Tunelurile dacilor…?!? >>Ipoteze… teorii…>> Trasee secrete şi drumuri pe sub munţi, folosite încă de pe vremea dacilor? O simplă legendă sau… În fiecare zi, indiferent că e vară, toamnă, primăvară sau iarnă, sute de persoane vin să traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur şi simplu pentru munte, alţii vin atraşi de legendele ce cuprind întreg ţinutul Bucegilor. Iar alţii vin în căutarea comorilor rămase prin peşteri, din cele mai vechi timpuri, aşa cum spun legendele locale. Pentru că în zona Bucegilor trece un lanţ de drumuri subterane, cunoscute doar de câteva persoane, la ora actuală. În vremuri de restrişte, încă din vremea dacilor, obştile trimiteau femeile şi copiii aici, trimiteau comorile ce le aveau şi porneau la luptă împotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte în alta a munţilor.

În anul 105 armatele romane conduse chiar de împărat, pătrundeau în teritoriul dacilor, ocupând cetate cu cetate. Era al doilea război şi Traian era decis ca de data asta să supună definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grăbea, preferând să construiască de fiecare dată pe unde trecea cetăţi şi castre care să asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, între romani şi Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, în munţi, pe loc deschis, la întâlnirea a două pârâuri, s-a dat o luptă pe viaţă şi pe moarte între cele două oşti. Era sfârşitul toamnei. Dacii erau conduşi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, după cucerirea Daciei, urma să devină primul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost îngrozitoare şi a durat toată ziua. Spre seară, balanţa începuse să încline spre romani, din cauza numărului mare de luptători de profesie pe care îi aveau.

La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost văzut căzând în luptă. Atunci dacii au început să şovăie, văzând în asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca să nu piardă de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere şi… armatele dacilor au dispărut în câteva minute ca înghiţite de pământ. Degeaba au trimis romanii trupe în urmărirea fugarilor. Acestea se întorceau toate cu acelaşi răspuns: în faţa lor nu mai exista nici un fel de duşman…

A urmat o pauză de câteva zile, pauză care a fost cât pe ce să salveze soarta regatului dac. Pentru că, profitând de ea, Decebal a realizat o lovitură care a rămas în analele războaielor: a încercat să mute centrul operaţiunilor la sud de Dunăre, pe teritoriul roman. La vremea respectivă nimeni nu a putut înţelege cum, în condiţiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, într-un interval de timp extrem de scurt – mai puţin de 2 zile – să străbată munţii Daciei, ajungând la locul de întâlnire cu aliaţii săi şi trecând Dunărea ca să atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din păcate, în urma unei trădări din rândul nobililor daci, Traian a aflat secretul mişcărilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau munţii dintr-o parte în cealaltă.

După bătălia de la Adamclisi, când fiecare dintre aliaţii înfrânţi ai dacilor se retrăgeau spre locurile lor de baştină, dacii conduşi de Decebal au căzut în câteva ambuscade organizate de romanii care îi aşteptau în tunelurile de trecere. Neaşteptându-se la aşa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicite, puţini fiind dacii care au ajuns la Sarmizegetusa. După acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au rămas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai târziu de domnitorii români. Aşa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor. Cei mai populari munţi ai României sunt străbătuţi de la un capăt la altul de treceri subterane, puţini fiind cei care cunosc existenţa acestora.

Despre existenţa tunelurilor aveau cunoştinţă numai sarcedoţii daci şi unii nobili, aceştia din urmă cunoscând doar anumite treceri strategice şi nu pe toate. Ducând mai departe moştenirea spirituală a înaintaşilor lor, preoţii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pământ, secrete preluate de preoţii creştini, paznici ai comorilor spirituale şi nu numai, ale acestui popor şi retransmise mai departe doar călugărilor virtuoşi. Pentru că aici, în interiorul Bucegilor, există o parte din secretul existenţial al nostru, al românilor, ca popor.

Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor şi a celor de după ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rând. Acolo se antrenau oştile de elită ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din ţara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la câmpie, unde antrenamentele călare se puteau desfăşura în condiţii mai bune? Simplu. Pentru că, în vremuri de restrişte, tezaurul ţării era adăpostit în tunelele din zonă, iar oştile aveau ca sarcină prioritară, paza comorilor.

Mai mult, legendele locale vorbesc despre existenţa unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat şi păstrat în zonă de-a lungul a zeci de generaţii de conducători. Se spune că fiecare din aceştia trebuia să sporească tezaurul pe durata domniei lui şi nu avea voie să folosească niciodată odoarele de preţ din tezaurul sfânt. Cei care nu au ţinut cont de asta au fost loviţi de un blestem cumplit, ei şi familiile lor fiind risipite în vânt. Se spune că acest blestem a lovit cele două ramuri conducătoare din familia Basarabilor, repectiv Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor, mulţi domnitori din aceste familii murind asasinaţi, ei şi familiile lor, pentru încercarea de a folosi tezaurul ţării în scop personal.

În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurători energetice care au constatat existenţa unor câmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversau munţii dintr-o parte în cealaltă. Mai mult, aceleaşi măsurători au arătat existenţa a două treceri subterane care merg din zona Bucegilor până în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tuneluri nu străbat munţii haotic ci sub forma unor linii care configurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa. Întrebarea logică este dacă aceste treceri subterane au fost făcute de mâna omului sau dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdată nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei ce-l locuiesc.