce vrei să facem bibliotecă?
Gică:
– Păi… să ne strângem acolo și să bem ceva!
Epigrama care mușcă (LX)
DUELUL VICTOR PONTA – CRIN ANTONESCU
.
Victor Ponta și cu Crin
Au intrat într-un declin
Și se ceartă ca la piață
Cin’ să iasă mai în față.
Animale la vânătoare
Omor prin exprimare
Îl priveam plângând cu capul pe masă și-l auzeam spunând printre suspine:
– E vina mea! Eu l-am omorât, dar n-am vrut! Nu am vrut…
Nu știam ce să cred, deși văzusem cu ochii mei ce se întâmplase. Prietenul lui cel mai bun murise de câteva ore, dar nu reușeam să îmi dau seama ce se întâmplase de fapt. Toată lumea din împrejurimi știa că Șerban și Eugen erau prieteni foarte buni și chiar apreciau relația lor. Mai ales că ultimul era un tânăr nevăzător, proaspăt stabilit în acest cartier. De fapt, cu toții eram relativ nou mutați în această parte a orașului, care era mai mult un șantier. Anul acesta fuseseră date în folosință patru blocuri de locuințe și mai erau câteva în lucru.
Șerban stătea într-o garsonieră din blocul de vis-a-vis și ne salutam de câte ori ieșeam pe balcon și-l vedeam la geam. Eu aveam un apartament la etajul 2, iar el locuia la parter. Eugen primise o repartiție cu două blocuri mai în josul străzii și venea în fiecare zi la prietenul lui, chiar dacă nu vedea deloc, își croia drum cu bastonul alb și se ghida după sunete și pașii pe care-i numărase de atâtea ori. Unii se ofereau să-l ajute, dar el refuza politicos și mândru totodată. Nu-i plăcea să depindă de nimeni.
Doar în Șerban avea încredere și lui îi mai cerea unele mici servicii. Erau tineri amândoi și își petreceau mult timp împreună. Uneori jucau table, însă, deși Eugen avea zaruri cu puncte în relief, nu se folosea de ele ci îl lăsa pe prietenul său să-i spună ce numere au ieșit. Apoi muta singur pulurile și, de obicei, câștiga. La filme se uitau tot împreună, iar Șerban îi descria imaginile care se perindau. Chiar și la chefuri erau de nedespărțit și dacă îi prindea noaptea pe undeva, era rândul lui Eugen să-l ghideze pe Șerban spre casă, fiindcă nu erau becuri prin zonă.
Totul a fost perfect până a apărut Alexandra, o fată frumoasă și destul de cuminte, după cum o știam eu. Însă, amândoi tinerii s-au îndrăgostit de ea până peste cap. Șerban nu putea rămâne insensibil la nurii fetei, dar nici Eugen nu era străin de calitățile ei. Îi aprecia amabilitatea, vocea blândă și atingerea-i catifelată, care-l înfiora. Era prima femeie pe care o cunoștea mai îndeaproape și al cărei parfum îl îmbăta de fiecare dată. Alexandra a simțit și ea că are în față un caracter deosebit și, lăsând la o parte prejudecățile, l-a ales pe Eugen. Șerban a simțit că prietenia dintre ei se destramă și în locul ei răsare o gelozie imposibil de reprimat. Deși nu a arătat asta, noi, cei din anturajul lor, am observat. Numai prietenul lui nu a simțit nimic și continua să-l considere omul cel mai de încredere.
Astăzi după-amiază, pe la ora obișnuită, Eugen venea spre blocul amicului său. Era plăcerea lui să facă acest drum și, după cum am mai spus, cunoștea bine traseul. Între blocurile celor doi prieteni era o fundație adâncă a unui bloc-turn. Din adâncimea pământului se ițeau din loc în loc mănunchiuri de vergele metalice subțiri, cu diametrul de circa 5 cm, menite să consolideze betonul. Erau cam la 2 metri sub nivelul trotuarului pe care trecea Eugen, și locul era împrejmuit doar cu niște fâșii înguste de bandă. Tânărul mai avea vreo 30 de pași până se termina porțiunea în construcție și ajungea la blocul lui Șerban. În acel moment a auzit vocea prietenului său, venind dinspre fundație. Eu eram pe balcon și chiar m-am mirat ce caută Șerban în mijlocul șantierului. Deși circulau multe utilaje prin zonă, am putut să aud foarte clar când i-a strigat lui Eugen:
– Ai ajuns, Eugen! Ai ajuns!
