ŞI BEŢIA E O ŞTIINŢĂ

Astăzi e ziua mea de naştere. Mulţi dintre voi ar spune că nu e mare scofală. Doar sunt milioane de oameni care îşi serbează ziua de naştere în trei aprilie. Unii îşi invită prieteni şi chefuiesc până li se face rău sau fac rău altora. Alcoolul e un ingredient care caracterizează multe din aceste sărbători.

Problema pe care mi-o pun azi, după ce am băut şi eu aproximativ 400 de grame de pălincă de prune, este dacă nu cumva am exagerat. Aveam un profesor de limba română, foarte deştept, care ne explica, precum că dacă te îmbeţi o dată pe an, eşti beţiv. Dar dacă repeţi acelaşi lucru de două ori în acelaşi an, poţi fi considerat deja alcoolist. E drept că profesorul meu era un om deosebit de corect – nu juca niciodată la loto, nu mânca din conserve şi nu credea nimic până nu cerceta –  dar sper că nu deţinea adevărul suprem. Adică, dacă e ziua mea şi m-am îmbătat, sper să nu fiu considerat toată viaţa beţiv şi să trebuiască să merg constant la celebra  Asociaţie a  Alcoolicilor Anonimi (AAA).

E drept că nu am prea mulţi prieteni şi am sărbătorit de fapt mai mult de unul singur. Nu prea ies în societate şi nu merg la petreceri. Ieşirile mele sunt pe bloguri, unde îmi împărtăşesc sentimentele şi convingerile. De aceea, azi voi fi mai direct în ceea ce spun, fiindcă aşa e un om când se îmbată.

De ziua mea nu am primit niciun cadou, dar mi-am făcut singur unul. Înafară de păhărelele de tărie, am reflectat la viaţa pe care am trăit-o şi la zădărnicia ei. Ar trebui să mă bucur că împlinesc 57 de ani sau să mă cufund într-o depresie? Am cântărit toate amintirile ce le-am păstrat şi am făcut o statistică. Tatăl meu a murit la 60 de ani, bunicul meu la fel, iar fratele meu la 58 de ani. Deci, din punct de vedere genetic, mai am de trăit circa trei ani. Nu cred că pot fenta moartea, având în vedere că am trăit în aceleaşi condiţii. Pot doar să mă gândesc la trecut şi să sper că nu am trăit degeaba.

LA NEGATIV:  am remarcat că nu mi-am îndeplinit nici un scop pe care un om ar trebui să-l aibă  în viaţă. Deci: nu am nici un copil, nu am construit nici o casă şi nu am scris încă nici o carte. E rău! E foarte rău, şi cred că alcoolul mă face să-mi dau seama că am trăit inutil.

Dar tot băutura îţi dă şi speranţe, idei şi încrederea că nu e niciodată târziu. Prin urmare, mi-am mai pus un pahar de pălincă, pe care l-am asortat cu o lămâie durdulie şi zemoasă, după care am mai judecat.

LA POZITIV: sunt optimist şi am prieteni mulţi pe blog. Sunt, de asemenea, fericit când ei  îmi citesc rândurile şi apoi revin la o altă lectură. Aici e de fapt toată societatea pe care o frecventez şi în faţa căreia pot să-mi exprim sentimentele, gândurile şi orice informaţii pe care le găsesc de cuvinţă a le împărtăşi. De aceea mă simt tânăr şi în putere, de parcă aş fi de 27 de ani, iar în inima care-mi face feste nu am încredere, pentru că ea m-a înşelat de atâtea ori în dragoste. Mintea mi-e tot atât de proaspătă ca acum 30 de ani, doar că e mai matură şi mă poate feri de capcane.

Doar sufletul mi-e la fel de fragil, deşii e închis într-o carapace. El aşteptă mereu semnale dinafară, pe care le analizează cu mai multă circumspecţie. Oricum ar fi ele, un semnal venit din partea celor pentru care scriu, ar penetra orice blindaj de apărare şi l-ar umple de recunoştinţă. Cel mai bun astfel de mesaj ar fi un simplu ,,LA MULŢI ANI!”. Pentru care eu vă mulţumesc anticipat!