Scrisoarea unui politician

Posted on by racoltapetru6

Scrisoarea unui politician către fiul său

,,Dragul meu Adişor,

Încep prin a-ţi spune că mi-e tare dor de tine şi te rog să mă ierţi că nu ţi-am scris până acum. Aici, în România, e mare tămbălău cu partidele astea şi tensiunea luptei ne consumă zi de zi. Să nu-ţi faci însă griji pentru mine, căci locul pe care l-am ocupat în parlament îmi asigură un viitor lipsit de griji materiale şi cu un potenţial nemărginit pentru familia noastră: putem să ne împlinim toate visele şi chiar mai mult de atât.

Ştiu că nu ai fost atras niciodată de politică şi ăsta a fost unul din motivele pentru care ai ales să studiezi în străinătete. Îmi pare tare rău că nu am fost mai apropiaţi şi nu am avut timp să discutăm mai serios, ca de la bărbat la bărbat. Dar vezi tu: politica cere sacrificii şi mult timp pentru a face campanii şi a vrăjii poporul cu fraze cât mai elaborate şi credibile. Totuşi trebuie să-ţi aminteşti când ţi-am spus că tu semeni în multe privinţe cu mine şi fiind unicul meu fiu, vreau să-mi calci pe urme.

Şi eu, ca şi tine, am fost inteligent de mic copil, de spunea bunică-ta că voi ajunge şef, nu un prăpădit de muncitor sau un incult de ţăran. Nu m-am omorât cu învăţatul, aşa cum o faci tu (ceea ce nu-ţi reproşez, că poate să-ţi prindă bine şi ceva carte), dar am deprins cu uşurinţă arta de a vorbi şi de a promite vrute şi nevrute pentru a-mi atinge scopul. Să nu crezi că e un lucru uşor, iar profesia de politician e la îndemâna oricui. Dimpotrivă!

Tot ce am făcut am făcut pentru familie şi mai ales pentru tine, dragul meu. De aceea m-am supărat nespus de mult când mi-a spus mama ta că nu vrei să te întorci în ţară după absolvire. De ce vrei să rămâi şi să lucrezi printre străini? Locul tău este aici, în mijlocul familiei care te iubeşte şi care s-a sacrificat pentru a-ţi asigura un viitor facil şi lipsit de griji. Acolo, în occident, trebuie să munceşti pe rupte pentru a-ţi asigura un venit bun, pe când aici nu ar trebui să faci aproape nimic pentru aceiaşi bani.

Ascultă-mă pe mine, ca vulpoi bătrân ce ştie cum stau treburile în ţara asta. Eu am ajuns în vârf datorită talentului meu şi a relaţiilor pe care mi le-am cultivat cu multă răbdare. Acum trebuie doar să culegem roadele, fiindcă legile sunt în mâinile noastre şi le facem după bunul nostru plac. Poporul acesta e naiv şi uşor de manipulat, iar această stare de lucruri va dăinui încă multe generaţii. Preşedinţii se schimbă, guvernul la fel, dar noi, parlamentarii, conducem de fapt ţara!

De aceea îţi propun să te gândeşti mai bine şi să alegi o funcţie în România. Deja am vorbit cu unchiul tău şi am aranjat să devii manager la o intreprindere importantă. Chiar dacă nu e din domeniu în care ai studiat, nu are nici o importanţă. Nu trebuie decât să ocupi postul, să promiţi o relansare a activităţii şi banii curg gârlă, fără să-ţi pierzi timpul cu tot felul de probleme. Oricum, falimentul e un lucru firesc, după care vei fi promovat în alte posturi, cel puţin la fel de bănoase.

Între timp vei acumula un capital de imagine şi încetul cu încetul vei ajunge să fii coleg de Cameră cu mine. E visul meu să te am alături şi apoi să continui tradiţia de politician de succes. Aici nu ai de ce să te temi, fiindcă nicio lege nu te poate atinge. În străinătate dacă greşeşti cu ceva, dacă ai călcat un om cu maşina sau ţi-au ieşit în minus nişte bani din gestiune, legea te condamnă şi poţi plăti scump. În România nu se mai poate întâmpla o astfel de barbarie, căci noi ne-am asigurat în această privinţă. Mai ţii minte că te temeai de acuzaţiile care mi s-au adus înainte de alegeri? Ei bine, acum nu mai am nici o grijă.

Chiar acum când îţi scriu se dezbat nişte legi. Nu ştiu despre ce e vorba, dar sunt sigur că nu ne privesc pe noi, ci pe cei din popor, care aşteaptă să le pice totul din cer. Dar la muncă nu s-ar înghesui niciodată! De aceea nu-mi pierd timpul cu discuţii şi luări de cuvânt, ci am găsit de cuviinţă că e momentul potrivit să-ţi scriu aceste rânduri. Le trimit direct prin e-mail şi sper să te gândeşti bine la cele de mai sus. Noi te iubim mult şi aşteptăm să te îmbrăţişăm cu nerăbdare!

Cu drag, al tău tată.”

“P.S. – Am trimis mesajul şi nu sunt sigur dacă a fost adresa corectă. De aceea revin şi-l mai trimit o dată, ca să fiu sigur. Dacă îl vei primi de două ori, să ştii din ce cauză. Dacă nu, s-ar putea să-l fi trimis şi altcuiva…”

Cum a apărut FMI

Posted on by racoltapetru6

La un moment dat, Bulă ajunge într-o mare criză de bani. Se gândi să meargă la vecinul evreu Iţic şi să-i ceară 2 lei, ca împrumut până la primăvară. Iţic îl ascultă atent, apoi îi zise:

– Bine, îţi dau 2 lei împrumut până la primăvară, dar îmi laşi toporul ca zălog, iar la primăvară îmi dai 4 lei înapoi, altfel nu ne învoim. E bine?

Mai de voie, mai de nevoie, într-un final Bulă se învoi. Lasă toporul ca zălog, luă banii şi dădu să plece. Însă îţic îl strigă:

– Băi Bulă! Ia fii atent la mine, la ce m-am gândit. La primăvară ştiu că o să-ţi fie greu să-mi dai înapoi cei 4 lei, că iarna e lungă şi grea, aşa că ştii ce? Ia dă tu acum 2 lei înapoi, şi la primăvară îţi mai rămân de dat doar 2 lei, ce zici, o să-ţi fie mai uşor?