Tânărul nevăzător se opri dezorientat și probabil se întreba dacă nu a greșit numărătoare. Poate din cauza zgomotului, sau a făcut pașii prea mari? Vocea prietenului său se auzi din nou și mai clar, venind chiar din drepta lui:
– Ai ajuns Eugen!
Deci ajunsese, doar prietenul său nu era orb! S-a întors sigur pe el și a înaintat cu toată încrederea. Din cauza hainelor nu a simțit benzile formale care fluturau bezmetic pe marginea fundației și a pășit în gol. Trupul i-a fost străpuns de fiarele ruginite care se înălțau precum niște araci. A murit pe loc, iar ambulanța și poliția nu a făcut decât să constate decesul. Și să-i întrebe pe cei din jur despre împrejurările care au dus la o astfel de tragedie. Mai ales pe prietenul lui, Șerban.
După ce a dat o declarație a fost lăsat să meargă acasă. Acum plângea în fața mea și căuta să mă convingă că nu a fost de vină. Zicea că, de fapt, el a pus o întrebare și nu a făcut o afirmație, iar mesajul lui a fost astfel:
– Ai ajuns, Eugen? Ai ajuns? Da?
L-am lăsat să se liniștească și nu i-am spus care era părerea mea. Dar aveam eu oare o părere justă și hotărâtă? Înclinam să cred că de vină a fost gelozia și încrederea pe care se baza Șerban. Plus greșeala lui Eugen de a-și pune viața în mâna altui om. Mai ales că era vorba doar de o exprimare interpretabilă.
Cea mai romantică grădină din lume
„Cea mai romantică grădină din lume” – cum arată oaza secretă ce a inspirat giganții literaturii?
Plante rare, ruine fermecătoare și sunetul plăcut al cascadelor – asta puteți întâlni în oaza botanică din Ninfa, în apropiere de Roma, supranumită de cunoscători „cea mai romantică grădină din lume”. Rafinata grădină datează de la finalul secolului al XIX-lea, atunci când aristrocații din familia Caetani au preluat mai multe terenuri ce fuseseră părăsite de secole bune, printre care se număra și Ninfa, un oraș abandonat în Evul Mediu.
Acest orășel găzduia cândva 150 de case și șapte biserici, fiind un popas important pentru pelerinii și comercianții ce călătoreau pe celebra Via Appia, însă a fost devastat de un război civil înainte de a deveni un refugiu artistic. „Ninfa nu este doar o grădină, are și o lungă istorie culturală”, afirmă Lauro Marchetti, șeful Fundației Roffredo Caetani, ce gestionează această grădină aflată la aproximativ 70 de kilometri de Roma. Mama lui Caetani, englezoaica Ada Wilbraham, a fost fondatoarea acestei grădini.
Caetani, un muzician și un protejat al compozitorului maghiar Franz Liszt, a avut ideea pâraielor și a cascadelor pentru a crea melodii fascinante.
„Noaptea, în punctul pe care noi îl numim <<locul privighetorilor>>, apa și cântecul păsărilor formează un adevărat concert”, spune Marchetti.
Soția americană a lui Caetani, Marguerite Chaplin, a adăugat trandafiri, iriși, bujori și un pavilion de bambus în grădină, invitând apoi aici toți prietenii săi scriitori.
Virginia Woolf, Tennessee Williams, Truman Capote sunt câțiva dintre scriitorii ce au vizitat această grădină secretă, alături de autorul italian Alberto Moravia și regizorul Pier Paolo Pasolini.
Mulți au fost inspirați de ruinele podului Roman, de fosta vamă și de apele ce găzduiesc păstrăvi rari și floră acvatică.
Sub bolta arcuită a fostei vămi, pe ai cărei pereți se reflectă undele apei, autorul italian Giorgio Bassani a scris celebrul său roman „Il giardino dei Finzi-Contini”.
„Cu puțin timp înainte să moară, Bassani a venit aici pentru ultima dată. Era foarte bolnav și mi-a spus, oftând puternic, <<acum pot să mor>>”, a relatat Marchetti.
Plantele din jurul lumii sunt aranjate într-un mod sofisticat, dar totodată natural, cele 1.300 de specii fiind o veritabilă încântare. printre raritățile ce se găsesc în grădina din Ninfa se numără rubarbe gigantice din Brazilia, Hamamelis din munții Alborz din Iran și cedri din Africa de Nord. De asemenea, mai pot fi observați bananieri, lalele americane și arțari japonezi, alături de un trandafir urcător ce s-a înălțat 21 de metri pe un chiparos.
Bordurile de flori înfloresc între aprilie și noiembrie, fiind create de Lelia, fiica lui Roffredo și Marguerite Caetani, un pictor impresionist ce a murit în 1977. Lelia a fost ultimul membru al familiei Caetani, lăsându-i lui Marchetti sarcina de a ocroti Ninfa.
