Pericolul din alimente: glutamatul de monosodiu

Posted on by racoltapetru6

– ,,Suntem martorii unui “război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă.

Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu data de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşii!”, scrie Petru Molodeţ, într-un articol publicat în revista ,,Familia Ortodoxă”.

Glutamatul monosodic este un potenţiator de aromă şi este adăugat în cantitate mare la amestecurile de condimente şi mirodenii, cum ar fi produsele de tip Vegeta sau Delikat, care conţin până la 15% glutamat monosodic, precum şi supele la plic, condimente pentru peşte, ,,fix pentru cartofi” etc., adică toate prafurile dubioase care promit mâncare bună făcută din nimic. Alte produse care pot conţine glutamat monosodic sunt unele mezeluri sau unele tipuri de brânză topită.

Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat ,,Otrăvirea lentă a omenirii” (,,The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.

Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nici o măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat.

În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. De ce?

De ce mâncăm fără să ne putem opri, până ajungem obezi?

Potrivit cercetătorilor F. Belliste şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG.

Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (cf. JECFA Toxicology Study, FAO Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53). În literatura de specialitate, ,,şoarecii trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină.

De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la creşterea experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG (cf. Factors affecting the voluntary intake of food by sheep, Colucci P.E., Grovum W.L., 1993).

Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, ,,Umami şi apetitul” (,,Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J.Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană cu MSG, decât cea fără acest ingredient.

Glutamatul distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie

Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-a administrat mici doze de MSG: ,,Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (cf. Monosodium-L-glutamate-induced-convulsions-I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).

Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere

MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: ,,Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la simulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (cf. Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise in humanas, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002). Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară.

Efectele se observă însă şi la oameni: ,,La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (cf. Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di somma C., Belfiore A., 2006).

Glutamatul afectează pruncul încă din pântecele mamei sale

În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească bariera pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale.

Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar ,,aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăvuri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987). ,,S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei. Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care, în cele din urmă, conduce la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în pântece” (cf. Transplacental neurotoxic effects of monosodium glutamate on structures and functions of specific brain areas of filial mice, Gao J., Wu J., Zhao X.N., 1994).

În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: ,,Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

Glutamatul potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare

Un alt efect deosebit de important observat de cercetătorii în testarea glutamatului de şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor.

Acesta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum a subliniat şi doctorul Russel Blaylock în cartea sa Exitotoxinele.

Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?

Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat – de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili? Petru Molodeţ – Articol apărut în nr. 18 al revistei ,,Familia Ortodoxă”.

Ştiaţi că mâncaţi pate cu astm sau salam cu demenţă?

Magazinele sunt pline de produse care conţin glutamat monosodic, un aditiv periculos. Spitalele din România sunt pline de tineri şi de copii cu boli grave, incurabile. Tot felul de forme de cancer ne macină vieţile şi ne întrebăm de unde aceste maladii. Hai să ne uităm pe etichetele alimentelor şi o să înţelegem ce ne bagă în pământ înainte de vreme…

Reporterii Libertăţii au dat o tură printr-un hipermarket din Capitală, în căutarea uneia dintre cele mai nocive substanţe care se găseşte în alimente şi despre care se tot vorbeşte în ultimele zile în presă. Este vorba de E 621 – sau glutamat monosodic – un aditiv, potenţiator de gust sau de aromă care stimulează apetitul consumatorului şi îl face să creadă că a mâncat ceva gustos. În realitate, omul consumă ceva extrem de nociv!

,,Poate produce dureri de cap, slăbiciune, greaţă, astm, modificări de ritm cardiac. Poate declanşa maladiile Huntington (demenţă, pierderea abilităţilor mentale, tulburări de personalitate şi de comportament), Alzheimer sau Parkinson”, ne-a explicat profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

În ce alimente se găseşte E 621 (glutamat monosodic)

– Chipsuri

– Floricele

– Supe-instant

– Condimente

– Pate de ficat

– Pate vegetal

– Salam

– Parizel

– Crenvuşti

Nu cumpăraţi pate, floricele sau salam pe etichetele cărora apare aditivul glutamat monosodic!

Telegonia, o teorie absolut năucitoare!

Posted on by racoltapetru6

TELEGONIA: Primul partener din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi

Telegonia este o teorie, demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi. De aici reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care o femeie face copii, tatăl biologic de drept este primul partener din viaţa acesteia, ba mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului copiilor săi.

Lăsând la o parte dramele în care femeile sunt părăsite de soţi pentru că odraslele nu seamănă cu ei, chiar dacă ele nu au întreţinut relaţii sexuale cu niciun alt bărbat, telegonia are dovezi certe, expuse de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Exemplul cel mai concludent este atunci când s-a încercat împerecherea unei iepe pursânge cu un mascul de zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi!

Această întâmplare a fost punctul de pornire al teoriei telegoniei. Cromozomii au capacitatea de a memora informaţia nu doar pe cale materială, ci şi pe cale ondulatorie, prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că într-o iapă în care au ajuns spermatozoizii unei zebre, au rămas o vreme acolo, apoi s-au ventilat. Rămaşi sub formă de corpusculi ondulatorii, de unde, de informaţii care rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. În mod identic stau lucrurile şi în genetica umană.

Un alt caz aparent straniu a fost explicat de geneticienii care au asistat la venirea pe lume a unui copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică a copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un alb.

Telegonia este o realitate, chiar dacă ne place sau nu, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic. Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin ,,allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de ,,allele” dau genotipul individual. Mai explicit şi mai scurt, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se ,,lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect mai târziu.,,Al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatină, seamănă al naibii de mult cu vorba românească străveche ,,al lelei”, când este vorba de un copil cu tată incert.

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie, nu e doar un principiu moral, ci şi genetic. Informaţiile genetice dezordonate, introduse în viitoarea mamă odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu determină degrafarea zestrei genetice a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecţiuni. Aceasta este cauza pentru care în ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoşi ca în trecut. Femeile întreţin foarte multe relaţii sexuale cu parteneri diferiţi până să nască copii, iar informaţiile genetice pozitive, dar şi negative, rămân în interiorul mamei, influenţând dezvoltarea fătului şi, implicit, al copilului.

ŢIGANII ELVEŢIENI

Posted on by racoltapetru6

CLASA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ AR TREBUI SĂ IA EXEMPLU ŞI SĂ NU MAI ÎNCURAJEZE NEMUNCA, CERŞETORIA, HOŢIA, SĂ SE PLÂNGĂ CĂ N-AU VENITURI LA BUGET ŞI SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE CEI CARE AU TRUDIT DIN GREU

În sfârşit am reuşit să înţeleg de ce nu preferă ţiganii Elveţia, faţă de Canada, Franţa sau Danemarca.

