Animalele de companie reflectă personalitatea

Posted on by racoltapetru6

Ce spun animalele de companie despre personalitatea ta?

Iubiţi mai degrabă câinii sau pisicile? Preferinţa pentru un anumit animal de companie poate spune multe despre personalitatea dumneavostră, după cum arată anumite studii americane. Majoritatea respondenţilor au recunoscut că au o preferinţă pentru câini sau pisici, preferinţa pentru câini, ca animale de companie, fiind dominantă, în timp ce doar 12% au afirmat că nu au nicio preferinţă.

1. Seriozitatea

Studiile au arătat că persoanele care preferă câinii sunt mult mai conştiincioase decât persoanele care preferă pisicile. Persoanele iubitoare de câini au obţinut scoruri mai mari pentru următoarele trăsături de personalitate:

* Auto-disciplinare

* Simţul datoriei

* Responsabilitate

* Planificare, organizare

2. Sociabilitate

Persoanele iubitoare de câini au obţinut scoruri superioare şi la capitolul sociabilitate. Iubitorii de câini s-au dovedit mult mai extrovertiţi decât iubitorii de pisici.

Trăsături precum: entuziasmul, optimismul, extraversiunea au fost mai bine reprezentate în cazul iubitorilor de câini.

3. Deschiderea spre noi provocări

Iubitorii de pisici s-au dovedit a fi mai deschişi spre a accepta lucruri noi, conform studiului. Aceştia au obţinut un scor mai mare la trăsături precum: curiozitatea, creativitatea, simţ artistic, gândire nonconformistă.

4. Capacitatea de a atrage simpatia

Persoanele care iubesc câinii sunt mai agreabile şi au o capacitate mai mare de a se face plăcute, simpatizate, arată studiul. Acestea au obţinut un punctaj mai mare pentru următoarele trăsături:

– amabilitate

– altruism

– încredere

– afectivitate

5. Factor nervos

Iubitorii de pisici s-au dovedit mult mai sensibili la factorii externi. Ei au obţinut un scor mai mare în ceea ce priveşte:

* capacitatea de a se stresa uşor

* anxietate

* îngrijorarea

CONCLUZII

Studiul a concluzionat că:

– iubitorii de câini  tind să fie mai energici, mai loiali, mai prietenoşi şi mai sociabili decât iubitorii de pisici.

– iubitorii de pisici preferă singurătatea, meditaţia, lucrurile noi şi provocatoare, activităţile care le stârnesc curiozitatea. Aceştia sunt mai introvertiţi, mai ,,originali” şi nonconvenţionali, dar în acelaşi timp, tind să se îngrijoreze şi să se streseze mult mai uşor.

O cafea ca pe vremuri

Posted on by racoltapetru6

Beţi cafea? Cel mai mare cafegiu din Bucureşti vă învaţă cum să preparaţi o excelentă cafea dimineaţa

De vorbă cu Gheorghe Florescu, autorul cunoscutei cărţi ,,Confesiunile unui cafegiu”
 
