Testamentul unui biet pensionar

Testament

(după Tudor Arghezi)

.

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

decăt o casă, fiule, o-mparte

cu fraţii tăi, aşa cum socotiţi,

căci altă casă n-o să mai primiţi!

La anii mei (destui!), eu nu am ştire

ca-n ,,epoca de tristă amintire”,

hulită ieri, dar astăzi regretată,

să-şi fi făcut atâtea griji un tată

că, după ce va trece-n nefiinţă,

copiii n-or să aibă cocuinţă.

Tu, vezi de pune banul peste ban,

balconul să-l închizi cu termopan,

să-l faci o locuinţă potrivită

pentru Getuţa, dacă se mărită,

Gigel, cu-ai lui copii, câţi or să fie,

să locuiască în bucătărie,

sufrageria, de-i compartimentată,

s-o foloseşti tu cu Mioara, tată,

iar dormitorul, de-l închiriaţi,

aveţi şi nişte bani asiguraţi.

Ca să pot, azi, acest apartament

să vi-l asigur printr-un testament,

am fost cu stăpânirea în prigoană

şi-am mers din garnizoană-n garnizoană,

am locuit în câte-o chichineaţă

şi ceaiul mi-am făcut la o zăgneaţă,

sudoarea muncii zecilor de ani

am pus-o-n casa asta, nu în bani,

gândind că voi avea, la bătrâneţe,

un loc în care să îmi daţi bineţe,

când veţi veni la mine, oarecând,

în jur nepoţii să îi văd râzând

şi să dau huţa-huţa pe genunchi

vlăstarele din prea bătrânu-mi trunchi.

Nu crede în programul ,,Prima casă”,

că asta-i, tată, vorbă mincinoasă

cu care vor, desigur, guvernanţii

să îşi atragă, cât mai mulţi, votanţii

şi nici în Nuţi Udrea să nu rişti

să te încrezi, că vin specialişti,

nu zece, dar niciunul pe la sate,

nici de le-ar face dânsa chiar palate!

Durerea strânsă, surdă şi amară,

au pus-o-n geamantan, plecând din ţară,

s-ajungă ,,căpşunari” prin Danemarca,

văzând c-aicea se scufundă barca.

Să revenim, eu zic, la testament!

La bancă ţi-am trecut, prin virament,

în contul tău deschis acum doi ani,

la sfatul mamei tale, nişte bani.

E suma ce a fost agonisită

din pensia aceasta nesimţită

pe care Boc şi doamna cea bălaie

se dau de ceasul morţii să mi-o taie.

Cu banii ăştia ştii tu ce-o să faci,

sunt bani pentru colivă şi colaci

şi, s-ar putea, din ei să-ţi mai rămâie

şi pentru două boabe de tămâie.

Cu astea, eu închei acest legat

pe care, astăzi, iată, l-am semnat…

Tatăl risipitor

Autor col. Ilie Batca

Cronica revelionului bucureştean

Să fie adevărat?

January 02, 2013

REVELION 2013 sau ÎNDOBITOCIREA MERGE ÎNAINTE. Din apelurile televiziunilor a lipsit doar fraza ,,VENIŢI ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI ŞI TRAGEŢI-VĂ UN  GLONŢ ÎN CAP!”

Noaptea de Revelion 2013. La orele 22.00, pe toate programele de televiziune din România, crainicii şi crainicele au început să apeleze oamenii să iasă pe străzi şi să se strângă în pieţe în cinstea ,,marelui eveniment”.

Pe România TV, ambii prezentatori ieşiseră în platou şi se întrebau unul pe altul cu îngrijorare: ,,Oare ne vom ridica şi noi, românii, la nivelul celorlalte ţări civilizate? Vom ieşi pe străzi şi noi cu toţii? Vom celebra şi noi revelionul în stradă ca şi ceilalţi oameni din ţările avansate?”

După care, reunindu-şi forţele, cei doi începeau să strige din nou la unison către telespectatori: ,,Veniţi în Piaţa Constituţiei! Bucureştenii au sosit deja aici, având la ei ceai, bidoane de vin fiert, este distracţie mare, vor veni şi nişte circari să se caţere pe zidurile clădirilor! Veniţi! Veniţi! Veţi auzi concerte ale unor trupe muzicale, veţi vedea lucruri interesante”.

Pe Realitatea Tv, aceleaşi apeluri, plus o lozincă mare care traversa tot ecranul pe banda de jos: ,,Distracţie cât Casa Poporului!” Două prezentatoare vopsite blond platinat, se bâţâiau lângă un brad pipernicit în care licăreau câteva beculeţe şi strigau ceva cam de genul: ,,Veniţi în Piaţa Constituţiei! Veţi vedea ceva nemaipomenit! Dăm legătura cu Piaţa Constituţiei! Iată că sunt copii şi mulţi adulţi care se pregătesc să întâmpine Revelionul în Piaţa Constituţiei!”