Recent m-am reîntors dintr-o călătorie de studiu din Elveţia. Şi acolo se găsesc mulţi ţigani, dar surprinzător, acolo ei muncesc din greu. Conform celor povestite, de către chiar proprietarii de hoteluri, motivaţiile lor sunt următoarele:

– ajutorul de şomaj se acordă numai după cinci ani de muncă neîntreruptă

– dacă refuzi o ofertă de loc de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului

– dacă pierzi din vina ta locul de muncă –  de exemplu consum de alcool la locul de muncă – , pierzi orice ajutor din partea statului

– dacă provoci distrugeri în locuinţa ta socială, sau la orice alt obiectiv ce se află în proprietatea statului, trebuie să suporţi ori costul reparaţiilor, ori să lucrezi în cadrul unui penitenciar în folosul societăţii, până la recuperarea pagubelor

Este surprinzător însă, că nimeni nu condamnă Elveţia fiindcă nu hrăneşte fără muncă pe cei dezavantajaţi de soartă. Şi nici nu aminteşte nimic pe teritoriul Europei despre rasismul elveţian!

Aş dori ca partidele noastre parlamentare să reflecteze asupra acestor lucruri!!

Confesiunile unei femei

Posted on by racoltapetru6

Din seria ,,Ce frumos e să fii femeie!”

,,Trebuia să fiu băiat, aşa se aşteptau ai mei, mai ales taică-meu! Găsiseră şi nume, Răzvan, doar că bunică-mea nu prea era de acord cu el, fiindcă, pe lângă satul ei, exista o comună Răzvani şi i se părea anormal să aibă un nepot cu nume de localitate rurală. S-a rezolvat, n-am fost băiat, spre disperarea tatălui, care a luat ulterior şi a doua ţeapă, cu soră-mea. N-a fost nici ea băiat. Cumva şi eu am trăit, în copilărie şi adolescenţă, dezamăgirea de a nu mă numi Răzvan şi, pe alocuri, o mai experimentez şi azi. N-ar fi sunat prea bine ,,Răzvan Tache”, dar mi se pare mai funny, mai relaxată şi mai cool viaţa de bărbat. Sper să-mi scot, la un moment dat, pârleala, în calitate de mamă de băieţel.

Dar să vorbim puţin despre fericirea, bucuria şi eforturile de a fi femeie, ca să nu ne abatem de la tema almanahului. Căci e ştiut: ca să reprezinţi onorabil sexul cu cromozomi gemeni, trebuie să munceşti serios. E ca şi cum, pe lângă serviciul ăla de la care iei bani, ai mai avea unul, pentru care îi cheltui p-ăia pe care i-ai luat de la celălalt. Fiindcă, pe lângă contabilă, doctoriţă, astronaută sau ce meserie o fi având ea, orice femeie adevărată trebuie neapărat să fie şi frumoasă, cu normă întreagă.

Frumoasă înseamnă îngrijită, vopsită, coafată, pensată, epilată, machiată, hidratată, catifelată, masată, gomată, cu un corp armonios, îmbrăcată drăguţ şi… mă opresc aici pentru că am înţeles că nu am tot almanahul la dispoziţie.

Partea complicată e că aceste operaţiuni e bine să nu se desfăşoare sub ochii lui, ai soţului sau iubitului. Nu e recomandabil să te vadă cu castraveţii pe ochi, cu vopseaua-n cap, cum îţi smulgi, suspinând, ceara de pe picioare, cum îţi freci călcâiele, ca să arate ca fundul de bebeluş, cum îţi torturezi cu un scrub gel toată pielea de pe corp ca să elimini celulele moarte, sau cum te îneci în tot felul de creme, cremuţe, cremuleţe şi loţiuni. E preferabil să te vadă gata aranjată şi să trăiască cu impresia că aşa te-ai născut: fără păr pe corp, coafată, cu rimel pe gene şi în pantofi cu toc. Iar asta te obligă cumva ca, pe lângă mult timp, să-ţi faci rost şi de o buclă de spaţiu, la care să ai acces numai tu.

A plecat cu capra la fotograf, cu hamsterul la detartaj sau la bere cu băieţii? Închizi uşa după el şi începi să alergi ca o psihopată prin casă: c-o mână pui ceara la încălzit, cu alta arunci castraveţi în blender, cu piciorul drept îţi şutezi direct în freză un set de bigudiuri, cu stângul înşfaci penseta şi oglinda, iar cu bărbia manevrezi agil acetona, pila de unghii şi forfecuţa. Hai, şi sticluţa de ojă. La întoarcere, când te va găsi relaxată, proaspătă şi catifelată ca o panseluţă, o să te-ntrebe de ce miroase în casă a ceară încinsă şi o să-i zici că e de la priveghiul unui vecin. Asta înseamnă c-o să vă moară vecinii într-un ritm cam alert (aproximativ unul la trei săptămâni), dar, ce să zic, merită… Singurul fel în care poţi să-i salvezi e să foloseşti un epilator.

Cel mai greu, în toată treaba cu frumuseţea, e să fii slabă. 90% dintre femei trăiesc povestea asta cu silueta, la limita nevrozei. Ajung să-şi ducă zilele într-o perpetuă dietă, numai cu frunze şi tălpi de pantofi la grătar, să cocheteze cu ideea de Furadan, dacă au pus 500 de grame, şi să stea la sală ca dementele, până se stinge lumina şi le dă afară portarul.

Scena în care bărbatul devorează un porc întreg, asezonat cu maioneze, sosuri, murături şi cartofi prăjiţi, iar ea ciuguleşte două frunzuliţe de pătrunjel, stropite cu puţină lămâie, după care se aruncă disperată pe stepper să le dea jos, e de un clasic ultrabanal. Puţine femei n-au băgat în ele cisterne de supă de varză, n-au numărat calorii şi n-au cunoscut starea de vinovătie pe care ţi-o dă un milimetru pătrat de ciocolată, înghiţit într-un moment de slăbiciune psihică gravă.

O altă tortură sunt pantofii cu toc, că tot veni vorba de ei mai devreme. Sunt convinsă că ei, iniţial, au fost concepuţi ca instrument de schingiuire, de-abia ulterior fiind convertiţi în accesorii ale frumuseţii. Nu doar că îţi strică coloana şi alte lucruri prin corp (motiv pentru care medicii recomandă folosirea lor cu moderaţie), dar sunt, în mod unanim acceptaţi, ca fiind extrem de inconfortabili. N-am auzit niciodată bărbaţi plângându-se că-i strâng pantofii şi că li s-au umflat picioarele atât de tare încât trebuie să plece acasă (să zacă!) de la nuntă/botez/petrecere onomastică/parastas/cocktail/simpozion, în timp ce de la femei am auzit poveşti terifiante pe acest subiect. Mie, personal, mi s-a întâmplat chiar să leşin, la propriu, din cauza durerii groaznice provocate de nişte pantofiori drăguţi. Trebuia să fiu frumoasă, nu aveam nicicum să plec din locul în care trebuia să fiu frumoasă, aşa că am suportat timp de mai multe ore durerea, care a cescut, a crescut, a crescut… până am văzut negru şi mi s-a rupt filmul.

În fine, deci tre’ să fim frumoase! Buun! Ce mai avem de făcut, după ce-am executat toate manevrele corespunzătoare unui look măcar rezonabil, dacă nu strălucitor? Păi, ar fi de preferat să mai fim aşa: sexy, pasionale, inteligente, eficiente, organizate, descurcăreţe, vesele, relaxate, spirituale, creative, hazlii şi, desigur, devreme acasă.