Bulă se gândi puţin şi recunoscu, în sinea lui, că Iţic are dreptate şi că uite, e un vecin adevărat, aşa că se învoi, îi dete înapoi cei 2 lei şi plecă acasă ceva mai uşurat. Însă pe drum tot calcula:

– Hmmm! Bani nu am, topor nu mai am, însă m-am ales cu o datorie de 2 lei, şi totuşi nu a fost nimic în neregulă…!

P.S.: azi, Iţic şi-a schimbat numele şi acum se numeşte FMI!

Apa săracă în deuteriu

Posted on by racoltapetru6

Apa săracă în deuteriu este creaţia “gulerelor albe” de la Institutul Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopi, din Râmnicu Vâlcea.

Apa săracă în deuteriu a fost inventată de români şi premiată în străinătate. Un doctor din Timişoara o foloseşte pe bolnavii de cancer, pentru a le dubla durata de viaţă. NASA a studiat-o ca să o ia pe Marte. O jumătate de litru costă 15 lei şi nu e medicament. Se cumpără mai mult online.

Gianina M. din Lugoj ar fi trebuit să fie demult pe lumea cealaltă. La 17 ani are un cancer mai vechi. Au trecut deja trei ani, boala ei e perfect stabilă şi fata trăieşte ca tot omul sănătos. S-a făcut bine bând în fiecare zi “apa vie”, produsă la Râmnicu-Vâlcea de gulerele albe ale Institutului Naţional de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice. Apă sărăcită în deuteriu, au numit-o cercetătorii; lumea i-a zis direct “apă miraculoasă”.

“De trei ani, Gianina bea numai apă din aceasta, cam un litru şi jumătate pe zi şi nu mai foloseşte deloc citostatice. Mama îi prepară şi supa cu apa respectivă. Nu a făcut metastază, deci practic e ca şi vindecată”, ne-a spus doctorul Nicola Trăilă, şeful Clinicii de chirurgie oncologică din Spitalul Municipal Timişoara. Numai cu apa a prelungit vieţile a câtorva zeci de canceroşi. “La cazurile avansate nu a vindecat boala, ci a dublat durata de viaţă. Cele mai bune rezultate au fost la cazurile incipiente, la copii şi la tineri. Iar la chimioterapie taie greaţa, bolnavul nu mai varsă şi e mai puternic. Atenţie, nu este un medicament, ci doar completează medicamentaţia”, ne-a mai explicat doctorul Trăilă. Şi el bea zilnic apă, dimineaţa, în ceai. Ca să aibă efect, trebuie să bei fără pauze.

Japonez îndrăgostit de apa miraculoasă: a luat 20 de tone

Există, însă, un japonez care se îmbăia în “apă vie” cumpărată din România. Avea un cancer esofagian şi doctorii îi mai dăduseră câteva luni. Profesor universitar fiind, ştia de apă. A luat avionul din Tokyo, s-a dus la Râmnicu-Vâlcea, s-a întors acasă cu promisiunea că i se pun rapid 20 de tone pe vapor. Au trecut opt ani, omul se simte ca şi cum n-ar fi fost bolnav niciodată. “A ajuns cel mai înfocat fan al apei. Zice că se îmbăiază în ea fiindcă e bună pentru epidermă, ba chiar îşi face şi sake din ea”, râde profesorul Ioan Ştefănescu, directorul institutului. Şi el bea de vreo 15 ani, la cafea. “Aproape toată lumea din secţie consumă şi de aia sunt toţi foarte zglobii şi cu poftă de viaţă”, zice. S-au făcut cercetări pe şoareci şi pe găini; rezultatul a fost că cei adăpaţi cu apă vie au trăit mai mult şi au fost mai sănătoşi. Deuteriul este un izotop al hidrogenului considerat responsabil pentru îmbătrânire şi nu numai. Cu cât ai mai puţin deuteriu în sânge, cu atât e mai bine, zic cercetătorii.

Doctorul dermatolog Ioan Nedelcu a folosit apa pe pacienţii săi. A şi creat o gamă de creme pentru întreţinerea pe bază de apă echilibrată în deuteriu. “Încetineşte îmbătrânirea cutanată, e spectaculoasă. Şi pentru acnee e grozavă, şi pentru psoriazis. Mi-a luat patru ani să realizez această gamă, iar acum conţine 19 produse diferite pe bază de apă. Produsele sunt unice, dar nu foarte cunoscute. Pentru a populariza linia este nevoie de multe sute de mii de euro, dar nu am aceşţi bani”, spune doctorul Nedelcu. Mai demult au ajuns la institut şi nişte cercetători de la NASA, dornici să ia apă pe Marte, pentru “un transport de fiinţe vii”. Au studiat, s-au minunat, dar urmarea nimeni n-o ştie. Asta s-a întâmplat după ce invenţia fusese copleşită de premii şi medalii, la Saloanele de la Bruxelles, Geneva, Londra şi Budapesta.

Ungurii cumpără jumate din producţie, japonezii – 15%

Cum s-a “născut” apa? S-a întâmplat prin anii ’80 şi a avut doi “tătici”; unul este chiar directorul institutului de astăzi. Atunci ei studiau apa grea. La apa vie au ajuns fără să vrea, că intra în tehnologia de producere a apei grele. Abia după patru ani au obţinut… un litru de apă săracă în deuteriu. “Primul nostru şoc: nu aveam nici un element de toxicitate, nici urmă de nenatural. Prin ’86 am obţinut şi brevetul, iar bolnavii au început să curgă la uşa institutului”, zice profesorul Ştefănescu.

Afacerea a început odată cu un anunţ – un ungur cumpăra sute de tone de apă. “Noi ne chinuiam cu un litru… ce să facă, ăla, dom’le, cu sute de tone? Ne-a cumpărat o tonă, a doua şi am început să ne dezvoltăm. Noi, până la el, nu ştiam că e atât de bună pentru sănătate. Prin 2000 exportam până la 150 de tone pe an (adică 150.000 de litri). El o cumpăra de la noi ca apă distilată, îmbuteliată sub un nume ales de el, şi o vindea bolnavilor ca apă potabilă, terapeutică”. Pe sticlă nu scria unde e făcută. Când ungurul n-a mai putut plăti, directorul şi-a luat alt partener. Inginerul Cristian Mladin s-a angajat să cumpere şi să plătească regulat. Directorul i-a făcut şi un transfer de brevet, legal, iar acum partenerul său este cel care o produce în institut şi o vinde mai departe sub numele de Qlarivia. O jumate de litru costă 15 lei şi conţine de cinci ori mai puţin deuteriu decât apa obişnuită.

