4. Teoria metabolismului dezechilibrat

Toxemia este cea prin care ştiinţa modernă denumeşte dezechilibrul metabolic. Corpul uman a fost “proiectat” ca un echilibru în formarea ţesuturilor – anabolism – şi distrugerea lor – catabolism. Un exces al unei funcţii metabolice asupra alteia reprezintă un dezechilibru metabolic.

I. În procesul metabolic, vechile celule sunt mereu înlocuite cu altele noi. Celulele moarte sunt toxice (chiar otrăvitoare) şi trebuie înlăturate din corpul dumneavoastră, cât se poate de urgent, pe 4 canale de eliminare: intestine, vezica urinară, plămâni şi piele. Acesta este un proces natural, care are loc indiferent de voinţa omului, dar care poate fi împiedicat de cauze care fac ca toxinele să nu fie eliminate în ritmul în care sunt produse. Atâta timp cât la dispoziţia omului există o cantitate suficientă de energie, respectivele reziduuri sunt eliminate corect.

II. A doua cale de apariţie a toxemiei în corp este cea provocată de reziduurile de mâncăruri care nu sunt digerate, asimilate şi încorporate în structura celulară. Majoritatea covârşitoare a alimentelor pe care le consumăm este preparată (gătită). Noi prăjim, fierbem, înăbuşim, coacem aproape tot ce mâncăm. Pentru că mâncarea a fost schimbată faţă de starea ei naturală iar noi nu suntem adaptaţi biologic să ingerăm o cantitate atât de mare din mâncarea transformată, reziduurile unei digestii şi asimilări incomplete formează o mare cantitate de deşeuri în corpul nostru. Aceste deşeuri sunt toxice.

Dacă în dieta cuiva predomină mâncărurile concentrate (numesc “mâncăruri concentrate” toate alimentele gătite), corpul, în mod regulat, este încărcat cu toxine. Deci zilnic, corpul îşi creează toxemia în două moduri: prin procesul normal metabolic şi prin reziduurile mâncărurilor, care nu au fost suficient utilizate. Când cantitatea de reziduuri toxice reţinute de organism este mai mare decât cea eliminată, apare o depunere a excesului, care se transformă în supragreutate. Aceste toxine au o natură acidă şi, deoarece duc la creşterea acidităţii în corp, organismul va reţine apa pentru a o neutraliza (aciditatea), adăugând corpului mai multă greutate.

Cum se constituie rezervele de grăsime?

* Procesul de constituire sau de neconstituire a grăsimii de rezervă este legat direct de secreţia de  insulină.
* Insulina este un hormon secretat de pancreas, rolul ei fiind vital în metabolism.
* Funcţia insulinei: acţionează asupra glucozei (zahărul din sânge), astfel încât acesta să intre în ţesuturi. Aici, glucoza este folosită fie pentru a satisface nevoile energetice imediate ale corpului, fie pentru a se constitui rezerve de grăsime, dacă există în cantitate mare.

Ingerarea unei glucide

De exemplu: o felie de pâine mâncată singură, fără alt adaos. Pâinea este o glucidă al cărei amidon este transformat în glucoză şi trece direct în sânge. În acest caz, organismul se află subit în hiperglicemie (creşte procentul de zahăr în sânge) şi pancreasul secretă insulină.

Secreţia de insulină a pancreasului are 2 obiective:

1. Să fixeze glucoza în ţesuturi – pentru a constitui o rezervă de energie pe termen scurt, pentru nevoile imediate ale corpului (glicocen) sau pentru a constitui un stoc pe termen lung, ca rezervă de  grăsime;
2. Să scadă procentul de zahăr din sânge (vezi hipoglicemia).

