Aspiraţii

Profesoara se plimbă în clasă printre elevi, întrebându-l pe fiecare ce şi-ar dori să ajungă când vor fi mari. Când veni rândul lui Gigel, acesta răspunse:

– Mi-aş dori să ajung miliardar, să am o curvă bună căruia să-i dăruiesc o mulţime de haine scumpe şi bijuterii, să o iau în vacanţe şi să o port în jurul lumii cu avionul meu privat, pe care o să-l cumpăr special pentru ea, apoi să i-o trag peste tot de 5 ori pe zi pe propria noastră insulă exotică din mijlocul oceanului…

Şocată şi neavând nici o idee ce să-i răspundă lui Gigel, profesoara se îndreaptă spre următorul elev, complet bulversată:

– Hmmm… Bine, şi tu Alinuţă? Ce-ai vrea să ajungi când vei fi mare?

– Curva lu’ Gigel…

Pentru creşterea imunităţii

Ingrediente:

– o sticluţă cu tinctură de propolis;

– o sticluţă cu tinctură de echinaceea;

– o sticluţă cu ulei esenţial de cătină sau 100 g de cătină proaspătă sau congelată;

– 100 g de polen;

– miere poliflora cât să se umple un borcan de 800 g.

Tehnologie:

Se pun, într-un borcan de 800 g, curat şi sterilizat, toate ingredientele, mai puţin mierea, şi se amestecă bine  cu o spatulă de lemn, după care se adaugă miere până se umple borcanul şi se amestecă din nou. Se închide ermetic şi se pune la macerat, la rece (chiar şi la frigider) şi întuneric (eventual într-o pungă închisă la culoare) 4-7 zile, timp în care, de două ori pe zi se agită bine borcanul, după care… este gata. Se păstrează în continuare la frigider şi se consumă, în fiecare zi, dimineaţa pe stomacul gol, câte o linguriţă.

ATENŢIE!!! Este şi energizant, nu numai întăritor al imunităţii.

Când este pe terminate puteţi prepara încă unul şi… tot aşa…

Examen de permis

O tipă se duce la examenul de traseu. În maşină dă de poliţist. Tipa:

– Bună ziua!

Poliţistul: Bună ziua domnişoară! Nu ştiu dacă o să-ţi convină, dar uite cum facem: eu îţi pun 3 întrebări la care vreau să-mi răspunzi corect şi complet. Dacă nu răspunzi întocmai te pic examenul, ai înţeles? Prima întrebare:

– Domnişoară… conduci noaptea pe autostradă, da?… şi vezi 2 lumini în faţa ta… ce crezi că reprezintă?

– Păi, ce să fie dom’ poliţist… un autoturism, răspunde tipa.

La care, poliţistul:

– Răspuns corect, dar incomplet… poate să fie Audi, poate să fie Mercedes, Renault.

Tipa se uită urât la el… Poliţistul continuă:

– Următoarea întrebare don’şoară! Conduci noaptea pe autostradă, daaa?… vezi o lumină în faţa ta… ce e în faţa ta?

– Păi ce să fie dom’ poliţist… un motor!, zice tipa.

Poliţistul:

– Răspuns corect, dar incomplet! Poate să fie Honda, poate să fie Suzuki, Yamaha…

Tipa se uită şi mai urât la el… Poliţistul:

– Ultima întrebare don’şoară! Conduci noaptea pe autostradă şi vezi 4 lumini în faţa ta… ce crezi că se află acolo?

– Ce ar putea să fie dom’ poliţist… Un tir sau un camion!, răspunde tipa.

Poliţistul:

– Răspuns corect, dar incomplet! Poate să fie Man, poate să fie Cats, Volvo! Ai picat examenul domnişoară!

La care tipa deja enervată la culme îi spune agentului:

– Dom’ poliţist, am şi eu o întrebare pentru dvs., dar la care vreau să-mi răspundeţi tot corect şi complet.