După o viaţă de om trăită şi învârtită în jurul cafelei (de la vârsta de 8 ani, pe când ucenicea la mentorul său, armeanul Avedis Carabelaian, şi până la cei 69 de ani, pe care-i va împlini în curând), Gheorghe Florescu pare el însuşi compus din cele mai aromate, rare şi rafinate boabe de cafea din lume. Este o adevărată enciclopedie în materie, putând povesti ore în şir de la primii zori ai descoperirii şi pregătirii magicei licori şi până la marii oameni ai lumii pasionaţi în exces de parfumata licoare. Şi dacă, totuşi, nu poate divulga secretul profesional al propriei reţete de preparare a cafelei, se bucură, în schimb, să vă arate cum se poate pregăti cea mai minunată ceaşcă de cafea cu mijloacele pe care le aveţi la îndemână.
.
Atenţie! ,,Bărbatul trebuie să facă soţiei cafeaua”
Când intri în micuţa prăvălie situată în Piaţa Roseti din Bucureşti, olfactiv, simţi cum te dezmiardă zeci de arome amestecate ce te fac să inspiri cu nesaţ aerul dens, îngemănat cu parfumul boabelor de cafea proaspăt prăjite şi depozitate în cilindri de sticlă. Abia apoi, vizual, realizezi că nu eşti departe de-a crede că ai intrat în peştera comorilor lui Ali Baba. Alune, fistic, şerbet, dulceţuri, băuturi fine, fac ca papilele gustative s-o ia razna, creând pofte de nestăvilit. Dincolo de tejghea, coborât parcă din poveştile cu Harun-al-Rashid, ca un ,,calif” al cafelei, sau ca un pezevenchi moş Cadâr, din piesa ,,Tache, Ianche şi Cadâr” a lui Victor Ion Popa, stă Gheorghe Florescu gata să interacţioneze amical şi şăgalnic cu oricare client intrat pe uşă.
,,Negustorul ideal este pentru Jurnalul Naţional”, versifică vesel la moment cafegiul. Cum ,,la aşa ceva e imposibil să spui nu” (ca într-un vers al lui Alexandru Andrieş, ce stă înrămat la loc de cinste pe unul din pereţii cafenelei), cafeaua se acceptă şi se porneşte discuţia. ,,Minunat şi recomandat este ca bărbatul să facă iubitei sau soţiei cafeaua de dimineaţă! Să ştiţi de la mine: cafeaua fidelizează cuplul. Şi să nu-mi spună nici un bărbat că nu se pricepe, fiindcă numai dacă nu vrea sau nu are dragoste de parteneră nu poate surprinde plăcut, după o noapte furtunoasă, cu o ceaşcă de cafea preparată în buza zilei! Mulţi asociază cafeaua cu ţigara. Dar, aşa cum un vin bun nu trebuie stricat cu apă minerală, nici gustul cafelei nu trebuie alterat cu fumul de ţigară. Însă asta e treaba fiecăruia, eu n-am fumat niciodată, dar cafea beau de la 8 ani”.
.
,,Balzac bea 50 de cafele pe zi”
Cu o tichie tradiţională armenească pe cap, primită recent din Nagorno-Karabakh (de care e mândru nevoie mare!), aşezat comod, cafegiul deapănă povestea cafelei: ,,După părerea mea, Europa n-ar fi evoluat până la stadiul unde este acum dacă n-ar fi fost bobul de cafea. Marile revoluţii din Europa s-au făcut sub imboldul cafelei, căci, indirect, bobul de cafea a influenţat aceste mişcări de mase, pregătirile revoluţiei franceze făcându-se în cafenelele Parisului. Cafeaua socializează. Prima cafenea din lume s-a înfiinţat la Mecca, în 1517. Guvernatorul cetăţii nu prea a fost de acord cu asta, că musulmanii de acolo beau cafeaua cu sacul şi deveneau agitaţi. Cu credinţa că nu ofensez distinsele doamne, afirm că cea mai bună cafea o fac bărbaţii, fie că o fac pentru ei, fie că o fac pentru iubitele lor. Gingis-Han îşi prepara cafeaua singur. Napoleon avea şapte ibrice deodată pe jar. Balzac bea 50 de cafele pe zi. Robespierre era mare băutor de cafea, iar Jean Jaques Rousseau adulmeca în primul rând aroma cafelei de dimineaţă şi abia apoi celelalte arome ale naturii. De la noi ştiu sigur că guvernatorul Mugur Isărescu îi prepară cafeaua soţiei, iar Rebengiuc îşi face de-o viaţă cafeaua de dimineaţă”.
.
Secretul preparării cafelei la domiciliu
Comerciant de-o viaţă, a învăţat că sunt clienţi care ar oferi de la 15 lei (150.000 lei vechi) până la 160 lei (1.600.000 lei vechi) pe 100 g de cafea şi cunoscători care ar cumpăra o sticlă de Brandy Ararat Divin chiar şi la preţul de 2.400 lei (24.000.000 lei vechi), produse care se găsesc la vânzare în cafeneaua sa. De aceea lucrează pentru toate buzunarele şi pentru toate mofturile. ,,Preţul oglindeşte întotdeauna calitatea, sunt preţuri internaţionale. Dar vreau să spun pentru cititorii Jurnalului Naţional cum se face cea mai bună cafea, din cafeaua pe care o are omul acasă, o cafea normală la ibric. Se ia ibricul şi se măsoară apa cu ceaşca cu care se bea cafea, cam 50 ml. Se pune la fiert. Dacă se bea cu zahăr, se pune o linguriţă rasă. Dacă se bea cu miere, se pune mierea la sfârşit, mierea nu trebuie fiartă. Când apa ajunge la o temperatură călduţă, ca de făcut pâine, atunci se pun două linguriţe de cafea (pentru fiecare ceaşcă), nici pline cu vârf, nici rase, obişnuite. Se amestecă şi se lasă să fiarbă până când devine fiertură mai vârtoasă, dar să nu ajungă să dea în clocot. Se mai ia un vârf de linguriţă de cafea şi se presară ca o ploaie, cum ai pune zahăr pudră peste o gogoaşă. Acest vârf de linguriţă presărat reprezintă marele secret al unei cafele de excepţie la ibric! Se amestecă, se face un caimac abundent care se pune, o linguriţă-două, în ceşti. Cafeaua din ibric se lasă să fiarbă până dă în clocot şi se pune peste caimacul din ceaşcă. Soliman Magnificul aşa făcea, învăţat de către un armean. Armenii domină lumea cafelei, sunt cei mai buni preparatori de cafea din lume”, încheie cu zâmbet larg Gheorghe Florescu. Iar noi am încălecat pe-o şa/ Şi v-am spus povestea cafelei aşa.
 

Ajutoarele de la Uniunea Europeană

Posted on by racoltapetru6

Cum sunt ajutaţi românii să trăiască mai bine!!!

A fost odată un ţăran român sărac şi cinstit. În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă mări şi nouă ţări, s-ar afla o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, care s-ar fi numit Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia.

Într-o bună zi şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi gumă de mestecat. Ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi nerăbdădor, şi-a spus păsul:

,,Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape patru-cinci luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer”.

Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până-n picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit:

,,Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg… Dar, tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine de frig, de ploaie.”

Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă zicând:

,,Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”.

A trecut iarna şi din gerurile sale cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi:

,,Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine”.

Doamna l-a privit cu înţelegere, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nouă-nouţă.

,,Dacă-i degeaba, merita s-o iau”, îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac.

A mai trecut o iarnă cu chiu cu vai şi în afara altui deget de la picior, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primăvara, vara, iar toamna ţăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască.

Totuşi nu s-a dat bătut. An de an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit să i le amputeze.

Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniune care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi telecomandă.

Omul a mulţumit şi întorcându-se în satul său cu maşinăria cea arătoasă a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frica lui Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul. În prag de iarnă, ţăranul s-a pomenit astfel fără nicio bască.

Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniune şi i-a spus:

,,Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”.

Doamna l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruţul) şi gânditoare i-a spus:

,,Bade dragă, eu te înţeleg. Dar, tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări. Apropo, aşa cum te văd, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună bască!”

Bancurile săptămânii

Posted on by racoltapetru6

* Poliţia rutieră, la locul accidentului, explică într-un interviu TV despre importanţa purtării centurii de siguranţă:
– Uitaţi-vă la acest om care nu a purtat centura: capul rupt, intestinele pe parbriz, ochii în pom, fără mâini. În schimb, uitaţi-vă şi la cel care a purtat centura: parcă-i viu!

* În mulţime, la intrarea într-o mănăstire, se aude un strigăt:
– Fraţilor, merg! Eu merg din nou pe picioarele mele!
– Spune, cum s-a produs minunea?
– Mi-au furat maşina!

