Care sunt deosebirile fiziologice dintre carnivore şi oameni:

* Potrivit afirmaţiilor domnului William Collinus, din Medical Counter Point, “omul este înzestrat în mod evident cu dantură care se aseamănă mai mult cu cea a ierbivorelor; acestea au incisivii ascuţiţi pentru a tăia iarba, molarii cu suprafaţa plată pentru a zdrobi legumele şi fructele, iar caninii scurţi şi rotunjiţi, inapţi să sfâşie şi să strivească  carnea”.
* Maxilarul unui carnivor se mişcă numai în sus şi în jos pentru a sfâşia şi a muşca. Al omului se mişcă şi lateral, pentru a mesteca.
* Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină. Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea proteinei animale. Îi lipseşte ptialina – o enzimă care transformă amidonul în maltoză şi glucoză.
* Stomacul carnivorelor este un sac rotund şi simplu, care secretă de 10 ori mai mult acid clorhidric decât un exemplar necarnivor.
* Stomacul omului are formă alungită, complicat ca structură şi terminat cu duodenul.
* Intestinele carnivorelor măsoară de 3 ori mai mult decât lungimea trunchiului lor, fiind destinate unei expulzări rapide a mâncării, care se alterează uşor. Intestinele omului sunt de 10-12 ori mai lungi decât trunchiul lor, fiind destinate păstrării alimentelor în ele până când sunt extraşi nutrienţii.
* Pisicilor, de exemplu, suplimentându-li-se raţia de carne cu 20 g de unt, vor continua să trăiască fără să aibă nici un fel de schimbare la nivelul arterelor. Imaginaţi-vă că această cantitate de colesterol este de 80 de ori mai mare decât ceea ce regimul nostru alimentar consideră normal. Pe de altă parte, dacă unei nutrii i se administrează numai 4 g de colesterol pe zi, modificarea pereţilor arteriali se va produce într-un mod extraordinar de rapid.
* Ficatul carnivorelor poate să elimine de 10-15 ori mai mult acid uric decât al omului, care elimină foarte puţin.
* Acidul uric este o substanţă extrem de toxică, ce se eliberează în organism ori de câte ori se consumă carne (vezi URINA, medicament pentru viaţă de D. Menhart). Spre deosebire de carnivore, omul nu are enzime specializate în descompunerea acidului uric.
* Carnivorele nu transpiră prin piele – acestea neavând pori, ca pielea umană.
* Urina carnivorelor este acidă, a omului este alcalină.
* Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.
* Mâinile omului sunt destinate perfect culesului fructelor, şi nu pentru sfâşiat, aşa cum fac animalele cu ghearele lor.

Cu toate că nu a fost creat să mănânce carne, de ce omul o consumă totuşi? Din două motive:

1. Din obicei sau  tradiţie.
2. Pentru că îi place carnea.

Deci pentru digestia cărnii este necesară o cantitate enormă de energie, ceea ce face şi mai dificilă scăderea greutăţii celor care nu şi-o doresc şi o au.

Aş dori să vă întrebaţi: unde aţi dori să serviţi masa?

Într-o grădină cultivată cu legume şi cu pomi fructiferi sau într-un abator, în ambele cazuri aşteptând la faţa locului să vi se aducă masa proaspătă?

Dacă veţi continua să mâncaţi carne, pentru a minimaliza efectele negative, căutaţi să:

1. Găsiţi o sursă de carne  nechimizată.
2. Nu mâncaţi carne decât o dată pe zi, pentru a economisi energia internă. (Dacă practicaţi urinoterapia, renunţaţi complet la consumul ei!)
3. Combinaţi corect carnea cu alte alimente.

În cazul unor activităţi fizice grele, gândiţi-vă că:

* proteinele nu vă cresc forţa, ci, prin descompunerea lor, v-o  cheltuiesc.
* proteinele sunt dezastruoase, întrucât ele nu produc energie, ci o consumă.

Exemple:

* Un leu care mănâncă carne doarme 20  ore/zi.
* Un urangutan care mănâncă numai vegetale doarme 6 ore/zi.
* Populaţiile care trăiesc în zona arctică şi au ca aliment preponderent carnea au o medie de viaţă de numai 27 de ani.

Rolul vitaminei B12

Aceasta se găseşte în plante în cantitate foarte mică (excepţie făcând pătrunjelul şi tărâţa de grâu), dar ea este asigurată de corpul nostru. Stomacul secretă o substanţă denumită “factor intrinsec”, care transportă vitamina B12 creată de flora bacteriană din intestine. La combinaţii incorecte de alimente, când apare putrefacţia, factorul intrinsec nu mai este secretat, întârziindu-se astfel producerea noii vitamine B12.

Consumul de ouă nu este nici el prea indicat, deoarece:

* ar trebui consumate crude, dar conţin
arsenic;
* prin fierbere, aminoacizii din ouă se coagulează, deci se pierd;
* ouăle conţin multă sulfură, care este periculoasă pentru ficat şi pentru rinichi.

Glucidele (hidraţii de carbon)

Sunt molecule în a căror compoziţie găsim carbon, oxigen şi hidrogen.

GLICEMIA

Glicemia reprezintă procentul de glucoză în sânge. Se constituie ca principal element energetic al organismului. Este stocată, ca rezervă, în muşchi şi ficat, sub formă de glicocen. În aşa-zisa stare de nemâncare, glicemia are de obicei valoarea de 1g/1 litru de sânge. În această stare, când se absoarbe o glucidă, se constată o variaţie a procentului de glucoză din sânge, în trei timpi:

I. Glicemia creşte (în funcţie de natura  glucidei).
II. Glicemia scade (după producerea insulinei de către pancreas), glucoza pătrunzând astfel în celule.
III. Glicemia revine la normal.

Consider că renumita clasificare a glucidelor în două categorii, zaharuri rapide şi zaharuri lente, considerând drept criteriu de diferenţiere capacitatea lor de a fi asimilate de către organism, a fost complet greşită.

Studiile recente constată indubitabil că rapiditatea cu care glucoza este eliberată şi asimilată de către organism nu este condiţionată de complexitatea moleculei de hidrat de carbon. Astfel că, în loc să ne intereseze viteza de asimilare, este mai indicat să ne interesăm de glucide în raport cu creşterea glicemiei pe care o provoacă, cu alte cuvinte, de cantitatea de glucoză produsă.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă clasifică glucidele după puterea lor glicemică, definită prin noţiunea de “indice glicemic”. Fără să intru în amănunte plictisitoare şi considerând în mod arbitrar indicele glucozei ca fiind 100, vă voi prezenta un tabel în care principalele alimente din viaţa dumneavoastră cotidiană sunt ierarhizate în funcţie de “indicele glicemic”.

Nu trebuie uitat că:

* Acest indice este cu atât mai ridicat cu cât nivelul glicemiei induse de repectiva glucidă este mai  mare.
* Prelucrarea industrială a glucidelor măreşte indicele glicemic al acestora (porumb = 70, fulgi de cartofi = 95, cartofi fierţi = 70, zahăr = 75).
* Nu numai cantitatea, ci şi calitatea părţii fibroase a glucidei influenţează mărimea indicelui (pâine foarte albă = 95, pâine graham = 35).

Vom numi de aici încolo glucidele cu indicele glicemic scăzut cu termenul de “glucide benefice”, iar glucidele cu indice glicemic ridicat cu termenul de “glucide malefice”.

după Daniel Menrath