Homeopatia astrologică – Inedit şi esenţial (II)

Homeopatia astrologică (II)

BALANŢA

Înzestrate cu acelaşi temperament sangvin plăcut şi gentil ca Taurii, Balanţele sunt însă departe de robusteţea şi vigoarea specifice zodiei fixe de pământ. Vitalitatea lor este cu mult mai scăzută, în schimb sunt firi mai rafinate, de multe ori artistice, efect al planetei Venus într-un semn de aer. Tendinţa către leneveală (caracteristică ambelor zodii venusiene) le face să evite exerciţiul fizic, de care au, de fapt, nevoie în mai mare măsură decât multe alte zodii. Lipsa de mişcare fizică, pe care ar trebui s-o practice cu regularitate, le pricopseşte rapid cu cearcăne şi migrene sâcâitoare persistente.

Balanţa guvernează rinichii şi vezica urinară, în corpul bărbătesc – prostata, partea lombară a coloanei vertebrale (împreună cu Săgetătorul), precum şi nervul facial. În general, tendinţa organismului de-a reţine toxinele este cea care duce la afecţiuni renale, cum ar fi insuficienţa renală acută sau cronică. Disfuncţiile renale pot duce şi la edeme ale membrelor inferioare (picioare umflate). Colibaciloza este, de asemenea, o boală des întâlnită în rândul Balanţelor, la fel ca insuficienţa circulatorie venoasă şi limfatică, mai ales la nivelul bazinului, şi afecţiunile genito-urinare, ca cistita şi anexita. Igiena intimă trebuie respectată cu cea mai mare stricteţe.

Regimul alimentar al Balanţelor, cărora le cam plac mâncărurile grele, trebuie să conţină multe cereale, fructe de pădure, sparanghel, fasole şi, surprinzător, mai toate condimentele, în mod special ardeiul iute. Menta, sub orice formă, ajută la claritatea proceselor mentale. Uleiul sau parfumul de trandafiri imperiali, de zambile şi de toporaşi, folosit în aromoterapie, produce calmarea nervoasă. Principalele remedii homeopatice sunt Cuprum, Pulsatilla, Anacardium, Thuya şi Apis. Organismul Balanţelor cere un aport sporit de vitamină F.

SCORPION

Aceşti nativi, marcaţi de două energii extrem de puternice – cea a temerarului Marte şi cea a necruţătorului Pluto – au un temperament paradoxal. În aparenţă sunt calmul personificat (în astrologie se vorbeşte despre “masca scorpionică”), datorat autocontrolului plutonian, dar de sub această suprafaţă apar izbunirile marţiene, capabile să reducă la tăcere până şi pe cel mai vajnic dintre Berbeci. Avem deci o structură temperamentală limfatico-bilioasă. În reprezentarea astrologică a corpului uman, Pluto guvernează organele genitale externe şi interne, colonul, parţial prostata, rectul şi anusul. El este, de asemenea, pus în legătură cu nasul şi nervii auditivi.

La fel ca rudele marţiene, Berbecii, Scorpionilor le fac bine mâncărurile condimentate (dar nu în exces), ceapa, datorită efectului ei benefic asupra fluidităţii sângelui, urzica, prazul şi ardeii capia. Un puternic efect liniştitor şi, în acelaşi timp, afrodiziac îl au asupra lor esenţa de glicină, uleiul de rododendron şi cel de aloe.

Plantele medicinale în afinitate cu semnul Scorpionului sunt: mintea mâţei (cătşunica) [,,Cătşunica – Nepeta cataria. Denumire ştiinţifică: Nepeta cataria. Denumire populară: cătşunica; iarba mâţei, menta pisicii. Habitat: Planta originară din Europa, cultivată în Marea Britanie şi SUA. Recoltare: Frunzele şi vârfurile înflorite se culeg între iunie şi septembrie. Părţile utilizate: Frunzele şi vârfurile înflorite.

Acţiune: Carminativ (care favorizează expulzarea gazelor intestinale), antiseptic, nervin (acţionează sedativ asupra sistemului nervos), astringent. Indicaţii terapeutice: Cătşunica este un remediu tradiţional pentru răceală şi gripă. Este un diaforetic (provoacă transpiraţia) ce ajută în stări febrile, în special în bronşită acută. Datorită acţiunilor carminative şi antiseptice, planta ameliorează deranjamentele la stomac, constipaţia, flatulenţa şi colicile. Este un remediu perfect pentru tratarea diareei la copii. Combinaţii: În răceli se combină cu salvie indiană, soc, coada şoricelului sau ardei iute.

Preparare şi administrare: Infuzie – se toarnă o cană de apă fierbinte peste 2 linguriţe de plantă uscată şi se lasă la infuzat 10-15 min. Se bea de trei ori pe zi. Tinctura – 2-4 ml de tinctură de trei ori pe zi.”], alunul de munte şi porumbarul. Siropul sau decoctul de porumbele are un efect deosebit de puternic asupra reducerii febrei mari pe care o fac Scorpionii şi ajută la regenerarea rapidă după forme acute de boală – deoarece Scorpionii suferă doar rareori de afecţiuni cronice.

