Potrivit rezultatelor parţiale, USL-ul a câştigat alegerile cu aproximativ 60% din voturile exprimate. E un scor bun, deşii ei se lăudau cu un procent estimativ de 75-80%. De fapt ar trebui să fie foarte mulţumiţi, ţinând cont de faptul că populaţia are o aversiune justificată faţă de politicieni. Dovadă incontestabilă e faptul că majoritatea nu s-a “deranjat” să voteze pe cineva care se distinge prin promisiuni. Nu putem pune vina pe vreme, aşa cu am făcut-o astă vară la referendumul pentru suspendarea preşedintelui: atunci, cică, din cauza căldurii, acum, că au fost drumuri blocate. Astea sunt excepţii şi s-a dovedit că în zone neafectate de zăpezi, precum cele din Satu Mare sau Maramureş, prezenţa la vot a fost mult sub medie.

Şi totuşi, de ce nu merge lumea la vot?

Cred că e o întrebare retorică. Cum să meargă la vot atunci când vede ce se întâmplă pe scena politică? Cine ar alege un parlamentar precum Gigi Becali, un fost securist ca Dan Voiculescu, un furăcios precum Victor Ponta, un ahtiat ca şi Crin Antonescu sau partidul unui “jucător” precum Traian Băsescu? Ori pe ARD-ul creat ca un substitut al PDL-ului?

Populaţia majoritară e convinsă că nimeni nu ne reprezintă interesele şi realitatea o dovedeşte de 23 de ani. Procentul de infractori e de zece ori mai mare între parlamentari decât între  oamenii de rând. DNA-ul tot cere ridicarea imunităţii parlamentare a multor diplomaţi şi doar rar se aprobă. Toţi sunt o apă şi-un pământ! Sau: corb la corb nu-şi scoate ochii!

Presa internaţională a catalogat precedarea alegerilor ca “o campanie murdară” şi chiar nevasta primului ministru, Dana Sârbu, a spus că i-a lăsat un gust amar. De vină sunt amândouă taberele, care se întreceau în jigniri reciproce: Ponta pentru a-l satisface pe Antonescu, iar Băsescu pentru a-şi hrănii propriul orgoliu. Trebuie să fii împins din spate de un interes concret: un primar care te impulsionează, o bere cu mici (mascate sub nişte forme legale), sau chiar o brichetă oferită, că tot e ceva, decât nimicul ce va reieşii din promisiunile fiecăruia.

Să nu intrăm în panică, totuşi. Noi, cei “proşti, dar mulţi”, putem să  schimbăm această situaţie ce ne aduce oprobiul Uniunii Europene. Dacă nu prin vot, măcar prin atitudinea nonviolentă, dar elocventă a intelectualităţii necorupte şi a oamenilor de afaceri cu bun simţ. Eu cred că de acolo se va începe civilizarea aleşilor noştri şi, ulterior, schimbarea specimenelor ce ocupă scaune atât de importante.

Românul votează din inerţie, mereu pentru schimbare, fără să ia în calcul pe cine pune în loc. Ar fi timpul ca să analizăm, măcar puţin, înainte de a investi pe cineva să ne reprezinte. Poate în următorii patru ani ne vom maturiza şi noi, alegătorii, şi vom găsi pe cineva mai competent pentru a pune o ştampilă. Poate că ne vom sătura de circul din parlament şi vom opta pentru un organ legislativ real. Sunt mulţi de “poate”, dar ar trebui să meargă mână în mână.

Toţi parlamentarii sunt oameni cu bani, care au afaceri prospere. Cheltuiesc mai mult pentru a fi aleşi, decât vor câştiga legal în următorii patru ani, doar pentru (aşa cum susţin) a ajuta naţia întru prosperitate. Eu cred că ar trebui să renunţe la remunerare şi la pensia generată de aceasta, dacă tot o fac din mărinimie. Dar ipocrizia e mare şi nimic nu e ceea ce pare!

Ieri am fost puternici, dar nici de azi nu trebuie să fim slabi. Avem dreptul la opinie şi putem să ne-o manifestăm pe diverse căi. Nu o să răbdăm prostia să fie la putere! Nu o să acceptăm minciuna, chiar dacă e emisă de pe un scaun de parlamentar! Nu o să trecem cu vederea nelegiuirile, chiar dacă e apărată de o imunitate atât de râvnită! Încă mai avem putere! Trebuie doar să ştim cum o folosim.

Cu tot devotamentul: Petrică.