Guvernul vrea să introducă taxa de 500 euro la 100 litri de țuică produsă
.
Noua taxă pe pălincă
E-un afront, s-avem pardon!
Prin urmare, Văsălică,
Vom fa’ țuica… pe balcon.
Hazu’ nu-i doar de necaz
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Ion pleacă în concediu.în străinătate, iar la plecare Gheorghe îl roagă să-i aducă un papagal. La întoarcere, Ion, care a uitat să-i cumpere papagalul, îi ia o bufniță și-i spune lui Gheorghe că e papagal regal…
O săptămână mai târziu, se întâlnesc la o bere, iar Ion îl întreabă pe Gheorghe dacă papagalul a început să vorbească. Gheorghe răspunde:
– Băi, încă nu vorbește, dar tu știi ce atent se uită?
.
* David Coperfield, la circ, primește ca de obicei un potop de aplauze. Apoi își anunță următorul număr:
– În momentele următoare voi face să dispară o femeie. Pentru asta am nevoie de un voluntar din public.
Din rândul doi se aude un glas:
– Mergi, mergi dumneata, mamă soacră!
.
* Într-un avion călătoreau Cindy Crwford, Pamela Anderson și Naomi Campbell. Mergând, stewardul o vede pe Cindy cu o fustă foarte scurtă și machiată strident. O întreabă de ce a făcut asta, iar ea îi răspunde:
– Dragă, tu știi că în caz de prăbușire, prima e salvată cea mai frumoasă femeie?
Omul merge mai departe și o vede pe Pamela dezbrăcată până la brâu. Când se miră, ea îi spune:
– Nu știi, că în caz de prăbușire, prima salvată e cea mai dotată femeie?
Mergând mai departe, o vede pe Naomi care era dezbrăcată de la brâu în jos. De data asta, stewardul se răstește la ea, dar primește o replică pe măsură:
– Ce, nu știai tu și nici proastele alea dinainte că, în caz de prăbușire, prima salvată e CUTIA NEAGRĂ!?
.
* Guiness Book organizează un concurs pentru desemnarea celui ce va rezista cel mai mult sub apă, fără echipament de scafandru. Primul e americanul, care rezistă 30 de minute și iese gâfâind.
– Du-te băi acasă, că-i vai de tine dacă te lauzi cu asta…
Al doilea intră rusul, care stă 2 ore și-i iese corpul la suprafață vânăt, aproape fără puls.
– Nu pomenim nimic; aproape că e mort.
Vine și o bătrânică, cerând dreptul să participe. După multe discuții, organizatorii o lasă să intre pe propria răspundere. Intră babușca și stă 4-5 ore. Deja toată lumea se gândea la înmormântare, însă, la un moment dat, iese veselă, spre uimirea tuturor. Comentariul ei:
– Asta îmi aduce de când făceam trotuarul în Veneția!!
.
* O doamnă cheamă dulgherul să localizeze și să repare un zgomot sâcâitor pe care-l auzea în casă. Acesta vine și întreabă:
– Cum se face că acum nu aud nimic?
– Nu e întotdeauna: numai când trece autobuzul pe stradă.
– Și de unde îl auziți?
– Din șifonier.
– Bun, am să intru în șifonier și când trece autobuzul o să-mi dau seama ce este.
Zis și făcut. Dar, după câteva minute, soțul doamnei vine în grabă acasă să se schimbe, căci avea o întâlnire importantă. Deschide șifonierul și dă cu ochii de dulgher. La care, acesta:
– Dacă-ți spun că aștept autobuzul, mă crezi…?
.
* Un om obosit face popas la o casă. Aici, bătrâna care îl primește îl întreabă:
– DORMI CU MINE SAU CU VIȚICA?
Omul își spune în gând: „Mai bine dorm cu o babă decât cu o vițică”. Dimineață, după ce se trezește, apare o blondă superbă, iar baba o prezintă:
– FACEȚI CUNOȘTINȚĂ: VIȚICA.
Iar domnul, întinzănd mâna, răspunde:
– BOUL DE COSTEL.