Sexy înseamnă să fim gata să lăsăm un bulan la vedere sau să oferim imaginea fulgurantă a unui umăr dezgolit, chiar şi dacă ne aplecăm să căutăm o cratiţă, într-un dulap. Da, e de preferat ca dulapurile cu stensile de bucătărie să fie jos, ca să ne vadă el fundul bombat şi lucrat la sală, când răscolim după tigaie. Să zică: ,,Vai, pisi, ce sexy eşti, nu vrei tu să laşi un pic ciorba aia şi să vii să-ţi arăt ceva frumos?”

Pasională înseamnă chiar să laşi ciorba şi să te duci să-ţi arate ceva frumos, cum a văzut el în filme. În timp ce te bucuri de ceva frumos, o să te rogi să nu ia foc bucătăria, dar doar într-un ungher ascuns al conştiinţei tale, în aşa fel încât să nu simtă că-ţi mai zboară gândul şi prin alte părţi. Iar, în timp ce-o să te îndoape cu căpşuni, gorgonzolla, marmeladă, salată de vinete, ouă crude, ciocolată, gogoşari muraţi şi ce-o să mai găsească prin frigider, cum a văzut în ,,9 săptămâni jumate”, o să înjuri tot arborele genealogic al lui Kim Bassinger. Tot într-un colţ al minţii, pentru că, imediat după aia, nescăpând desigur din vedere nici spectrul ciorbei rămase pe foc, să le iei la rând şi toate neamurile Jessicăi Lange, în special pentru prestaţia din ,,Poştaşul sună întotdeauna de două ori”.

Inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă înseamnă că în timp ce eşti frumoasă, sexy şi pasională, să jonglezi impecabil şi cu sarcinile profesionale şi cu tot ce înseamnă administrarea unei gospodării. Oricât de gospodar ar fi soţul sau iubitul (al meu, de exemplu, mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei sale care l-a educat impecabil, este foarte gospodar, chiar nu am nimic să-i reproşez), administrarea şi managementul gospodăriei îi va reveni tot femeii. Aşa e ea setată, să-şi amintească când trebuie plătite cablul, telefonul, internetul, curentul, întreţinerea şi CASCO, să-şi amintească că trebuie spălate rufe, că trebuie reparat aragazul, că trebuie golită boxa de la subsol, că trebuie duşi peştişorii din acvariu la despăducheat şi canarul la pedichiură şi tot aşa (observaţi, vă rog, că n-am adus în discuţie copiii, ca să nu complic lucrurile!). Şi, chiar dacă sarcinile se împart între cei doi parteneri, cea eficientă, organizată şi descurcăreaţă trebuie să fie ea. Creierul ei e musai să fie un imens fişier Excel, în care sunt sortate, pe rânduri şi coloane, task-uri şi deadline-urile lor, astfel, în loc de Pronto o să cumpere prosoape, în loc de rufe, o să fie spălat canarul, iar în loc de aragaz o să fie reparaţi peştişorii.

Veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie înseamnă că în timp ce e frumoasă, pasională, sexy, inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă, ar fi recomandabil să nu cedeze presiunii de a fi în toate felurile enumerate, devenind – Doamne fereşte! – o scorpie acră, mereu grăbită, mereu în criză de timp şi fără chef de conversaţie sau glume. E bine ca femeia să fie oricând gata de-o glumă, de-o poveste tihnită a aventurilor din armată, la un pahar de vin, de-un joculeţ spiritual şi sprinţar, de vizionarea cu interes a unui film plictisitor cu avioane, de-o bătaie jovială cu perne sau chiar de-o sănătoasă sesiune de gâdilături. Ai avut o zi epuizantă la birou, urmată de mers la sală, de un lung şir de sarcini gospodăreşti şi, apoi, de spălat pe cap, manichiură, pedichiură şi epilat (observaţi că rămân consecventă ideii de a nu aduce vorba despre copii!), iar el are chef să te gâdile, fiindcă îi place cum te chiţăi? Nu te gândi să refuzi! O femeie mişto şi adevărată nu refuză niciodată să se gâdile, pe motiv că e prea obosită. Bărbaţii de ce nu sunt niciodată prea obosiţi?

Înţelegătoare înseamnă să nu te enervezi dacă el ţi-a zis că vine în două ore şi vine în patru, iar devreme acasă înseamnă devreme acasă. Cam asta e, pe foarte scurt, fişa postului de reprezentantă a sexului frumos! Sigur că şi aia a bărbaţilor e destul de plină şi că şi ei, pe lângă miniştri, geneticieni, astrofizicieni sau ce profesie or fi având, trebuie să mute dulapuri, să cheme instalatorul, să ne sufle-n coarne, să ne facă surprize, să ne ţină în braţe când plângem, să meargă la filme romantice, să ne suporte istericalele şi prietenele cele bune (mai ales când le luăm să doarmă la noi, fiindcă sunt deprimate, că le-a părăsit iubitul), să ne cumpere flori, să nu facă pipi pe colacul de la WC, să nu-şi mai arunce şosetele şi să petreacă ore lungi la supermarket, cu liste haotice de cumpărături, alcătuite de noi. Dar măcar, pe lângă toate astea, nu tre’ să se epileze, să se gomeze, să se vopsească şi să poarte tocuri.

De-aia zic că, deşi sunt fericită să mă cheme Simona, mi-ar fi plăcut mai mult să mă cheme Răzvan. Aş fi fost un bărbat mişto, m-aş fi dedicat meseriei de cercetător şi, timpul în care, nefiind femeie, nu m-aş fi epilat, nu m-aş fi pensat, nu m-aş fi ojat şi nu m-aş fi rimelat, aş fi inventat ceva util pentru toate fetele din lume, hai, să trăiască sănătoase şi să fie iubite: pastila de frumuseţe. O şi văd cu ochii minţii. E micuţă, delicată şi cu imprimeu leopard. O iei seara, iar dimineaţa te ridici din aşternut direct ca o divă la care a lucrat un întreg salon de cosmeticiene. Tot ce-ţi mai rămâne de făcut e să fii sexy, pasională, inteligentă, eficientă, organizată, descurcăreaţă, veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie şi devreme acasă…

Adică, un fleac!”

Babe şi… babe

Posted on by racoltapetru6

Acum… dacă stăm şi judecăm drept… şi babele sunt de mai multe feluri:

– bisericoase (care au dat-o pe urzici şi pupă toate icoanele)…

– plictisite (care sunt sătule de viaţă, soţ şi nepoţi)…

– obosite (de muncă, boală şi statul la cozile de la doctori), sau (de ce nu?!)

– active (cu 2 joburi, 2 amanţi şi concedii de lux)

În concluzie au şi ele dreptul:

– să bârfească (pe sub broboadă sau pălărie) duminica la biserică

– să croşeteze veste pentru şale cu discopatie lombară şi căciuliţe la nepoţi

– să robotească toată ziulica prin casă cu cârpa de şters praful, Pronto antistatic şi oalele aburind pe foc…

… sau să simtă că acum e din nou PRIMĂVARĂ!!!!!!

Cum îţi dai seama că eşti român?