În Piaţa Constituţiei, peste şaptezeci de mii de bucureşteni, stând ca peştii în năvod, lipiţi unul de altul, gâfâind, cu priviri fixe, sticloase, priveau cu gâturile întinse, ca hipnotizaţi, către scena imensă pe care se afla o orchestră în care nişte inşi zdrăngăneau la nişte tobe. (Apropo: nepotul meu are cu mult mai mult talent decât ei, doar că nu e cunoscut, iar dacă eşti cunoscut poţi să emiţi orice mediocritate, renumele contează! n. m.). Un grăsan nebărbierit, cu o barbă ţepoasă în care cu greu l-am recunoscut pe Horia Brenciu, fugea de la un capăt la altul al scenei, sărind din când în când într-un picior şi strigând din adâncul bojocilor în microfonul pe care-l ţinea în dreptul gurii: ,,Ceeeooooo!… Meooo!… Ceheheoooo!…” Şi şaptezeci de mii de bucureşteni (mulţi oameni respectabili, cu părul cărunt) îi răspundeau răcnind la unison: ,,Beheheeooo!… Beheheeeooo!!”

Iar Horia Brenciu continua să alerge şi să sară într-un picior pe scenă şi să strige lungind cuvintele aiurea: ,,Avem nevoieeee de vocileeee dumneavoastrăăăă! Strigaţi după mine! Ceeeoooo!… Heoooo!… Ceheeeeeooo!…” Şi zecile de mii de bucureşteni răcneau: ,,Beheheeeeooo!… Beheheoooo!…”

Ştefania Bătrânică de la Digi 24 transmitea în direct din centrul Craiovei, unde craiovenii ieşiseră şi ei cu miile pe străzi ca să întâmpine Revelionul, dar oltenii erau tăcuţi şi nu behăiau ca bucureştenii. La fel se întâmpla în Oradea şi în alte judeţe.

,,Ieşiţi pe străzi ca să vă petreceţi Revelionul afară, sub cerul liber! Nu pierdeţi ocazia!”, îndemnau febrile toate televiziunile. Zeci de reporteri de televiziune postaţi şi pitiţi prin toate cotloanele Bucureştiului şi zeci de crainici de televiziune, mimând entuziasmul, chemau lumea să iasă afară din locuinţe. Mesajul era: ,,Ieşiţi din case! Părăsiţi-vă locuinţele şi ieşiţi pe străzi! Veniţi în pieţele Capitalei! Acum!”

Nimeni nu ştia de ce trebuia să părăsească la ora aceea casa, dar oamenii ieşeau din case, părăseau blocurile şi o apucau aiurea pe străzi, ca nişte mulţimi pornite în bejenie.

Pe cele trei posturi TV ANTENA, crainicii şi ştiristele, rânjind cu gura până la urechi, arătau imagini din pieţe şi de pe străzi şi turuiau ca mitralierele aceleaşi cuvinte care se repetau obsesiv: ,,fericire, bucurie, cântec, jocuri, spectacol, vedete, plăcere, nemaipomenit, distracţie”.

Adică se inducea în subconştientul telespectatorilor că fericirea, distracţia şi bucuria nu se găseau în casa ta, în sufrageria luminată şi călduroasă, lângă masa de Revelion şi lângă familia ta, ci afară, în bezna şi frigul nopţii, pe stradă, între străini. Poate chiar canalele Bucureştiului. Probabil că bucureştenii s-ar fi băgat cu toţii prin canalele Capitalei dacă reporterii de televiziune ar fi strigat: ,,Veniţi să vă petreceţi Revelionul în canalele Bucureştiului, alături de aurolaci, drogaţi şi cerşetori! Este o fericire nemaipomenită să faci Revelionul într-un canal, e cool, vă asigurăm! Ceva măreţ!”

În Parcul IOR, pe o scenă uriaşă, se bâţâia dând din cap şi agitându-se, un individ jegos, nespălat, cu fes pe cap. Vorbea repede celor patruzeci de mii de bucureşteni, într-un microfon pe care-l ţinea în dreptul gurii, rostind cuvintele grăbit, de parcă ar fi ţinut un discurs rapid la o adunare în scopuri caritabile: ,,Să ne iubim… şi să călătorim… şi să mă întâlnesc cu prietenii mei… hopa… şi să beau cu ei!… Sunt sătul de patul meu de-acasă… Şi cearşafurile nu mai îmi zâmbesc… casa mea nu mai îmi place…” etc.

Cuvintele purtătorului de fes se distingeau greu, curgeau repede, unul după altul, n-aveau nici un sens şi abia într-un târziu am înţeles că diareea aceea verbală era un ,,cântec” şi că individul de fapt ,,cânta”. Iar cei patruzeci de mii de bucureşteni adunaţi pe lângă scenă în Parcul IOR, înghesuiţi unul în altul, îi priveau cu ochii ficşi şi sticloşi, şi cu priviri rătăcite. Unii dintre ei erau îmbrăcaţi sumar, de parcă tocmai atunci îi ridicase Securitatea din paturi şi-i adusese cu forţa acolo. Oamenii nu se bucurau şi nu păreau entuziasmaţi. Păreau pur şi simplu hipnotizaţi.