Cel mai mult o cumpără tot ungurii (40%-50%) şi japonezii (10-15%). Restul se duce la românii bolnavi şi la câţiva pacienţi din SUA, Germania şi Turcia. Însă un american a cumpărat 180 litri fără a fi bolnav, numai pentru întreţinere. “Ne aflăm exact unde trebuie. Procentul vânzărilor în ţară e în creştere, mergem cu paşi mărunţi, pentru a testa piaţa. Exportăm maximum 150 de tone pe an fiindcă e încă afacere la scală mică”, zice inginerul Mladin. E scumpă fiindcă se face puţină apă, iar 60% din preţul de cost e energie pură. “Una e să distribui cu furgoneta, alta cu camionul. E mai mult un hobby, deocamdată trăiesc din alte afaceri”, zice stăpânul afacerii.

Dacă respiri pe instalaţia de îmbuteliere, o speli opt ore

La institut, apa se produce continuu, zi şi noapte, într-un turn înalt de 30 de metri care “munceşte” 8.000 de ore pe an, cu cinci angajaţi. E ca un imens cazan: se pompează apă normală de Bistriţa, urcă pe conducte până în vârf, este distilată, curăţată de deuteriu şi revine jos, în jet anemic, pe un furtunaş. Se pune în nişte containere din plastic alb, se ozonifică, se decontaminează, apoi merge în altă parte, la instalaţia de îmbuteliere. Asta e ca-n filmele SF, a costat 70.000 de euro – e un soi de vitrină perfect curată, cu comandă computerizată şi plină de tot soiul de ţevi, furtune şi orificii.

Vreo patru oameni îmbrăcaţi în alb, cu măşti, mişună concentraţi pe lângă ea. Dacă respiră vreunul pe instalaţie, dacă strănută sau dacă lasă o amprentă pe anumite piese, trebuie spălată toată instalaţia! Iar spălarea durează opt ore. În alt birou se face analiza izotopică a apei, cu nişte aparate de o “tehnologie incredibilă”; nişte fire ultrasubţiri, de abia le vezi cu ochiul liber. Prin ele circulă tot felul de substanţe. Numai instalaţia asta a mai costat un milion de euro. Scump, dar merită. Căci “părinţii” apei vii sunt siguri că invenţia lor va salva multe vieţi, de aici încolo.

după Gândul

Testul lui Einstein

Posted on by racoltapetru6

TE CREZI DEŞTEPT? REZOLVĂ TESTUL LUI EINSTEIN

Marele fizician Albert Einstein a conceput, cu aproape un secol în urmă, un test de inteligenţă, pe care numai două persoane dintr-o sută îl pot rezolva. Pentru a descoperi răspunsul corect, indiciile trebuie urmărite cu mare atenţie.

Iată testul:

1. Există cinci case, fiecare de altă culoare.
2. În fiecare casă, locuieşte o singură persoană, fiecare de altă naţionalitate.
3. Fiecare locatar al fiecărei case îi place o anumită băutură, fumează o anumită marcă de ţigări şi deţine un anumit animal de casă.
4. Niciuna din cele cinci persoane nu bea aceeaşi băutură, nu fumează aceeaşi marcă de ţigări şi nu deţine acelaşi animal de casă.
5. Britanicul locuieşte în casa roşie.
6. Suedezul are un câine.
7. Danezul bea ceai cu plăcere.
8. Casa verde se află în stânga casei albe.
9. Locatarul casei verzi bea cafea.
10. Persoana care fumează Pall Mall are o pasăre.
11. Locatarul care locuieşte în casa din mijloc bea lapte.
12. Locatarul din casa galbenă fumează Dunhill.
13. Norvegianul locuieşte în prima casă.
14. Fumătorul de Malboro locuieşte lângă cel care are o pisică.
15. Locatarul care are un cal locuieşte lângă cel care fumează Dunhill.
16. Fumătorul de Winfield bea cu plăcere bere.
17. Norvegianul locuieşte lângă casa albastră.
18. Germanul fumează Rothmans.
19. Fumătorul de Malboro are un vecin care bea apă.

Cine este proprietarul acvariului cu peşti?

.

——————————————————-

——————————————————-

.

Rezolvarea testului de inteligenţă al lui Einstein. Tu ce ai răspuns?

După ce a conceput un test de inteligenţă la care numai doi oameni dintr-o sută reuşesc să răspundă corect, genialul Albert Einstein a oferit şi soluţia.

Urmărind pas cu pas cele 19 indicii, rezultatul testului este următorul:

1. Norvegianul locuia în prima casă, de culoare galbenă, fuma Dunhil, bea apă şi avea o pisică.
2. Lângă el locuia danezul într-o casă albastră, care fuma Malboro şi bea cei, având ca animal un cal.
3. Cea de-a treia casă, cea roşie, îi aparţinea britanicului, băutor de lapte, care fuma Pall Mall şi avea o pasăre.
4. Alături de el locuia germanul într-o casă verde, care bea cafea şi fuma Rothmans, cel care era proprietarul acvariului cu peşti.
5. În ultima casă trăia suedezul într-o casă albă, alături de un câine, bărbatul fiind consumator de bere şi ţigări Winfield.

Punând cap la cap aceste răspunsuri, testul de inteligenţă are şi o rezolvare. Astfel, propietarul acvariului cu peşti (întrebarea finală) este germanul, cel care locuieşte în a patra casă, cea verde, şi care fuma Rothmans.

Comparaţii

Posted on by racoltapetru6

De când ne ştim pe această lume facem încontinuu comparaţii. Putem spune că unde nu e comparaţie, nimic nu e. Copii fiind ne comparăm jucăriile cu ale celorlalţi, hăinuţele, părinţii… Apoi, când se spune că ne-am maturizat, ajungem la comparaţii mai serioase: cele ale vremurilor sunt făcute cu multă seriozitate şi nostalgie, dar predomină comparaţiile pragmatice. Ne comparăm între noi, în special prin prisma veniturilor şi posibilităţilor materiale, unde sunt cele mai mari diferenţe. De acolo decurg şi alte deosebiri care pe unii îi scot din sărite, iar altora le alimentează orgoliul şi le dă mari satisfacţii.

