Unul din blogurile pe care îl vizitez adesea, este cel care are denumirea de ,,Jurnalul Evei”. Nu ştiu aproape nimic despre persoana care se află în spatele rândurilor sensibile şi care transmit sentimente bine definite, sentimente ce sunt împărtăşite cu pasiune de cititoarele fidele sau ocazionale. Nici bărbaţii nu se feresc să parcurgă şi să comenteze trăirile sufleteşti prin care trece protagonista. Doar şi ei iubesc şi sunt dezamăgiţi în speranţele lor, poate la fel de des şi de adânc precum reprezentantele sexului frumos. Doar că ei nu se exteriorizează decât rareori şi suferă în tăcere. Şi foarte rar ţin un jurnal.

Coincidenţa face ca pe prietenul meu cel mai bun să îl cheme Adam. Este un  bărbat obişnuit ca înfăţişare, doar că e un tip sensibil şi manierat, ,,calităţi” care i-au adus şi probabil că-i vor aduce încă multe suferinţe. E o fire sinceră şi iubitoare, iar când crede că a găsit fiinţa cu care să-şi trăiască tot restul vieţii, el dă toate cărţile pe faţă, îi mărturiseşte dragostea nemărginită şi o tratează ca pe o prinţesă.

Aşa a făcut şi cu soţia care l-a părăsit după câţiva ani, pentru un alt bărbat care o agresa şi nu avea nici o sursă de venit. La plecare i-a lăsat un bilet în care îi explica decizia prin faptul că el nu o merita, ea fiind dornică de aventură şi diversitate, iar viaţa alături de el era prea comodă şi liniştită. Bietul Adam a plâns ca o fată – eu singur ştiind de această manifestare a depresiei – şi se întreba întruna unde a greşit.

Fără menajamente, aşa cum e bine s-o facă un adevărat prieten, i-am explicat defectele sale. Nu trebuia să-i pună totul pe tavă, încă de la început. Nu trebuia să-i spună zilnic că o iubeşte şi să-i aducă mereu flori. Nu trebuia s-o scoată săptămânal la restaurant şi să o scutească adesea de treaba din bucătărie. Nu trebuia să spele doar el vasele şi să ducă mereu gunoiul. Iar când soţia a pretins că e prea obositor pentru ea să mai meargă la servici, el nu trebuia să accepte ca ea să stea acasă.

Am fost dur cu prietenul meu, dar credeţi că s-a prins ceva de el? Nu, el credea că n-a fost un soţ bun şi se jura ca de acum să fie şi mai atent cu femeile în general şi mai ales cu femeia de care se va îndrăgosti. Şi, credeţi-mă, el se îndrăgosteşte foarte uşor, căci are multă iubire de oferit. Nu e nevoie decât de un zâmbet şi câteva vorbe frumoase, la care el cade vrăjit în capcana unei noi iubiri efemere. Doar că va suferi iar şi iar alte dezamăgiri şi inima lui va fi frântă din nou. Fata căreia i-a dat sufletul în palmă, râde măgulită şi nu îl ia în serios.

Ea vrea un bărbat pentru care să lupte mai mult, nu un premiu facil. Vrea un iubit care să o fascineze cu alte valori, nu cu un comportament manierat şi vorbe frumoase. Când el o salută cu ,,săru’-mâna” şi o invită la o piesă de teatru, ea îi răspunde că ,,săru’-mâna” să-i spună la maică-sa şi ea ar merge la o discotecă din vreun club, unde se etalează masculi feroce cu tatuaje stridente pe tot corpul. Ea nu vrea respect, ci o tăvăleală zdravănă, condimentată cu nişte coctailuri ameţitoare. Tot ea este impresionată de povestirile tinerilor cu cazier ale foştilor rezidenţi ai puşcăriilor, de maşinile luxoase câştigate prin metode frauduloase, de ,,iarba” luată pe ascuns şi de cuvintele vulgare care le mângâie în mod plăcut auzul. Ele nu vor să audă de ultima lui poezie inspirată de dragostea-i sinceră, de felul cum a reuşit să primească o mărire de salariu şi de peştişorul lui din acvariu.

Mi-e milă de Adam şi încerc să-l consolez de câte ori e deprimat. Discutăm la el în apartament despre relaţiile interumane, despre litaratură şi orice ar putea să-i schimbe starea de spirit. Astfel mi-a mărturisit că ţine şi el un jurnal, în care îşi aşterne gândurile şi prin care mai reuşeşte să se refuleze. Mi-a venit să râd, dar nu am vrut să se simtă prost, aşa că l-am întrebat dacă poate să mi-l arate şi mie. Cu strângere de inimă, a scos la iveală din fundul unui sertar, un caiet mare cu copertă din piele roşie. Mi l-a întins ca pe un manuscris de valoare şi urmărindu-mi fiecare reacţie.

L-am deschis precum deschizi o biblie şi am constatat că aproape toate paginile sunt pline de rânduri scrise mărunt şi îngrijit. Am citit pe sărite câteva fraze şi am rămas profund impresionat. Pe aceste pagini erau revărsate multe trăiri şi dureri pricinuite de viaţa de zi cu zi. Era o dramă în multe episoade, intreruptă de câteva pauze de fericire şi optimism. Rare, dar care îţi dădeau posibilitatea să respiri pentru a putea trece la o nouă dezamăgire sufletească. Erau povestiri reale, multe dintre ele cunoscute şi de mine, dar narate chiar de cel ce le-a trăit la maxim.

Poate că Adam o să-mi de voie să transcriu câteva din sentimentele expuse în acel jurnal intim. Poate că o să vă impresioneze şi pe voi, aşa cum a făcut-o şi cu mine. Deocamdată i-am recomandat prietenului meu să citească şi el din ,,Jurnalul Evei”. Să vadă că nu e singurul dezamăgit în dragoste, să parcurgă şi rândurile unor femei care au păţit la fel. Nu doar bărbaţii suferă.