Poliţistul infatuat răspunde:

– Sigur don’şoară, spuneţi!

Tipa:

– Dom’ poliţist, conduceţi noaptea pe autostradă, da? Şi vedeţi femeile alea cu fustiţe scurte, dresuri, care vă fac cu mâna frumuşel. Ce sunt alea?

Poliţistul, sigur pe el:

– Păi, ce să fie don’şoară? Curve!

La care tipa:

– Răspuns corect, dar incomplet! Poate să fie mă-ta, poa’ să fie sor-ta… nevastă-ta…

Spirit călător: Sabotare

Aproape întotdeauna călătoresc seara târziu sau noaptea, când soara mea doarme şi George e liber pentru a mă asista. Din cele povestite până acum s-ar părea că rolul lui este nesemnificativ şi doar stă alături de mine, urmărindu-mi pulsul şi temperatura. Trebuie, însă, să recunosc că de câteva ori mi-a salvat viaţa prin resuscitare şi aducerea corpului la o temperatură mai rezonabilă. S-a speriat în acele momente şi m-a averizat că aceste ieşiri sunt prea riscante, dar munca mea de convingere a dat rezultate şi desprinderile mele au continuat.

Privind în însemnările mele, îmi amintesc de o călătorie destul de recentă, peste munţii Carpaţi, printre staţiuni şi case de vacanţe mari, ale unor parveniţi ai capitalismului regizat din ţara noastră. Îmi place să colind în zonele muntoase, unde nu încetez să mă minunez de creaţiile naturii, care par a fi nealterate de mâna omului. Sunt locuri în care acesta nu poate ajunge, dar eu, cu spiritul neângrădit şi însetat de noi şi noi descoperiri, mă strecor uşor în cele mai ascunse spaţii, în cele mai intime locuri.

Astfel, după un raid pe cele mai înalte şi periculoase piscuri, am coborât mai la vale şi la o casă de vacanţă mai ferită de celelalte am observat două autoturisme ce tocmai sosiseră. Nu băteau la ochi şi aş fi trecut mai departe dacă nu mi-ar fi atras atenţia unul din şoferii care tocmai coborâse. Îmi părea foarte cunoscut şi am început să-i dau târcoale. Era micuţ, slăbuţ, cu părul grizonat şi o figură de copil îmbătrânit prematur.

Din cealaltă maşină a coborât un alt bărbat ceva mai înalt, plinuţ la trup şi tot cu părul grizonat. Şi acesta îmi era cunoscut şi bănuiam că numai de la televizor. Am hotărât să le ţin companie până s-ar putea să mă lămuresc despre cine este vorba. Se pare că cel de-al doilea era gazda, fiindcă l-a invitat cu un gest larg pe primul în vila lui. I-am urmărit îndeaproape şi atunci când cel mai solid i-a spus micuţului pe nume, Dan, am avut o revelaţie.

Era vorba de Dan Diaconescu, realizatorul Tv., şi celălalt nu era nimeni altul decât Adriean Videanu, fost primar şi ministru PDL-ist. Era cumva o întâlnire de taină? Posibil, că în preajma lor nu mai era nimeni, iar şoferii au rămas afară. Merita să pierd câteva minute pentru a vedea ce aveau de discutat.

După ce l-a invitat la o masă şi a deschis o sticlă de vin pe care a lăudat-o cu convingere, Videanu a trecut la subiect:

– Dane, noi ne cunoaştem de mult şi am mai făcut afaceri împreună. Eu zic că nimeni n-a avut de pierdut…

– Depinde cum priveşti lucrurile, a răspuns olteanul zâmbind maliţios.

– Hai să fim serioşi, doar ştii că eu sunt om de cuvânt, a ţinut să precizeze gazda.

– Bine, bine, dacă zici tu! De data asta se pare că ai nevoie de mine.

Videanu ridică paharul cu o mână şi cu mâna cealaltă îl făcu atent:

– Noi suntem oameni de afaceri şi îţi propun una avantajoasă!