Posted on by racoltapetru6

– faci mâncare pentru o săptămână, pe care o arunci după două zile;
– încerci să reciclezi ambalajele de la flori, hârtia/pungile de la cadouri şi, bineînţeles, folia de aluminiu;
– stai lângă cele mai mari valize din aeroport;
– ajungi la petreceri cu una-două ore întârziere şi ţi se pare normal să nu fii primul;
– după ce mergi la cineva în vizită, la plecare, mai stai o oră, două în faţa uşii, la poveşti;
– părinţii tăi nu aruncă niciodată nimic, şi dacă reuşeşti să arunci ceva la gunoi, apare în mod misterios înapoi;
– îţi cumperi ce nu-ţi trebuie, cu gândul că poate vreodată îţi va fi de folos;
– ai perdele de dantelă;
– ai faţa de masă din macrame;
– ai covoare care acoperă fiecare centimetru din casa ta;
– ai sau ai avut covoare pe pereţi;
– ai covoare până şi pe balcon, iar pe gresia din bucătărie, nu;
– ai draperii măcar la o uşă din casă;
– mama ta reciclează paharele de plastic, farfuriile din carton, sufertaşele şi pungile de la sanvişuri, spălându-le;
– ai faţa de masă din vinyl pe masa din bucătărie;
– foloseşti sacoşele primite la cumpărături pe post de pungi de gunoi;
– raftul tău din bucătărie este plin de borcane de gem, varietăţi de recipiente de plastic şi sticlă, unele nefolositoare;
– părinţii te strigă cu diminutive, animale când îi enervezi;
– nu poţi pleca în călătorii decât dacă te conduc cel puţin 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport;
– suni interurban numai după ora 11 PM;
– părinţii te sună şi te întreabă dacă ai mâncat, chiar dacă e miezul nopţii;
– părinţii tăi nu realizează că tehnologia s-a îmbunătăţit şi atunci când sună din străinătate încă urlă la telefon;
– ai cuverturi uzate pe canapea, doar ca să nu se murdărească tapiseria;
– nu cunoşti mai mult de jumătate din invitaţii de la nunta ta;
– ai văzut pământul din interiorul unui WC din tren, în mers;
– copilul tău poartă căciuliţă şi pulovere în septembrie, deşi sunt 25 de grade afară;
– porţi palton din septembrie până în mai;
– dacă vezi pe cineva în pantaloni scurţi în decembrie zici că e nebun, deşi sunt 20 de grade afară;
– când ai musafiri îi întrebi dacă beau ceva, şi niciodată dacă mănâncă ceva;
– ai maşină de 15.000 de euro, dar stai într-o garsonieră cu chirie;
– ai ultimul tip de smartphone, pe care îl foloseşti doar să dai beep-uri pentru că nu mai ai credit pe cartelă;
– oriunde ai pleca în afara oraşului cu tren, maşină, avion, ai la tine sandwich-uri cu salam/parizel/brânză, chiar dacă toată călătoria durează mai puţin de 2 ore;
– obiectele tale vestimentare au firma imprimată cât mai la vedere şi în culori cât mai stridente;
– când mergi la cumpărături la mall/hipermarket te îmbraci ca la nuntă;
– parchezi pe trecerea de pietoni/staţia de autobuz pe motiv că stai doar 5 minute;
– parchezi pe unde te taie capul şi în orice poziţie, fără să ţii cont dacă ceilalţi mai au loc de tine;
– asculţi toată ziua muzică, dar nu ai nici măcar un CD original cumpărat din magazin;
– pleci o lună în afara ţării şi deja uiţi limba română;
– când mergi noaptea cu maşina aprinzi şi farurile de ceaţă;
– după ce-ai alimentat, ţii maşina la pompe doar de dragul de a bea o cafea;
– când te depăşeşte cineva în trafic, tu accelerezi;
– claxonezi la semafor, chiar dacă e încă roşu. Aşa, preventiv;
– te transformi în animal instinctual cu cât bolidul e mai scump;
– nu strângi niciodată mizeria pe care o face câinele tău pe stradă/parc şi mai şi răzi de cei care o fac;
– mergi pe trotuar cu maşina ca să ajungi în faţa coloanei care aşteaptă la semafor.

P.S.- Dedic această satiră tuturor românilor, dar mai ales celor din diaspora (SUA, Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia, Germania, Moldova, Luxemburg ş.a.m.d.), care mă citesc consecvent şi cărora sper să le ofer o cât de mică mângâiere a dorului de ţară şi de limba natală. Vă aştept în continuare şi vă invit să folosiţi posibilitatea de a face un comentariu sau de a da  câte un ,,like”, pentru ca să ştiu care sunt preferinţele voastre.

Secretele murdare ale procesării alimentelor

Posted on by racoltapetru6

Secretele murdare ale industriei de procesare a alimentelor

Dintotdeauna oamenii au procesat alimentele. Tăiem, înmuiem, gătim şi fermentăm mâncarea, o mărunţim şi o uscăm. Toate acestea sunt tipuri de prelucrare, relatează Foodmatters.tv.

Procesarea tradiţională are două funcţii: aceea de a face alimentele mai digerabile şi de a le conserva pentru a fi utilizate în perioadele în care mâncarea nu este disponibilă. Alimentele procesate în mod tradiţional, care rezistau mai mult timp, erau pastrama, cârnaţii şi preparatele de carne, precum şi produsele din cereale, lactate, murăturile.

Din păcate, în perioada modernă, am înlocuit procesarea locală a ţăranilor şi meşteşugarilor cu o procesare industrială, care diminuează calitatea alimentelor, în loc să le facă mai nutritive şi digerabile. Procesarea industrială depinde de zahăr, făină albă, uleiuri procesate şi hidrogenate, aditivi alimentari şi vitamine, tratament termic etc. Haideţi să analizăm procesul de prelucrare implicat în crearea micului-dejun tipic cu cereale, lapte degresat şi suc de portocale.

* Cereale pentru micul dejun

Cerealele sunt produse printr-un proces numit extruziune. Boabele sunt amestecate cu apă, transformate într-o pastă şi aşezate într-o maşinărie numită extruder. Boabele sunt forţate să iasă printr-o gaură mică la o temperatură şi o presiune mare, care le modelează în forma literei ,,o” sau în fulgi. Aceste produse sunt apoi supuse unor pulverizări, care le conferă un înveliş din ulei şi zahăr, pentru a le oferi acel aspect crocant.

Biochimistul Paul Stitt descrie procesul de extruziune, care tratează boabele la o temperatură şi o presiune extrem de mare, şi subliniază faptul că procesarea distruge cea mai mare parte din conţinutul lor nutritiv. Procesarea denaturează acizii graşi, distruge chiar şi vitaminele sintetice ce sunt adăugate la sfârşitul procesului. Aminoacidul cu înalte calităţi nutritive, lizina, este afectat în mod special de procesul de extruziune.

Chiar şi cerealele ambalate în cutii şi vândute în magazinele ,,sănătoase” sunt realizate tot prin procesul de extruziune. Acestea sunt realizate cu acelaşi tip de maşinării şi în mare parte în aceleaşi fabrici.