„Această grădină este una din gloriile Italiei. Este foarte bine îngrijită, o adevărată simfonie între natură și capacitatea omului de a cultiva un loc ca acesta”, a comentat Patrick Hennessy, ambasadorul Irlandei la Roma, în cadrul unei vizite recente la Ninfa.
Un alt oaspete ce vizitează des grădina din Ninfa este ambasadorul Australiei, David Ritchie. „Ador să stau și să ascult păsările cum cântă și sunetul cascadelor”, spune Ritchie. „Este atât de romantic acest loc, cu apa, trandafirii și ruinele. În Australia avem plante acvatice, acacia și eucalipți, dar nu avem un loc ca acesta”, a mai spus ambasadorul.
Pentru a ocroti această grădină, fundația organizează doar vizite ghidate între lunile aprilie și noiembrie. Aproximativ 55. 000 de persoane vizitează această grădină în fiecare an.
„Trebuie să respectăm liniștea păsărilor și a fluturilor”, spune Marchetti. Anul acesta, grădina a înregistrat recordul absolut de vizitatori într-o singură zi, 3.972 de persoane, deși nu își face reclamă. Vânzările de bilete ajută la plata salariilor celor cinci grădinari, însă nu se pune problema ca grădina să devină o veritabilă afacere de masă.
„Ninfa nu poate deveni niciodată un loc comercial umplut cu cutii de Coca-Cola, pungi de plastic și mucuri de țigară”, a declarat ferm Marchetti.
Sursa: AFP
Terapia cu slănină
Slănina cu ceapă verde și roșii de grădină, plus caș de oaie
Terapia cu slănină
Când cercetările medicale au descoperit acțiunile negative ale produselor alimentare noi, care au încercat să înlocuiască grăsimile tradiționale, specialiștii și-au îndreptat atenția către slănină, un aliment fără E-uri, coloranți și conservanți. Și au primit un răspuns la întrebarea: de ce strămoșii noștri au fost sănătoși și puternici? Ei bine, s-a dovedit că slănina întărește sistemul imunitar. Această calitate se datorează acidului arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului, îmbunătățește funcțiile de protecție ale organismului și, de asemenea, este necesar pentru producerea compușilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune și reacțiile inflamatorii.
.
Cantități mici de grăsime sunt de folos pentru inimă și vasele de sânge
Ele reglementează contracțiile musculare ale organelor interne, inclusiv ale mușchiului cardiac, și sprijină tonusul muscular. Fumătorii au, de asemenea, un beneficiu dacă mănâncă puțină slănină, datorită faptului că ea conține seleniu. Acest microelement întărește sistemul imunitar și previne oxidarea în organism. Astfel, pagubele produse de țigări se reduc parțial.
.
Slănina încetinește și intoxicarea alcoolică
prin acoperirea pereților stomacului cu grăsime și crearea pansamentului gastric, care previne absorbția rapidă de alcool din stomac. Alcoolul trece mai departe în intestin, unde, totuși, va fi absorbit, dar treptat. Grăsimea de porc este utilizată pe scară largă în medicina populară, încă din negura timpului. Iată câteva rețete din bătrâni:
.
Remediu pentru dureri de articulații
Înainte de culcare, se freacă bine articulațiile bolnave cu untură sau cu slănină veche, tocată prin mașina de carne, la care se adaugă o lingură de miere de albine. Deasupra se aplică celofan sau hârtie de pergament, se învelește cu un fular sau un batic de lână și se lasă să acționeze peste noapte.
.
Tulburarea mobilității articulare după traumatisme
Zona afectată se freacă cu 100 g grăsime de porc, amestecată cu o lingură de sare, apoi se bandajează cu un strat gros de lână.
.
Mastită
Pe locul inflamat se aplică o felie subțire de slănină veche, deasupra se pune o bucată de staniol de la o ciocolată sau dintr-un pachet de țigări și se bandajează sau se lipește cu leucoplast.
.
Eczemă
Se topește slănină nesărată și se răcește la 35 de grade. Se amestecă bine 2 linguri de grăsime topită cu albușuri de la 2 ouă crude, 100 g pastă din fructe de solanum (zârnă, lăsnicior), 3 linguri suc de rostopască. Alifia se lasă la macerat 2-3 zile, la rece, apoi se ung locurile bolnave, de 2 ori pe zi.
.
Dureri de dinți
O felie mică de slănină nesărată se aplică pe dintele dureros, între gingie și obraz, pentru 15-20 de minute. Durerile de dinți dispar treptat.