Epigrama care mușcă (IV)
Deputatul Alin Popoviciu propune un concurs de Miss Parlament
.
După-un pui de somn în Sală,
Vor și ei o-nviorare:
Un concurs de miss, se pare,
I-ar scoate din amorțeală.
N-am renunțat nicicând la ură…
„A renunța la ură înseamnă a reprima. Iar reprimarea înseamnă sinucidere, înseamnă a fi altfel decât ești, să depozitezi în subconștient toate sentimentele și atitudinile pe care societatea le respinge. Cu cât le negăm mai tare, cu atât aceste sentimente și atitudini nedorite vor face mai plenar parte integrantă din noi. Uneori mintea poate juca un joc al liniștii, al lipsei de gînduri, de emoții, dar acesta nu e un proces spiritual, ci doar o reprimare. Gândurile și emoțiile nu dispar, ci sunt cât se poate de vii și prezente, pregătite să iasă la suprafață când te aștepți mai puțin.
A lăsa frâu liber emoțiilor, a aduce la suprafață emoțiile nedorite (neacceptate social) înseamnă a începe să le recunoști și să le cunoști. Analizând, vom constata că teama, furia, invidia, rivalitatea, etc. își găsesc sursa în exterior, în mintea conștientă, periferică ființei autentice, adică sinelui interior, pur, divin, cu care ne naștem. Aceste emoții, pe care îmi place să le numesc neacceptate, și nu neapărat negative, se nasc din interacțiunea cu mediul înconjurător, la fel ca cele acceptate, pe care le numim generic, pozitive. Diferența în ceea ce le privește pe cele din urmă, constă în aceea că ele, emoțiile pozitive, sunt acceptate și dorite. Ambele însă, atât cele „pozitive”, cât și cele „negative”, se nasc din interacțiunea cu lumea, cu viața. Și ambele înseamnă viață, pe când neacceptarea lor, negarea și reprimarea, înseamnă sinucidere lentă, prin otrăvirea psihicului și în cele din urmă a fizicului. Reprimarea din dorința de a păstra pacea cu orice preț, ne face doar să ne asumăm responsabilitatea sau vina pentru orice, inclusiv pentru lucruri pentru care nu suntem răspunzători, ne face să nu părem supărați, însă cu prețul unei false liniști. Prețul acestei atitudini devine modalitatea ineficientă prin care psihicul și fizicul se eliberează de „toxinele” mentale acumulate, și anume, printr-o suferință psihosomatică.
Pentru că există întotdeauna cealaltă față a monedei, aceea care nu se vrea văzută sau acceptată, și care ne face să conștientizăm că nu suntem întotdeauna noi responsabili, că avem dreptul și la libertatea de a alege să trăim în armonie, și dacă cineva atentează la aceste drepturi, ne rămâne pentru un timp doar libertatea de a le apăra. Avem același drept asupra trăirilor noastre instinctuale, cum avem același drept asupra trăirilor educate sau elevate. A nu-ți recunoaște dreptul la trăirea deplină a pulsiunilor tale, fie ele negative sau instinctuale, înseamnă a perverti o latură importantă a vieții spirituale autentice.
Nici abordarea pasivă, tăcută, nu este o modalitate eficientă de a reprima emoțiile nedorite, și nici poziția critică, plină de frustrare, de a ne manifesta nemulțumirile. Acestea nu sunt decât niște sustrageri emoționale, care duc la exteriorizare mai târziu, însă prin adevărate explozii.
Când înțelegi de unde vine ura, ea e cea care renunță la tine și te părăsește, nu trebuie să faci niciun efort. De altfel orice efort de a renunța la ceva e o luptă fără izbândă, atâta vreme cât această renunțare nu vine din înțelegere și acceptare. În momentul în care ne-am înțeles și ne-am acceptat teama, aceasta dispare ca prin farmec. În momentul în care am înțeles din ce cauză ne-am ales cu sentimentul rivalității, acesta nu ne mai dă târcoale și vom sesiza cum toate aceste acumulări constituiau adevărate obstacole în calea manifestării vitale a psihicului nostru.