Având în vedere numărul uriaş de cutii de cereale vândute în fiecare an, te-ai putea aştepta să găseşti numeroase studii publicate care să descrie efectele pe care le au aceste cereale asupra animalelor şi oamenilor. Însă, cerealele pentru micul-dejun reprezintă o industrie de multe miliarde de dolari care a creat averi uriaşe pentru mulţi oameni. O cutie de cereale care conţine boabe în valoare de un cent se vinde cu patru-cinci dolari în magazinele alimentare. Probabil nu există niciun alt produs pe Pământ care să aibă un profit atât de mare.

Cu acest profit s-a plătit păstrarea secretă a oricărui tip de lucrare ştiinţifică care a analizat efectele boabelor extrudate, iar companiile au reuşit să convingă reprezentanţii guvernului că nu există nicio diferenţă între o boabă naturală de grâu şi o boabă care a fost modificată prin procesul de extruziune.

* Experimentele pe şobolani

Lucrări de cercetare nepublicate indică faptul că procesul de extruziune transformă proteinele din boabele cerealelor în neurotoxine. Stitt descrie un experiment realizat în 1942 de către o companie de cereale, dar închis în dulapul cu documente secrete al firmei, în cadrul căreia patru grupuri de şobolani au primit un regim alimentar special.

Un grup a fost hrănit cu cereale integrale de grâu, apă şi vitamine şi minerale sintetice. Un al doilea grup a primit grâu expandat (o cereală obţinută în urma procesului de extruziune), apă şi aceeaşi soluţie nutritivă. Un al treilea grup a primit apă şi zahăr alb, iar un al patrulea grup nu a primit nimic altceva în afară de apă şi substanţe nutritive sintetice.

Şobolanii care au primit grâu integral au trăit timp de peste un an de zile cu acest regim alimentar, cei care nu au primit nimic altceva decât apă şi vitamine, au trăit aproximativ două luni, iar animalele cu un regim pe bază de apă şi zahăr alb au trăit aproximativ o lună. Studiul a arătat că şobolanii care au primit apă, vitamine şi grâu expandat au murit în mai puţin de două săptămâni, chiar mai repede decât cei care nu au primit deloc mâncare.

Aceste rezultate sugerează faptul că există ceva extrem de toxic în grâul expandat. Proteinele sunt foarte asemănătoare cu anumite toxine din structura moleculară, iar presiunea din cadrul procesului de expandare poate produce modificări chimice care transformă o boabă nutritivă într-o substanţă otrăvitoare.

Un alt experiment nepublicat a fost realizat în 1960. Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Ann Arbor au primit opt şobolani de laborator. Aceştia au fost împărţiţi în trei grupuri: un grup a fost hrănit cu fulgi de porumb şi apă, un al doilea grup a primit cutia de carton în care au venit fulgii de porumb şi apă, iar grupul de control a primit mâncare de şobolani şi apă.

Şobolanii din grupul de control au rămas sănătoşi pe tot parcursul experimentului, cei care au mâncat cutia de carton au devenit letargici şi au murit de malnutriţie, iar animalele care au mâncat fulgii de porumb şi au avut şi apă au murit înaintea celor care au mâncat cartonul!

Mai mult, înainte de moarte, şobolanii care au fost hrăniţi cu fulgi de porumb au dezvoltat un comportament aberant, au făcut crize, s-au muşcat între ei şi în final au intrat în convulsii. Autopsia a descoperit existenţa unei disfuncţii a pancreasului, ficatului şi rinichilor şi o degenerare a nervilor măduvei spinării, toate acestea fiind semne ale şocului de insulină.

Concluzia înspăimântătoare a acestui studiu a fost aceea că au existat mai multe ,,substanţe hrănitoare” în cutia de carton decât în fulgii de porumb. Acest experiment a fost realizat ca o glumă, însă rezutatele nu au fost deloc amuzante.

Deoarece cerealele vândute în cutii sunt îmbunătăţite cu substanţe nutritive sintetice, agenţiile de reglementare spun că acestea sunt sănătoase, la fel ca şi boabele din care sunt făcute. Multe dintre aceste cereale conţin cel puţin 50% dintre calorii sub formă de zahăr.

* Procesul de extruziune

Atunci când punem cereale într-un dispozitiv de extruziune, acesta modifică structura proteinelor.  Zeina, care cuprinde majoritatea proteinelor din porumb, este localizată în organisme proteice. Literatura ştiinţifică conţine un studiu realizat asupra boabelor extrudate, care analizează schimbările ce se produc în compoziţia, forma şi eliberarea de alfa-zeine încapsulate din proteine, ca şi rezultat al procesului de extruziune.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că în timpul procesului de extruziune, organismele proteice sunt complet perturbate, iar alfa-zeinele dispersate. Rezultatele sugerează faptul că zeinele din fulgii de porumb nu sunt limitate doar la organisme proteice rigide, dar pot interacţiona atât unele cu celelalte, cât şi cu alte componente ale sistemului, formând astfel noi compuşi care sunt străini pentru corpul uman.

Procesul de extruziune dispersează proteinele, care devin toxice. Atunci când proteinele sunt perturbate în acest mod, acestea pot afecta în mod advers sistemul nervos, aşa cum este indicat de experimentul fulgilor de porumb.

* Terciul de modă veche

Există o singură modalitate de a duce la faliment aceste companii: nu mai consumaţi produsele acestora. Aşadar, ce o să mâncaţi la micul-dejun în loc de cereale şi fulgi de porumb? O alegere foarte bună sunt ouăle, indiferent de modul în care sunt gătite. În ceea ce priveşte boabele, terciul făcut din boabe non-extrudate furnizează o hidratare şi o hrănire excelentă la un preţ economic.

Boabele precum ovăzul, ar trebui tăiate sau omogenizate, iar apoi înmuiate într-un mediu cald, acid, pentru a neutraliza anti-nutrienţii care se produc în mod natural în boabele de cereale, cum ar fi tanini iritanţi, inhibitori de enzime care împiedică digestia şi acidul fitic care blochează mineralele.

De asemenea, acest tratament poate să desfacă proteinele complexe din boabele de cereale. Înmoi boabele de cereale în apă caldă şi adaugi o linguriţă de ceva acid, cum ar fi zerul, iaurtul, sucul de lămâie sau oţetul. A doua zi dimineaţă, cerealele tale se vor găti în doar câteva minute.

Cel mai bine este să mănânci terciul cu unt sau smântână, aşa cum făceau bunicii noştri. Fără vitaminele solubile în grăsimi A, D şi K2, nu poţi absorbi mineralele din alimente. Mai mult, grăsimile din unt şi smântână încetinesc eliberarea de glucoză în fluxul sanguin, astfel încât zahărul din sânge să rămână stabil de-a lungul întregii dimineţi.

* Laptele

Laptele este unul din alimentele cele mai reuşite ale naturii. Cea mai mare parte a laptelui nostru provine de la un animal sacru, vaca. Totuşi, în sistemul industrial actual, vacile sunt ţinute captive în interiorul unor fabrici, pentru toată viaţa lor, le dăm o hrană necorespunzătoare cum ar fi soia, deşeuri de la produsele de panificaţie şi lăturile de la procesul de producţie cu etanol, alimente pe care vacile nu ar trebui să le mănânce.