Diaconescu zâmbi din nou şi replică:

– Lasă-mă să ghicesc! Nu cumva e vorba de Oltchim?! Dacă se privatizează pierzi tare mult…

– Lasă, măi Dane că nu stau eu numai în Oltchim! Să zicem însă că am putea să câştigăm amândoi de la o vacă ce mai poate da lapte.

Olteanul se scărpină pe barba proaspăt rasă şi ceru lămuriri:

– Cum crezi că s-ar putea? M-ai făcut curios.

– Uite care-i treaba. UE a cerut demararea procedurilor de privatizare, dar nu e obligatorie finalizarea lor. Poate interveni ceva neprevăzut şi privatizarea se amână un an. Aici intervi tu!

Diaconescu tot nu pricepea:

– Mă tem că baţi câmpii. Ce pot să fac eu?

De data asta zâmbea Videanu:

– Simplu, te duci, licitezi suma cea mai mare şi câştigi!

Olteanul se porni pe râs şi apoi zise:

– Tu îţi baţi joc de mine? Cu ce să licitez, că sunt dator vândut! Îmi dai tu banii necesari? De ce nu licitezi tu?

– Lasă-mă dom’le să-ţi explic până la capăt. Eu nu pot licita fiindcă nu vreau să o cumpăr şi nici nu se cade să fiu implicat în scandalul ce va urma. Nici tu nu o vei cumpăra, căci vei invoca diferite chichiţe din contract. Iar banii nu trebuie să-i ai cu adevărat, ci doar să pretinzi că-i ai, eventual cu un cumpărător anonim pe care-l vei invoca. Tot tu vei fi eroul care cică vrea să salveze intreprinderea. Praf în ochii alegătorilor naivi. Îţi faci publicitate pe banii mei.

– Aha, ai spus cuvântul magic! Eu pot fi acuzat de încălcarea legii şi târât prin tribunale. E nevoie de mulţi bani pentru avocaţi. La ce sumă te-ai gândit?

Videanu întinse mâna dreaptă:

-Pentru că suntem prieteni, îţi ofer două milioane de euro!

Diaconescu negă din cap:

– Nu-i suficient. Tu scoţi banii ăştia într-o săptămână prin firmele tale ce căpuşează Oltchim-ul. Fără patru milioane nu mă bag!

– Ei, prea te întinzi măi Dane! Uite îţi ofer trei milioane pe care îi poţi scoate imediat după licitaţie! E ultima ofertă, altfel caut pe altcineva. Batem palma?

După un moment de gândire, olteanul întinse palma şi acceptă “afacerea”. Au golit şi un pahar de vin pentru succes. Eu am plecat dezamăgit de un astfel de sabotaj. Oricum, corpul îşi chema spiritul în carapacea lui.

Cele 3 tipuri de bărbaţi

1 – Curajosul – vine acasă beat la trei dimineaţa. Nevasta îl aşteaptă la uşă cu mătura în mână. Curajosul o întreabă:

– Vrei să mături, sau vrei să zbori undeva?

2 – Neînfricatul – ajunge beat acasă la trei dimineaţa. Duhneşte a parfum şi are cămaşa mâzgălită cu ruj. Îşi apucă soţia de fund şi îi zice:

– Acum e rândul tău.

3 – Îndrăzneţul – vine acasă beat la trei dimineaţa. Soţia lui stă în pat, trează. Îndrăzneţul apucă un scaun şi îl aşează lângă pat.

– Ce faci cu asta?, întreabă nevasta, înfuriată la culme.

– Vreau să stau în primul rând când începi circul.

REMARCĂ: În esenţă, femeile sunt nişte îngeraşi. Dar dacă le tai aripile, vor zbura pe mătură!