* Un turist american vizitează Londra, când deodată simte nevoia să urineze. Caută, caută şi nu găseşte nicio toaletă. Neavând încotro intră pe o străduţă, se apropie de un colţ mai întunecat, lângă un zid mai înalt şi începe să se descheie la fermoar. Încă înainte de a începe să urineze simte o bătaie uşoară pe umăr. Se întoarce şi vede că lângă el se afla un poliţist tipic englez.
– Scuză-mă, domnule – spune poliţistul – e interzis a urina în locurile publice.
Americanul se scuză, îi spune că nu are încotro, că nu se poate abţine şi nu găseşte un WC.
– Te voi ajuta eu – zise poliţistul – vino după mine.
Îl conduce pe turist spre o portiţă în zid şi-i arată drumul în interior. Turistul intră şi ochii aproape că-i ies din orbite. Se afla într-o superbă grădină, întreţinută, plină de aranjamente florale, iarbă, tufe şi copaci. Poliţistul îi indică unul din copaci şi-i spune:
– Nici o problemă, poţi să urinezi aici.
Americanul urinează, respiră uşurat şi-l întreabă pe poliţist:
– Spune, asta-i ceea ce se cheamă amabilitate engleză?
– Nu – răspunse poliţistul – noi numim asta ambasada franceză…

* Un tânăr merge la  preot:
– Părinte, am venit să mă spovedesc.
– Nu este nevoie, ţiam citit blogul!

* Judecătorul întreabă martorul la proces:
– La ce distanţă v-aţi aflat de locul accidentului?
– La 6 metri şi 75 de centimetri.
– Şi cum de ştiţi aşa de exact?
– Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi întrebat la proces de vreun tâmpit, aşa că am măsurat…

* Erau doi… reni. Unul era numai coaste şi celălalt era numai coarne. De aceea, pe unul îl chema Costel şi pe celălalt Cornel.

* Sună soţul acasă şi-şi întreabă nevasta:
– Alo, draga mea, ce-ţi plac mai mult, bananele sau căpşunile?
– Eşti la piaţă?
– Nu, la farmacie!

* Niciodată nu ne maturizăm cu adevărat. Învăţăm doar să ne purtăm în public.

* Dacă mă vorbeşti pe la spate, înseamnă că nu eşti în poziţia în care să-mi poţi da peste nas.

* S-a dovedit ştiinţific că femeile sunt mulţumite cu o lungime de 8,5 cm. Nu contează dacă e… Visa sau Mastercard.

* Dacă femeile ar conduce lumea, n-ar mai exista războaie. Doar nişte ţări invidioase, care nu-şi vorbesc.

* Cenuşăreasa e dovada vie că pantofii îţi pot schimba viaţa.

* Prietenii există pentru ca în cazul în care ai o zi proastă, să îi poţi vizita şi să le strici şi lor ziua.

* Soacra e un amestec de condimente – se amestecă în orice.

* Unele femei susţin că toţi bărbaţii sunt la fel. Nu au cam multă experienţă?

Fascinaţiile Europei

Posted on by racoltapetru6

* Denumirea continentului Europa provine de la cuvântul fenician “ereb”, care înseamnă apus de soare. Aşa le spuneau fenicienii ţinuturilor de la vest de Marea Egee, de unde porneau corăbiile lor spre Marea Mediterană, faţă de Asia, care se situa la răsăritul Soarelui.

*Altitudinea maximă este de 4.807 m în Vârful Mont Blanc din Alpi, iar la limita între Europa şi Asia se află vârful Elbrus, din Munţii Caucazul Mare, de 5.642 m.

* Altitudini sub nivelul Oceanului Planetar (28 m) se găsesc în apropierea Mării Caspice.

* Neavând scurgere în Oceanul Planetar, Marea Caspică este şi cel mai mare lac de pe glob (371.800 km2).

* Gibraltarul este cel mai mic teritoriu neautonom de pe Pământ, 6,5 km2, aparţinând Marii Britanii, pe o insulă stâncoasă în sudul Peninsulei Iberice. Strâmtoarea Gibraltar desparte Europa de Africa şi are o lungime de 14 km.

* Marea Caspică are cea mai puternică evaporaţie dintre mările globului (nivelul său scade cu 20 cm pe an); este situată la limita dintre Europa şi Asia.

* Kalkis este cea mai îngustă strâmtoare navigabilă (40 m). Parte a Mării Egee, strâmtoarea desparte insula Eubeea de continent (Peninsula Balcanică).

* Marea Neagră este cea mai izolată mare a Oceanului Planetar, unica mare ce are două straturi de apă total diferite: la suprafaţă (până la 180-200 m adâncime) un strat cu o salinitate de 16-17 la mie, relativ mai uşor, cu oxigen dizolvat, în care se dezvoltă viaţa, iar la adâncime (de la 180-200 m) un strat mai sărat (cu o salinitate de 21-22 la mie), mai greu, cu hidrogen sulfurat, fără oxigen şi lipsit de viaţă.

* Marea Baltică este marea cu cea mai scăzută salinitate: 2 la mie.

* Sognefjord – cel mai adânc şi cel mai lung fiord (1308 m adâncime maximă, 204 km lungime) este situat pe ţărmul de sud-vest al Norvegiei şi pătrunde adânc în interiorul ţării.

* Hölloch este cea mai lungă peşteră din lume (104 km), situată în Alpii Calcaroşi din partea centrală a Elveţiei, lângă localitatea Moutathal.

* Tunelul de sub Canalul Mânecii, construit între Franţa şi Marea Britanie (Coquelles, între Fretun şi Cheriton, lângă Folkestone) a fost inaugurat în 1994. Au fost realizate două tuneluri, fiecare cu o lungime de 51,5 km şi cu diametrul de 7,6 m săpate la o adâncime medie de 45 m sub nivelul mării. Transportul se face cu trenuri de pasageri, care circulă cu viteze de până la 160 km/oră sau cu trenuri de vehicule şi pasageri.

