IATĂ MAI JOS CARE SUNT INFORMAŢIILE DIN MICROCIPUL CARDULUI DE SĂNĂTATE
.
– numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului;
– codul unic de identitate în sistemul de asigurări;
– numărul cardului naţional de sănătate
– diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;
– grupa sanguină şi RH-ul;
– acceptul exprimat în timpul vieţii de a dona organe după deces;
– numele medicului de familie şi datele lui de contact.
.
Poate că mulţi dintre noi, după o lectură mai atentă, vom realiza cât este de GRAV ceea ce ni se întâmplă fără o informare corectă şi fără acordul nostru. Începem prin prezentarea opiniei unui medic român, nu oricare, despre cardul de sănătate.
Dr. VASILE ASTĂRĂSTOAE, preşedintele Colegiului Medicilor din România, declară:
“Cardul de sănătate cu microcip este un abuz din partea statului şi comportă riscuri pe toate planurile!!!
– Cardul este numai aparent în favoarea asiguraţilor.
– Este periculos să fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta nu este protejat. Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate să afle tot. Acest lucru violează drepturile la intimitate şi la demnitate ale persoanei şi poate aduce mari prejudicii.
– La Consiliul Europei există o presiune imensă din partea firmelor de asigurări pentru a deveni legal accesul la informaţiile despre sănătatea oamenilor. Forţa financiară uriaşă a acestor ‘rechini’ face ca datele despre posibilele boli ale oamenilor să ajungă la ei pe birou pentru ca ei să ştie dacă fac sau nu poliţele de asigurare şi la ce preţ.
– Există riscul discriminării persoanelor pe baza informaţiilor personale asupra stării de sănătate, atâta vreme cât acestea nu mai sunt protejate.
– Datele medicale pot fi utilizate inclusiv pentru a distruge o persoană, mai ales într-o societate conflictuală ca cea din România!!!
– Există o tendinţă din partea Statului spre autoritarism, în sensul de a cunoaşte totul despre cetăţeni şi de a-i controla!!
– Este o încercare de abuz din partea statului şi nu există dezbateri publice!
– Se introduce o nouă taxă, fără să fie consultată populaţia, deşi românii plătesc asigurările de sănătate.
– În privinţa donării de organe: vom intra în circuitul european şi vom trimite numărul de organe disponibile spre alte ţări. Şi dacă ar exista mai mulţi donatori de organe, nu vor exista mai multe transplanturi în ţara noastră, pentru că fondurile disponibile pentru transplanturi de organe sunt limitate, iar creşterea numărului de donatori ar depăşi limita bugetară.”
.
– Cui vor folosi organele luate de la români? Ce bani şi ce organizaţii sunt în joc? Cine va apăra “prostimea” de cei care vor dori să le comercializeze organele pe milioane şi milioane de euro sau dolari?
.
– “Ca să înţelegem mai bine: în Spania (unde există acordul prezumat din partea familiei pentru prelevarea de organe), s-a ajuns la puternice discriminări împotriva imigranţilor, care nu au familiile alături de ei. Deci nu are cine să-i apere de reţelele de ‘transplant de organe’! Există un comerţ ilicit de organe de transplant, este dovedit, iar acordul prezumat, aşa cum este prevăzut în România, ridică mari semne de întrebare. Medicii sunt şi ei oameni. Dacă ne uităm la istoria sec. XX, vedem că medicii erau cei care făceau experimente în lagărele de concentrare naziste, medicii erau cei care făceau abuzuri în domeniul psihiatric. Şi în cazul transplantului de organe tot medicii pot să ajungă la abuzuri dacă legea şi autorităţile permit şi încurajează. Cardul cu microcip asta face!”
.
Ultimul exemplu este A1H1 (gripa porcină). În acest moment s-a dovedit că cei care au întreţinut spaima au avut contracte cu firmele care au produs vaccinurile.
Cardul de sănătate cu microcip (putea să fie şi o variantă fără), creează mari dificultăţi şi poate împiedica accesul la serviciile medicale.
Cardul de sănătate este “arma” cu care guvernanţii vor să scoată de la români sume uriaşe de bani, un “furt al secolului” săvârşit în dauna celor care plătesc legal asigurările de sănătate dar NU VOR CARD DE SĂNĂTATE!!!
Decizia guvernanţilor noştri, pe care nu o contestă vehement nici televiziunile, nici opoziţia parlamentară, este halucinantă:
CEI CARE PLĂTESC DIN SALARIU SAU PENSIE SERVICIILE MEDICALE DE STAT, DAR NU VOR CARD DE SĂNĂTATE, VOR PLĂTI TOATE SERVICIILE MEDICALE DE CARE AU NEVOIE!!!
Altfel spus, românii care nu vor cardul cu microcip vor plăti de 2 ori asistenţa medicală.
.
Şi românii tac, românii se uită cum începe un nou jaf naţional şi stau ca mieii la tăiere.
Televiziunile vorbesc de Egipt, politicienii se bat pentru funcţii în Parlament. Ce minunăţie de neam suntem!
Potrivit hotărârii de Guvern, contravaloarea cardului de sănătate va fi suportată de asigurat, adică şi obligatoriu şi plătit de “prostime”!
Medicii de familie vor trebui să plătească şi ei pentru cititoarele de carduri şi să aibă şi internet de bandă largă pentru a avea legătură cu sistemul informatic!
Credincioşii spun că nu vor să folosească acte electronice care conţin semnul fiarei – 666!
Cine stă să se uite în gura unor “rătăciţi” care încă mai cred în Dumnezeu! Ce dacă sunt milioane, ce îşi strigă credinţa şi cer respect măcar pentru sufletul lor, dacă pentru nivelul lor de trai nu are nimeni!
.
Forul Ortodox Român vine cu exemple ale unor ţări care au clacat în acest experiment.
În Marea Britanie s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi.
Germania a dat 1,7 miliarde de euro pentru implementarea parţială a unui astfel de sistem şi acum l-au stopat.
De ce pornim noi ceva ce nemţii au oprit?
Cine are interese în a controla românii şi la capitolul sănătate şi organe?
Reblogged this on Blogul unei Lady and commented:
Groaza si spaima!