Ciorba falsă de burtă…

Ciorba falsă de burtă… doar din legume

Dacă nu aţi avut până acum ocazia să gustaţi o asemenea inedită ciorbă, care imită foarte bine ciorba de burtă, faceţi-o cât mai curând!!! Este absolut delicioasă! Ingrediente:

– 400-450 g. ciuperci pleurotus

– 1 1/2 litri de apă

– 2 bucăţi de gogoşar roşu

– 1 morcov mare

– 1 ceapă mare

– 3, 4 linguri de ulei

– 150-200 g. smântână

– 2 căţei de usturoi

– 1 gălbenuş de ou

– 2-3 linguri de oţet

– sare, piper

– 1 ardei iute (opţional)

Mod de preparare:

Se curăţă ceapa şi se taie mărunt, se curăţă morcovul şi se rade pe răzătoarea mică. Gogoşarul murat se taie felii (mici). Se călesc legumele în ulei pentru circa 5 minute, după care se adaugă apa.

Se spală ciupercile şi se taie fâşii (ca la ciorba de burtă) şi se adaugă peste legume. Se lasă la fiert circa 25 de minute, după care se sărează şi piperează după gust. Se trece usturoiul prin presă şi se adaugă ciorbei. Se adaugă, de asemenea, oţet şi se înlătură ciorba de pe foc.

Gălbenuşul se amestecă bine cu smântâna şi cu două, trei polonice de ciorbă, se adaugă apoi şi restul compoziţiei de smântână, treptat, în ciorbă şi se amestecă întruna (în felul ăsta nu veţi avea surpriza să se taie compoziţia).

REŢETA “VINULUI PENTRU INIMĂ”

REŢETA “VINULUI PENTRU INIMĂ”

10 tulpini proaspete de pătrunjel cu frunze cu tot se pun într-un litru de vin natural, curat, la care se adaugă 1-2 linguri de oţet curat de vin.

Se lasă totul să fiarbă 10 minute la foc mic (Atenţie, face spumă!).

După aceea se mai adaugă 300 grame de miere pură de albine şi se lasă încă 4 minute să fiarbă uşor.

Vinul fierbinte se filtrează şi se trage cât este fierbinte în sticle care au fost clătite cu puţin alcool tare. Se astupă bine!

Depunerile care se formează nu dăunează şi pot fi băute şi ele fără probleme.

La această reţetă aş dori să adaug că fiecare în parte poate decide dacă să fiarbă mierea sau nu.

Dr. Gottfried Hertzka afirmă:

“Este totuna ce vin iei, că e roşu sau e alb. Numai să fie natural… Numai să respectaţi ordinea: mierea se adaugă abia după primul fiert şi trebuie să fiarbă cu restul. Nu-ţi fie teamă de fierbere… Fierbe-ţi liniştit vinul cu pătrunjel – miere pentru inimă!”

Mai încolo, Dr. Gottfried Hertzka explică:

“Dacă se întâmplă odată să-ţi simţi inima, ia una, două sau chiar trei linguri pline pe zi şi orice înţepături la inimă (din cauza schimbării vremii sau după emoţii) dispar”. nu trebuie în nici un caz să fii îngust în vederi şi speriat, fiindcă nu poţi să faci nici un rău cu acest vin. Dar nu numai în cazul durerilor cardiace incipiente, ci şi în adevărata insuficienţă cardiacă şi alte boli cardiace te vei ajuta adesea în mod considerabil cu acest vin de pătrunjel – miere pentru inimă, poate chiar te vei însănătoşi odată”.

Pe data de 21 ianuarie 1980 am primit o scrisoare de la o doamnă din landul Salzburg, scrisoare pe care aş dori s-o redau aici:

“Vă comunic că mi-am preparat vinul pentru inimă şi că am obţinut rezultate uimitoare. Am fost operată acum zece ani. Mi s-a spus că am o insuficienţă cardiacă şi deci voi avea întotdeauna dureri. N-aveau cum să mi le ia. Asta însemna deci că trebuia să mă învăţ cu această idee. Dar datorită vinului pentru inimă, durerile mele au dispărut după două luni de tratament. Nu mă mai simt nici slăbită.”