În perioada comunistă diferenţele dintre români erau mai mici şi nu stârneau atâtea controverse. Dacă erai un muncitor obişnuit sau un funcţionar normal, salariul tău era aproximativ egal cu al celorlalţi angajaţi din toată ţara. Te impresiona doar diferenţa dintre venitul tău şi al inginerului-şef sau al directorului, care ajungea să fie de două sau chiar trei ori mai mare ca al tău! Era totuşi o diferenţă care ţi se părea cam mare: ca faţă de cei 3000 de lei ai tăi, cei din fruntea întreprinderii să ia 6 sau chiar 10 mii de lei.

Imediat după schimbarea regimului am crezut că s-a terminat cu aceste inegalităţi şi că de acum doar cei care muncesc cu adevărat vor fi plătiţi cu un salariu mai mare, iar cei care până atunci stăteau în fotolii dobândite pe linie de partid vor trebui să înveţe să muncească sau să rabde de foame. Dar a fost o bucurie naivă, fiindcă de acea schimbare au profitat tot cei care erau membrii vechi ai Partidului Comunist şi chiar au reuşit adâncească cu mult diferenţele dintre ei şi muncitorii pe care îi conduc.

Azi, datorită acestor diferenţe ridicole dintre venituri, salariile au devenit secrete, pentru ca cei care le au prea mari să nu trebuiască să caute justificări pe care nu le-ar găsi. Nu mai e vorba de o dublare sau triplare faţă de un salariu mediu ci chiar de o mărire de zece ori al acestuia. La fel şi cu pensiile, care prin diferite legi subiective au dus la creşterea unora dintre ele de parcă ai zice că acei pensionari de lux mănâncă cu zece guri.

Se motivează că în unele profesii, cum ar fi cele de magistraţi, parlamentari, diplomaţi, manageri era necesară o astfel de salarizare pentru a nu cădea în ispita corupţiei. Dar s-a văzut în multe cazuri că salariile mari nu i-au împiedicat să ia mită pe judecători şi parlamentari. Dovadă recentă sunt cele două judecătoare de la ÎCC care au ajuns după gratii, dar exemplele sunt multe şi majoritatea sunt muşamalizate.

Este clar pentru orice om raţional că oricât ar fi de mare salariul, el nu e suficient să împiedice instinctul de a câştiga şi mai mult, fiindcă în ziua de azi sunt nenumărate posibilităţi de a cheltui orice sumă de bani. Bărbaţilor le trebuie maşini cât mai scumpe, femei cât mai atrăgătoare. Femeile au nevoie de bijuterii şi haine cât mai sclipitoare. Dar tuturor le trebuie case şi vile cât mai somptuase şi excursii în cele mai exotice locuri din lume. Plus că şi rudele trebuie ajutate cu un serviciu bine plătit, nişte bani pentru a-şi rezolva problemele curente…

Pofta vine mâncând şi tot cei mai avuţi vor voi să se îmbogăţească şi mai mult. Ei nu mai lucrează cu mizilicuri, s-au obişnuit cu miile de lei, ci trec la mii şi zeci de mii de euro. Doar piaţa are atâtea lucruri de oferit, atâtea locuri frumoase au rămas încă nevizitate şi, ceea ce mai important, trebuie să-şi întreacă rivalii în lux. Comparaţia cu ceilalţi trebuie să provoace un motiv de mândrie!

Nevasta lui trebuie să fie mai bine îmbrăcată, cu cele mai noi creaţii ale modei şi cu cele mai impresionante accesorii. Amanta e musai să fie şi ea tânără şi frumoasă, pentru a crea invidie printre cei care-l cunosc. Vilele şi casele să fie cât mai multe şi cât mai dotate cu facilităţi din cele mai moderne. Excursiile vor fi în locurile cele mai renumite şi vor fi făcute în contra-anotimp: vara la schi şi iarna la plajă. Toate trebuie să arate cât de bine o duce şi să stârnească invidia. Atunci scopul este atins şi fericirea ar trebui să fie deplină.

Doar că, din păcate, caruselul comparaţiilor nu se opreşte niciodată. Colegii şi cunoscuţii contraatacă cu aceeaşi monedă şi caută fiecare să ajungă în topul parveniţilor. Doar mai există multe căi prin care se pot face bani murdari.

Şi caii se mănâncă, nu-i aşa?

Posted on by racoltapetru6

# Am jucat zilele trecute şah cu un englez şi m-a bătut. Ştiţi de ce? Pentru că mi-a mâncat caii!

# Oamenii de ştiinţă au descoperit în sfârşit de ce lumea nu s-a sfârşit în decembrie anul trecut.  Datorită industriei cărnii de vită din Marea Britanie, Cei Patru Călăreţi ai Apocalipsei nu au mai putut pleca la plimbare, nemaiavând mijloc de transport.

# Fenomenal! Într-un supermarket din Caracal s-a găsit carne de cal etichetată şi vândută drept ouă!

# Degeaba se supără francezii pe noi. Doar nu era să venim la Paris, iar caii să ni-i lăsăm de izbelişte, singuri în casă.

# McDonald’s a anunţat că scoate pe piaţă un nou sortiment: ,,calburgerul”.

# Mai bun decât ,,vita cu gust de cal” nu e decât ,,mielul cu gust de câine”.

# Sunt din ce în ce mai multe cazuri, în restaurantele din Anglia, de cetăţeni care susţin că au găsit potcoave în ciorbă.

# Ştiri din Ferentari… care este
Zootehniştii români din sectorul 5 lucrează din greu la ,,o rasă de cal cu mai multe oase”, ca să pară peşte.
Microfermele de apartament din sectorul 5 se pregătesc să scoată pe piaţă şi ,,telemeaua de murg”.

# De când cu scandalul cărnii de cal, am înţeles şi eu de ce caltaboşul nu se cheamă porctaboş.

# Banc  sec:
Un cal îl întreabă pe un căluţ:
– Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
– Lasagna!

# Banc  sec:
Marele avantaj al cărnii de cal este că nu necesită transport. Mergi călare pe ea până la fabrica de lasagna.

# M-am întâlnit astăzi cu un căruţaş ce se plimba cu căruţa lui şi am
întrebat:
– De ce baţi aşa tare calul acela?
– Ca să fie lasagna mai fragedă!