Privindu-i, am avut pentru o clipă impresia că dacă în acele momente televiziunile ar fi strigat: ,,Cei care aveţi arme, luaţi-vă armele şi veniţi în Piaţa Constituţiei şi trageţi-vă un glonţ în cap” ar fi existat fără îndoială bucureşteni care şi-ar fi luat armele şi ar fi plecat spre Piaţa Constituţiei. Din fericire fraza asta a lipsit din apelurile televiziunilor.

Apoi pe scena din Parcul IOR, a apărut un malac. Avea trase pe sub ochi dungi negre, ca indienii piei roşii din tribul cherokee. Pe cap purta un joben englezesc uriaş, bălţat cu roşu şi verde. Lângă el sta o individă cu aspect funebru, îmbrăcată în negru, şi deodată au început să strige amândoi cu voci isterice către cei patruzeci de mii de bucureşteni adunaţi în Parcul IOR:

– Toată lumea mâinile sus! Ridicaţi toată lumea mâinile sus! Curaj! Suntem un popor curajos! Hai România, ridică mâinile sus! Mâinile sus, România!

Fraza m-a şocat, dar spre marea mea uimire, mulţimea celor patruzeci de mii adunaţi în Parcul IOR a ridicat încet mâinile în sus, la fel ca nemţii la Stalingrad, când s-au predat ruşilor. Femeia în negru a exclamat satisfăcută:

– Foarte bine! Bravo, România! Acum vreau să vă aud cum strănutaţi!… Toţi românii să strănute! Un, doi, trei! Şiiii! Strănutaţi!

Şi patruzeci de mii de bucureşteni adunaţi în piaţă au pufnit zgomotos:

– Hapciu!

– Bravo!, a exclamat femeia în negru, Aţi arătat lumii că sunteţi români şi că sunteţi un popor unit! Încă o dată! Să vă aud din nou strănutând! Acum!

– Hapciu!, a repetat mulţimea!

Mărturisesc că am rămas contrariat. Şi m-am gândit că toate astea trebuie să aibă un rost, o explicaţie logică, dar nu-mi dădeam seama care era acea logică. O clipă mi-a trecut prin minte că poate greşesc eu , poate sunt eu învechit, poate nu-mi dau seama că lumea s-a schimbat şi că aşa e ,,modern şi cool”. Am încercat să-mi spun că şi prin alte capitale ale lumii se întâmplă la fel. Dar nici acolo (văzusem asta cu ochii mei de atâtea ori) adevărata lume bună şi oamenii decenţi nu vagabondează pe străzi în toiul nopţii de Revelion, acolo ies noaptea de Revelion doar tinerii dornici de aventură. Însă ceea ce vedeam aici, în Bucureşti, ţinea mai degrabă de sfera absurdului şi a grotescului. Aici ieşise parcă pe străzi toată populaţia Bucureştiului, inclusiv moşnegii şi handicapaţii.

Priveam la televizor la sutele de mii de bucureşteni ieşiţi din casele lor în frigul nopţii (unii dintre ei aproape în izmene). Erau sute de mii de bucureşteni. Plecaseră toţi de lângă masa de Revelion ca să tremure afară în frig, cu copii în braţe în gerul nopţii, holbându-se la Horia Brenciu, care sărea pe scenă şi făcea tumbe.

În urmă cu doi ani, când li se tăiaseră pensiile şi salariile, nu adunaseră nici măcar treizeci de bucureşteni pentru a protesta în Piaţa Universităţii împotriva lui Boc şi a lui Băsescu. Acum pe străzi şi în pieţele din Capitală peste jumătate de milion de bucureşteni şi se holbau la H0ria Brenciu, şi alţi vreo doi sau trei care săreau pe câteva scene.

Nici un handicapat bucureştean nu ieşise pe stradă să protesteze la auzul că preşedintele Băsescu i-a tăiat ajutoarele sociale şi dreptul la medicamente compensate. Acum erau sute de handicapaţi pe scaunele lor cu rotile, în Piaţa Constituţiei şi în parcul IOR. Stăteau în cărucioarele de invalizi, holbându-se la sclipiciurile şi jocurile de lumini.

La celebra sărbătoare anuală a cărţii Bookfest, abia dacă  veniseră vreo douăzeci de mii de bucureşteni şi dintre aceştia, numai vreo două mii cumpăraseră o carte. Acum, în noaptea de Revelion, ieşiseră din case o jumătate de milion şi tremurau în frig şi-n noapte ca să-l vadă pe Brenciu şi pe căţărătorii pe ziduri.

,,Ridicaţi mâinile şi aplaudaţi!” răcnea de pe scena din parcul IOR, malacul mânjit pe sub ochi cu dungi negre, ca pieile roşii cherockee şi purtând joben englezesc. Şi patruzeci de mii de bucureşteni ridicau mâinile şi aplaudau. ,,Acum strănutaţi! Faceţi strănutul uriaşului!”, striga de pe aceeaşi scenă cu o voce batjocoritoare, paparuda îmbrăcată în negru. Şi patruzeci de mii de bucureşteni pufneau în cor: ,,Hapciu!” Iar malacul cu dungi negre trase pe sub ochi striga:

– Bravo! Aţi dovedit lumii că sunteţi români şi sunteţi uniţi! Ia mai strănutaţi odată, să dovediţi lumii că sunteţi un popor unit!”