* Bosforul este cea mai îngustă strâmtoare intercontinentală şi uneşte Marea Neagră cu Marea Marmara, având o lungime de 30 km, o lăţime de 660-3300 m şi adâncimi cuprinse între 33 şi 80 m. Separă continentul Europa (Peninsula Balcanică) de continentul Asia (Peninsula Asia Mică). Pe ţărmurile Bosforului a înflorit capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, şi apoi a Imperiului Otoman (Istanbul). În prezent, peste Bosfor se arcuiesc două mari poduri rutiere suspendate, cu deschiderea de peste 1.000 m, care facilitează legăturile Europei cu Orientul Apropiat.

Stramtoarea Bosfor, Podul Galata

* Volga este cel mai lung fluviu din Europa, 3.696 km, cu un debit mediu multianual la vărsare de 8.000 mc/sec.

* Dunărea traversează toată Europa Centrală, în general pe direcţie V-E, fiind al doilea fluviu european ca lungime (2.860 km). Este fluviul care străbate cel mai mare număr de ţări (10).

* Pierre Saint-Martin este peştera cea mai adâncă (1.332 m) între nivelul de bază şi plafon şi cu cel mai adânc aven (700 m), situată în sud-vestul Franţei, la graniţa cu Spania, în Pirineii Occidentali.

* Grota Mamutului (din Munţii Alpi, Austria-Salzburg), desfăşurată pe 55 km, este cea mai lungă din Europa.

Badea Cârţan, păstorul cărţilor

Posted on by racoltapetru6

Distrugerea unei naţiuni se face falsificându-i istoria, distrugerea culturii şi alterarea limbii. O naţiune fără istorie, cultură şi limbă, e ca un arbore fără rădăcini. Aşa s-a întâmplat cu ţara noastră încă de pe timpul războaielor cu Roma şi continuându-se fără ruşine până în zilele noastre (a.d. 2012). Vincente.

BADEA CÂRŢAN, PĂSTORUL CĂRŢILOR

În noaptea de 4 iunie 1907, cerul Braşovului a fost luminat de o mare vâlvătaie. La cărămidăria lui Lajos Schmidt, focul a mistuit zeci de mii de cărţi şi ziare. Toate erau ale ciobanului Gheorghe Cârţan. 76.621 de volume, operele unor clasici precum Eminescu, Coşbuc, Şincai, Bariţiu, Bălcescu s-au făcut scrum. Românii braşoveni au fost îngroziţi de barbaria autorităţilor maghiare care au distrus miile de cărţi.

Înrolat în războiul de independenţă

Badea Cârţan s-a născut în anul 1847 într-o familie de ciobani din Cârţişoara, sat de la poalele munţilor Făgăraşului. Primii ani din viaţă i-a petrecut păstorind turma părinţilor prin munţi. Transhumanţa l-a dus în câmpiile Bărăganului. Aici va deprinde tainele cititului şi scrisului de la un student din Săcelele Braşovului, Ion Cotiga. În 1877 s-a înrolat ca voluntar în armata română, pentru a lupta în războiul de independenţă. A trebuit să treacă pe ascuns munţii pentru a ajunge în trupele române. După terminarea războiului s-a întors în satul natal. Imediat s-a încorporat în Compania 19, regimentul 2 din Făgăraş. A dezertat, dar s-a întors la unitatea militară după câteva săptămâni. Pentru că a fugit, a fost închis trei luni.

100.000 de cărţi pentru ardeleni

După eliberarea din armată, între anii 1881-1890, a făcut mai multe drumuri peste Carpaţi şi chiar a vrut să deschidă o bibliotecă. În 1896 a cumpărat de la un căpitan două căruţe cu cărţi şi ziare. Pentru a-şi procura cât mai multe cărţi şi-a vândut cele 1.000 de oi pe care le avea. A vizitat şcoli, universităţi, biblioteci, mănăstiri, redacţiile unor ziare. S-a întâlnit cu oamenii de cultură ai vremii, printre care Caragiale, Coşbuc, Nicolae Iorga şi Take Ionescu. Scopul lui era să adune cărţi în limba română pe care să le răspândească în Transilvania ocupată. A reuşit să aducă peste 100.000 de volume.

,,A căzut un dac de pe Columna”

La 3 ianuarie 1896, pe ger şi viscol, Gheorghe a ieşit din bordei cu straiţa în spate. Pentru a ajunge la Roma şi-a rupt patru perechi de opinci. Mânca pâine uscată înmuiată în apă. În cele din urmă, şi-a văzut visul cu ochii. Columna lui Traian. Din traistă a scos un pumn de pământ românesc, unul de grâu şi unul de sare. Le-a pus la baza impozantului edificiu. Vlăguit şi flămând, a adormit. A fost trezit brusc de strigătele unui jandarm italian. ,,Excelenţă, un dac a căzut de pe Columnă”, s-a adresat jandarmul primarului Romei. Asemănarea cu dacii de pe monument era izbitoare.

Banchet în cinstea sa dat de un marchiz

Timp de două săptămâni, a fost primit cu mare fast de oficialităţile locale. Marchizul Pandolfi a dat un banchet în onoarea sa. Scriitorul Duiliu Zamfirescu, care era pe atunci ministrul României la Roma, l-a prezentat personalităţilor italiene. La Vatican, întrebat fiind care-i este naţia, răspunde: ,,civis Romanus sum”. La Roma este din nou încărcat cu cărţi, i se dă bilet de tren ca să se întoarcă acasă, dar el mai vizitează înainte Neapole, Pompei, Bologna, Padova şi Veneţia.

Considerat agitator de guvernul de la Budapesta.

După călătoria la Roma, Badea Cârţan a fost arestat de o patrulă de jandarmi din Arpaşul de Jos, sub acuzaţia că răspândeşte cărţi interzise de autorităţi. A fost eliberat, dar autorităţile au rămas cu ochii pe el. Guvernul de la Budapesta vedea în el un ,,agitator, un conspirator şi un aţâţător”, o primejdie pentru existenţa statului. Poliţia austro-ungară nu-i permite să răspândească cărţile în Transilvania. Supărat îşi vinde oile: nu mai e cioban, a devenit om politic. Pe afişul reprezentanţei circului din Bucureşti stă scris drept reclamă: ,,Va asista ciobanul român care a mers pe jos până la Roma”.