În urma unei intervenții analitice asupra mentalului nostru, avem ocazia să realizăm cum emoțiile se clarifică și se cristalizează, cum percepția noastră asupra lucrurilor și asupra lumii întregi devine mult mai clară. Vom constata cum oboseala, rutina sau disconfortul de orice fel, se disipează pur și simplu, dând naștere unei prospețimi și vitalități nemaiîntâlnite anterior. Atunci simți că imposibilul a fost de fapt întotdeauna posibil…
De reținut că emoțiile nu ne aparțin decât în măsura în care alegem să ne identificăm cu ele. Așadar nu e vorba de vreo luptă a renunțării, ci mai degrabă de o acceptare, de înțelegere și detașare firească, deci de un proces natural, spiritual, deloc forțat, de dezidentificare. Iar acest proces este unul dinamic, și e absurd să credem că are vreun final. Pentru că neintrând într-o lume ideală, e firesc să acceptăm că nici omul nu poate fi o ființă ideală. Idealul e cel care se lasă modelat de noi, de credințele și alegerile noastre.
Un om complet și viu e cel care acționează în conformitate cu idealul pe care și-l crează moment de moment, conștient fiind însă că trădarea acelui ideal înseamnă trădarea lui însuși, că trădarea ființei lui complete înseamnă, cum spuneam, reprimare, înseamnă a te minți pe tine însuți, iar a trăda idealul compasiunii cu care și ființele necuvântătoare apropiate de specia umană se nasc, înseamnă de fapt a-ți întoarce spatele ție însuți. Iar această compromitere, nu înseamnă altceva, decât amânarea momentului de adevăr, în care emoțiile neacceptate vor răbufni invariabil și inevitabil.
Iată de ce n-am renunțat și n-am de gând să renunț la ură… Pentru că știu că nu e nevoie… Pentru că știu că din când în când, atunci când e cazul, ea e cea care renunță la mine”.
Epigrama care mușcă (III)
În locul defunctului Florin Cioabă au fost încoronați doi regi
.
Precum hidra, vă zic vouă,
Că-i tai un cap și-i cresc două,
Așa-s și regii romi la noi:
Când moare unul, apar doi.
Extratereștrii din Tibet
NEVOIȚI SĂ RĂMÂNĂ PE TERRA, ÎNAINTE, DE 12000 ANI
Încă o enigmă, dar și cea mai ciudată, o reprezintă triburile Dropa și Ham din Tibet. Ei trăiesc în Munții Baian Kara Ula. Au fost descoperiți în 1935, dar abia în 1950 a ajuns la fața locului prima expediție antropologică din China, care a început să-i studieze. Aceasta. din cauza nenumăratelor conflicte care bântuiau Tibetul. Rezultatele cercetărilor sunt tulburătoare.
Membrii tribului Dropa și Ham formează o comunitate de circa 3.000 de persoane, a căror statură nu depășește 1,20 m. Sunt ființe slabe, fragile, cu oasele delicate și subțiri, cu orbitele foarte mari și cu capacitatea cutiei craniene superioară cu 100 cmc mediei rasei Homo Sapiens. Analiza sanguină a relevat că grupa lor de sânge este unică în lume, iar în cursul examenelor medicale s-a putut constata că au un puls situat sub limita normală. Un alt fapt care i-a intrigat pe membrii expediției chineze: au descoperit mai multe dovezi care susțineau originea extraterestră a acestei minuscule populații.
La câțiva kilometri de așezările lor, cercetătorii chinezi au descoperit câteva grote uriașe. Conform tradiției, ele erau considerate sacre și nimeni nu intrase în ele de mii de ani. Trecând la explorarea lor, arheeologii chinezi au intrat din surpriză în surpriză. La început au descoperit sute de schelete humanoide care nu depășeau 1 m înălțime, având cutii craniene uriașe, cu capacitatea de 2.500 cmc. Din cercetarea lor prin metoda Carbon14, vârsta acestora a fost estimată la circa 12.000 de ani. Pe pereții grotelor s-au descoperit desene perfect conservate, care reprezentau ființe umanoide cu capul protejat de căști sferice și precizau, cu o exactitate uimitoare, poziția Soarelui, a Lunii și a câtorva zeci de stele din perioada de acum 10.000 de ani. O frescă reprezenta o escadrilă de mici nave aeriene, apropiindu-se în zbor oblic de munții tereștri.