Şi, cu ochii holbaţi, patruzeci de mii de români din Parcul IOR pufneau din nou: ,,Hapciu! Hapciu!” În mod normal cei de pe scenă ar fi trebuit să continue cu noi ordine, de genul: ,,Acum târâţi-vă pe jos în patru labe!” sau ,,Toţi cei care aţi venit aici, daţi-vă jos pantalonii şi pupaţi-vă-n dos unul pe altul!”. Sunt sigur că patruzeci de mii de bucureşteni ar fi început să meargă de-a buşilea sau şi-ar fi dat jos pantalonii.

Cu toate acestea, malacul s-a oprit. Nu a mai strigat la cei prezenţi să se târâie pe jos în patru labe. Poate că anul viitor o va face ,şi sutele de mii de bucureşteni vor întâmpina noul an, 2014, mergând de-a buşilea prin pieţe. Deocamdată nu suntem încă destul de tembeli pentru asta. Îndobitocirea trebuie să dea ţării noastre cretini perfecţi, idioţi desăvârşiţi. Mulţimile trebuie să devină atât de becisnice şi stupide încât o sută de ani de aici încolo să nu mai îndrăznească nici un român să gândească sau să vorbească liber, ori să nu execute orbeşte tot ce i se strigă cu voce poruncitoare de la un microfon, indiferent care ar fi acel microfonist şi indiferent unde s-ar găsi el: în ţară sau în străinătate.

Îndobitocirea trebuie să fie una completă, totală şi ea nu trebuie să dureze doar patruzeci de ani, cât a durat îndobitocirea comunistă a lui Dej şi a lui Ceauşescu, ci patru veacuri! Adică exact cât a durat înrobirea otomană. La mulţi ani, români!

după Ion Dinişor

Zâmbete în weekend

* Sunt total favorabil căsătoriei gay, dar numai între politicieni. Tot ce poate contribui la neînmulţirea lor este benefic pentru toată lumea!!

* Între prietene: – Dragă, îmi vizitezi atât de des pagina de Facebook încât nu înţeleg cine eşti: amanta soţului meu sau soţia amantului meu…

* Durata unui minut variază în funcţie de care parte a uşii de la baie te afli.

* Un beţiv mângâie capul unui camarad de cărat pahare la gură, chel, şi-i spune:

– Auzi? Capul tău seamănă la pipăit cu fundul nevestei mele.

Chelul îşi mângâie capul şi răspunde:

– Tu ştii că ai dreptate?

* Se trezeşte dimineaţă toată familia. Părinţii se pregătesc să plece la serviciu, Bulă la grădiniţă. Mama e la duş, iar în timpul acesta, tatăl intră în baie să-şi spele dinţii. Văzându-şi soţia, apetitul sexual creşte şi se apucă ei de treaba lor ,,părintească”. Când erau în plin proces, intră Bulă în baie şi vede toată scena. Tatăl, văzându-l pe Bulă, se gândeşte: ,,Trebuie să inventez ceva, să nu şcochez copilul”. Astfel că începe s-o lovească pe nevastă-sa peste fund, zicând în acelaşi timp:

– Na, altă dată să nu-l mai baţi pe Bulişor. Ai înţeles?

Şi continuă s-o lovească. Bulă, bucuros:

– Aşa tati, bravo, dar poate regulezi şi motanul, să nu mă mai zgârie!

* Bineînţeles că ajutorul psihologului este întotdeauana binevenit. Dar să înjuri este mult mai ieftin.

* S-a ajuns la concluzia că expresia: ,,Toţi bărbaţii sunt la fel” a fost inventată de o chinezoaică, care şi-a pierdut bărbatul în mulţime!

* – Oh, scuzaţi-mă, era cât pe ce să mă aşez pe ochelarii dumneavoastră.

– Nici o problemă… au văzut ei lucruri mult mai nasoale…

* Un câine, văzând pomul de Crăciun, a exclamat: ,, În sfârşit au tras curent electric şi în WC!”

* În sat, la discotecă: – Domnişoară, dansezi?

– Nu.

– Atunci hai să ne ajuţi să împingem un tractor.

* Un tip a sunat astăzi la ziarul local pentru a plasa un anunţ la matrimoniale.

– Ce aţi vrea să scrieţi în anunţ?, l-a întrebat tipul de la ziar.

– ,,Mic de statură, grăsuţ şi chel, caută blonde înalte, cu sânii mari, exclusiv pentru sex. Fără obligaţii”.

– Mă cam îndoiesc că veţi obţine prea multe răspunsuri la asta… i-a răspuns angajatul ziarului.

– Ai dreptate, zice tipul… Poţi adăuga şi brunete, totuşi…

* Vasile povestea prietenilor: – Pot să spun că sunt un tip norocos.

– De ce?

– Păi, nevastă-mea tocmai mi-a spus că pot s-o invit pe secretara mea cea sexy la noi acasă, în weekend-ul ăsta, să-i ofer ceva de băut şi apoi să fac sex cu ea cât poftesc…

– Chiar aşa ţi-a zis Maricica?

