Ce ne bucură pe noi, românii, când străinii ne laudă frumuseţea fetelor autohtone! Cel puţin în mine creşte inima şi simt că avem o bogăţie naturală inepuizabilă, de care guvernanţii nu ne pot lipsi pentru a o valorifica doar în interesul lor, aşa cum le stă în obicei. Fiecare fată, fiecare mândreţe de româncă se “dăruieşte” singură şi doar ea profită de toate avantajele unei relaţii cu occidentalii sau alte civilizaţii ce dispun de venituri consistente. Asta, dacă nu intervine vreun “peşte” sau alt tip de răpitor care se face stăpân pe nurii frumoaselor.
Dar să nu fiu pesimist şi să privesc partea bună a acestei bogăţii naturale. Chiar dacă eu nu prea am acces la zânele indigene, nefiind înzestrat nici cu maşină scumpă şi nici cu un fizic ce colcăie de muşchi, sunt totuşi fericit când vedete şi personalităţi de pe tot mapamondul îşi găsesc plăcerea în poalele connaţionalelor mele, fiind şi în acest mod reprezentaţi cu cinste chiar şi în paturile VIP-urilor de pe glob.
Mai ales când am văzut ce victorii de răsunet a avut frumoasa Mădălina Ghenea cu inegalabilul Brad Pitt, iar apoi, cu o mişcare strategică la subjugat şi pe râvnitul burlac Gerard Butler. Ce mulţumit şi mândru eram în acea perioadă şi cu ce bucurie aşteptam ştirile care prevesteau chiar şi o căsătorie între e! Din păcate, pentru mine au urmat zile de depresie, când am auzit că relaţia dintre Butler şi Mădălina începea să scârţâie şi amândoi aveau întâlniri amoroase cu altcineva. Nu puteam să dorm şi ziua umblam bezmetic pe câmpuri la gândul că am fost părăsiţi şi lumea ne va arăta cu degetul.
Apoi a răsărit din nou soarele deasupra ţărişoarei noastre şi i-am văzut din nou pe cei doi porumbei împreună. Speram ca de data asta să-i fi venit mintea la cap vedetei de la Hollywood şi să-şi dea seama că fată mai frumoasă şi mai cuminte (dar şi cu minte) nu va găsi oricât ar căuta sau aştepta. Doar că de vreo două săptămâni nu mai aud nimic despre relaţia dintre ei. Ce se întâmplă? Nu-şi mai fac paparazzi datoria sau televiziunile şi-au uitat menirea. Aceea de a ne ţine la curent cu orice relaţie. Altfel ne ţine într-o derută totală şi riscăm să cădem într-o depresie naţională. Iar nouă nu ne place nesiguranţa şi trăim doar din certitudinea pe care ne-o oferă emisiunile şi revistele de profil. Că aşa suntem învăţaţi.