# – De ce ţin englezii lasagna cu carne de cal în mână, după ce o cumpără din  supermarket?
– De căpăstru!

# Supermarketurile româneşti liniştesc clienţii: ,,La noi nici în carnea de cal nu e carne de cal!”

# – Mă Gheo, zice Ion, scoate şeile de pe vitele astea, că le ducem la abator!

# Am cumpărat azi nişte aripioare. Vânzătoarea mi-a spus că ar fi de găină… însă am mari dubii… Dacă sunt de cal?

Bancurile săptămânii

Posted on by racoltapetru6

* Primul fiu:
– Tată, trebuie să îmi dai 5 milioane pentru că am lăsat o fată gravidă.
Al doilea fiu:
– Tată, trebuie să îmi dai 7 milioane pentru că am lăsat o fată gravidă.
Soseşte şi fiica:
– Tată, sunt gravidă.
Tatăl:
– Ooo, în sfârşit se încasează!
.
* Într-un sat unguresc din Ardeal, vine un fotograf nou, cam fără experienţă, care încadra aiurea pozele şi de cele mai multe ori la portrete, oamenilor nici nu li se vedeau ochii… Satul fiind micuţ, i s-a dus repede vestea…
Într-o zi, vin la el două femei, mamă şi fiică, ce voiau să facă nişte portrete pentru trimis la neamurile din Ungaria… Femeia mai în vârstă zice:
– Bune ziua, tomnu’ foto! Venit noi la tumnevostre se foteţi la noi!… Acuma, pe mine foteţi în fund şi pe fata în piciore!… Da’ ştiţi ce rughem la tumnevostre, tomnu’ foto?!… Foteţi la noi aşe, de ne iese ochii, bine?
.
* – Eşti virgină?
– Da.
– Nu te cred, jură.
– Jur pe ochii fiului meu…
.
* Prietena mea m-a părăsit pentru un tip din nu ştiu ce cult indian…
Oricum, el o va trata mai bine… ei se închină la vaci.
.
* Un elev la bacalaureat răspunde la întrebarea: “Unde se află situată Moldova Nouă?”
– Între Moldova Opt şi Moldova Zece, evident.
.
* Ea cumpără pentru el o duzină de chiloţi de aceeaşi culoare. El:
– De ce de-aceeaşi culoare? Ca să spună lumea că nu-mi schimb niciodată chiloţii?
Ea:
– Care lume?
Tăcere…
.
* – Dacă e vorba despre soţia ta, se poate chema cumva viol?
– Nu, nu cred.
– Ohhh… ce uşurare! Credeam că o să te superi, la naiba!
.
* În urma unui accident, un tip rămâne fără penis. Chirurgul spitalului îi spune:
– Domnule, ai noroc. Avem un bogat sortiment de organe din care îţi poţi alege unul pentru transplant. Ce zici de ăsta de 12 cm?
– Ce naiba, domnule doctor, am eu faţă de 12 cm?
– Atunci asta de 18 cm?
– Fii serios, domnule, ce, eu sunt puştan?
Doctorul îi face atunci o altă ofertă:
– Dar de asta de 25 cm ce zici?
– Ei, da, aşa mai merge. Dar acelaşi model pe alb nu aveţi?!!!
.
* Un moş vine la spital şi începe a striga:
– AM GRIPĂ AVIARĂ!!! AM GRIPĂ AVIARĂ!!!
Medicii se adună toţi, îl monitorizează, analize de tot felul.
– Moşule, nu ai nici un semn de gripă aviară!
Dar moşul, dând pantalonii jos:
– CUM NU?! UITAŢI-VĂ, A MURIT COCOŞUL!!!
.
* Papa e pe patul de moarte…
Simţindu-şi sfârşitul aproape, Papa convocă un tip de la Asigurări şi un Bancher, dintre cei mai renumiţi din Roma. Le cere să vină repede şi împreună. Sunt conduşi în camera unde era Papa şi sunt aşezaţi de o parte şi de alta a patului.
Papa le aruncă o privire intensă, surâde, apoi priveşte în plafon. Pentru ceva vreme nici asiguratorul şi nici bancherul nu spun nimic. Par a fi impresionaţi că papa s-a gândit la ei. Până la urmă asiguratorul nu mai rezistă şi întreabă:
– Serenitatea Voastră! De ce suntem noi aici?
Papa, cu ultimele puteri, îi răspunde cu o voce stinsă:
– Iisus a murit între doi tâlhari. Vreau să mor şi eu ca El…

Reţetă biblică

Posted on by racoltapetru6

Puţini ştiu că Biblia, această ,,carte a cărţilor”, conţine şi lecţii importante pentru sănătatea fizică. Astfel, una din mâncărurile folosite ca desert la Cina cea de taină a fost ,,Charosetul”.

Acesta constă într-o combinaţie de mere tocate mărunt (o jumătate de măr de mărime potrivită, pentru o persoană) şi nuci pisate, cărora li se adaugă stafide pisate sau strivite, curmale, scorţişoară şi miere.

Consumând în mod constant acest desert biblic, putem alunga durerile de inimă, putem scăpa de calculii renali şi biliari, care sunt eliminaţi, putem ajuta o tiroidă hipoactivă, putem face să dispară petele de pe piele, petele hepatice, acneea, psoriazisul şi herpesul, insomnia.

Miracolul din Chasoret înfruntă cancerul şi ajută la tratamentul infecţiilor cu candida. Doamne ajută.

Veronica Micle

Posted on by racoltapetru6

Un destin tragic : VERONICA MICLE

MARILE IUBIRI ALE LITERATURII ROMÂNE

Sticluţa cu arsenic

La sfârşitul vecerniei, aproape de miezul nopţii, călugăriţele de la mănăstirea Văratec au rămas nemişcate. Clopotele bisericii începuseră să bată rar şi funebru, a moarte. În casa cu etaj a maicii Fevrona Sârbu, poeta Veronica Micle se stinsese din viaţă în a cincizecea noapte scursă de la trecerea în nefiinţă a lui Mihai Eminescu.

Suntem în 4 august, 1889. O agonie de douăzeci de ore punea capăt unei vieţi de 39 de ani. O viaţă care fusese, cum însăşi poeta o definea, ,,o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care m-au fericit”. Chemat urgent de la Iaşi, doctorul Taussing explica decesul printr-o fulgerătoare congestie cerebrală. Sticluţa cu arsenic fusese golită repede, după miezul nopţii de 3 spre 4 august, cu ,,lăcomie hotărâtă”. O sinucidere pregătită din timp. În ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Garbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Băltăreşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia.