– Mă rog, de fapt a zis: ,,Mă duc la ţară la mama, aşa că va trebui să rămâi singurel acasă tot weekend-ul şi să te descurci singur…

* Consultaţie la ginecolog: – Trebuie să vă previn, domnule doctor, că soţul meu vine după mine peste o jumătate de oră!

– Dar nu vă fac nimic condamnabil!

– Tocmai… şi timpul trece…

* O tipă face dragoste cu un student: – Ai terminat?

– Nu, sunt în anul IV!

* –  Ce-ţi place mai mult, apa plată sau cea carbogazoasă?

– Nu contează, de prună să fie…

* Indiciu popular: Dacă rândunica zboară cu coada înainte, ai să primeşti salariul sau pensia mărită.

* Dacă mai aveţi ceva de pierdut – înseamnă că încă nu e pierdut totul…

* Şeful este persoana care vine la timp la serviciu în ziua în care tu întârzii şi întârzie în acele zile în care vii tu la timp.

* ÎNTREBARE: – Care e deosebirea dintre logica bărbatului şi cea a femeii?

RĂSPUNS: – Cea a bărbatului – e mai corectă, cea a femeii – mai interesantă.

* 100 de boxeri au fost întrebaţi despre pericolul sportului pe care-l practică. 10% au spus că boxul este periculos pentru sănătate. 90% nu au înţeles întrebarea.

* Un african, după ce se întoarce din România, este întrebat:- Cum ţi s-a părut clima de acolo?

– Ei, e rău, că e tot timpul iarnă. Şi dacă, cu cea verde, mai merge – cu cea albă – e rău de tot.

* Un minut până la închiderea magazinului. Vânzătorul se pregăteşte să închidă, când intră o doamnă.

– Vai, ce bine că am ajuns înainte să închideţi! Pui congelaţi aveţi?

Vânzătorul deschide frigiderul şi scoate de acolo ultimul pui. Îl pune pe cântar şi: 0,9 kg.

– Dar mai mare nu aveţi? – întreabă femeia.

Vânzătorul pune puiul înapoi în frigider şi îl scoate din nou, îl pune pe cântar şi apasă uşor cu degetul: 1,3 kg!

– Foarte bine, – se bucură femeia – îi cumpăr pe amândoi!!!

* Tatăl vine la oraş, în vizită la fiul student. A sosit seara târziu, e întuneric afară şi nu se vede nici o mişcare, nimeni pe care să întrebe, aşa că se apropie de cămin şi strigă:

– Stelian Popescu unde stă?

Se aude o voce plictisită:

– Sprijină-l de uşă că venim noi să-l luăm!

* – Doctore, sunteţi sigur că am 27 de săptămâni de sarcină şi nu 22?

– Absolut!

– Doamne, nu m-am căsătorit cu cine trebuia!!!

* Şeful, prezentând un nou angajat, le spune celorlalţi:

– Acesta este noul venit în echipa noastră. Arătaţi-i, vă rog, cu ce vă ocupaţi, când aveţi impresia că sunt cu ochii pe voi.

* La vamă, la deschiderea portbagajului, vameşul stupefiat îi întreabă pe ocupanţii maşinii: – A cui e mitraliera asta?

– Nu e a noastră!

– Dar a cui?

– A lui Kalashnikov!

* Pe şosea rulează un automobil, când după o curbă apare un semn de circulaţie: viteza maximă – 40 km/oră. Şoferul încetineşte până la 20 km/oră. Este oprit totuşi de către un poliţist, care-l întreabă:

– Şi de ce te furişezi aşa?

* Doi zgârciţi au pus un pariu: cine va pune mai puţin în cutia milei de la biserică. Şi iată că se apropia cutia pentru bani. Primul pune o monedă de un ban şi priveşte triumfător spre celălalt. Acesta spune calm:

– Pentru amândoi!!!

* – Puteţi ghici câţi ani am?, întreabă cochet o doamnă.

– Scuzaţi-mă, dar nu am nici o idee!

– Vă dau un indiciu: fiică-mea merge la grădiniţă…

– E educatoare?

* – Ei, tu! – strigă un poliţist pe motocicletă, ajungând maşina. – N-ai auzit când ţi-am spus să te opreşti?

– Am auzit, dar mi s-a părut că ai spus: ,,Bună dimineaţa, d-le senator”.

– Nu-i aşa, – spune cu un zâmbet poliţistul, – că astăzi e o zi frumoasă, d-le senator?

* Un tip care stătea cu chirie îşi invită într-o seară un prieten, la o bere. După câteva pahare, musafirul observă un lighean agăţat de perete.

– Ce-i cu ligheanul ăla?

– Nu-i lighean, ci un ceas vorbitor! – şi loveşte puternic în el.

De după perete se aude o voce:

– Tâmpitule, iar baţi noaptea la două jumate?

* Mulţi din cei necăsătoriţi visează să aibă o soţie frumoasă şi deşteaptă. Mulţi din cei căsătoriţi visează acelaşi lucru.