Preluat de pe http://www.sanatate.go.ro/.

Reţeta vinului pentru inimă a dat rezultate excelente în toate insuficienţele cardiace şi bolile adevărate de inimă şi ocupă, după cum explica Dr. Gottfried Hertzka, un spaţiu larg în cadrul practicii sale medicale zilnice. Eu însămi am dat această reţetă de câteva ori mai departe şi reuşita a fost surprinzător de bună. Şi în anghina pectorală vinul pentru inimă a produs o ameliorare simţitoare.

Numărul casei, semn al destinului?

Află care sunt semnificaţiile numerelor, ce dezvăluie ele şi dacă eşti pe aceeaşi lungime de undă cu obiectele din jurul tău!

Numărul casei este legat şi el de destinul fiecăruia dintre noi. Cel puţin aşa afirmă numerologia, care ne demonstrează că purtăm amprenta unor cifre “karmice”. Ei bine, vom vedea astăzi ce spune, din acest punct de vedere, banala tăbliţă cu numărul imobilului în care locuieşti.

Şi casa are un destin…

Este important ca “acasă” să reprezinte locul unde te simţi cel mai bine. O parte din energia ta se împleteşte cu cea a locului în care stai, iar aceste vibraţii te influenţează direct. Fiecare imobil are un număr, iar acesta, o semnificaţie. Vrei să ştii dacă numărul casei tale este de bun augur? Calculează astfel: dacă este format din mai multe cifre, adună-le între ele până obţii o singură cifră. De exemplu, pentru numărul 154, se adună 1+5+4=10, 1+o=1 sau casa 1.

Semnificaţiile cifrelor

Casa 1-  atrage norocul şi armonia, aduce motivaţie, independenţă şi puterea de a o lua de la capăt. Persoanele singure vor găsi energia necesară pentru un nou început, oricât de greu ar fi acesta. Celelalte au mari reuşite. Aspecte negative ale casei 1: infatuarea şi aroganţa.

Casa 2 – Cifra 2 aduce confort, siguranţă. Este benefică pentru femei sau pentru cuplurile noi, care îşi doresc ca relaţia să evolueze. Aspectele negative: locatarii din această casă sunt prea preocupaţi de bani şi excesiv de legaţi de bunurile materiale.

Casa 3 – Numărul 3 aduce casei şi locatarilor ei bună dispoziţie, creativitate şi ospitalitate. De cele mai multe ori, este casa celor care au un talent artistic. Aspecte negative: ocupanţii casei pot deveni leneşi şi pot cădea pradă exceselor, acţiunilor impulsive sau vecinilor răuvoitori.

Casa 4 – este a ordinii, stabilităţii, siguranţei, curăţeniei şi a puterii de concentrare. Cei care locuiesc în casa 4 sunt loiali, serioşi, respectaţi de ceilalţi. Sunt prieteni de nădejde şi generoşi. Aspecte negative: poate apărea o adevărată manie a ordinii şi a curăţeniei, deranjantă pentru alţii.

Casa 5 – Locatarii casei 5 sunt volubili, iubesc viaţa, călătoriile şi sunt preocupaţi de tot ce este nou. Se simt liberi, lipsiţi de complexe şi energici. Pentru că numărul 5 aduce schimbări, locatarii vor renova des locuinţa şi-i vor da un aer foarte elegant. Aspect negativ: Instabilitate emoţională.

Casa 6 – Calmul şi liniştea din casa 6 stimulează latura pozitivă şi romantică a locatarilor. Este casa frumuseţii, a simţului estetic, a artei, unde sunt favorizate activităţile în familie şi cele destinate copiilor. Aspecte negative: locatarii trebuie să se ferească de intervenţiile din exterior, care le-ar putea strica echilibrul şi armonia.