Însă, surpriza cea mai mare au avut-o doi cercetători, care au descoperit, în cea mai mare grotă, un disc ciudat, asemănător unui LP al zilelor noastre. Continuând săpăturile, a fost descoperit un număr de 716 discuri de granit, splendid executate și finisate, cu grosimea de 2 cm. Surpriza surprizelor acum vine. Fiind duse la Beijing, analiza chimică și spectrometrică a arătat că discurile, sub aparența granitică, ascund un bogat conținut de metale, între care 40% cobalt și 8% aluminiu, și erau realizate cu mai bine de 12.000 de ani înainte!
Pe ambele părți, toate discurile aveau gravate foarte fin semnele unei scrieri total necunoscute. Scrierea pornea în spirale de la un orificiu central, până la o margine. După o muncă îndârjită de peste 20 de ani, împreună cu 4 lingviști și o echipă de fizicieni, profesorul chineez Tsum-Um-Nui a reușit performanța de a traduce textele de pe toate cele 716 discuri. Aceștia au mai descoperit că fiecare disc are o frecvență proprie de vibrație, ceea ce i-a determinat să conchidă că ele au fost supuse unor tensiuni înalte.
Când au citit traducerea integrală, profesorului Tsum-Um-Nui și echipei sale nu le venea să-și creadă ochilor. Încă 3 ani au muncit la reverificarea traducerii. Academia de Preistorie din Beijing a interzis publicarea traducerii, însă profesorul a trecut peste această interdicție și a publicat lucrarea „Inscripții spiraloidale”, relatând sosirea de nave spațiale care, după textul gravat pe discuri, ar fi avut loc acum 12.000 de ani. În încheierea lucrării, se subliniază că strămoșii actualelor triburi Dropa și Ham erau reprezentanții unei civilizații extraterestre care au fost nevoiți să rămână pe Terra, decăzând de-a lungul timpurilor, nu numai ca nivel de civilizație, dar și fiziologic.
Despre aceste incredibile descoperiri s-a vorbit puțin. Ceva informații au fost publicate în revistele „Science et vie”, „Nature” și „Science Digest”. Publicul din România poate afla detalii din cartea „Deocamdată enigme”, scrisă de Dan Apostol. Dar iată câteva fragmente din textele reespective.
O parte din ele se referă la populația Ham, care, în momentul aterizării în Munții Tibeet, și-au accidentat grav navele și nu au mai putut să le repare sau să construiască altele: „Pe Stânca Roșie din Defileul Șerpilor, navele noastre nu au putut ateriza și s-au lovit de stâncile din jur, distrugându-și rebordurile”. Despre tribul Dropa scrie: „Dropa au coborât din nori în navele lor aeriene. Și de 10 ori, până la răsăritul Soarelui, bărbații, femeile și copiii s-au ascuns în peșteri. Până când, în sfârșit, au înțeles semnele care spuneau că, de data aceasta, Dropa veniseră cu intenții pașnice și chemau să-i ajute, căci navele lor se stricaseră”.
Epigrama care mușcă (II)
Crin Antonescu l-a propus pe Nini Săpunaru pentru postul de Ministru al Transporturilor
S-a găsit ministru care
Să fure cu-ndemânare;
DNA-ul să nu știe
Când face vreo… șmecherie.
.
P.S. – Un minister „gras” pentru PNL
Săpunaru e „curat”,
Limpezit în multe ape,
Este fluviul racordat
La partid, să îl adape.