.
Pinten osos (ciocuri).
Preparați un unguent din 100 g slănină nesărată de porc, tocată mărunt, un ou crud și 100 ml oțet concentrat (esență). Borcanul cu amestecul se ține într-un loc întunecos, până la dizolvarea completă a slăninei, amestecând periodic. Înainte de procedură, călcâiul se ține în apă fierbinte, apoi se aplică pe zona dureroasă un tampon de vată îmbibată în unguent. Compresa se aplică pe timp de noapte, dimineața se spală talpa cu apă caldă. Durata tratamentului este de 5-7 zile.
Epigrama care mușcă (LIX)
Pentru a-i ajuta pe nevoiași, unii oameni cu suflet mare practică metoda „o cafea în așteptare”, „o mâncare în așteptare”, „o pungă în așteptare”…
CRIZĂ DE IUBIRE
.
Dragi doamne și domnișoare,
Dați-o naibii de pudoare
Și spuneți-mi care are
Un sărut în așteptare.
.
P. S. – Această epigramă mușcă doar cu tandrețe!
Caricaturi amuzante
Careul de bancuri
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Un bărbat se trezește la spital, bandajat din cap până-n picioare. Doctorul îi spune:
– Ah, văd că te-ai trezit. Probabil nu-ți mai amintești, dar ai fost implicat într-un accident multiplu. O să te faci bine, însă s-a întâmplat ceva. Încerc să fiu cât de delicat pot, asta nu schimbă faptul că penisul tău a fost tăiat și nu am putut să-l găsim.
Bărbatul oftează adânc în timp ce doctorul continuă
– Vei primi 9.000$ de la asigurări. Avem tehnologia să-ți construim un nou penis ce va funcționa la fel de bine ca precedentul, mai bine chiar! Dar costă 1000$ pe centimetru.
Bărbatul se ridică și se uită curios la doctor.
– Deci, zice doctorul, trebuie să te decizi câți centimetri vrei. Dar îți recomand să discuți subiectul ăsta cu soția ta. Adică, dacă aveai 5 cm înainte și decizi să-l faci de 9, e posibil să nu-i placă ce-i în plus. Dacă îl aveai de 9 și îl faci de 5, e posibil să fie dezamăgită. Așa că ea joacă un rol important în decizie.
Bărbatul se arată de acord și se hotărăște că trebuie să discute cu nevasta. A doua zi, doctorul se întoarce:
– Să vedem, zice el, ai vorbit cu nevasta ta?
– Da, răspunse bărbatul.
– Și te-a ajutat să iei o decizie?
– Absolut.
– Deci, la ce concluzie ați ajuns?
– Renovăm bucătăria!
.
* – Bulă, poți să ne spui cam care este programul tău zilnic?
– Păi, mă scol dimineața, mă îmbrac, ies pe coridor, șterg p**a c’o cârpă… Îmi iau micul dejun, după care îmi iau ghiozdanul, deschid ușa, închid ușa, șterg p**a c’o cârpă și mă duc la școală. Acolo învăț, mă întorc de la școală, șterg p**a c’o cârpă, îmi mănânc prânzul, îmi fac lecțiile și mă duc la plimbare; întâi șterg p**a c’o cârpă, mă plimb, mă-ntorc acasă, șterg p**a c’o cârpă. După aia cinăm în familie, eu șterg p**a cu o cârpă și mă duc să mă culc…
– Ascultă, Bulă, ești bolnav?
– Nu… Da’ de ce mă-ntrebați?
– Păi, tot timpul îți ștergi p**a cu o cârpă!!!
– A, nuuu! N-ați înțeles… Taică-meu s-a ales, nu de mult, deputat în parlament și bulangii ăia de vecini ai noștri, invidioși, tot timpu’ ne scriu p**a pe ușă…
.
* Un preot tânăr se scoală de dimineață, se îmbracă, se spală și se îndreaptă spre sala de mese. Pe drum, două călugărițe îl salută și pe urmă îi spun discret:
– Părinte, v-ați sculat azi-dimineață pe partea greșită a patului.
Preotul se miră și își continuă drumul. După alți câțiva pași se întâlni cu un coleg.
– Să știi că te-ai dat jos din pat azi-dimineață pe partea greșită!
Preotul se miră din nou, dar își continuă drumul. În sala de mese îl întâlni pe Episcop, care se uită lung la el.
– Știu de ce mă priviți așa! M-am dat jos din pat pe partea greșită.
– Nu, eu vroiam să te întreb de ce porți papucii călugăriței Paraschiva?
.