Casa 7 – Este pe placul singuraticilor. Persoanele foarte interiorizate şi intelectualii se simt în largul lor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cupluri sau familii, pentru că vor fi predispuse la izolare şi vor suferi din această cauză. Adesea, se vor crede neînţeleşi. Aspecte negative: dependenţa sau înclinaţia spre excese de tot felul.

Casa 8 – Locatarii casei 8 sunt preocupaţi de succesul financiar, sunt ambiţioşi, cu o voinţă puternică, pragmatici şi ştiu cum să-şi transforme visurile în realitate. Se implică în afaceri din care vor ieşi bani frumoşi dacă sunt puse la cale în casa lor. Aspecte negative: intoleranţă, prea mult pragmatism.

Casa 9 – Locatarii din casa 9 sunt altruişti, dorinţa lor este să-i ajute pe cei din jur şi să transforme lumea într-un loc mai bun. Sunt mari iubitori de animale şi au talente artistice. Aspecte negative: deoarece energiile din aceste case predispun la accidente, trebuie să fie atenţi la obiectele electrocasnice.

Nefericirea musulmanilor

MUSULMANII

Foarte just şi mă mir că nu am observat asta până acum!

Ei nu sunt fericiţi în Gaza

Ei nu sunt fericiţi în Egipt

Ei nu sunt fericiţi în Libia

Ei nu sunt fericiţi în Maroc

Ei nu sunt fericiţi în Tunisia

Ei nu sunt fericiţi în Yemen

Ei nu sunt fericiţi în Irak

Ei nu sunt fericiţi în Iran

Ei nu sunt fericiţi în Afganistan

Ei nu sunt fericiţi în Siria

Ei nu sunt fericiţi în Liban

Ei nu sunt fericiţi în Bahrein

Deci unde sunt fericiţi?

Sunt fericiţi în Germania

Sunt fericiţi în Franţa

Sunt fericiţi în Anglia

Sunt fericiţi în Israel

Sunt fericiţi în Olanda

Sunt fericiţi în Belgia

Sunt fericiţi în Spania

Sunt fericiţi în Italia

Sunt fericiţi în Australia

Sunt fericiţi în USA

Sunt fericiţi în Canada

Sunt fericiţi în Suedia

Sunt fericiţi în Norvegia

Sunt fericiţi în Austria

Sunt fericiţi în Elveţia

Ei sunt fericiţi în toate ţările care nu sunt musulmane. Şi pe cine acuză? Nu Islamul. Nu conducerea lor. Nu pe ei însuşi.

Ei acuză ţările în care sunt fericiţi. Şi vor să le schimbe ca să fie ca ţările din care au venit şi unde au fost nefericiţi!!!

Scuzaţi-mă, oare cât de idiot sunt de nu pot să le înţeleg strategia, şi să văd încotro se îndreaptă lumea şi cum o să arate viitorul copiilor noştri dacă nimeni nu are curajul şi, mai ales, nu are voie să spună nimic?

Banc agăţător

Aseară am văzut o tipă simpatică la bar, m-am apropiat de ea şi am întrebat-o dacă i-ar plăcea să o servesc cu un pahar de băutură.

– Nu ai o prietenă?, mă întrebă ea. Tipii ca tine au întotdeauna o prietenă…

– Nu, din păcate ne-am despărţit acum o lună, o asigur eu

– Oh, îmi pare rău, suspină ea a compătimire… Te rog, vino să servim un pahar de vin împreună, fac eu cinste.

După câteva pahare, un sărut şi o îmbrăţişare, ne-am trezit la ea acasă, în pat, şi am făcut dragoste ca doi nebuni…

În timp ce mă îmbrăcam pregătindu-mă să plec, îmi zice tipa:

– Deci… Arăţi foarte bine, eşti un tip de treabă şi, pe deasupra, eşti uimitor la pat!… Pot să te întreb cum naiba de te-ai despărţit de prietena ta?!…

– A aflat nevastă-mea!… îi răspund eu, ieşind în pripă…