Epigrama care mușcă
Astăzi inaugurez o rubrică nouă, care sper să aibă un impact pozitiv între cei care mă citesc și mai ales între prietenii mei de pe blog. Trebuie să recunosc că sunt din fire cârcotaș, dar mă asemăn cu tot românul care caută o nouă cale de rezolvare a situațiilor în care ne-a adus politica actuală. Un mijloc de a aduce în atenția românilor și mai ales de a lua aminte la situațiile tragico-comice care ni se întâmplă a fost și va fi epigrama. Cu înțepăturile ei, mai mult sau mai puțin fine, poate să facă haz de necaz, dar și să tragă un semnal de alarmă asupra unor persoane sau evenimente care ar trebui combătute. Prin urmare, dragii mei, vă invit la judecată, dar și la o colaborare din partea voastră pentru a fi mereu obiectivi. În acest sens, vă aștept mereu cu sugestii despre viitoarele subiecte.
Prolog
Epigrama de aici,
N-are ace de arici,
D-are COLȚi, de la raCOLȚa,
Și mușcă, cu toată forța!
.
I) TRADIȚIE ÎNVECHITĂ
La bulibașa, după moarte,
Timp de o lună tu socoate,
C-ai să dai ochii, prin palate,
Doar de pirande… nespălate.
Duel psihologic
Eram tare mulțumit, dar căutam să ascund asta printr-o mină serioasă și preocupată. Mă temusem de această partidă, mai ales că era decisivă pentru calificarea în semifinale și implicit dobândirea titlului de „candidat de maestru” la șah. Acum, mai aveam o mutare și dădeam mat, indiferent ce ar fi mișcat adversarul. E drept că steagul meu de la ceas era ridicat sus de tot, semn că mai aveam doar câteva secunde pentru mutarea decisivă. Dar cât putea să dureze aceasta? Mintea știa precis ce mutare urmează, iar mâna era gata de start. Deci vreo două secunde, însă cred că dispuneam de zece.
Am tras cu coada ochiului spre rivalul care nu arăta nici un motiv de îngrijorare. Oare de ce? Ce mai aștepta? Doar era clar și pentru un începător că nu mai are nicio scăpare. De aceea eram pregătit și să-i strâng mâna atunci când o va întinde ca semn al recunoașterii înfrângerii. Totuși, el își scoase tacticos o țigară, o aprinse și trase cu sete din ea. Ce însemna asta?! E drept că el mai avea mult timp de gândire – aproape o oră -, dar chiar vrea să uzeze de el doar ca să amâne inevitabilul? Fumul de țigară mă irita și am observat că-l sufla înadins către mine. Deci asta era! Voia să se răzbune și să se joace cu nervii mei. Ei bine, o să mă țin tare și o să-l bat și la acest capitol!
După ce și-a terminat țigara, a început să tușească zgomotos. Nu știu dacă o făcea dinadins, dar uneori „uita” să-și pună batista la gură, iar eu simțeam umezeala expectorației sale. M-am ferit pe cât am putut și privirile noastre s-au încrucișat dușmănoase. Punctul pus în joc era la fel de decisiv și pentru el, dar asta nu era o scuză pentru modul în care voia să-l câștige. Eram amândoi pe primele locuri, iar cel care câștiga mergea mai departe, la București. Se părea că dorința lui de victorie era mai mare decât capacitatea sa de a mă bate, iar pentru asta era în stare de orice mijloc psihic pentru a-și atinge scopul.
După ce a terminat cu tusea, s-a ridicat de la masă și a început să se plimbe printre mese. Și asta în timp ce eu așteptam să mute sau să cedeze! Mai avea circa 30 de minute de gândire și parcă ceasul lui mă lovea în cap cu fiecare ticăit. În jurul mesei noastre nu mai erau chibiți, fiindcă s-au lămurit cu toții că partida e jucată și câștigată de mine. Doar eu nu puteam să-mi părăsesc locul. Știam că dacă o voi face, partenerul de joc va veni imediat și va muta. Iar eu nu voi mai avea timp să răspund și voi pierde prin depășirea timpului de gândire. Eram legat de tabla de joc și mai erau 26 de minute lungi. Piesele lui parcă râdeau de mine și ale mele începuseră să-și piardă forma. Mă revedeam în fiecare din ele și îndoiala victoriei mi se citea pe chip.