Carte cu autograf de la Regina României

Se duce din nou la Viena, dar nu obţine audienţă la Împărat. Trece apoi în Italia, vizitează Franţa şi la întoarcere se opreşte la Zurich, ,,cel mai frumos şi mai chibzuit oraş din lume”. La Sigmaringen este primit de mama Regelui Carol I şi de fratele acestuia. Întors în ţară este primit de Rege şi Regină la Peleş. Carmen-Sylva îi dăruieşte un volum din operele personale cu dedicaţie. Se fotografiază între Rege şi Regină, el cu un pas mai înainte, sprijinindu-se de bâtă.

S-a scăldat în Iordan

Cum ajunsese la originile latinităţii noastre, aşa vrea să ajungă şi la începuturile creştinităţii. Pleacă la Ierusalim. Până la Ţaringrad are bilet de vapor, mai departe munceşte pe un vapor rusesc care-l duce până la Yaffa. Pornind spre Ierusalim, apostoleşte, cum îi era obiceiul, e atacat de nişte bandiţi cărora nu are ce le da decât o sfântă de bătaie cu ciomagul lui ciobănesc. La Ierusalim îl aşteaptă o mare deziluzie: dărâmături şi mizerie. Se scaldă în apa Iordanului. În apă până la gât se trezeşte cântând: ,,În Iordan botezându-te Tu Doamne…”

Cărţi cu coperţi înlocuite

La revenire în satul natal, aduce în desaga de cioban noi cărţi în limba română. Pentru a înşela vigilenţa grănicerilor, cărţile de cultură şi istorie românească erau trecute peste munţi sub coperţi false. ,,Neamul Românesc” a purtat pe rând numele de ,,Iarna” sau ,,Primăvara”, iar ,,Istoria Românilor” a lui Iorga era ascunsă sub coperta unei cărţi de agricultură, ,,Cultura cartofilor”. Încercând să stopeze cu orice preţ răspândirea culturii româneşti, autorităţile din Ardeal interziseseră până şi foiţele de ţigări care purtau numele de producător ,,Cuza”.

Aruncat în temniţă de două ori, la Braşov

În 15 septembrie, 1903, trecând prin oraşul Braşov cu cărţile în spate, Badea Cârţan a fost văzut de căpitanul oraşului Braşov, Farkaş Lup, care l-a arestat şi aruncat pentru două luni în temniţă. În timp ce era întemniţat la Braşov, prim-pretorul din Predeal, Simon Béla, l-a sesizat pe prefectul de Braşov, care a ordonat şi organizat o percheziţie la Cârţişoara. Autorităţile venite de la Braşov au spart uşa casei ţărăneşti şi au intrat înăuntru. Numeroasele cărţi aduse de Badea Cârţan au fost încărcate şi aduse la Braşov. După două luni, ieşit din temniţă, s-o dus la autorităţi să-şi ceară drepturile. Din nou a fost aruncat în temniţă pentru încă o lună de zile.

Peste 76.000 de cărţi inventariate la Braşov

A stat închis până la sfârşitul anului 1903, în timp ce organele poliţieneşti din Braşov începeau o complicată muncă de inventariere a impresionantului număr de peste 76.000 de cărţi şi tipărituri confiscate. Operaţia înregistrării cărţilor găsite la domiciliul său a durat până în octombrie 1905; din ea au rezultat trei registre compacte într-un volum de 275 de file, în care sunt consemnate ,,4.858 de cărţi în 76.621 de volume, foi volante şi alte tipărituri”. Inventarierea a fost făcută de Orz György, un funcţionar al Ministerului de Interne venit de la Budapesta.

Sub supravegherea jandarmilor

La 12 octombrie, acelaşi Simon Béla, prim-pretorul din Predeal, localitatea de graniţă pe unde erau traficate cărţile, atrage atenţia prefectului că ,,Ghorghe Cârţan are în magazia căilor ferate române circa 10 măji (1000 kg – n.n.) de cărţi pe care le-am ţinut sub continuă observaţie. În lunile din urmă m-am convins că jumătate din stocul acesta lipseşte din magazie pe care, probabil, le-a trecut prin contrabandă în Ungaria”. În continuare, arată că patrula de jandarmi care-l urmărea nu l-a putut surprinde asupra faptului. La rândul său, prefectul raportează Ministerului de Interne această veste, adăugând că prin jandarmerie va asigura o severă supraveghere.

,,Conţinut instigator”

În 28 februarie 1905, delegatul ministerial, Huszár Antál, raportează primului ministru, Tisza Istvan, că a examinat cele 76 de mii de tipărituri depozitate la căpitănia oraşului Braşov, din care a ales 268 de exemplare de cărţi ,,al căror conţinut instigator după toate probabilităţile e îndreptat împotriva statului”… În 13 ianuarie 1906, arestat din nou pentru instigare, a fost trimis în faţa Tribunalului Braşov. La 18 iunie 1906, Procuratura din Braşov, cu adresa nr. 4737, cere tribunului din localitate să dezbată şi problema distrugerii publicaţiilor care au un conţinut instigator şi răzvrătitor.

,,Raţiuni politice”

Apărătorul ţăranului din Cârţişoara este avocatul Eugen Lemeni. ,,De mic copil am învăţat de la părinţii mei să respect întotdeauna legile ţării şi să nu mă judec cu nimeni. Mie nu mi-a spus nimeni că nu este admis să am cărţi. Dimpotrivă, pretorii care mi-au văzut biblioteca mi-au spus că fac un lucru bun, folositor, adunând cărţi”, spunea ciobanul în faţa instanţei. N-a fost condamnat, guvernul de la Budapesta invocând ,,raţiuni politice”. În schimb, cărţile au fost arse.

