Circul examenelor

Mi-am promis în sinea mea să nu scriu nimic despre scandalul iscat şi anul ăsta de mult aşteptatul şi controversatul examen de Bacalaureat. Prea mult a vuit presa scrisă -atâta cât mai e – şi prea mulţi analişti şi politicieni au dezbătut acest circ, încât s-ar părea că toate aspectele au fost comentate şi răscomentate de prea multe ori. Mă gândeam că eu mă voi limita să savurez, ca în fiecare an, “perlele” mai mult sau mai puţin autentice ale viitorilor studenţi. Că toată lumea vrea să termine un institut superior de învăţământ şi apoi să-şi pună diploma în ramă, acuzând societatea pentru lipsa locurilor de mună potrivite pregătirii lui. Doar că socoteala mea nu s-a potrivit cu ceea ce a urmat, şi anume un aspect delicat pe care toată lumea l-a evitat pentru a nu cădea în gura părinţilor şi a se spune că e lipsit de sensibilitate. Lăsând la o parte bâlbâielile obişnuite ale procurorilor, poliţiei şi altor factori de decizie – greşeli provocate de lipsa de profesionalism şi organizare – nimeni nu a criticat spiritul de haită a părinţilor care erau în stare să-i linşeze pe oamenii în uniformă prezenţi în faţa Liceului D. Bolintineanu. Motivaţia lor puerilă era că elevii sunt sechestraţi de două ore fără apă şi mâncare, iar acest lucru este un abuz al organelor de poliţie. Vă daţi seama cât de afectaţi vor fi în viitor aceşti “copii”. majori de altfel, pentru că li s-a interzis să iasă afară timp de 2-3 ore?! Pentru asta au fost aduşi psihologi, care ar fi trebuit, după mine, să-i liniştească mai degrabă pe părinţii întărâtaţi chiar şi de afirmaţia primului ministru care repeta mereu că intervenţia poliţiştilor este ilegală. Păi, cine a dat ordinu? Nu procuroarea? Ministrul de Interne nu ştia? De ce a fost scos ca “ţap ispăşitor” doar purtătorul de cuvânt, care nu avea decât misiunea de a transmite populaţiei ordinele primite? Trebuiau aplicate sancţiuni la nivel înalt, mergând până la demiterea ministrului. Dar cine să facă acest lucru, atâta vreme cât Victor Ponta era preocupat să-şi facă, şi cu această ocazie, campanie electorală. Dar, încurcate sunt căile juridice din ţara noastră, şi nimeni nu le-ar putea descâlci. Cert este că nu numai la Bolintineanu s-a dat ”şpagă de protocol”, ci şi în multe alte licee. E precum atunci când vezi un gândac de bucătărie: poţi fi sigur că mai sunt o mie pe care nu poţi să-i depistezi. Doar că acest liceu a fost luat în colimator mai demult. Iar urmarea s-a văzut. Am precizat că elevii care au susţinut examenul de bacalaureat sunt majori. Mulţi dintre ei sunt şi bine pregătiţi, iar aceştia se simţeau neîndreptăţiţi de mişmaşurile care se întâmplau sub ochii lor. E normal că dacă ai muncit pe brânci atâţia ani, să nu-ţi convină ca cei ce s-au distrat în acest timp să aibă parte de note de trecere doar pentru că babacul a sacrificat câteva sute de euro pentru a lua Bac-ul şi a merge mai departe, sporind numărul idioţilor din parlament sau alte instituţii. Poate că mulţi dintre acei elevi slab pregătiţi şi-au petrecut timpul prin cluburi şi staţiuni ca Vama Veche, unde beau până nu mai se puteau trage în cort. Acolo nu au avut nevoie de psihologi? Acele experienţe promiscue nu le pot afecta în mod negativ viaţa? Sau când se vor angaja – în acestă vară, dacă vor vrea – şi vor lucra opt ore pe şantier, în soarele arzător al zilelor toride, nu vor simţi traume fizice şi psihice? Chiar trebuie să-i alintăm întratât şi să nu-i pregătim pentru viaţa dură pe care o trăieşte un om normal? Privindu-i pe unii şi ascultându-i ce propoziţii debitează, te întrebi dacă a terminat măcar gimaziul. Ce va ajunge o astfel de elevă, care vrea să se facă traducătoare (translatoare n.m.), dar nici nu ştie cum se pronunţă acest cuvânt? O povară pentru societate. Fiecare zi e un examen al vieţii. Ele ne măsoară posibilităţile şi ne fortifică. De aceea nu e de jucat cu ele şi trebuie să fie aceeaşi măsură pentru toţi. Acestea, dacă nu sunt corect gestionate, pot să provoace cu adevărat traume psihice, aşa cum s-a văzut recent la atentatorul care a vrut să arunce în aer o instituţie de învăţământ. Anchetatorii şi poliţiştii au căzut examenul, în faţa întregii naţiuni. Nici cu elevii nu ne putem chiar mândri. Rămân alte examene de trecut şi ne punem toată speranţa în viitor. Poate că, cine ştie…

2 thoughts on “Circul examenelor

  1. Oh vai, dar o duduie foarte ofensata se vaita de sedintele psihologice la care a trebuit sa-si duca plozii, pentru ca nu cumva bietii de ei sa ramana cu sechele. M-a bufnise rasul instant.
    Daca am fi trait intr-o lume ideala, eu personal i-as fi adunat si batut cu-cureaua la fundul gol pana scuipau tot. Ca romanu’, ramas cu sechele din epoca de aur, numai de frica face lucrurile cum trebuie. Dar nu am dreptul pentru ca traim,chipurile, in democratie. Insa acesti mici sensibili inculti, vor avea dreptul sa-si bata joc de intreaga tara peste cativa ani, prin incompetenta lor, din cine stie ce inalta pozitie prin guvern sau parlament.

  2. Se stie de ani buni ca se ia spaga pentru a trece examenele sau ca se colecteaza bani pentru cine stie ce protocoale . Cred ca nu exista scoala din Romania in care sa nu fie macar un profesor sau un invatator care sa nu se fi lasat ,,uns” si care sa nu fi favorizat vreun elev .Or fi profesorii vinovati dar oare nu parintii i-au invatat asa ? De ce nu i-au masuri de indreptare a unui elev slab ? N-o fac pentru ca e mult mai simplu sa dea niste bani si copilul sa treaca mai departe chiar daca o face schiopatat .Sint ferm convinsa ca parintii cei mai infocati in incidentul de la Bolintineanu au fost parintii care au dat spaga si au facut-o ca sa nu le fie demascata incorectitudinea .Si pana la urma chiar si acestia au o scuza . Traim intr-o lume nebuna , nebuna , incorecta , egoista si dezastruos de depravata . Cand cei care ne conduc sint cum sant , ce sa mai vorbim de omul de rand ?Omul care a reusit sa ramana om este o raritate si cand l-ai intilnit trebuie pastrat ca pe o bijuterie de mare pret .Vor mai trece multi ani pana n-o sa mai auzim de diversele incidente de la examene .

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.