Încetul cu încetul încep să-mi cunosc noii vecini. Nu sunt mulți și am timp berechet să intru într-o relație normală cu fiecare, chiar dacă m-am mutat doar de trei luni la bloc și nu ies prea des din apartament. Printre primii cu care am intrat în vorbă și apoi ne-am apropiat este Raul, vecinul de alături. E mai tânăr ca mine, dar asta nu ne-a împiedicat să devenim amici și să ne vizităm unul pe altul. Însă, chiar de la prima invitație pe care i-am acceptat-o, mi-a făcut o impresie deosebită și nu pot să spun că e din cea mai bună.

Se vedea că e un om cu stare și maniere alese, deși nu știam cu ce se ocupă și cum reușește să ducă o viață pe picior mare. Pe pereții dintr-una din camere avea agățate mai multe diplome, iar într-o vitrină tronau tot felul de sticle cu vin rar. Atunci am crezut că i-am ghicit ocupația și chiar am vrut să-i demonstrez:

– Ia te uite! Mă bucur să am un vecin somelier!

Raul a râs în barba pe care și-o mângâia adesea și mi-a răspuns:

– Greșit! Somelierul e cel care-ți recomandă și servește vinurile. Eu sunt cu o clasă mai sus, una foarte importantă: degustător de vinuri!, îmi zise el cu o mândrie nedisimulată.

Am recunoscut imediat că nu prea mă pricepeam în domeniu, iar el m-a servit cu un vin deosebit, având un „buchet” și un gust nemaipomenit. M-a intrigat faptul că el nu și-a pus nici măcar o picătură, motivând că nu bea alcool deloc. Asta a fost încă un lucru uimitor pentru mine și chiar l-am întrebat cum reușește să-și facă meseria cu brio și totuși să nu bea.

– Foarte simplu, m-a lămurit el. Nici nu e indicat să bei atunci când participi la un concurs și guști mai multe soiuri. Alcoolul ți-ar putea afecta simțurile și memoria, deci, după ce guști vinul, îl scuipi într-o găletușă.

Atunci mi-am amintit că am văzut câteva filme în care se proceda astfel. El mi-a mai turnat puțină licoare înmiresmată în pahar, în timp ce continuam să-i inspectez apartamentul. Într-un colț am zărit mai multe medalioane din hârtie pe care erau tipărite figuri de politicieni de-ai noștri. Mi-a observat nedumerirea și a răspuns la întrebarea nepusă:

– Să nu crezi că sunt vreun simpatizant politic. Dimpotrivă. După cum mi-ai spus și tu, vecine, e bine să avem fiecare o supapă prin care să ne descărcăm de stresul zilnic, dar mai ales de nedreptățile societății în care trăim. Iar vina principală o poartă politicienii, care sunt egoiști, corupți și idioți. Unii dintre oameni se refulează în ei și se consumă, alții beau câteva pahare sau găsesc ceva prin care să-și verse năduful. Ei bine, eu îi scuip pe acești nenorociți, ori de câte ori particip la o sesiune de degustări. Pun pe fundul vasului medalionul cu poza politicianului care m-a enervat cel mai mult în ultima perioadă și-i scuip vinul din gură chiar între ochi. De-ai ști ce bine mă simt după aceea! Ba, de la o vreme, o parte dintre colegii mei mi-au cerut să le fac și lor medalioane. Așa că-i scuipăm în grup pe toți acești parveniți.

– Măi, Raul, păi nu ai putea avea probleme dacă se află că voi scuipați, precum țiganii, niște oameni din fruntea țării? Chiar dacă numai în poze, dar gestul contează.

– Cine să afle? Cine să-și bage nasul în găleata mea? Și nu e deloc dezgustător: meseria ne-o cere să scuipăm. Și-l scuipăm pe cel care nu ne place. Ei ne scuipă mereu fără să ne dăm seama, de ce n-am face-o și noi? Săptămâna trecută l-am scuipat pe Victor Ponta și poate, prin vin s-a strecurat și niște flegmă. Am făcut-o 4 inși. Data viitoare duc o poză cu ministrul Nicolaescu, apoi cu Băsescu. Poate vom fi mai mulți care o vom face. Și știi ceva? Nici măcar scuipatul acela cu vin nobil nu l-ar merita! Mai servești un pahar?

Nu puteam să-l refuz și nici să mă angajez într-o discuție pe tema scuipatului. Am tăcut, am zâmbit îngăduitor și l-am lăsat să se descarce. N-aș vrea să fiu și eu o victimă a degustărilor de vin. Nici măcar pe un medalion.