Cărţi arse la o cărămidărie din Braşov

La 4 iunie 1907, şeful chestiunii poliţiei, căpitanul Farkaş M., raporta stăpânului său, groful Mikeş Zsigmond: ,,toate cărţile şi imprimatele de la Gheorghe Cârţan au fost transportate sub pază şi în prezenţa mea de către căruţaşul Schmidt Lajos la fabrica de cărămizi <<Schmidt şi soţii>>, unde au fost arse”. O mică parte a cărţilor aduse cu desaga de Badea Cârţan, precum şi opincile sale călătoare şi alte obiecte interesante, se află astăzi la muzeul înfiinţat în casa memorială de la Cârţişoara.

Înmormântat la Sinaia

În toamna anului 1910, la o vârstă de peste 60 de ani, îşi mai încearcă opincile pe munţi. Îl prinde însă iarna şi străbate cu greu nămeţii. Era pentru prima dată că nu purta cărţi. Ajunge în sfârşit acasă. ,,M-oi spovedi creştineşte, spune el, dar tot n-oi muri aici. Vreau să mor dincolo, în ţara liberă”. În vara anului 1911, porneşte cu un nepot să treacă munţii dincolo. Avea să fie pentru ultima oară. Ajuns la Poiana Ţapului e cu totul sfârşit. Internat în sanatoriul din localitate, a murit de plămâni pe 7 august 1911. ,,Doarme visând la înfrăţirea neamului”, scrie pe mormântul său din Sinaia. În august, 2011, s-au împlinit 100 de ani de la moartea sa.

,,Eu cerşesc lumină, pentru cei ţinuţi în întuneric”

,,Un fanatic ţăran român”

Gheorghe Cârţan a fost numit de Nicolae Iorga ,,un fanatic ţăran român al romantismului naţional”. Ciobanul din Cârţişoara a călătorit pe jos până în Italia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Belgia, Macedonia, Viena şi Ierusalim, aducând în satul său natal zeci de mii de cărţi scrise în limba română. ,,Precum adunam oile, adunam slovele. Tare-mi plăcea să citesc, de credeam că-s împărat”, avea să se confeseze Gheorghe unui ziar din România.

Dată de naştere controversată

La Muzeul Ţării Făgăraşului, anul naşterii lui Badea Cârţan este trecut 1847. În schimb, la muzeul din Cârţişoara el figurează ca născut în 1849. Ştefan Suciu, fost director la Arhivele Statului Braşov, a găsit documentul prin care preotul Victor Vulcan atesta că Gheorghe Cârţan s-a născut în anul 1847. Ştefan Suciu a scris cartea ,,Procesul lui Badea Cârţan”.

Muzeul şi casa memorială

În satul Cârţişoara, locul de unde Badea Cârţan a plecat în pelerinajele sale, este amenajat un muzeu şi o casă memorială. Primele obiecte pentru muzeu au fost strânse începând din 1960 de către secretarul primăriei şi preotul local. Muzeul cuprinde o colecţie de icoane pe sticlă ale pictorilor populari, cărţi rămase de la Badea Cârţan, gospodăria ţărănească de la mijlocul secolului al XIX-lea, compusă din casă şi şură, dotată cu mobilierul specific zonei şi perioadei, o colecţie de fotografii vechi reprezentând portul popular din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, lăzi de zestre executate de meşteri locali în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, ceramica lucrată de meşteri olari din comună.

Cel mai puternic antibiotic natural – uleiul de oregano

Posted on by racoltapetru6

Substanţa denumită Carvacol, prezentă în uleiul de Oregano sălbatic, este considerată ca unul dintre cele mai puternice antivirale, antibacteriene şi antifugale substanţe obţinute pe cale naturală. Carvacol omoară paraziţii de orice natură. În Mexic, cercetătorii au comparat Carvacolul din oregano cu tinidazol, un medicament prescris ,,a triata giardia” (Giardia duodenalis). Rezultatele au arătat că oregano este mai eficient împotriva giardiei decât Tinidazol.

Cercetătorii britanici au comparat acţiunea uleiului obţinut din oregano cu acţiunea a 18 antibiotice dintre cele mai populare. S-a dovedit că oregano, prin conţinutul mare de carvacol, acţionează mai eficient decât antibioticele, distrugând şi bacteriile rezistente la unele antibiotice.

Carvacolul acţionează la nivelul întregului organism şi poate fi utilizat atât pentru uz intern cât şi extern.

Carvacolul mai inhibă dezvoltarea bacteriilor, răspândirea Stafilococului Auriu în special la nivel pulmonar şi facial (acnee) în paralel cu efect antibacterian, mucolitic şi expectorant

UZ INTERN:  Se administrează contra viruşilor, bacteriilor şi paraziţilor de orice fel, incluzând Candida, Giardia duodenalis, Escherchia Coli, Klebsiella pneumoniae, Salmonella enterica, Staphylococcus aureus.Este de asemenea util în: Infecţii urinare şi Prostatită.

Se poate administra de semenea post-operatoriu pentru  evitan infectarea în special cu Stafilococul Auriu (care poate fi mortală). Indicat în infecţii pulmonare, tuse persistentă, dureri de gât.

ADMINISTRARE UZ INTERN (ADULŢI):

5 picături de 3-5 ori pe zi. Fie se pune sub limbă, fie se dizolvă în puţină apă sau se amestecă într-o linguriţă cu puţină miere sau suc. Se ţine scurt timp în gură, după care se înghite. Imediat după administrare, se respiră adânc de câteva ori pentru a inspira vaporii de Oregano.

Pentru infecţii pulmonare sau la sinusuri pe, lângă administrarea sublinguală, se fac şi inhalaţii: se fierbe apa într-un vas şi se pun câteva picături în apa fierbinte. Se apropie faţa de vasul cu apă şi Oregano, se pune peste cap un prosop şi se inspiră adânc vaporii emanaţi din apa fierbinte. Se poate, de asemenea, folosi un vaporizator din comerţ.

Pentru Herpes se administrează 3-5 picături sub limbă, urmat de 2-3 picături, din oră în oră, timp de 9 ore în fiecare zi. În plus, se aplică şi în zona afectată câte câte 2-3 picături,de 2-3 ori pe zi.