Scorpionii trebuie să se ferească de hemoroizi, deci constipaţiile prelungite nu trebuie trecute cu vederea. Sunt, de asemenea, predispuşi la contractarea maladiilor venerice. Bărbaţii fac adesea prostatită, pe când femeile au, de multe ori, probleme cu ovarele şi uterul, cum ar fi leucoreea (sângerări intermitente între menstre), dismenoree (ciclu neregulat), chist sau fibrom şi ulceraţii.

Remediile homeopatice de bază sunt Lochesis, Thuya şi Platina. Pentru a întări rezistenţa organismului, Scorpionii au nevoie de vitaminele P şi B12.

SĂGETĂTOR

Săgetătorii sunt binecuvântaţi de marele benefic Jupiter cu un temperament sangvin care are însă şi o componentă bilioasă. Adică, sunt vioi şi au un bun echilibru între stimuli şi reacţie, dar din când în când pot avea ieşiri de mânie care ne aduc aminte de Jupiter – Zeus, tatăl zeilor. Le place să se împărtăşească din plăcerile vieţii şi nu prea ţin justa măsură nici la mâncare, nici la băutură. Plăcerea de mişcare este mare şi le face foarte bine, însă, arareori există disciplină. Deşi sportul îi atrage, ei exersează fie prea mult, fie prea puţin.

Părţile corpului ce corespund zodiei Săgetătorului sunt: ficatul, vezica biliară, în parte, pancreasul, coapsele şi partea sacrală şi coxigeală a coloanei vertebrale, nervul sciatic, circulaţia arterial în ansamblul ei. Mâncarea foarte consistentă şi băutura afectează invariabil ficatul şi pancreasul, a căror leneveală produce în timp obezitate, cu tot cortegiul ei de afecţiuni digestive.

Grăsimile şi zaharurile se prelucrează foarte greu, ceea ce poate duce la pancreatită şi diabet. Coxartroza şi artroza lombară şi alte afecţiuni sau traumatisme pot afecta femurul şi nervul sciatic. Citricele, mai ales grapefruitul şi coacăzele roşii sau negre pot face minuni pentru un ficat obosit şi pot menţine elasticitatea vaselor sangvine, prevenind, de asemenea, hipertensiunea. Ceapa şi usturoiul, în cantităţi cât mai mari, fortifică organismul de tip jupiterian, iar ţelina şi dafinul adăugate în mâncare le fac, de asemenea, foarte bine.

Plantele medicinale în afinitate cu Săgetătorul sunt: anasonul, scorţişoara, melisa şi răşinile aromatice. Remediile homeopatice corespunzătoare planetei Jupiter sunt Sulful, Colchicum şi Nux vomica. Vitaminele de care are nevoie un jupiterian sunt multe la număr: F, K, B6, H, I şi J.

CAPRICORN

Saturnienii sunt potcoviţi de marele malefic cu un temperament limfatico nervos, adică închis, tensionat, adesea înclinat către depresii. Îi salvează umorul sec, care trebuie cultivat pentru că este un remediu excelent împotriva încărcărcării nervoase la care semnul este predispus. Sedentarismul de care suferă mulţi capricorni le poate accentua stările negative. Moderaţi din fire, capricornii sunt mai degrabă anorexici, decât rubiconzi şi pot pierde uşor câteva kilograme în condiţii de stres.

La corpul omenesc, Capricornilor le corespunde scheletul osos în general, cu accent asupra genunchilor, care se înţepenesc cu mare uşurinţă. Pielea este guvernată de Saturn, iar dinţii şi măselele cad tot în curtea lor, deoarece semnul pierde mult calciu din organism.

Lipsa de exerciţiu duce la atrofierea încheieturilor, ceea ce poate duce în timp la diverse tipuri de scleroză. Tot din sedentarism decurg şi atrofia musculară şi reumatismul articular. În cazuri extreme se poate instaura paralizia. Scleroza atinge adesea nervul auditiv, ceea ce poate duce la surzenie, iar pielea este de cele mai multe ori uscată, cu tendinţa de descumare. Eczeme de multe tipuri pot să apară pe un fond de stres prelungit, iar în cazuri mai rare psoriazisul. Ceea ce este remarcabil este cât de rezistenţi sunt Caprocornii la boli, mai ales la cele cronice. Paradoxul acestui semn este că tinde să fie extrem de bolnăvicios în copilărie, iar sănătatea se fortifică pe măsură ce înaintează în vârstă.