Când mai avea un sfert de oră, adversarul a revenit pe scaunul lui și a mai aprins o țigară. Am suportat din nou cu stoicism norii de fum care se perindau prin fața mea. Trebuia să fiu tare până la capăt. Țigara s-a terminat și am văzut cum o mână se întinde deasupra tablei de joc. A zăbovit o bună bucată de vreme, timp în care eu eram încordat la maximum. Apoi, spre deznădejdea mea, s-a retras fără să atingă vreo piesă. Mai erau câteva minute și rivalul meu de moarte voia să mă chinuie probabil până la ultima secundă. Mă încurajam în gând și ochii îmi poposeau tot mai des pe cadranul ceasului advers, pe care limba minutarului începuse să ridice steagul. „Încă puțin… încă puțin și am să câștig! Doamne ajută să trec cu bine și peste această încercare”, îmi repetam mereu în gând.
Clipa decisivă se apropia, steagul era la fel de ridicat ca al meu, iar mâna rivalului plană precum un ului deasupra pieselor sale. Cu o mișcare rapidă, apucă o figură și o mută, iar simultan cealaltă mână apăsă cu zgomot butonul ceasului. Acesta era startul mult așteptat al meu. Mintea mi-a intrat imediat în acțiune și mâna a mutat cu un reflex elegant – pentru a face impresie artistică am sacrificat o secundă. Știam că am timpul necesar și când am apăsat pe butonul ceasului meu, stegulețul era încă ridicat. Dar ce se întâmplă? Butonul nu a coborât și ceasul mergea în continuare. Până când mi-am dat seama că adversarul nu luase încâ mâna de pe butonul lui, împiedicând astfel ceasul meu să se oprească, era prea târziu. Stegulețul îmi căzuse și rivalul rânjea fericit. M-am uitat împrejurul mesei pentru a mă asigura de un martor care a văzut sabotajul, însă nu era nimeni pe alături. A venit arbitru, dar degeaba susțineam că am mutat la timp: ceasul mă incrimina și nu puteam să conving pe nimeni că am fost împiedicat să opresc scurgerea timpului.
De atunci fac tot posibilul să nu mai ajung în criză de timp. Nici în șah, dar nici în viața de zi cu zi. Nu știi niciodată când cel sau cei din jurul tău pot profita de pe urma acestei slăbiciuni de moment. Iar dintr-un câștigător sigur, poți ajunge un învins. Pe nedrept, dar cine a spus că viața e mereu dreaptă?
Profitul neimpozitat al băncilor pe 2013
Băncile au făcut profituri de sute de milioane de euro în 2013, dintr-o întorsătură de condei
Trecerea la sistemul internațional de raportare financiară (IFRS) a fost pretextul așteptat de bănci ca să își ascundă mai bine, cu costuri minime, scheletele din dulap. * Instituțiile de credit au „eliberat” 2,3 miliarde euro blocați ca provizioane pentru credite neperformante. * Banii vor ieși din țară, către băncile mamă, au explicat analiștii consultați de ZIUAnews
Sistemul bancar stă pe un butoi de pulbere: piața imobiliară. O structură fragilă, care susține credite de 40 de miliarde de euro. Aceasta nu este o noutate nici pentru guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nici pentru bancheri și nici pentru populație. Noutatea este că, în subsolul eșafodajului financiar, la nivelul executărilor silite, adevărata valoare a „activelor toxice” ale băncilor începe să iasă la iveală. Analiștii consultați de ZIUAnews au explicat care este „magia” contabilă care ține afacerile băncilor din România în picioare pe un teren deosebit de accidentat: clientul.