În seara de 3 august primise în vizită mai multe persoane – câteva femei cunoscute din Iaşi, familia Curelaru din Roman, câteva călugăriţe. În discuţii revenea, inevitabil, figura lui Eminescu, detaliile morţii lui. (Trecuse abia o lună de când sicriul cu trupul său fusese depus în biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti.) Revenise, desigur, şi întâmplarea bizară de la Poana Ţigăncii, care o urmărea obsesiv: în timp ce-şi oglindea chipul în apa pârâului, îi apăruse imaginea lui Eminescu. Tradiţia rămasă în mănăstire fixează această întâmplare în dimineaţa zilei de 3 august, când deprimarea poetei atinsese cota maximă. Ciudata viziune a speriat-o, accentuând gândul morţii.

Veronica Micle se retrăsese la Văratec la două săptămâni după moartea lui Eminescu. Văratecul era locul odihnei estivale a intelectualilor moldoveni. În ultima vară se afla la Văratec şi Elisabeta Conta, sora filosofului Vasile Conta, care avea să povestească despre marea amărăciune a Veronicăi Micle, ,,un caracter ferm şi o inteligenţă ieşită din comun”. O viaţă trăită în adoraţia geniului eminescian, dar asaltată de bârfe şi calomnii, o viaţă plină de nefericiri şi greutăţi materiale, marcată de stranii simetrii (moare exact la 10 ani de la decesul soţului său, Ştefan Micle, în 4 august 1879). ,,Doamna Veronica”, îşi amintea maica Epraxia Diaconescu, moartă în 1967, la 107 ani, ,,era frumoasă, cu părul bălai şi răvăşit, ochii mari şi albaştri ca cerul senin, cânta ca un înger…”

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Pe lângă plopii fără soţ…

În cadenţa eminesciană care îi marchează întreaga poezie, Veronica Micle îşi presimţea moartea într-un poem neterminat, datat 1 august: ,,O! Moarte vin de treci / Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri / S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi, / Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm / Să dorm pe veci.” La 6 august 1889, întunericul mormântului închidea pentru totdeauna trupul bălai al Veronicăi Micle, înhumat lângă bisericuţa Sf. Ioan de la Văratec.

,,Răutatea şi invidia omenească nu vor putea să ierte niciodată îndrăzneala Veronicii de a fi iubit cu sinceritate şi pasiune pe Eminescu”, scria în 1914 Octav Minar. Mulţi – chiar condeie ilustre – au minimalizat numele acestei femei cultivate, de un talent cert, fermă în gesturi şi de o sinceritate teribilă. Dragostea nefericită pentru Mihai Eminescu a fost plătită scump. Ura s-a prelungit dincolo de mormânt. Să fi presimţit Veronica Micle şi acest lucru, aşa cum a presimţit moartea lui Eminescu? Foarte posibil: ,,Am urât această lume! / Şi cum pot să n-o urăsc? / Un necaz nu se sfârşeşte / Alte-n loc se pregătesc! // Şi sperând de-o zi pe alta / Văz că sper tot în zadar, / Căci în loc de vreun bine / Chinul meu e mai amar, // De aceea, eu adese / tot suspin după sicriu; / Dar… ah! cine-mi poate spune / Şi-n mormânt cum o să fiu! // Poate-acolo mă aşteaptă / Un necaz cu mult mai greu; / M-am deprins cu chinul lumii / Moarte, fugi când te chem eu!”. (Moarte, fugi)

Orfana din Năsăud

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Născută în acelaşi an cu Eminescu, 1850, la 22 aprilie, la Năsăud, de religie greco-catolică, Veronica Micle rămâne orfană de tată în acelaşi an. Cizmarul Ilie Câmpeanu luptase ca voluntar şi fusese rănit în 1848, în Munţii Apuseni, sub famurile lui Avram Iancu. Prigoana se abătu şi asupra familiei, mama Veronicăi, Ana Câmpeanu, fiind anchetată de poliţia habsburgică. Situaţia grea o face să treacă munţii în vara lui 1850, în Moldova. Banii obţinuţi din vânzarea modestei case din Năsăud şi împrumuturile îi ajung pentru a-şi cumpăra o casă în Târgu-Neamţ. Mănăstirea Neamţului îşi vindea ,,odăiţele humuite” de pe Uliţa Mare, pentru a termina spitalul şi noul local al şcolii. Peste ani, în 1886, Veronica Micle va dărui această casă cu cerdac, acoperită cu draniţă, mănăstirii Văratec, pentru a servi drept locuinţă maicilor bolnave sau celor aflate în târg cu treburi. Curând familia se mută la Iaşi. Ana Câmpeanu, femeie simplă, spăla rufe cu ziua şi se ocupa cu moşitul.

În iunie 1863, Veronica Micle absolvă Şcoala Centrală cu diploma de eminenţă. Din comisia examinatoare fac parte, între alţii, Ştefan Micle, viitorul rector al Universităţii din Iaşi. Născut la Feleac, lângă Cluj, şcolit la Blaj, voluntar în 1848, după licenţa în drept la Sibiu, apoi absolvent al Politehnicii din Viena, impresionat de frumuseţea şi inteligenţa fetei, Ştefan Micle o cere în căsătorie pe Veronica în anul următor. Căsătoria se încheie la 7 august, la Cluj, spre bucuria unei mame excedate de grijile cotidiene.

Mireasă la 14 ani

Din adolescentă, Veronica Micle păşeşte într-o căsnicie în care admiraţia şi respectul elevului rămân precumpănitoare. Diferenţa de 30 de ani e, la urma urmei, cât o viaţă de om. Cu fineţe paternă, Ştefan Micle se ocupă de educaţia atât de tinerei sale soţii. Doamna Micle ia lecţii de franceză, de canto şi pian, de literatură universală. Talentul îi e ocrotit şi încurajat de soţul blând, ,,un cuget bun, onest şi organizat”. ,,Bălăuca” (porecla Veronicăi Micle, folosită mai târziu cu răutate) începe să aibă orgoliul, motivat, al prestanţei sale. Cultura, limbile străine exersate (franceza, în care îsi redactează o parte a corespondenţei, şi germana), universul intelectual depăşesc cu mult nivelul doamnelor de salon.