Uz extern:

Uleiul de Oregano poate fi folosit şi extern, prin aplicare în zona afectată de 2-3 ori pe zi:

Piele: Pentru înţepături, infecţii, furuncule, acnee, psoriazis, negi, iritaţii de piele, micoze: se aplică câteva picături de Oregano şi se freacă bine zona afectată până la absorbţia în piele. Se adaugă câteva picături de ulei în săpunul lichid sau în gelul pentru duş. Se poate adăuga şi în săpunul lichid pentru mâini. În caz de răni pe piele, negi, furuncule sau acnee se aplică ulei până la saturaţie şi se freacă bine în piele. În cazul rănilor sau furunculelor se acoperă apoi cu un plasture.

Dinţi şi gingii: pentru a dezinfecta şi deparazita total zona bucală, pentru a trata sau preveni paradontoza: Se pun câteva picături de ulei de oregano pe periuţa de dinţi, în loc de pastă de dinţi ,şi se freacă bine dinţii. În caz de infecţii la gingii, se freacă gingiile cu câteva picături.

Păr: În caz de scalp infectat cu o ciupercă, în caz de mătreaţă, iritaţii ale scalpului, se adaugă câteva picături în şampon înainte de spălarea părului. Se lasă pe păr şamponul astfel preparat pentru câteva minute, după care se clăteşte.

Herpes: câte 1-3 picături în zona afectată de 2-3 ori pe zi.

Aromoterapie: Datorită mirosului plăcut şi pătrunzător, dar şi a nenumăratelor proprietăţi benefice, se recomandă câteva picături de ulei de oregano într-un vaporizator, şi astfel se purifică aerul de viruşi, bacterii, etc.

Picioare: Prezenţa funguşilor (ciupercilor) la nivelul labei piciorului produce răniri (picior de atlet), în special între degetele piciorului, precum şi deteriorarea (măcinarea) unghiilor, în paralel cu un miros foarte neplăcut. Se aplică şi se distribuie uniform câteva picături de ulei de oregano între degete şi pe unghii.

Igiena intimă: Câteva picături de ulei de oregano în apa caldă pentru baie de şezut ajută la eliminarea problemelor legate de un spectru larg de ciuperci (inclusiv Candida).

Cei patru muschetari înaripaţi

Posted on by racoltapetru6

În acel an, sfârşitul primăverii a fost mai ploios decât de obicei şi vântul insistent aducea mereu alţi şi alţi nori ce se uşurau asupra municipiului Baia Mare. Din garsoniera de la etajul trei ieşeam adesea pe balconul larg şi deschis pentru a lua pulsul zile. Doar aşa îmi mai alungam plictiseala de după-amiază şi din weekend-urile mohorâte.

Chiar sub balconul vecinului de deasupra mea, o pereche de lăstuni îşi făcuse cuibul din bobiţe de lut frământat răbdător cu ciocul lor fremătător. Îi urmăream adesea cum veneau şi plecau fără să mă bage în seamă şi prin mica gaură deja întrezăream căpuşoarele puilor abia născuţi.

Doar că într-o zi la fel de umedă, când am venit de la muncă şi am intrat din nou pe balcon, am fost foarte dezamăgit. Din cauza vremii ploioase şi a vântului, cuibul s-a înmuiat şi deschis la bază iar puii de lăstun, patru la număr, erau împrăştiaţi pe jos. Ciripeau speriaţi şi se încălzeau înghesuindu-se unul în altul, dar părinţii lor nu se zăreau prin preajmă. Am închis uşa şi am aşteptat ca mama lor să vină şi să-i găsească, pentru a-i hrăni. Am văzut pe geam cum aceasta a dat târcoale un timp, cercetând cuibul distrus, dar nu a avut curajul să coboare până la baza balconului. Astfel mi-am petrecut toată seara.

Dimineaţă, de cum s-a luminat, am ieşit la micuţii care piuiau cu gurile larg deschise. Erau flămânzi şi nimeni nu-i căuta să-i hrănească. Am plecat abătut spre serviciu, dar gândul îmi era la modalitatea prin care puteam să-i salvez de la moartea prin inaniţie. După-amiază, în drumul spre casă, am trecut pe la bibliotecă şi am citit câte ceva despre dieta şi modul de viaţă a lăstunilor de casă. Era destul de complicat, dar trebuia să încerc.

Le-am pus în faţă făină de mălai şi apă, în două vase separate, dar ei continuau să piuie către mine şi să-şi caşte larg ciocurile. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-i hrănesc cu o pipetă, care să preia rolul de cioc. Am făcut o pastă subţire din apă şi mălai şi le-am picurat în ciocurile ca nişte tolcere. Cred că a acţiunea aceasta a avut ceva efect şi puii au înghiţit câte puţin. Paralel cu hrănitul am continuat să mă informez din cartea împrumutată şi aşa am aflat că ceea ce le dădeam eu nu era prea indicat. Îmi trebuiau viermi şi insecte.

Pentru viermi am pus nişte parizel într-un borcan şi l-am lăsat să fie populat de ouăle muştelor pe care le aveam în casă. De asemenea, am devenit un mare vânător de muşte şi ţânţari, de la domiciliu sau de la locul de muncă. Colegii mei, care inițial au râs de noua mea preocupare, s-au obişnuit şi chiar îmi aduceau şi ei insecte. Astfel au început puii de lăstun să mănânce de la mine şi să se împlinească.

Petreceam mult timp cu ei, dar căutam să nu-i prea ating cu mâna. Aşa citisem că e mai bine. Deja îi deosebeam unul de altul şi chiar i-am botezat. Celui mai grăsuţ i-am pus numele de Phortos, la cel mai închis la culoare îi ziceam Aramis, pe cel mai vioi şi bătăuş îl strigam Athos, iar celui mai mic şi mai drăguţ îi spuneam D’Artagnan. Acesta din urmă avea şi o dunguliţă albă la gât, ca un inel.