* Un poliţist încearcă să oprească un automobil. Dar, ignorând semnele, maşina îşi continuă drumul, aşa că poliţistul trage un foc şi îl răneşte pe şofer. După încă o împuşcătură, îl răneşte pe pasagerul din dreapta. Apropiindu-se de automobilul oprit, el strigă:

– Bine că te-ai oprit! A treia oară nu mai trăgeam în aer…

* Se întâlnesc două blonde, iar una spune:

– Ascultă, ştii că anul acesta, 8 martie va fi vineri?

– Serios?! Numai să nu fie în 13!

La moartea unui mare regizor

Filmul, această dulce evadare din realitate, m-a fascinat dinainte de a cunoaşte tainele literelor şi a cifrelor. De cum am reuşit să mă deplasez, printre primele locuri pe care le vizitam ades, era sala de cinema veche, cu podele de lemn vechi, ce scârţâiau la fiecare pas de om matur. Dar eu eram un copilandru mititel ce se furişa printre picioarele controlorului de bilete şi apoi printre scaunele din faţă ale sălii întunecate, cu iz de aer închis. De acolo priveam fascinat ecranul ce aducea în faţa mea lumi necunoscute şi magice în care totul era posibil. Îmi imaginam dialogurile şi povestea putea căpăta orice sens voiam eu şi de fiecare dată era altul decât la vizionarea anterioară.

Când am mai crescut şi am învăţat să citesc, pasiunea pentru marele ecran s-a amplificat – dacă se mai putea – şi nu scăpam niciodată prilejul să văd un film, indiferent pe ce temă. Le-am descoperit apoi şi la televizor, unde aş fi rămas ore în şir cu privirile acaparate de cutia magică. Îi consideram pe actori nişte super-eroi iar pe regizor adevăraţi zei care-i manipulau după propria voinţă. Le cunoşteam numele, biografia şi aveam zeci de poze într-un album imens care-i înfăţişa în diferite ipostaze şi le descria viaţa de zi cu zi prin articole decupate din diferite reviste de specialitate (în special revista ,,Cinema” şi almanahuri).

De atunci, din primii ani de şcoală generală, am vrut să mă fac regizor de film. A fost prima mea opţiune şi a ţinut până la majorat, când am devenit mai realist şi ambiţia mea mi se părea prea greu de satisfăcut. Dar pasiunea pentru filme nu mi s-a estompat deloc: chiar şi azi văd câte două-trei filme zilnic.

Prin acest preambul poate veţi înţelege admiraţia mea pentru cei care fac filme, pentru actori, scenarişti şi regizori. Iar dintre cei din urmă, nu am cunoscut un altul mai mare la noi în ţară precum era inegalabilul Sergiu Nicolaescu. De fapt el era ridicat la puterea a treia, fiindcă îi întruchipa pe toţi cei mai sus pomeniţi: un actor cu şarm, un scenarist inspirat şi regizor talentat. Nu-mi place să fac comparaţii cu alţi monştrii sacri ai marelui ecran din alte ţări, mai ales de peste ocean, dar cei care obişnuiesc să caute asemănări, ar putea zice că Sergiu Nicolaescu a fost un Clint Eastwood al României.

Nu sunt sigur că am reuşit să-i văd toate filmele, dar fiecare din ele era pentru mine o minunată descoperire ce-mi lăsa în minte o experienţă nouă şi plăcută. Începând de la filmele lui istorice, continuând cu cele poliţiste şi pline de suspans şi apoi dramele melancolice şi impregnate de patima iubirii, înfăţişată în diferite forme şi situaţii.

Pelicula vieţii lui Sergiu Nicolaescu s-a întrerupt ieri, dar peliculele pe care le-a imprimat el cu atâta profesionalism vor rămâne mereu vii şi ne vor încânta de câte ori vom voii noi. Filmele îi poartă amprenta unică şi nimeni nu poate să-l copieze sau să-l imite. Se afirmă cu succes noi regizori pe firmamentul cinematografiei româneşti, care sunt apreciaţi din ce în ce mai mult şi peste hotare. Toată admiraţia mea pentru ambiţia şi talentul lor pe care-l descopăr şi-l urmăresc cu interes. E bine că măcar în acest domeniu ne facem cunoscuţi şi respectaţi, la câte deziluzii avem în alte privinţe. Marea mea speranţă este că voi apuca să prind momentul când vom lua şi noi un Oscar. Pentru mine ar depăşi chiar şi valoarea unei Cupe Mondiale la fotbal.

Dar până atunci, pot să afirm cu certitudine că Sergiu Nicolaescu a fost cel mai bun şi mai prolific regizor din istoria cinematografiei româneşti. El a contribuit fundamental la creşterea valorii producţiilor naţionale, impulsionând astfel o pleiadă de alţi confraţi mai tineri să ridice ştacheta, să diversifice temele, să la actualizeze pentru a se putea afirma. Era aşa cum spun marii actori care au jucat sub îndrumarea lui: un om exigent şi perfecţionist. Iar această perfecţiune o putem sesiza în toate cele peste 60 de producţii apreciate chiar şi peste hotare.