Ingerarea unei glucide şi a unei lipide

De exemplu: o felie de pâine cu unt. Şi în această situaţie, procesul metabolic care se desfăşoară este asemănător cu cel întâlnit la ingerarea glucidelor; diferenţa fundamentală este aceea că lipidele se regăsesc în sânge transformate în acid gras.
* Dacă pancreasul funcţionează normal, atunci doza de insulină este în raport cu cantitatea de glucoză ce trebuie prelucrată;
* Dacă pancreasul are o funcţionare defectuoasă, atunci cantitatea de insulină secretată este mai mare decât cea necesară pentru prelucrarea glucozei, iar o parte din energia lipidei (care, în mod normal, ar fi evacuată) va fi stocată, ca rezervă de grăsime;
* Deci starea pancreasului îl deosebeşte pe individul cu tendinţă de îngrăşare de cel care poate mânca orice, fără să se îngraşe primul fiind afectat de hiperinsulinism.

Ingerarea lipidelor

Metabolismul unei singure lipide nu are un efect glicemic, de aceea, în acest caz, nu are loc nici un fel de eliberare de glucoză în sânge. Rezultă că pancreasul nu secretă insulină, iar în absenţa insulinei nu există stocare de energie. Aceasta nu înseamnă că lipidele nu folosesc organismului la nimic; în cursul digestiei, organismul ia din alimentul în cauză toate substanţele care sunt necesare metabolismului sau energetic şi în special vitaminele, acizii graşi esenţiali şi sărurile minerale (de exemplu: calciul din lactate).

Concluzionând, observăm că pancreasul este şeful de orchestră al metabolismului: dacă este în stare bună de funcţionare, îşi va îndeplini normal funcţia – scăderea glicemiei prin producerea dozei adecvate de insulină; dacă este afectat (suferă de hiperinsulină va avea tendinţa să declanşeze o stocare anormală de acizi graşi, care înseamnă, de fapt, grăsimi de rezervă. Deci pancreasul – prin funcţia sa insulinică – este responsabil de kilogramele în plus; o alimentaţie hiperglucidică duce, în timp, la o disfuncţie pancreatică.

Problema cea mai acută a omului modern este criza interioară de energie. Dacă nu aţi avea energie în corp, aţi fi mort. Fiecare doreşte să aibă mai multă energie. Ghiciţi care dintre funcţiile organismului solicită mai multă energie decât oricare alta? DIGESTIA! Nu vă simţiţi somnoros după masa? Acest fenomen se întâmplă deoarece toate energiile sunt concentrate asupra digerării alimentelor din sistem. Digestia cheltuie mai multă energie decât alergarea, înotul sau mersul cu bicicleta. Nu există nimic care să consume mai multă energie ca digestia.

Energia este crucială pentru detoxifierea corpului, căci dacă eliminaţi reziduurile toxice din organismul dumneavoastră, veţi pierde din greutate. Ciclul eliminării solicită şi el o mare cheltuială de energie. De unde provine noua energie internă? Desigur, din căile noastre digestive.

Combinarea mâncărurilor este bazată pe descoperirea că anumite combinaţii de alimente sunt digerate cu mai multă uşurinţă şi eficienţă decât altele, deci cu un consum mai mic de energie internă. Acest principiu ne învaţă că:

1. Stomacul omului nu este “proiectat” de natură să digere mai mult decât o mâncare concentrată o  dată.
2. Orice mâncare care nu este fruct sau vegetală crudă este mâncare concentrată.
3. Fiecare specie de mamifere are o constituţie adaptată unui anumit tip de mâncare. Există carnivore, ierbivore, fructivore, gruminivore, omnivore, fiecare cu tipul său de tub digestiv. Omul nu posedă toate aceste tipuri de tub digestiv. Şi totuşi mâncăm toate felurile de mâncare posibile.
4. Combinaţiile de mâncare, cum ar fi: carne cu cartofi, peşte cu orez, pui cu macaroane, ouă cu pâine, cereale cu lapte nu sunt în interesul sănătăţii dumneavoastră şi nu vor furniza energia de care aveţi nevoie sau corpul la care visaţi. Aceste combinaţii vă vor distruge şi bruma de energie pe care o mai aveţi.

după Daniel Menrath