La 29 aprilie 1866, se naşte primul copil, Valeria, care îi moşteneşte talentul literar şi vocea. În anii de şcoală, Veronica Micle cântase aria Violetei din ,,Traviata”, în faţa directorului unei trupe italiene. Printr-o farsă pusă la cale de profesorul de muzică, tânăra îmbrăcată în rochie albă fusese prezentată drept cea mai vestită cântăreaţă română. Respectivul director îi propusese pe loc un angajament, aflând doar în ultima clipă adevărul.

Întâlnirea cu Eminescu

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Îl cunoscuse la Viena, în 1872, unde plecase pentru a-şi trata o eczemă. Tânăra doamnă blondă, cu părul foarte lung, uşor ciufulit, ridicat într-un coc parcă ireal, din care scăpau cu blândeţe două şuviţe transparente, atrage atenţia imediat. Naturaleţea ei dovedea inteligenţă, ştia să fie spirituală cu graţie. Fotografia din 1868 fixează privirea tristă, de o melancolie adâncă, a Veronicăi Micle. La Viena, Eminescu o conduce prin parcuri şi muzee, pe bulevarde, în împrejurimi. Poetul care o impresionase în paginile ,,Convorbirilor literare” devenea acum, treptat, idolul de o viaţă. ,,M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut, / Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut! / Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu, / Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu.” (M-am gândit…, 1883). Chipul imaginar corespundea, oare, cu omul real, tânărul entuziast, de o frumuseţe seducătoare, care trezea admiraţia tuturor celor ce-l cunoşteau?

Înaripat de imaginaţia romantică a poetului, portretul Veronicăi Micle domină lirica de dragoste eminesciană a anilor 1874-1877, numită de unii istorici literari ,,perioada veroniană”. Veronica e ,,floarea albastră”, ,,floarea albă de cireş”, ,,liana”, ,,copilul cu păr bălai” etc. Mitul ,,îngerului blond” se născuse.

Moarte, dragoste, ură

La Iaşi, în perioada 1874-1877, Eminescu se afla constant în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi. Se ştie că femeile nu erau acceptate la şedinţele ,,Junimii”, chiar dacă publicau în ,,Convorbiri literare”, unde Veronica Micle tipăreşte, relativ frecvent, începând cu numărul din 1 decembrie 1875. Sunt ani de stabilitate materială, dar melancolia rămâne starea dominantă a poetei.

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Casa în care se presupune că a trăit Veronica Micle

,,Şi ce-i această melancolie dacă nu starea unei triste reverii?”, se întreabă Veronica Micle într-o scrisoare. Legenda plimbărilor celor doi îndrăgostiţi în Copou, a visării pe banca de sub teiul devenit şi el mitologie revarsă, în anii respectivi, o sumbră realitate. Colportările, bârfa, calomniile la adresa doamnei Micle fierb. Dragostea pentru Eminescu şi succesul literar năucesc femei cu caracter mărunt. Dacă e să-l credem pe Octav Minar, biograful cel mai entuziast al Veronicăi, casa Micle primeşte curent scrisori anonime cu insulte triviale. ,,Spionajul” e curent în salonul literar al Veronicăi. Moartea lui Ştefan Micle, în 1879, stinge pentru o clipă bârfele şi acuzaţiile. ,,O milă dispreţuitoare începuse să planeze în jurul acestei femei” (Octav Minar).

Urmează zece ani grei, deprimanţi. Situaţia materială se înrăutăţeşte vizibil, pensia de urmaş nu e aprobată decât târziu, după mulţi ani. Veneratul profesor, cel care înfiinţase catedrele de fizică şi chimie ale Universităţii ieşiene, le dotase cu aparatură şi colecţii ştiinţifice, întemeiase Observatorul meteorologic din Iaşi, nu întrunea condiţiile administrative pentru acordarea pensiei de urmaş. Îi lipseau câţiva ani vechime. Pentru a-şi căpăta drepturile, tânăra văduvă călătoreşte la Bucureşti, la începutul lunii septembrie, unde rămâne, lângă Eminescu, o lună şi jumătate. Se înfăptuia un vis.

Corespondenţa din această perioadă stă mărturie pentru nestinsa pasiune dintre cei doi. ,,Superstiţioasă şi fatalistă după cum mă ştii”, scrie Veronica Micle, ,,scrisorile tale sunt singurele, când tu nu eşti de faţă, care mă asigură şi mă liniştesc.” ,,Eminescu al meu, singurul obiect al dragostei mele, singurul şi unicul motiv al durerii şi fericirii mele”, începe o epistolă din 23 decembrie 1881. Pline de o infinită tandreţe, aceste scrisori acoperă cu străluciri fugare o viaţă amară.

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Mormântul poetei

Moartea lui Ştefan Micle, bucurie pentru mulţi duşmani, nu însemnase acelaşi lucru pentru Veronica Micle, adâncită în singurătate şi pesimism. Proiectul de căsătorie cu Eminescu prinde contur, dar este zădărnicit de Maiorescu, în primăvara lui 1880. Explicaţia de ordin material pe care i-o da criticul poetului ascunde de fapt un resentiment încă puternic. În 1864, Veronica Micle şi mama ei apăruseră într-un proces răsunător intentat vanitosului critic. Preşedinte al Comitetului de inspecţiune şcolară, Maiorescu era învinuit de ,,fapte scandaloase” în care era implicată subdirectoarea Şcolii Centrale de fete, domnişoara Emilia Rckert. Făcând parte, prin soţul său, din cercul simpatizanţilor Şcolii Ardelene din Blaj,  adversari ai lui Maiorescu, Veronica Micle susţine cu înverşunare acuzaţia, poate reală. Cercul junimist se împotriveşte căsătoriei, invocând, între altele, flacăra poeziei ce trebuie ţinută trează prin suferinţă.

Conform mărturisirii Virginiei Micle, în mai-iunie 1880, Veronica Micle are un copil cu Eminescu, născut mort. Din vara aceluiaşi an până în decembrie 1881 urmează o ruptură, ce aduce şi mai multă mâhnire în sufletul poetei. De la adresarea plină de gingăşie, de la vocea caldă care răzbate în aceste cuvinte, ,,Scumpul şi iubitul meu Emin”, cele câteva scrisori din această perioadă trec la severul ,,Domnul meu”, chiar dacă efuziunea discretă, filtrată de raţiune, nu lipseşte: ,,Eminescu meu, va veni un timp când vei simţi toată amărăciunea mea, de a mă fi sacrificat pe mine, idolul tău de altădată, unor considerente care nu-ţi vor da nicicând nimic de ceea ce te lasă a întrevedea, şi nimic din cele pierdute”.

