Astăzi, cu puţin timp înainte de Ziua Femeii, am găsit de cuvinţă să-mi mărturisesc cel mai mare păcat. Trebuie să recunosc că, de când m-am născut, am fost iremediabil atras de sexul frumos. De fapt cred că a fost o obsesie congenitală, fiindcă şi la naştere am întârziat câteva zile, insistând să mai rămân în pântecul femeii care mi-a dat viaţă.

Apoi, pe măsură ce creşteam şi simţurile mele se dezvoltau, toate erau parcă supuse înclinaţiei mele de a admira şi iubi fetele din jurul meu. Începând de la grădiniţă, când le căutam compania şi le mângâiam cu privirea cosiţele şi obrăjorii sidefaţi şi continuând cu şcoala în care mă îndrăgosteam de fiecare colegă care-mi adresa o privire şi de toate profesoarele pe care le-am avut.

Eram timid şi aproape de fiecare dată pasiunile amoroase ardeau mocnit în mine, creând scenarii în care totul era posibil şi pentru fiecare povestire găseam câte un final romantic şi fericit. Iubeam mereu şi doar eu ştiam cât sunt de îndrăgostit. Nu vedeam decât fete frumoase şi fiecare mă înfiora într-un mod tainic şi de nedescris. Iubeam nevinovat şi sincer.

Aşa a trecut adolescenţa, lăsându-mi ca amintire atâtea iubiri platonice, dar şi câteva sărutări stângace. Pasiunea şi atracţia nestăvilită pentru femeie nu s-a atenuat nici la maturitate, ci a căpătat noi valenţe, noi etape. Pentru mine sexul opus reprezintă tot ceea ce este mai frumos şi sensibil, puritatea şi gingăşia vieţii, sensul primordial al existenţei mele. Mă vrăjesc ochii misterioşi al femeii, mă încântă părul ei mătăsos, mă farmecă vocea ei cristalină şi mă hipnotizează mersu-i graţios care conferă personalitate.

Îmi place s-o privesc ca pe o operă de artă, s-o miros ca pe o floare de crin îmbătător, să o ascult ca pe cea mai lină simfonie şi să o mângâi precum pe o broderie de mătase delicată. Mă impresionează şi prin preocupările pe care le au, meseriile cărora le dau o notă de distincţie feminină. Profesoarele îmi inspiră respect şi admiraţie, femeia de la birou mă atrage prin prestanţa ei, avocatele prin distincţie şi competenţă, poliţistele prin uniforma ce le sporeşte misterul şi tot aşa aş putea să le enumăr fiecărei profesie calităţile minunate pe care le-o conferă această minunată fiinţă.

Junele mă farmecă prin inocenţa şi prospeţimea lor, femeile mature mă dau gata cu eleganţa şi zâmbetul irezistibil, iar cele mai în vârstă mă atrag cu experienţa şi chipul lor blând. Nu am întâlnit femei urâte şi le-am iubit pe toate. Le-am iubit platonic, marea majoritate fără să ştie. Am să fiu mereu îndrăgostit de sexul frumos, atâta vreme cât voi trăi, chiar dacă risc să fiu catalogat ca afemeiat.

Da, sunt un afemeiat irecuperabil, dar nu sunt un Casanova sau un Don Juan. Prefer să cred că sunt un Romeo înconjurat de o mulţime de Juliete. Iubirea mea se doreşte să fie paşnică, iar dacă cineva are de suferit de pe urma ei, acela sunt doar eu. O plăcută şi dulce suferinţă pe care am simţit-o toată viaţa şi care am ales să o port mereu în mine, până ce lumina sufletului se va stinge.

Deşi mai sunt aproape două zile până la Ziua Femeii, vreau să le urez de pe acuma frumoaselor de pe acest pământ să fie iubite mereu, măcar atât de mult cât le iubesc eu!