PUNCTE DE VEDERE

Secretul bine păzit al americanilor

În doar trei ani, între 1969 şi 1972, 12 oameni, toţi americani, au pus piciorul pe Lună. De atunci, timp de 38 de ani, nici un pământean nu a mai ajuns acolo. Motivul? Simplu: ni s-a interzis să ne vizităm satelitul. Îi “deranjăm” pe cei care sunt acolo de foarte multă vreme şi le încurcăm planurile pe care le desfăşoară cu noi, cu planeta noastră, cu sistemul nostru solar. Chiar sunt fiinţe acolo?

Astronomul rus Evgheni Arsiukin şi matematicianul ufolog Vladimir Ajaja, în filmul documentar difuzat pe canalul rusesc de televiziune RTR, susţin acest lucru cu toată fermitatea, aducând în sprijinul afirmaţiei lor dovezi concrete. Cotidianul Pravda a publicat şi el o serie de destăinuiri şi fotografii despre clădirile aflate pe partea nevăzută a Lunii, despre entităţile extraterestre care sunt acolo şi despre maşinile lor ciudate, enigmaticele OZN-uri, care ne dau atâta bătaie de cap. Dar există aşa ceva acolo sau sunt doar fabulaţii? Americanii care au ajuns pe Lună spun ceva în acest sens? Au văzut ei ceva, atunci când au ajuns acolo?

În mod bizar, filmele făcute pe Lună de unele echipaje au dispărut din arhive, ca şi cum am vorbi despre nişte banale înregistrări video făcute undeva, aiurea. Treptat însă, anumite lucruri, ţinute secret timp de trei-patru decenii, au început să transpire. Pe timpul misiunii Apollo 11, de la 20 iulie 1969, în legăturile radio dintre Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Centrul de Control au fost două minute de tăcere, justificate iniţial de NASA prin apariţia unei supraîncălziri a aparaturii, apoi prin faptul că pulsul lui Armstrong ajunsese la 140 de bătăi pe minut, fapt pentru care “i s-a transmis o frază codificată”.

După 40 de ani, s-a aflat că totuşi, în cele două minute, între Lună şi Pământ s-au purtat discuţii aprinse. Lui Neil i-a crescut, într-adevăr, pulsul brusc, deoarece a văzut ceva ce i-a tăiat respiraţia şi l-a făcut să strige la colegul său. Iată o parte a convorbirilor:

ARMSTRONG: Ce a fost asta? Ce dracu a fost asta? Asta e tot ce vreau să ştiu!

CONTROLUL MISIUNII: Ce se întâmplă acolo? (întreruperi, paraziţi) Apollo 11, mă auzi? Ce se întâmplă?

APOLLO 11: Chestiile alea sunt imense, domnule! Enorme. Oh, Doamne! Nu-mi vine să cred! Repet, mai sunt şi alte nave spaţiale aici, aliniate pe marginea cealaltă a craterului! Ei sunt pe Lună şi ne privesc acum!

ARMSTRONG & ALDRIN: Astea sunt lucruri gigantice. Nu, nu, nu este o iluzie optică. Nimeni nu crede asta!

HUSTON: Ce, ce, ce? Ce naiba se întâmplă? Ce s-a întâmplat cu voi?

ARMNSTRONG & ALDRIN: Ei sunt aici, sub suprafaţă.

HUSTON: Ce e acolo? (paraziţi, emisie întreruptă, interferenţe) Controlul cheamă Apollo 11.

ARMSTRONG & ALDRIN: Am văzut nişte vizitatori. Ei au fost aici pentru un timp, observând instrumentele.

HUSTON: Neclar! Repetaţi ultima informaţie!

ARMSTRONG & ALDRIN: Spun că aici sunt şi alte nave spaţiale. Sunt aliniate pe marginea cealaltă a craterului!

HUSTON: Repetaţi, repetaţi comunicarea!

ARMSTRONG & ALDRIN: Am conectat transmisia automată. Îmi tremură mâinile şi nu mai pot face nimic. Încercăm să filmăm. Dar, dacă aceste camere nu vor înregistra nimic, cine ne va crede?

HUSTON: Aţi înregistrat ceva pe film?

ARMSTRONG & ALDRIN: Nu avem niciun film la noi. Am făcut trei fotografii. Farfuriile zburătoare sau ce-or fi ne-au stricat filmul.

HUSTON: Aici controlul. Unde sunteţi acum? Ce-i cu gălăgia asta despre OZN-uri? Terminat.

ARMSTRONG & ALDRIN: Au aterizat aici. Sunt aici şi ne privesc. Se uită la noi.

HUSTON: Oglinzile, oglinzile le-aţi instalat?

ARMSTRONG & ALDRIN: Da, sunt puse unde trebuie. Dar oricine a venit cu navele alea spaţiale, cu siguranţă mâine poate veni să ni le demonteze. Terminat!

Să mai spunem, în final, că această discuţie a fost recepţionată atât de ruşi, care urmăreau îndeaproape misiunea, cât şi de diverşi radioamatori de pe glob şi că, într-un interviu, Armstrong a declarat că, înainte de plecare, au fost avertizaţi că pe Lună vor întâlni ceva.