Mediul închis şi alimentaţia necorespunzătoare fac vacile să se îmbolnăvească, astfel că, animalele ajung să aibă nevoie de antibiotice şi alte medicamente. De asemenea, vacile primesc hormoni pentru stimularea producţiei de lapte. Aceste vaci produc cantităţi mari de lapte apos cu doar jumătatea de grăsimi necesară, în comparaţie cu laptele produs de vacile care mănâncă iarbă. Apoi, acest lapte este livrat la fabricile de procesare.

În interiorul acestor fabrici, laptele este refăcut în totalitate. Centrifugile separă laptele în grăsimi, proteine şi alte elemente solide şi lichide. Odată repartizate, acestea sunt recombinate la niveluri specifice stabilite pentru obţinerea laptelui integral, cu un conţinut redus de grăsimi şi fără grăsimi. Cantitatea care rămâne în plus, va merge către producţia de unt, smântână, brânză şi alte produse lactate.

Industria lactatelor promovează laptele cu puţine grăsimi şi pe cel degresat deoarece poate obţine mai mulţi bani din utilizarea grăsimilor de unt la producţia de îngheţată.

Laptele este pasteurizat la 161 F° timp de 15 secunde prin trecerea sa prin ,,farfurii” de oţel inoxidabil superîncălzite. Dacă temperatura depăşeşte 230 F° (peste punctul de fierbere), laptele este considerat ultrapasteurizat. Acest lapte ultrapasteurizat va avea un gust distinct la gătit, dar este steril şi are o durată de viaţă lungă şi stabilă la raft. De asemenea, laptele este omogenizat prin intermediul unui tratament de presiune care desface globulele de grăsimi, astfel încât laptele să nu se separe. Odată procesat, laptele va rezista timp de două săptămâni, şi nu doar câteva  zile, aşa cum este normal.

Procesarea face laptele să fie dificil de digerat şi transformă proteinele, făcându-le alergene. Animalele hrănite cu lapte pasteurizat dezvoltă în mod exclusiv deficienţe nutritive şi devin sterile după câteva generaţii.

* Sucul de portocale

Acum să ne îndreptăm atenţia şi înspre sucul de portocale, o parte importantă din ,,micul dejun” sănătos, alături de cereale şi lapte cu grăsimi puţine. Un articol dezvăluie faptul că ,,o nouă fabrică de procesare a sucului de portocale este complet automatizată şi poate procesa până la 1800 de tone de portocale pe zi, pentru a produce sucul concentrat, uleiul extras din coajă şi hrana pentru animale”.

Noua metodă de producţie a sucului presupune introducerea în maşinărie a întregii portocale. Culturile convenţionale de portocale sunt pulverizate puternic cu pesticide numite inhibatori colinesterază, care sunt extrem de toxice pentru sistemul nervos. Atunci când portocalele sunt introduse în maşinăriile fabricii pentru a fi stoarse, toate pesticidele ajung în sucul obţinut în urma acestui proces. Apoi, se adaugă acizi pentru a stoarce şi ultima picătură de suc din aceste portocale.

Aşadar, sucul de portocale poate fi o băutură extrem de toxică. Acest lucru poate fi un motiv pentru care consumul de suc de fructe este asociat cu o rată mare de cazuri de demenţă.

În cadrul unui studiu, autorii analizei au descoperit că în sucul de portocale existau compuşi care puteau provoca apariţia cancerului. Într-o altă analiză ştiinţifică, procesele de filtrare cu gel şi cromatografie lichidă de înaltă performanţă au fost utilizate pentru a obţine fracţii mutagene din sucul de portocale încălzit.

Prin urmare, dacă doreşti la micul-dejun un pahar cu suc de portocale, evită sucul comercial procesat. În schimb, stoarce câteva portocale şi un grapefruit: procesează sucul singur! Amestecă sucul proaspăt cu apă minerală şi un vârf de sare şi obţii o băutură revigorantă.

* Prepararea optimă a mâncării – făcută cu dragoste

Prepararea mâncării este de fapt o activitate sacră. Potrivit unei vorbe ezoterice, ,,Dacă o femeie ar putea vedea scânteile de lumină care ies din vârful degetelor sale atunci când găteşte şi energia care se revarsă în mâncare, atunci ea şi-ar da seama de modul în care fiinţa ei participă la pregătirea hranei pentru cei dragi”

Gătitul este una din cele mai puţin înţelese activităţi ale vieţii, mai ales în ceea ce priveşte modul în care sentimentele care fac parte din procesul de pregătire al mâncării afectează pe toată lumea care ia parte la această activitate. Gătitul ar trebui să fie un proces care nu se face în grabă, să fie liniştit şi plin de fericire, deoarece energia care ajunge în mâncare are un impact asupra energiei receptorului.

,,Din acest motiv, liderii spirituali din est nu mănâncă niciodată mâncare pregătită de altcineva în afară de proprii lor chelas (discipoli). Persoana care pregăteşte mâncarea ar putea fi singura persoană din întreaga casă aflată la un nivel avansat din punct de vedere al spiritualităţii. O încărcătură activă de fericire, puritate şi pace, va ajunge în mâncarea pregătită, iar această încărcătură emoţională ajunge apoi şi la ceilalţi membri ai familiei şi îi binecuvântează”.

Pentru a fi sănătoşi, trebuie să ne pregătim singuri mâncarea, pentru noi înşine şi pentru familiile noastre. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să petreci ore întregi în bucătărie, dar trebuie să petreci ceva timp şi în acea încăpere a casei, pregătind mâncarea cu înţelepciune şi dragoste.

Dacă nimeni din cadrul familiei nu are timp să pregătească mâncarea, trebuie să te aşezi şi să îţi regândeşti modul în care îţi petreci timpul, deoarece aceasta este singura modalitate de a le oferi copiilor tăi o hrană sănătoasă şi nutritivă.

Sursa: http://www.financiarul.ro/2013/01/08/secrete-murdare-ale-industriei-de-procesare-a-alimentelor

Sclav la stat!

Posted on by racoltapetru6

Sclav la Stat!!!

Ai auzit bine, SCLAV.

Nu cetăţean, nu contribuabil, nu om, ci pur şi simplu SCLAV! Nu mă crezi? Ţi-o dovedesc imediat. Statul Român te lipseşte de 80% din venituri în fiecare lună. Iată cum:

La salariu 45%

Data viitoare când iei salariul numără bine banii. Acum mai numără-i odată. A doua oară ai numărat banii pe care statul ţi i-a luat sub formă de bir, denumite eufemistic impozite, taxe sau asigurări. Nu te uita pe fluturaş, că nu o să găseşti acolo datele complete, ci o ficţiune contabilă numită salariu brut. Întreabă însă pe patronul tău cât a virat la stat în luna asta şi vei vedea cât plăteşti în mod real la stat. Pentru că statul e perfid. Deşi îţi ia banii tăi, nu ţi-i ia pe faţă. Nu te invită la un ghişeu să-ţi ia banii din buzunar. Nu, îl pune pe şeful tău să îi dea chiar înainte ca tu să-i vezi.