Deşi în ultima lună a lui 1881 vine în Bucureşti, îşi ocoleşte, din ambiţie, idolul de-o viaţă. Urmează regrete amarnice, iar împăcarea dovedeşte, în corespondenţă, o pasiune aproape morbidă: ,,Te vei convinge că din mii de fiinţe, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; şi dacă m-ai ucide, te-aş iubi şi în minutele agoniei”. Scrisorile din prima parte a anului 1882 exprimă frenezia dragostei şi, în plus, dorinţa femeii de a se simţi ocrotită: ,,Deprinsă de copilă, chiar, a fi sub aripile cuiva, îndată după moartea lui, tu ai venit, te-am văzut şi m-ai mângâiat”. Dar gândul întors în urmă nu aduce decât o imensă durere. La sfârşitul lui ianuarie 1882, Veronica Micle revine în Bucure€ti pentru câteva zile, vizitându-l pe Eminescu în locuinţa din str. Buzeşti nr. 5. Proiectul căsătoriei se reaprinde, din nou zadarnic, nu numai datorită opoziţiei, pentru a doua oară a lui Maiorescu, ci şi a sfâşietoarei deprimări eminesciene.

Cununa de ,,Nu-mă-uita”

Nici relaţia lui Eminescu cu Mite Kremnitz, secretara particulară a regelui Carol, nici dragostea pentru Cleopatra Poenaru-Lecca, nici curtezanii insistenţi, între care poetul bucureştean Iuliu I. Roşca, cu care poartă o elegantă corespondenţă, nu o putuseră clinti. ,,Prefera să fie metresa lui Eminescu decât nevasta unui prinţ”, avea să spună mai târziu fiica Veronicăi, Virginia Micle. Fugara aventură a Veronicăi Micle cu Caragiale, purtarea îndoielnică a acestuia sunt folosite cu dibăcie de duşmanii celor doi mari îndrăgostiţi ai literaturii române. Iubirea uriaşă dobândeşte chip tragic. Afirmaţia dintr-o scrisoare: ,,Sunt lucruri în lume pe care ai dori să se întâmple (căsătoria cu Eminescu), dar şi de care mulţumeşti cerului că nu-ţi împlineşte dorinţa, aşa e cazul meu”, e consecinţa unui orgoliu rănit în perioada rupturii.

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Biserica Mănăstirii Văratec

Odată cu declanşarea bolii lui Eminescu, în 1883, începe un veritabil calvar. Ponegritorii poetei nu încetează, ba chiar găsesc de cuviinţă (ca Iacob Negruzzi) să insinueze murdar (vestea spitalizării lui Eminescu ar fi lăsat-o indiferentă pe Veronica Micle, care avea în vizită un ofiţer). Iarna lui 1883-1884, cu relativa însănătoşire a lui Eminescu, îi readuce în Copou, pe urmele de odinioară. În 1886, o găsim pe Veronica în Bucureşti, unde se mutase, obligată de studiile de Conservator ale Valeriei. Locuieşte pe Calea Victoriei la nr. 73, apoi pe str. Dreaptă, în sfârşit pe str. Soarelui (din 1888). Face demersuri pentru a obţine o bursă în străinătate pentru Valeria, care va studia la Paris.

În 1887, primul exemplar al volumului de Poezii (Editura Ig. Haimann) este trimis lui Eminescu, cu dedicaţia: ,,Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887″. ,,Şi te iubesc ca şi atunce / Cu tot avântu-nchipuirii / Şi cu acea simţire dulce / Ce-o dă trecutul amintirii.” În aprilie 1888, se duce de două ori la Botoşani, stăruind pe lângă Eminescu s-o urmeze la Bucureşti, pentru un tratament mai bun. Sora poetului, Harieta, o detestă şi o defăimează în fel şi chip. Intervenţia precipitată a Bălăucăi e considerată un blestem (,,bălăuca”, ,,berecheta”, ,,îndrăcita”, ,,cu o droaie de nespălaţi”).

Un destin tragic: VERONICA MICLE

Casa lui Eminescu de la Văratec

La sfârşitul anului, Veronica Micle e din nou la Botoşani, lângă poetul bolnav. La 10 aprilie 1889, când evoluţia bolii se dovedea ireversibilă, Veronica Micle îi răspunde lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sănătăţii poetului: ,,Lumea m-a acuzat de lipsă de simţire şi de umanitate faţă de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu”. Moartea poetului, în dimineaţa de 16 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Sutu, o găseşte pe Veronica în Bucureşti, scriind chiar în acea zi, printr-o fatală coincidenţă, poezia ,,Raze de lună”, ce apare în cotidianul ,,România” din 20 iunie, în încheierea reportajului funeraliilor lui Eminescu. A scris-o înfrigurată, în numai 20 de minute, înainte de a fi aflat cumplita veste. La slujba prohodirii din biserica Sf. Gheorghe, o doamnă din Moldova, citim într-un ziar din Transilvania, aşeza pe pieptul poetului o cunună de ,,Nu-mă-uita”. Doamna era, fără îndoială, Veronica Micle.

după Adrian Tudor

Regim de slăbire

Posted on by racoltapetru6

REGIM DRASTIC DE SLĂBIRE

MICUL DEJUN: 3 felii de pâine cu unt integral şi marmeladă. Două ouă omletă cu bacon, 1 pahar de lapte, 1 pahar suc de fructe şi o ceaşcă de cafea. Apoi 45 de minute echitaţie!

PRÂNZ: 2 porţii de orice fel de mâncare, la alegere, salată cu mult ulei, cartofi prăjiţi, 2 felii de tort cu ciocolată şi cola sau bere. Apoi o oră şi jumătate de echitaţie!

GUSTARE: îngheţată (4 cupe), 2 prăjituri însiropate, 1/2 kg căpşuni. Apoi 45 minute echitaţie!

CINĂ: 2 pizza cu de toate şi extra topping cu brânză, plus 1 litru de cola. Apoi 2 ore echiaţie.

Acest regim are rezultate spectaculoase!!!

În 20 de zile calul slăbeşte cel puţin 15 kg!