Aproape întotdeauna călătoresc seara târziu sau noaptea, când soara mea doarme şi George e liber pentru a mă asista. Din cele povestite până acum s-ar părea că rolul lui este nesemnificativ şi doar stă alături de mine, urmărindu-mi pulsul şi temperatura. Trebuie, însă, să recunosc că de câteva ori mi-a salvat viaţa prin resuscitare şi aducerea corpului la o temperatură mai rezonabilă. S-a speriat în acele momente şi m-a averizat că aceste ieşiri sunt prea riscante, dar munca mea de convingere a dat rezultate şi desprinderile mele au continuat.

Privind în însemnările mele, îmi amintesc de o călătorie destul de recentă, peste munţii Carpaţi, printre staţiuni şi case de vacanţe mari, ale unor parveniţi ai capitalismului regizat din ţara noastră. Îmi place să colind în zonele muntoase, unde nu încetez să mă minunez de creaţiile naturii, care par a fi nealterate de mâna omului. Sunt locuri în care acesta nu poate ajunge, dar eu, cu spiritul neângrădit şi însetat de noi şi noi descoperiri, mă strecor uşor în cele mai ascunse spaţii, în cele mai intime locuri.

Astfel, după un raid pe cele mai înalte şi periculoase piscuri, am coborât mai la vale şi la o casă de vacanţă mai ferită de celelalte am observat două autoturisme ce tocmai sosiseră. Nu băteau la ochi şi aş fi trecut mai departe dacă nu mi-ar fi atras atenţia unul din şoferii care tocmai coborâse. Îmi părea foarte cunoscut şi am început să-i dau târcoale. Era micuţ, slăbuţ, cu părul grizonat şi o figură de copil îmbătrânit prematur.

Din cealaltă maşină a coborât un alt bărbat ceva mai înalt, plinuţ la trup şi tot cu părul grizonat. Şi acesta îmi era cunoscut şi bănuiam că numai de la televizor. Am hotărât să le ţin companie până s-ar putea să mă lămuresc despre cine este vorba. Se pare că cel de-al doilea era gazda, fiindcă l-a invitat cu un gest larg pe primul în vila lui. I-am urmărit îndeaproape şi atunci când cel mai solid i-a spus micuţului pe nume, Dan, am avut o revelaţie.

Era vorba de Dan Diaconescu, realizatorul Tv., şi celălalt nu era nimeni altul decât Adriean Videanu, fost primar şi ministru PDL-ist. Era cumva o întâlnire de taină? Posibil, că în preajma lor nu mai era nimeni, iar şoferii au rămas afară. Merita să pierd câteva minute pentru a vedea ce aveau de discutat.

După ce l-a invitat la o masă şi a deschis o sticlă de vin pe care a lăudat-o cu convingere, Videanu a trecut la subiect:

– Dane, noi ne cunoaştem de mult şi am mai făcut afaceri împreună. Eu zic că nimeni n-a avut de pierdut…

– Depinde cum priveşti lucrurile, a răspuns olteanul zâmbind maliţios.

– Hai să fim serioşi, doar ştii că eu sunt om de cuvânt, a ţinut să precizeze gazda.

– Bine, bine, dacă zici tu! De data asta se pare că ai nevoie de mine.

Videanu ridică paharul cu o mână şi cu mâna cealaltă îl făcu atent:

– Noi suntem oameni de afaceri şi îţi propun una avantajoasă!

Diaconescu zâmbi din nou şi replică:

– Lasă-mă să ghicesc! Nu cumva e vorba de Oltchim?! Dacă se privatizează pierzi tare mult…

– Lasă, măi Dane că nu stau eu numai în Oltchim! Să zicem însă că am putea să câştigăm amândoi de la o vacă ce mai poate da lapte.

Olteanul se scărpină pe barba proaspăt rasă şi ceru lămuriri:

– Cum crezi că s-ar putea? M-ai făcut curios.

– Uite care-i treaba. UE a cerut demararea procedurilor de privatizare, dar nu e obligatorie finalizarea lor. Poate interveni ceva neprevăzut şi privatizarea se amână un an. Aici intervi tu!

Diaconescu tot nu pricepea:

– Mă tem că baţi câmpii. Ce pot să fac eu?

De data asta zâmbea Videanu:

– Simplu, te duci, licitezi suma cea mai mare şi câştigi!

Olteanul se porni pe râs şi apoi zise:

– Tu îţi baţi joc de mine? Cu ce să licitez, că sunt dator vândut! Îmi dai tu banii necesari? De ce nu licitezi tu?

– Lasă-mă dom’le să-ţi explic până la capăt. Eu nu pot licita fiindcă nu vreau să o cumpăr şi nici nu se cade să fiu implicat în scandalul ce va urma. Nici tu nu o vei cumpăra, căci vei invoca diferite chichiţe din contract. Iar banii nu trebuie să-i ai cu adevărat, ci doar să pretinzi că-i ai, eventual cu un cumpărător anonim pe care-l vei invoca. Tot tu vei fi eroul care cică vrea să salveze intreprinderea. Praf în ochii alegătorilor naivi. Îţi faci publicitate pe banii mei.

– Aha, ai spus cuvântul magic! Eu pot fi acuzat de încălcarea legii şi târât prin tribunale. E nevoie de mulţi bani pentru avocaţi. La ce sumă te-ai gândit?

Videanu întinse mâna dreaptă:

-Pentru că suntem prieteni, îţi ofer două milioane de euro!

Diaconescu negă din cap:

– Nu-i suficient. Tu scoţi banii ăştia într-o săptămână prin firmele tale ce căpuşează Oltchim-ul. Fără patru milioane nu mă bag!

– Ei, prea te întinzi măi Dane! Uite îţi ofer trei milioane pe care îi poţi scoate imediat după licitaţie! E ultima ofertă, altfel caut pe altcineva. Batem palma?

După un moment de gândire, olteanul întinse palma şi acceptă “afacerea”. Au golit şi un pahar de vin pentru succes. Eu am plecat dezamăgit de un astfel de sabotaj. Oricum, corpul îşi chema spiritul în carapacea lui.