Mai exact, la un salariu net în mână decent de vreo 3000 RON, iată cât îţi ia statul din buzunare pentru privilegiul de a fi contribuabil în ţara ta:

* Asigurări sociale: 1338,7 RON – Ăştia cică ar fi banii de pensii şi alte pomeni sociale pe care trebuie să-i plăteşti în numele solidarităţii sociale. Dacă i-ai investi însă într-un fond de pensii private cu un randament de numai 10% pe an te-ai putea retrage în numai 10 ani, nu 40 cât îţi cer ei să lucrezi. Sau ai putea trimite cel puţin un copil la grădiniţă, şcoală, liceu privat.

* Sănătate: 457, 64 RON – Ăştia sunt banii pe care-i plăteşti pentru servicii medicale infecte şi medicamente compensate pe care nu le găseşti. În schimb o asigurare privată excelentă găseşti la jumătate de preţ.

* Impozit: 571,41 RON – Ăştia sunt banii fără destinaţie, cu care statul poate să facă ce vrea. Şi chiar face, fără să-ţi dea ţie vreo socoteală.

* Şomaj + diverse: 90,18 RON – Ăştia sunt banii pe care nu o să-i vezi niciodată. În şomaj nu intri că specializarea ta e căutată şi oricum nu poţi trăi cu cele 400 RON de la stat, iar de restul taxelor nici n-ai auzit darămite să aibă sens. De exemplu, ce e contribuţia pentru concedii? Ţi-a dat statul bani vreodată când ai fost în concediu? Sau garantarea salariilor? Singurul care-ţi garantează salariul este patronul care aleargă după clienţi.

În total 45% din fondul de salarii se duce automat la stat. Fie că vrei, fie că nu vrei.

La cumpărături 25%

Te bucuri că ai luat salariul, nu? Chiar dacă e doar jumătate din cât puteai să ai. Te duci imediat la cumpărături, faci plinul la benzină, plăteşti facturile şi dările locale. Felicitări, statul ţi-a mai luat o bună parte din venit:

* TVA 24% – printre cele mai mari din lume

* Rovinieta, taxe de timbru, proprietate, taxa radio, taxe eco. Multe dintre ele nici măcar nu le ştii deşi sunt sub nasul tău. Vezi certificatele verzi şi taxa radio care vin cu factura de la electricitate sau taxa de pungă de plastic.

* Peste 200 de taxe şi impozite plătite de firmele de la care tu cumperi servicii şi bunuri şi care se adaugă la preţul de pe raft.

TVA-ul îţi mănâncă 20% din jumătatea din buzunar, adică 10% din total. Restul taxelor mărunte adunate, cam tot pe-atât. Maşina şi ,,luxul”, restul de 5%.

Prin căpuşe, 10%

Statul îşi căpuşează propria economie şi te pune să plăteşti mult prea mult pentru serviciile căpuşate. Hai să vedem căpuşele:

* Blatul: Regiile şi firmele de stat sunt de mult timp nişte găuri negre ale economiei. Cât ne costă ele? Miliarde de Euro în fiecare an. De exemplu, anul trecut ai plătit fără să ştii un miliard de Euro pentru CFR, pentru că aşa a vrut pixul lui Ungureanu. Anul acesta o să plăteşti 800 de milioane pentru Oltchim, dar din pixul lui Ponta. Ei au semnat, dar tu plăteşti.

* Glazura : Firmele private cu monopol de stat. Adică acelea care au plătit la stat pentru privilegiul de a avea zero competiţie. Lipsa competiţiei duce la preţuri mai mari. Pe care tot tu le plăteşti.

* Cireaşa de pe tort: Birocraţie, alt produs eminent al statului. Aprobări peste aprobări, aprobări pentru aprobări, procese interminabile, documentaţie stufoasă. O armată de funcţionari, judecători, avocaţi, notari publici, contabili, experţi de toate soiurile care produc doar maculatură, câştigă o avere din jungla legislativă din România. Pe care tu o plăteşti.

Statul controlează astfel, direct sau indirect, aproximativ o treime din economie. Pe care tu o plăteşti. Din ăia 30% cât îi mai ai în buzunar, statul îţi mai ia aşadar încă 10%.

80% statul, 20% tu – cine pe cine slujeşte?

Cum se numeşte o relaţie în care cineva îţi ia patru cincimi din cât produci şi-ţi lasă o cincime, doar atât cât să mănânci şi să te îmbraci? Caută bine în istorie şi vei găsi o singură definiţie: SCLAVAGISM. Doar pentru că nu vezi lanţurile cu care eşti legat de către stat, nu înseamnă că ele nu sunt acolo.
Ia încearcă să nu-ţi plăteşti taxele. Poţi? Poţi să te duci la magazin şi să zici: vreau să cumpăr produsul ăsta dar refuz să plătesc TVA? Sau poţi să zici: eu am asigurare privată de sănătate, nu mă interesează să mai plătesc la stat? Sau poţi să zici că nu mai eşti ,,solidar social” şi să nu mai plăteşti CAS-ul? Sau poţi să te duci în control la CFR, să vezi pe ce aruncă banii?
E timpul să devii din nou stăpân pe banii tăi. E timpul ca statul să te slujească pe tine, nu tu pe el. Pentru asta am creat Mişcarea Antitaxe.
Pentru ca tu să faci ce vrei cu banii tăi!

D’ale adolescenţei

Posted on by racoltapetru6

Tatăl intră în camera fetiţei şi pe patul gol găseşte o scrisoare. Gândindu-se la ce e mai rău, deschide scrisoarea şi citeşte:

,,Tati dragă, îmi pare foarte rău, dar trebuie să îţi spun că am plecat de acasă cu noul meu prieten. Am găsit dragostea adevărată. Să vezi ce chipeş e, cu tatuaje şi percinguri şi motocicleta aceea imensă! Dar tati, asta nu e tot: am rămas, în sfârşit, însărcinată şi Abdul spune că vom trăi fericiţi în rulota lui, în mijlocul pădurii. Vrea mulţi copii şi asta visez şi eu. Şi pentru că am aflat că marijuana nu este dăunătoare, am hotărât să o cultivăm pentru noi şi prietenii noştri, să aibă când rămân fără cocaină şi extasy. Între timp, sper să se descopere tratamentul pentru SIDA, pentru ca Abdul să se simtă mai bine. Să ştii, tati că merită. Tati, nu te îngrijora, am deja 15 ani şi pot avea grijă de mine. În plus, Abdul ştie să mă sfătuiască, doar are 44 de ani: m-a sfătuit şi să îmi schimb religia (la islamism, desigur). Sper să te vizitez curând, ca să îţi poţi cunoaşte nepoţii.

Fetiţa ta.

P.S.: Te-am păcălit! Sunt la vecina. Voiam doar să îţi arăt că sunt lucruri mai rele în viaţă decât carnetul de note de pe birou.

Crime legale

Posted on by racoltapetru6

,,Urma să fim părinţi de tripleţi după fertilizarea în vitro, dar soţia mea a vrut să avorteze doi din trei bebeluşi”

Anonim

Sufletul meu poartă o cicatrice proaspătă. Durerea e adâncă şi chiar dacă timpul ar putea s-o mai micşoreze, ştiu că n-o să mă refac în totalitate după ceea ce am văzut şi am făcut. Pentru că am omis, intenţionat şi cu bună ştiinţă, să protejez vieţile a doi dintre copiii mei – prima obligaţie a unui părinte.