A venit vara călduroasă şi lăstunii mei erau destul de voinici pentru a încerca să zboare. Dădeau mult din aripi şi chiar făceau câteva plonjoane de pe masa din casă. Doar D’Artagnan era mai reţinut şi se ţinea mereu aproape de mine. Degeaba îl puneam pe vreo piesă de mobilier, căci el piuia şi mă privea duios aşteptând să-l iau eu de acolo, în timp ce fraţii lui zburau în curse din ce în ce mai lungi. Aveam ce curăţa după ei şi vecinii mă apostrofau din ce în ce mai serios. Trebuia să-i scot la zborurile de afară, însă mă temeam de pisicile pe care le vedeam adesea prin apropiere.

Dar nu am avut mari emoţii cu primii trei muschetari, fiindcă, luând exemplul celorlalte păsări ce îmi vizitau balconul, au prins repede tehnica de zbor şi plecau adesea în călătorii, după care reveneau pe balconul lor natal. Cel mic continua să fie încăpăţânat şi cu greu reuşeam să-l conving la un zbor de doi-trei metri, de la balcon până în cameră.

Minunea s-a petrecut când îmi pierdusem orice speranţă şi credeam că o să rămână pe capul meu toată iarna ce va să vină. Tocmai voiam să-l pun, ca de obicei, pe pervazul de la balcon, dar el a făcut o mişcare de împotrivire şi l-am scăpat din mână. Am îngheţat văzând cum pică spre pământ, unde stătea la soare pisica vecinei de la parter. Doar că, numai cu un metru înainte de a ajunge la sol, D’Artagnan a început să dea puternic din aripi şi să zboare! După ce a plutit o bucată de timp, a început să se ridice şi cu un piuit insistent a revenit pe umărul meu. Pentru mine a fost cea mai fericită zi din acel an!

Săptămânile ce au urmat au curs normal şi cei patru muşchetari zburau şi vânau toată ziua. Noaptea dormeau pe balcon, iar eu stăteam alături de ei până ne lua somnul. A venit şi ziua despărţirii, când răcoarea nopţilor era din ce în ce mai accentuată şi atunci am simţit că prietenii mei trebuie să plece spre zone mai calde. Sesizam în ciripitul lor că îşi dau seama de această rupere, care s-a produs într-o dimineaţă tristă. Cei patru muşchetari au făcut atunci ocolul blocului de vreo zece ori, întârziind de fiecare dată în faţa mea. D’Artagnan s-a aşezat câteva minute pe umărul meu şi mi-a ciripit la ureche. Apoi au plecat întins spre sud, iar eu am rămas din nou singur, ca la începutul primăverii. Mă durea sufletul şi îmi părea tare rău că nu pot să-i urmez şi eu în prima lor migraţie.

În acea iarnă m-am mutat într-o altă garsonieră, în alt cartier, dar la parter. Era mai uşor pentru mine, fiindcă aveam probleme cu urcatul celor trei etaje. Nici nu mai reţin cum a trecut sezonul rece, dar în primăvară ieşeam şi aici pe balconul mic pe care-l aveam. Ştiu că priveam insistent spre orizont la păsările care se reîntorceau şi sufletul meu suspina de dor. Aşa făceam zi de zi, deşi ştiam că muschetarii mei, chiar dacă mă vor căuta, vor găsi balconul gol sau cu persoane străine.

Dar mi-a fost dat să mă mai bucur de o minune pe care nu o credeam posibilă. Într-o zi de mai, pe când admiram copacii înfloriţi din faţa blocului, am auzit un ciripit care m-a făcut să tresar. Apoi, chiar în faţa mea a aterizat o minune de păsărică ce mă privea fără frică. După inelul de la gât mi-am dat seama că era D’Artagnan. Cu inima explodând de fericire, am întins mâna să-l ating. El şi-a luat zborul şi, după ce a făcut câteva cercuri, s-a aşezat pe umărul meu. Acesta era salutul lui, ca-n vremurile bune!

Privindu-l ca un părinte fericit mă întrebam cum de o pasăre atât de mică şi cu un creier atât de mărunt poate să regăsească drumul spre cel care o iubeşte, chiar dacă acesta s-a mutat, pe când omul – cu un creier atât de mare – se rătăceşte atât de uşor. E un mister pe care nu mi-l pot explica decât prin ataşament. Dar ce mai contează, fiindcă pentru mine a fost din nou o vară fericită.

Copiii spun… despre religie

Posted on by racoltapetru6

Copiii spun lucruri interesante despre religie

– Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu. (9 ani)

– Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu. (8 ani)

– Biserica e sfântă şi rămâne sfântă, chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi, că biserica de aia e făcută, ca păcătoşii care intră să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu. (12 ani)

– Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai. (10 ani)

– Biserica nu iubeşte plăcerea, că plăcerea îţi aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulţumirea îţi aduce să spui că-ţi ajunge. (9 ani)

– Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti pentru că strică toată ziua. (10 ani)

– Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcate. (10 ani)

– Preoţii vin în casele oamenilor înainte de Crăciun ca să sfinţească toate camerele, că le curăţă cu aghiazmă, care e un foarte bun detergent împotriva dracilor. (11 ani)

– Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu. (11 ani)

– Cei care nu-l găsesc pe Dumnezeu sunt cei care îl caută din interes. (12 ani)

– Milostivul e rar că mila n-o găseşti pe toate drumurile, deoarece ea trebuie cultivată. (14 ani)

– Altarul este partea din biserică, unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu. (1o ani)

– Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei. (13 ani)

– Sfinţii au aureolă rotundă şi nu pătrată, ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeală – că poate cine ştie, când se ridică la cer, să nu înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor. (13 ani)

– Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul. (15 ani)

– Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel, că dacă te desparţi de El şi mai târziu te întorci la El, nu ţine supărare şi te ajută la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El. (11 ani)

– Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer. (9 ani)

– Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentru că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii. (9 ani)

– Dacă îi ascultăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul. (11 ani)