Înainte de a muri s-a retras din politică sperând totuşi că mai are câţiva ani pentru a-şi realiza proiectele în lucru. Îi era tare dragă meseria de regizor şi spera să moară cu mâna ridicată şi cu vocea-i hotărâtă care să strige : STOP CADRU! E singurul lucru care nu i-a ieşit aşa cum a vrut el. Corpul –  acel ambalaj perisabil care găzduieşte sufletul –  nu i-a mai urmat dorinţa şi i-a întrerupt elanul rămas nealterat. Acel corp nu l-a mai ascultat, aşa cum l-a ascultat pâna la vârsta de 82 de ani, şi aşa cum îl ascultau cei de pe platoul de filmare.

Astfel s-a mai dus un ,,magician” al artiştilor români din generaţia care ne-au făcut viaţa mai frumoasă, mai uşor de suportat. Din păcate se sting din ce în ce mai des şi rămân tot mai puţini. Lucesc în urma lor doar stelele imprimate pe trotuar, care le poartă numele. Ne vom duce şi noi să-i întâlnim şi poate că vor juca pentru noi în lumea de dincolo, cu acelaşi talent şi pasiune. Până atunci nu ne rămâne decât să le mulţumim pentru că au existat şi fiindcă au fost atât de minunaţi!

Dumnezeu să-l odihnească pe Sergiu Nicolaescu! Dumnezeu să-i odihnească pe toţi!

Primiţi cu Pluguşorul??

Pluguşorul 2013

.

Ahoo, Ahoo copii şi fraţi,

Ochii din calculator nu-i luaţi,

Pe messenger să intraţi,

La prieteni să uraţi:

.

La mulţi ani cu bucurie!

Şi un BUZZ să-mi daţi şi mie,

Sau, ignoraţi să-mi daţi din prima,

Că n-am făcut bine rima,

.

Ia ieşiţi din invizibil,

Că doar eu sunt disponibil.

Cu urări de nota 10

Pentru 2013:

SĂRBĂTORI FERICITE,

VISE ÎMPLINITE,

O VIAŢĂ FRUMOASĂ,

MULŢI DOLARI PE MASĂ,

MINTE SĂNĂTOASĂ,

INIMA VOIOASĂ

ŞI PICIOARE

SPRINTEITOARE.

BUCURII – DRAGI COPII,

FIŢI CUMINŢI – DRAGI PĂRINŢI

ŞI VOINICI – DRAGI BUNICI.

BUCURAŢI-VĂ DE VIAŢĂ

CĂ-I SUBŢIRE CA O AŢĂ.

SĂ UITĂM DE TOATE,

SĂ LE DĂM LA SPATE,

SĂ NE BUCURĂM

ŞI SĂ NE DISTRĂM.

CE POT SĂ MAI SPUN?

S-AVEM UN AN MAI BUN,

CU ROADE PE MASĂ,

CU VREME FRUMOASĂ

ŞI BELŞUG ÎN CASĂ,

SĂ FIM SĂNĂTOŞI,

LA SUFLET FRUMOŞI.

.

La mulţi ani, cu sănătate,

Că-i mai bună decât toate!

.

Dacă ţi-a plăcut mesajul

nu îţi scărpina obrazul,

Dă-l şi tu în continuare,

Că doar ai o listă mare!

.

La anul şi la mulţi, mulţi ani!

Parveniţii

În ultimele două decenii am reuşit să intrăm şi noi în rândul ţărilor înzestrate. Acum putem fi liniştiţi: avem şi noi şomerii noştrii, oameni ai străzi care dorm în canale sau în cutii de carton, faliţii noştrii – cum spunea marele Caragiale – dar şi miliardarii noştri, care de multe ori sunt sinonimi cu parveniţii. Acei oportunişti care au ştiut să speculeze ocaziile oferite de lipsa sau ineficienţa unor legi, pentru a cumpăra ieftin şi a vinde scump sau pur şi simplu a acapara nişte bunuri, devenind astfel bogaţi peste noapte.Şi, ca tot ce ne-a lipsit atâta vreme, această specie de parveniţi a proliferat făcându-ne pe noi parcă mai înzestraţi în această privinţă.

Sunt mulţi şi avizi în etalarea cât mai agresivă a bunurilor pe care au reuşit să le acumuleze. Îi vedem la televizor cu ghiuluri imense de aur pe degete, cu ceasuri aurite de zeci de mii de euro, cu maşini scumpe ce ies din curţile unor vile cu suprafeţele unui teren de fotbal, iar trofeul suprem sunt piţipoancele cât mai tinere, pe care unii le împrospătează periodic cu nonşalanţă.

De obicei sunt nişte cretini care abia dacă au reuşit să-şi ia diploma de bacalaureat şi care pocesc sistematic limba maternă. Dar privirea lor e arogantă şi atitudinea dispreţuitoare faţă de cei care nu poartă un costum de firmă, iar când vor să-şi arate credinţa şi dărnicia, o fac cu mare tam-tam, în văzul camerelor de luat vederi, cu expresia mai mult sau mai puţin voalată: “luaţi şi voi nenorociţilor!”