Valoarea imobilelor executate silit, depreciată cu 75%
Pe 27 septembrie, orele 14.00, la sediul executorului judecătoresc Samoilă Liliana va avea loc vânzarea la licitație a unei garsoniere din București, pentru un credit de 37.656 de euro încheiat cu Banca Comercială Română (BCR). Până acum, nimic deosebit. Însă prețul de pornire este de 10.875 de euro, reprezentând 75% din valoarea de circulație a imobilului, conform raportului de evaluare al expertului. La prima licitație nu s-a prezentat nimeni. Pe 26 septembrie , orele 13.30, de această dată la sediul executorului judecătoresc Andrei Eugen, va avea loc o altă licitație pentru recuperarea sumei de 250.000 de euro, conform unui credit acordat de BCR. Este vorba de o vilă modernă din Otopeni, cu regim de înălțime P+2, evaluată la 399.000 de lei (90.000 de euro). Prețul de pornire: 299.000 de lei (circa 67.000 de euro), licitația fiind la al doilea termen. Pe 25 septembrie, ora 11, Biroul executorilor judecătorești Asociația Lex, anunță executarea garanției ipotecare pentru un credit de 355.000 de euro acordat de Banca Transilvania. Proprietatea scoasă la licitație este un apartament de patru camere din București, zona Parc Bazilescu, evaluat acum la 237.000 de euro. Licitația pornește de la 177.000 de euro, pentru că la primul anunț nu s-au găsit investitori interesați. Sunt doar câteva exemple din „fișele” executărilor silite care se găsesc la Registrul Executărilor Silite.
Clienții băncilor, „disciplinați ” cu forța
Realitatea de la firul ierbii este contrazisă, însă, de contabilitatea optimistă a băncilor. Aceasta a trecut printr-o operație estetică odată cu trecerea la IFRS. Noul sistem „permite scoaterea în afara bilanțului a unor credite stabilite de bancă pe baza rațiunilor economice: costuri, probabilitate de recuperare etc. Acum trebuie să le păstrezi în bilanț, provizionate, până la epuizarea căilor legale de recuperare, chiar dacă știi că probabilitatea de recuperare este zero. Trecerea la IFRS ar ajuta la <curățarea> bilanțurilor de credite neperformante și costuri inutile”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepreședintele executiv al Raiffeisen Bank, responsabil cu divizia de Risc. Este divizia cel mai greu încercată dintr-o bancă: clienții dau semne de oboseală, iar nivelul creditelor neperformante a ajuns la 20% în întreg sistemul bancar, cel mai mare procent din UE după Grecia și Irlanda.
Labirintul cifrelor și minotaurul profitului
Noile criterii de raportare contabilă au adus profituri substanțiale băncilor. BRD a raportat un profit de 14 milioane de euro (cu 58% mai mare decât în primul semestru din 2012), la fel și Banca Transilvania (41 milioane de euro). Însă de departe, profitul-record a fost înregistrat de BCR, cea mai mare bancă de pe plan local, însă și prima la categoria credite neperformante (29% din portofoliu, adică circa 3,33 miliarde de euro). Astfel, BCR a reușit ca după mai multe trimestre de pierderi istorice să raporteze în primul semestru un profit de 556,7 milioane lei (126,8 milioane euro), după ce, în perioada similară din 2012, a avut o pierdere de 548,5 milioane lei (124,9 milioane euro). „Prima jumătate a anului ne-a confirmat faptul că scăderea costurilor de risc este calea către profitabilitate”, a declarat Bernd Mittermair, Chief Financiar Officer al BCR. Profitul a ieșit la iveală după ce BNR și FMI au convenit să nu impoziteze profiturile rezultate din trecerea la IFRS.
Ilie Șerbănescu: „Băncile au avut profituri, dar nu le-au raportat ca atare”
„Provizionând după standardele IFRS, băncile au degajat resurse. Aceste resurse vor lua calea străinătății. Băncile au avut profituri anterior, la fel și BCR. Nu le-au raportat ca profituri. Asta e altceva. Dacă rambursează banii la băncile mamă apare că nu mai au profituri. Domnul Isărescu știe toate acestea. Bine. Și nu numai că le acoperă, le și legitimează”, ne-a declarat analistul economic Ilie Serbănescu. Contabilitatea băncilor rămâne o ecuație cu multe necunoscute pentru analiști. „Nu pot spune cu certitudine ce se va întâmpla în contabilitatea băncilor, pentru că nu sunt la curent cu chestiunile de nuanțe, în special în cazul trecerii de la o formă de raportare contabilă la alta. Cert este că BCR-ul a raportat pierderi pe anul trecut, deși banii erau OK, bine mersi și asta pentru că și-a construit provizioane cu bani care puteau să dispară cu totul sau să nu dispară. Evident, nu au dispărut cu totul… o parte sigur, le-au șters, le-au scos din bilanț pentru că asta este… credite neperformante și așa mai departe”, e explicat analistul Lucian Davidescu.
