În vremurile de nostalgică sau tristă amintire era mai greu pentru o persoană particulară să-și procure o ștampilă, dacă avea nevoie. Trebuia să facă o cerere la organele locale și să completeze un chestionar despre utilitatea, caracteristicile și scopul în care va folosi acel obiect. Sau să caute pe cineva în domeniu care era dispus să închidă ochii în ceea ce privește formalitățile și să-i facă în atelierul lui ștampila dorită. Eu am ales cea de-a doua cale și am apelat la un prieten din Sibiu, care mi-a trimis toate cele 14 ștampile pe care le-am solicitat. Sunt sigur că mulți dintre cititori se vor întreba de ce aveam nevoie de atâtea, dar un jucător de șah prin corespondență va înțelege imediat. Zilnic trimiteam 8-10 cărți poștale cu mutările partidelor, pentru cei aproximativ 100 de adversari din toată lumea. Pentru aceste C.P. ar fi trebuit să plătesc foarte mult dacă le foloseam pe cele din comerț. E drept că Federația Română de Șah tipărea niște cartonașe speciale (10 bani în loc de 30), dar nu întotdeauna primeam câte aveam nevoie. Așa că am procurat materialul potrivit și mi-am confecționat singur niște cărți poștale, aplicând pe carton o ștampilă cu tabla de șah și cu inscripția de ȘAH PRIN CORESPONDENȚĂ. Plus un timbru de 10 bani. Pentru ca mutarea să fie cât mai clar redată, pe diagramă era mereu arătată poziția în care am ajuns cu partida, iar pentru asta aveam ștampilă pentru fiecare figură de pe tabla de șah, albă sau neagră. La fel și două rânduri de tușiere (cu tuș roșu și negru). La adresa mea de la expeditor foloseam de asemenea o ștampilă, ca să economisesc timp și a elimina posibilitatea unei greșeli de scriere sau de citire. Astfel m-am descurcat timp de aproape 10 ani, timp în care am trimis circa 50.000 de cărți poștale și am primit cam tot atâtea.

Astăzi, ștampilele sunt foarte ușor de confecționat și de procurat. Cea mai celebră e cea de la urne, cu mult râvnitul calificativ VOTAT, pe care unii o folosesc prea des, iar alții s-au scârbit de ea. De obicei ștampila e un însemn oficial care certifică legalitatea unui act, dar și un simbol al birocrației care ne îngreunează demersurile din fața ghișeelor. Atunci când alergăm pentru aplicarea unor ștampile și semnături, sau stăm la coadă pentru asta, simțim că facem parte dintr-o turmă al cărui cioban a uitat să-și facă datoria.

Dar mai există un fel de ștampilă, pe care noi, oamenii, o folosim fără să ne dăm seama. E cea pe care o punem atunci când etichetăm un semen de-al nostru sau chiar o comunitate. Nu stăm mult să analizăm toate circumstanțele și aspectele, dar ne place să credem că „ștampila” pe care am pus-o cuiva e definitivă și irevocabilă. Ne lăsăm ușor influențați de aparențe și nu ne place să lăsăm pe cineva „neștampilat”, pentru că am fi derutați, și noi vrem mereu să fie totul clar de la bun început. Nu avem răbdare să așteptăm un timp, până obținem mai multe date, ci acționăm din instinct, ca și cum am pune o etichetă și o ștampilă pe un produs oarecare. Dar omul e o ființă mult mai complexă pentru a-l clasifica și ștampila din câteva impresii.

Acest articol participă la competiția SuperBlog.