Se zice “că nu e om să nu fi scris o poezie” şi, de asemenea, că “românul s-a născut poet”. Afirmaţii măgulitoare ce par să fie destul de aproape de realitate. Cel puţin din ceea ce am văzut şi trăit fiecare dintre noi, începând de pe băncile şcolii şi până în prezent. Mulţi dintre noi au scris măcar câteva versuri, dedicate mamei, profesorilor sau colegelor de care ne-am îndrăgostit prima oară.
Unii n-au abandonat această romantică îndeletnicire şi au continuat să-şi aşternă pe hârtie trăirile, gândurile şi speranţele de zi cu zi. Cei mai norocoşi şi talentaţi au reuşit chiar să-şi publice creaţiile literare, devenind oficial poeţi.
Personal, îmi amintesc că primele încercări de acest gen le-am dedicat profesoarei de limba română, care, la rândul ei, compunea poezii foarte inspirate. Amândoi eram fascinaţi de opera marelui Eminescu şi încercam să ne apropiem cât mai mult de dulceaţa şi frumuseţea versurilor sale. Mai admiram şi alţi poeţi clasici ale căror versuri le memoram şi apoi le recitam cu mândrie în orele de limbă maternă.
Dar vremurile alea au apus şi poezia modernă e, de cele mai multe ori, cu totul alta. Una din pierderile pe care noi, amatorii obişnuiţi, le resimţim este dispariţia rimei, ori apariţia rimei albe. Pentru noi era o plăcere să auzim cun se împerechează versurile şi, pe lângă mesaj, simţeam o melodicitate. De aceea, multe din poeziile cu rimă au fost puse pe muzică şi au devenit şlagăre.
Pe lângă rima albă, poezia modernă “străluceşte” de multe ori prin cuvinte greoaie, metafore forţate şi lipsa unui mesaj clar. Astfel că sunt creaţii de acest gen care sunt interpretate total diferit de către doi sau mai mulţi “poeţi consacraţi”. Se caută cu disperare o abordare cât mai originală, în dauna simplităţii şi a calităţii reale, iar poet de succes este considerat cel care publică mai mult şi nu neapărat mai bine.
Cunosc destul de bine un astfel de poet modern, care a publicat numeroase cărţi de acest gen. Într-o zi l-am găsit aplecat asupra mesei de lucru, în plin proces creator. În faţa lui era caietul şi stiloul, în dreapta avea DEX-ul, iar în stânga Dicţionarul de Rime şi Dicţionarul de Sinonime. Le consulta cu asiduitate căutând epitete şi metafore cât mai noi, cuvinte cât mai rar folosite pentru a-şi impresiona cititorii. Iar aceştia, la rândul lor, aveau nevoie de dicţionare pentru a le desluşi înţelesul.
Astfel a ajuns poezia modernă să fie un surogat al minunatei poezii clasice. Precum e mâncarea de la fast-food, făcută în iuţeală, cu multe grăsimi şi adaosuri care te îmbolnăvesc. E mai comod să elimini rima şi să nu mai pierzi vremea căutând-o. Iar dacă ai găsit timp şi inspiraţie pentru ea, vei fi considerat un începător, care nu ştie care care sunt valorile reale ale poeziei actuale.
Cu toate acestea, Adrian Păunescu a reuşit să demonstreze că rima este una din cele mai apreciate calităţi ale poeziei, fie ea şi modernă. Numeroasele sale compoziţii ne-au rămas să ne încânte mereu spiritul şi urechea. Mai ales atunci când ele sunt însoţite şi de o melodie. Căci poeziile cu rimă albă, nu prea au şanse să dea naştere vreunui şlagăr. Nu înseamnă că nu sunt şi printre ele creaţii minunate, însă nu se adresează marii mase de oameni, ci doar unui cerc restrâns de cunoscători care se felicită unii pe alţii. Poeţi talentaţi, dacă vreţi o vânzare mai bună, faceţi poezii şi pentru cei care nu au acest har, pentru tot poporul!