Radu Golban: „este o formă de iobăgie a creditelor”
„Așa cum e posibil să manipulezi cifrele privind șomajul prin schimbarea modului de calcul, la fel e posibil să modifici situațiile contabile ale băncilor din schimbarea formelor de calcul”, a spus Radu Golban – economistul care a descoperit datoria Germaniei către România. „În România primul lucru care asigură și în viitor un profit acestor bănci, în ciuda creditelor neperformante, în ciuda activelor toxice, este faptul că nu există falimentul personal. Acest punct este piesa de rezistență a situației. Alte țări europene au o astfel de legislație. În România datornicul poate fi urmărit oricând. Este o formă de iobăgie a creditelor”, a adăugat Golban. Devalorizarea garanțiilor imobiliare nu afectează deocamdată profiturile băncilor, pentru că, adaugă economistul, riscul e un sac pe care îl duci în spate. „Cu cât îl duci mai mult și cu cât poți onora angajamentele, sacul acela crește tot mai mult. Riscul crește tot mai mult. Și cu riscul crește și dobânda pentru finanțarea acestui risc. Dacă ne uităm, de pildă, la falimentele de stat – cum a fost cazul Argentinei sau cel al Rusiei – când țara intră în incapacitate de plată ea poate obține pe piața internațională credite mult mai ieftine. De ce? Pentru că aceste credite nu mai sunt afectate de un risc din trecut.
Paradoxal, rău platnicii pun umărul la profitul băncii
A avut loc un reset. Și atunci dobânda e mult mai mică decât ultima dobândă înainte de faliment”, a mai explicat Golban.
Mecanismul care generează profitul băncilor se bazează pe faptul că aceste costuri de risc, chiar în cazul activelor toxice, cresc. Cu cât mai mulți oameni au întârzieri, dar nu pot intra în incapacitate de plată, costurile acestor dobânzi cresc. „Bancherii pot reduce o parte a acestor costuri de risc reevaluând în activele lor imobile. Pot spune că a crescut sau că s-a menținut prețul. Dacă imobilele nu sunt scoase pe piață, ci rămân în portofoliu, ei le pot aduce din condei. Și să arate că nu justifică un cost de risc mai mare”, a adăugat economistul. În acest context, cheia de boltă a profiturilor din sistemul bancar este una singură: „disciplinarea” cu forța a creditorilor epuizați financiar.
Forța este negociată de Fondul Monetar Internațional și inclusă în Planul de reformă a României, pactul Euro Plus, adoptat de Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu în aprilie 2011. Fraza-cheie sună așa: „neadoptarea inițiativelor legislative privind falimentul persoanelor fizice sau de recuperare a creanțelor, care ar putea submina disciplina debitorilor”. Tot în 2011, în urma discuțiilor cu FMI, autoritățile române au fost de acord ca profiturile băncilor rezultate din trecerea la noul sistem de raportare contabilă să nu fie impozitate.
Justiția, pusă la colț de dragul banilor
Anul acesta, autoritățile au blocat legislația de protecție a consumatorului față de clauzele abuzive ale băncilor. „De ce au acceptat autoritățile române să dea curs unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – în procesele privind cauzele abuzive? Pentru ca băncile să nu înregistreze pierderi. Din punctul meu de vedere acest lucru e o mare jignire la adresa justiției. Eu nu știu de ce nu se sesizează DNA. E o amenințare la adresa independenței justiției. Nu sunt bune Curțile de Apel și Tribunalele, ci doar ÎCCJ pentru abuzurile băncilor?”, ne-a declarat analistul economic Ilie Șerbănescu. În scrisoarea pe care Executivul ar urma să o trimită în toamnă către FMI, Guvernul și-ar asuma ca procesele pe clauzele abuzive din contractele de credit să se judece la nivelurile superioare ale instanțelor, iar deciziile instanțelor de anulare sau amendare a acestor clauze nu ar urma să fie retroactive.
după Gilda Popa
racoltapetru6 