Alimentele cu un efect imediat reconfortant asupra Capricornilor sunt cele care conţin amidon: cartofi (ca şi alt semn de pământ, cel al Fecioarei), pastele, malţul, ovăzul, cele care conţin fier – ca sfecla roşie şi spanacul – şi ciupercile de pădure, în mod special hribii şi mânătărcile. Fructul ideal pentru Capricorn este gutuia. Plantele aromatice şi medicinale în afinitate cu Saturn sunt: cânepa, ţăţăneasa, mătrăguna (sau floarea-grâului). Mirosul discret de panseluţe, de viţă căţărătoare şi amaranthus are un efect deosebit în aromoterapie. Remediile homeopatice de bază sunt: Plumbum, Iris vesicolor, Silicea. Saturnienii se refac cu ajutorul vitaminei C şi L1.

VĂRSĂTOR

Ecentricii copii ai lui Uranus au un temperament nervos cu coloratură bilioasă. Asta înseamnă că acumulează cu uşurinţă stresul, mai ales stresul mental, şi au probleme în exteriorizarea stărilor de nervi şi se închid în ei, devenind ursuzi. Acest semn fix de aer are o adevărată predilecţie pentru răcoare şi tinde să se îmbrace prea uşor când afară este frig, iar de-aici i se trag multe belele. Pentru a se motiva să facă exerciţii fizice, Vărsătorii trebuie să urmeze un program creativ, nu repetitiv sau bazat pe rutină.

Vărsătorul guvernează circulaţia periferică la nivelul gambelor, încheietura gleznei, sistemul nervos simpatic, cortexul cerebral şi nervul spinal. Problemele de sănătate la care se pot aştepta uranienii sunt, în primul rând, de ordin nervos. Glumind, Linda Goodman scria: “Vărsătorii furnizează 70% dintre nebuni şi 70% dintre genii” (care nici ei nu sunt prea normali – n.r.).

Oboseala nervoasă, stările de depresie şi angoasa pot duce la spasmofilie. Toate afecţiunile sistemului nervos central cad, de asemenea, în ograda uranienilor (encefalită, tumori, Parkinson şi nevroze obsesive). Varicele şi arteritele sunt rezultatele proastei circulaţii periferice. Vărsătorii sunt predispuşi la accidente violente. Cel mai indicat aliment pentru Vărsători îl constituie fructele de toate felurile: fructe exotice – precum kiwi, mango – şi fructul pasiunii, iar fructele uscate – caise, curmale, prune sau mere – îi ajută foarte eficient să-şi recupereze energia nervoasă.

În aromoterapie, esenţele florilor de pomi fructiferi şi discretul parfum al orhideelor au efecte remarcabile. Plantele aromatice şi condimentele benefice pentru uranieni sunt cele cu gust şi miros foarte pregnant, cum ar fi ardeiul iute, piperul alb sau negru sau curry. Remediile homeopatice sunt Uranium şi Phodphorus. Toate vitaminele din complexul B au un efect tonic şi binevenit asupra sistemului nervos al Vărsătorilor.

PEŞTII

Razele lui Neptun îi înzestrează pe nativii din Peşti cu un temperament limfatic, care poate îmbrăca orice altă coloratură temperamentală, semnul fiind eminamente adaptabil, reuşind să se integreze în orice mediu social. Hipersensibilitatea neptuniană este difuză, ei intrând în rezonanţă până şi cu cele mai nesemnificative detalii din mediul înconjurător, cum ar fi temperatura, zgomotul de fond etc. Orice disonanţă a mediului le poate provoca simptome fizice, dar acestea nu sunt rezultate ale ipohondriei, ci simptome psihosomatice, cât se poate de reale. Se poate ajunge la situaţii cu adevărat grave, pentru că Peştii sunt rareori activi, deci sunt receptori empatici ai lumii înconjurătoare şi le lipseşte agresivitatea naturală. Nevoia de-a se izola de stimuli neplăcuţi îi face pe mulţi dintre ei să se refugieze în alcool sau droguri şi devin foarte repede dependenţi. Neptun stăpâneşte labele picioarelor, întregul sistem limfatico-ganglionar şi ţesutul reticulo-endotelial.

Vitalitatea Peştilor este îndeobşte scăzută, ceea ce de multe ori se datorează abuzului de alcool, ţigări, sedative, tranchilizante sau droguri. Faptul că organismul lor are tendinţa de-a reţine toxinele înrăutăţeşte situaţia, ceea ce impune necesitatea de-a avea un regim alimentar foarte echilibrat şi de-a consuma suficiente lichide pentru a-şi menţine organismul detoxifiat. Până şi la medicamentele prescrise de medici, Peştii pot avea reacţii inexplicabile, de aceea se recomandă evitarea, pe cât posibil, a medicamentelor produse pe cale chimică. Peştii ar trebui să mănânce alimente cu un înalt conţinut de lichide, cum ar fi pepenii, dovleceii, castraveţii şi salata verde.

Plantele medicinale şi aromatice corespunzătoare neptunienilor sunt florile de tei, cicoarea şi muşchiul de copac. Principalele remedii homeopatice recomandate Peştilor sunt: Tabaccum, Coffea şi Petroleu.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.