* Psihiatra o întreabă pe asistenta sa:
– Mai este cineva în sala de așteptare?
– Da, mai este un domn ce se crede invizibil…
– Ok, spune-i să vină mâine, că azi nu pot să-l VĂD!
Primul meu jurnal
Am avut ocazia să citesc pe multe bloguri tot felul de jurnale, sub diferite titluri. Multe dintre ele se numeau „Jurnalul zilei de azi” și cuprindeau câteva întrebări standard sau mai originale, la care fiecare căuta să răspundă cât mai spiritual. Unii chiar reușeau și îi felicit, dar alții erau mai plictisitori. Nu am încercat să experimentez un astfel de format și probabil aș eșua dacă aș face-o. Dar un jurnal intim am ținut și eu, la fel ca mulți dintre voi. A fost primul și ultimul, și se întâmpla la vârsta de 15 ani, imediat după terminarea școlii generale.
.
Primisem de la cineva, în dar, o agendă frumoasă, învelită în piele roșie. Avea câte două pagini liniate pentru fiecare zi și parcă mă invita să-mi aștern gândurile. Nu am putut rezista ispitei, mai ales că persoana care mi-a dăruit-o a făcut-o tocmai pentru a mă încuraja să țin un jurnal. Am început numaidecât să redau în scris tot ceeea ce gândeam și făceam în fiecare zi. De la meniul fiecărei mese de la internat sau de acasă, la cărțile pe care le citeam, notele primite, filmele văzute și cronica lor, până la concluziile pe care le trăgeam despre anumite întâmplări sau oamenii cu care relaționam. Scriam foarte mărunt și umpleam fiecare spațiu de hârtie, astfel încât rândurile erau dese și multe. Iar gândurile relatate între cele două coperți erau extrem de sincere și de periculoase totodată, dacă ar fi ajuns pe mâini străine.
Din păcate s-a adeverit încă o dată că de ce ți-e frică nu scapi. La internat, ca și în pușcărie de altfel, sunt niște legi care seamănă foarte mult cu cele ale junglei. Întotdeauna există un ins mai tare, care, ajutat de locotenenții săi, îi domină și terorizează pe ceilalți. Dacă nu încerci să-i subminezi autoritatea și te ferești din calea lui, ai toate șansele să scapi nepedepsit. Asta dacă nu este atras de ceva din lucrurile tale. Pe mine a pus ochii când a văzut în repetate rânduri că scriu în agenda roșie. Curiozitatea l-a făcut să-mi subtilizeze jurnalul în momentul când nu era la mine. Cu toate că era un semianalfabet, a avut atâta răbdare încât să-și dea seama că dacă ar fi deconspirat celor din jur anumite pasaje, ar fi fost o catastrofă pentru mine. Atunci a început șantajul.
Bani nu prea aveam, dar mi-a cerut să-i cedez gustarea de la ora 11.00 și cina. Iar pentru a nu da de bănuit, trebuia să mă prefac că nu-mi place salamul cu soia (că doar în asta consta gustarea), iar seara să nu mă prezint la masă. În schimb am fost asigurat că nimic din ceea ce am scris despre colegi și profesori nu o să „transpire”, iar la sfârșitul anului voi primi jurnalul înapoi. Faptul că am făcut foame aproape două luni nu m-a supărat atât de tare precum lipsa jurnalului în paginile căruia mă obișnuisem să mă descarc. Totuși, am tăcut și am răbdat.
Pe la sfârșitul lui noiembrie, Ivan (că așa-l chema pe tiran) a fost internat de urgență în spital, cu diagnosticul de hepatită. Atunci am aflat că șantajase și pe alți colegi, pe unii cu bani, pe alții tot cu mâncare. Astfel, în lăcomia lui fără margini, se îmbuibase prea tare, iar ficatul a cedat. Am profitat de lipsa lui, am spart lacătul valizei sale și mi-am recuperat mult râvnitul jurnal. Era o după-amiază de toamnă târzie și grădinarul făcuse un foc pentru a arde frunzele din curtea școlii. M-am apropiat de flacăra fumegândă și, cu durerea unei mari rupturi interioare, mi-am așezat gândurile în mijlocul frunzelor. S-a văzut imediat că erau foarte inflamabile, fiindcă focul s-a înviorat dintr-o dată și agenda s-a topit în câteva minute.
De atunci nu am mai ținut nici un jurnal. Prea mult suferisem pentru primul, chiar dacă la început îmi oferise satisfacții. Prefer să-mi păstrez gândurile doar pentru mine, iar dacă am ceva de spus, să o fac public, fără teama că voi fi judecat.
racoltapetru6 