Ei trăiesc în alte sfere şi privesc de sus norodul care se zbate pentru pâinea de zi cu zi. Ei au trecut în alt nivel şi ţintesc acum cât mai multă putere şi publicitate care să le mângâie orgoliul nemăsurat. Îşi investesc banii în scaune parlamentare, în funcţii cu putere de decizie care să poată afecta cursul economiei, a societăţii şi, în final, a istoriei naţionale. Astfel am ajuns să fim conduşi de o şleahtă de parveniţi care sunt cu totul paraleli cu cultura sau tehnocraţia, mai mult ca necesară în această perioadă grea.

Tot pe ei îi vedem şi pe scările tribunalelor sau chiar ocupând temporar câte o celulă de lux, dar cu veşnica motivaţie că acuzaţiile care li s-au adus sunt de ordin politic. E drept că rar se întâmplă să-şi primească pedeapsa pentru faptele comise, căci în orice instituţie şi la orice nivel s-a văzut şi dovedit că banul e cel care influenţează deciziile finale, fie ele chiar şi judecătoreşti. Dar dacă, printr-o minune sau prin ilegalităţi prea evidente pentru a fi muşamalizate, un astfel de speciment ajunge să fie condamnat la închisoare cu executare, el va ieşi curând cu studii completate în şcoala penitenciarului. Va reveni în funcţii de conducere, pentru că –  nu-i aşa? –  la noi, de la parlamentar la puşcărie şi invers, e un drum foarte scurt şi cât se poate de firesc.

De acolo, din vârful lanţului trofic, înconjurat de paparazzi care-i sorb cuvintele din gură, va continua să susţină inepţii, să-i denigreze pe toţi cei care nu-i aduc osanale, să se laude cu puterea şi bogăţia. Ne putem intersecta cu el pe şosele, sau să-l întâlnim, dacă ne dă mâna, prin vreo staţiune de cinci stele. Dacă sunteţi un om decent şi nu purtaţi un costum Armani, asortat cu accesoriile unui bulibaşă, nu aveţi şansa să fiţi tratat cu respect. El te citeşte imediat după cum arăţi şi nu dă două parale pe ceea ce ai în cap.

Pe lângă aurul pe care-l etalează obsesiv, parvenitul vrea să arate că e şi cult. De aceea cumpără tablouri renumite, după consultarea în prealabil a unui specialist. Chiar dacă nu le înţelege şi nu pricepe de ce costă atât de mult nişte “mâzgălituri”, el le afişează pe pereţi în văzul tuturor, pentru a face şi în acest fel impresie. Păi, dacă e la modă…

E la modă să se meargă la munte, că e iarnă şi mulţi profită de zăpada de acolo. Păi, dacă e la modă, hop şi el – să fie văzut de “înalta societate”, de camerele de luat vederi, să apară la televiziuni şi să-l vadă toată naţia cum se plimbă el cu mâinile la spate şi cu nasul pe sus. Ce contează că habar n-are să schieze, că-i e frică să se dea cu sania; principalul e că e acolo unde se filmează. Acolo unde e şi preşedintele ţării, primul ministru şi alţi demnitari care sunt asaltaţi de reporteri.

Unii nu suportă publicitatea şi sunt deranjaţi de întrebările agasante ale cucoanelor cu microfon. Ar vrea să facă ei lista cu întrebări şi să fie interogaţi doar când le convine. Adică atunci când au cu ce să se laude sau când vor să atragă electoratul. În rest, ciocul mic! Democraţie, democraţie, dar nici chiar aşa! Doar n-o să lase presa să se creadă egală cu cele din alte ţări, mai evoluate.

Chiar şi aşa, presa a încurcat multe socoteli şi a contribuit decisiv la aducerea în faţa justiţiei a multor şefi ce se credeau intangibili. O fi având şi ea păcatele ei, dar măcar ne face să vedem mai clar cu ce tare a societăţii ne confruntăm. Iar cei vinovaţi, parveniţii naţiunii, se tem de mass-media, atunci când pune prea multe întrebări. Mai ales dacă acestea sunt justificate. Cum ar fi aceea dacă un anumit personaj de acest gen – exemplul cel mai elocvent – are pregătirea necesară pentru comisia legislativă a parlamentului în care a fost ales. Să fii văzut atunci ce izbucnire de furie incontrolabilă! Din fericire s-a limitat doar la iniţierea unor injurii, dar dacă nu ar fi fost camerele de luat vederi, sunt sigur că ar fi altoit-o pe impertinenta care a îndrăznit să-i pună o astfel de întrebare. Doar el are studii făcute după gratii – chiar dacă pentru prea scurt timp –  şi ştie cum vine treaba.

Chiar mă gândesc ca legile toate să fie făcute doar de cei care au făcut puşcărie. Poate ar fi mai potrivite cu realităţile din societatea noastră. Dar pentru asta ar trebui să fie băgaţi cu toţii, pentru o perioadă cât mai lungă, după gratii. Sunt sigur că fiecare are “un mort în debara”, o fărădelege de ascuns, iar pe de altă parte nu li s-ar simţi prea tare lipsa. Parol!