Soţia mea şi cu mine ne-am dorit copii; din păcate a trebuit să facem tratament in vitro ca să ne îndeplinim visul. După mai multe implantări de embrioni am primit binecuvântarea de la Dumnezeu pentru un copil care este lumina vieţii noastre.

Acum puţină vreme am încercat să mai avem unul. ,,N-a picurat: de data asta a turnat cu găleata!” ne-a spus medicul specialist în fertilizare – toţi cei trei embrioni care au fost implantaţi s-au prins. Urma să avem tripleţi. Eram şocat, ştiind ce greutăţi înseamnă asta, dar, dacă Dumnezeu ne-a dat trei, eram pregătit să fac totul ca să-mi ajut familia, să mă organizez şi să-i pot întreţine.

Brusc ceva s-a întâmplat cu soţia mea. A insistat că trebuie să facem o ,,reducere selectivă” de la trei la unul sau, în caz contrar, o să facă un avort total. Era decisă. Nu voia să păstreze nici trei şi nici doi.

Eram în faţa unei dileme: să salvez unul singur sau pe niciunul. Am ales prima variantă, deşi am încercat în mai multe ocazii s-o conving să păstreze măcar doi gemeni. N-am reuşit.

Doctorul care urma să facă procedura ne-a spus că or să injecteze clorură de potasiu în placentă, ca să le oprească inimile. Ne-a spus că era fără durere. Ştiam că minte, dar, pentru că aceasta era opţiunea aleasă de noi, n-am spus nimic. Pentru mine deviza ,,Salvează unul sau nu salva niciunul” devenise refrenul zilei.

Înaintea procedurii, soţia mea avea lacrimi în ochi; îl întreba pe doctor tot timpul dacă bebeluşii or să simtă ceva iar el o asigura că nu. Am întrebat-o din nou pe soţia mea dacă era sigură că asta voia, pentru că o dată făcut era bun făcut – nu mai era cale de întoarcere. Mi-a spus că era sigură, dar lacrimile din ochii ei şi faptul că nu voia să se uite la ecran şi nici pe mine nu mă lăsa să mă uit, mi-au spus adevărul: ştia la fel de bine ca şi mine că nu era bine ce făcea. Aş fi vrut să insist să se uite, dar cred că mintea ei – tulburată deja de vestea că urma să aibă tripleţi – ar fi sărit de pe fix pentru totdeauna dacă ar fi văzut imaginile de pe ecran. Iar ca să salvez un singur bebeluş şi de dragul copilului pe care-l aveam deja, aveam nevoie de o soţie sănătoasă la cap.

Soţia mea nu s-a uitat, dar eu n-am putut să nu mă uit. Trebuia să aflu ce se va întâmpla copiilor mei. Trebuia să aflu cum urmau să moară.

Fiecare fetus s-a retras cât a putut de departe când acul a pătruns sacul amniotic. Injecţiile n-au fost făcute în placentă, ci direct în bustul fiecărui copil. S-au chircit imediat ce acul le-a pătruns corpul. Când inima primului dintre ei s-a oprit – aproape că s-a oprit şi a mea odată cu a lui. Inima celuilalt a mai luptat, însă după 10 minute a cedat şi ea.

Doctorii au avut tupeul să numească clorura de potasiu –  produsul care a oprit inima copiilor – ,,medicament”. Voiam să-i întreb: oare ce încercau să vindece – viaţa? Dar nici un cuvânt n-ar fi putut să facă la loc ceea ce fusese înainte. Mi-am înghiţit orice remarcă acidă pe care aş fi putut-o avea.

Ştiu că au simţit durere. Ştiu că am simţit panică. Şi ştiu că aceasta a fost crimă. Mă consolez ştiind că cel de-al treilea, care a supravieţuit, e bine şi că decizia n-a fost luată de mine; eu mi-aş fi încercat norocul cu tripleţi, indiferent de munca şi efortul pe care l-ar fi cerut. Mă rog ca acest copil care a rămas să ajungă până la termen, să vină pe lume în viaţă şi sănătos şi ştiu că ea sau el o să aibă parte de toată dragostea noastră.

Dar cicatricea emoţională mă va durea până la sfârşitul vieţii. Îmi văd copilul zâmbind în fiecare noapte şi anticipez în câteva luni un altul… dar mă gândesc şi la acele două zâmbete pe care nu le voi vedea niciodată. În fiecare zi când mă întorc de la serviciu aud: ,,Salut, tati!” şi ştiu că or să fie două voci şi două chicote pe care nu le voi auzi niciodată. Mă joc cu copilul meu şi îl iau în braţe… aşteptându-l cu nerăbdare şi pe al doilea… dar ştiu că alte două perechi de mâini nu le vor atinge niciodată pe ale mele, alte două rânduri de degete de la picioare n-or să fie niciodată numărate, alte două îmbrăţişări îmi vor lipsi pentru totdeauna.

Zilnic îl rog pe Dumnezeu să-i primească la El pe cei doi nevinovaţi şi zilnic îl rog să mă ierte. Aşa voi face în fiecare zi de-acum încolo, pentru tot restul vieţii mele. Nu ştiu ce fel de împăcare mentală sau spirituală o să găsească soţia mea, dar asta e treaba ei şi povara pe care conştiinţa ei trebuie s-o ducă.

Nu lăsaţi pe nimeni să vă păcălească. Nu este lipsit de durere pentru copil şi oricine spune altceva e un mincinos. Avortul nu e o extirpare a unei grămezi de celule amorfe, e infanticid. Am reînviat practica sacrificiilor de copii pentru noile zeităţi ale sexului ocazional şi comodităţii. Ne împăcăm cu realitatea crimei schimbându-ne perspectiva pe care o avem faţă de acea viaţă în curs de devenire prin eufemisme de genul ,,fetus” sau descrieri de genul ,,un grup de celule”… exact cum naziştii s-au convins pe ei înşişi că oamenii care ţipau când erau împuşcaţi sau gazaţi erau ,,Untermenschen”, adică subumani, şi deci puteau fi exterminaţi fără ca ei să simtă vreo urmă de vinovăţie.

În acelaşi fel îşi adaptează gândirea faţă de acţiunile sale orice persoană vinovată de genocid. Făcănd la fel – ne condamnăm propiile suflete.

Acum câţiva ani am plâns de bucurie când am văzut pe ecran bătăile inimii primului meu copil. Iar acum plâng de agonie când îmi aduc aminte de bătăile întrerupte ale inimilor a doi dintre copiii mei. ,,Salvează unul sau nu salva niciunul” a fost eclipsat de ,,Afară de-aici, afară, condamnatule!” în timp ce mă întreb cum mă pot răscumpăra.

Dacă arătând lumii întregi cicatricea mea aş putea preveni măcar un avort, poate că la judecata lui Dumnezeu balanţa se va echilibra şi voi putea să-i întâlnesc pe cei doi copii – care sper că mă vor ierta pentru greşeala mea.

Sursa: e-mail