Pe cine ai lua?

Posted on by racoltapetru6

Conduci  automobilul tău Sport, de două locuri, într-o noapte cu furtună teribilă. Treci pe lângă o staţie de autobuz, unde se află trei persoane aşteptând:

1. O bătrână bolnavă pe moarte.

2. Un vechi prieten, care, odată, ţi-a salvat viaţa.

3. Femeia visurilor tale, sau bărbatul ideal.

Pe cine ai lua în automobilul tău, ţinând cont că nu ai decât un singur loc, doar pentru un pasager?

Gândeşte-te foarte bine la răspunsul tău, înainte de a citi mai departe. Aceasta este o dilemă etică şi morală, care se foloseşte la interviurile pentru angajare la serviciu.

Ai putea lua bătrâna, pentru că este pe moarte şi trebuie salvată prima.

Ai putea lua prietenul care ţi-a salvat viaţa şi eşti obligat faţă de el.

Neîndoielnic e posibil ca niciodată să nu mai reîntâlneşti femeia visurilor tale, sau bărbatul ideal.

Un candidat, într-un interviu ca acesta, a fost angajat dintre 200 de concurenţi, pentru magnificul său răspuns. Vrei să ştii răspunsul lui? Iată-l:

“Aş da cheile maşinii prietenului meu şi i-aş cere să ducă bătrâna la spital, în timpul acesta, eu aş rămâne să aştept autobuzul, împreună cu femeia visurilor mele.”

MORALA: Să dăm mai multă atenţie la ceea ce spunem şi facem!

Al 2-lea creier

Posted on by racoltapetru6

Care este cel de-al doilea creier al nostru?

Vă provoc să ghiciţi! Dacă n-aţi ghicit, este pentru că, lungă vreme, lumea ştiinţifico-medicală i-a acordat prea puţină atenţie, mai ales în comparaţie cu interesul de care se bucură creierul nr. 1, acela pe care-l ştim cu toţii. Cel de-al doilea creier al nostru ar fi… sistemul digestiv.

Aşa îl numeşte un reputat cercetător în domeniu, Michael Gershon – profesor de anatomie şi biologie celulară la Universitatea Columbia, SUA, şi autor al unei cărţi intitulate chiar aşa, The Second Brain (Cel de-al doilea creier) – întemeindu-şi opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele descoperiri provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului digestiv în sănătatea generală a corpului par să-i dea dreptate.

Multă vreme neglijat, în mare măsură, în studiile moderne de medicină, sistemul digestiv îşi face azi o intrare spectaculoasă în lumea cercetării medicale.Extraordinarele descoperiri –  care sunt abia la început şi ne mai rezervă nenumărate surprize – legate de modul în care comunitatea de microorganisme din intestin îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului uman au arătat cât de mult greşeam neglijând sistemul digestiv, cel care poate mai mult decât orice alt organ, ne leagă de lumea din jur, în cel mai primitiv mod. Iar lucrările contemporane asupra sistemului nervos enteric – ansamblul de receptori şi căi nervoase care asigură  funcţionarea sistemului gastrointestinal – lămuresc, de asemenea, anumite conexiuni – rămase multă vreme misterioase – între sănătatea digestivă şi cea a întregului nostru corp.

Boala şi sănătatea depind într-o măsură covârşitoare de el, mult mai mult decât ne imaginam, iar viitorul va aduce informaţii şi mai surprinzătoare în această privinţă. Nenumărate suferinţe, uneori stranii şi subtile, cu simptome variabile şi nespecifice, dificil de diagnosticat şi de tratat, au – începem acum să înţelegem – dacă nu o origine pe de-a-ntregul digestivă, cel puţin o componentă legată de funcţionarea sistemului digestiv. Cei vechi înţelegeau mai bine decât noi lucrul acesta.

Fără a şti nimic despre procesele biochimice misterioase care se petrec în adâncul măruntaielor, fără cunoştinţe legate de microbim, de sistemul nervos enteric sau de neurotransmiţători, înţelegeau totuşi că multe aspecte ale sănătăţii trupeşti şi sufleteşti depind de sistemul digestiv. Stau dovadă multe referiri literare şi folclorice la digestie (oare nu se spunea că oamenii cu o digestie bună sunt mereu bine-dispuşi şi politicoşi?), ca şi tratamentele tradiţionale care urmăreau să vindece diferite suferinţe – aparent fără legătură cu digestia – prin prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau prin alte intervenţii de acest gen care, uimitor, chiar dădeau rezultate bune în multe cazuri, măcar că nu în toate.

Toate aceste aspecte conturează ideea că sistemul digestiv “domneşte” în felul său asupra corpului, influenţând, controlând, reglând un mare număr de procese biologice care alcătuiesc viaţa unui organism sănătos sau bolnav. Guvernează corpul aşa cum ne închipuiam că îl guvernează creierul, multă vreme considerat un fel de “organ suprem”, într-o ierarhie pe care, iată, descoperirile spectaculoase ale ultimilor ani o pun sub semnul întrebării: creierul e deja nevoit să cedeze o parte din puterea sa şi din răspunderea sa. Departe de ideea – foarte răspândită la ora actuală – că “totul vine de la cap”, că toate suferinţele ar avea o origine psihică (“e pe sistem nervos”, cum se zice în limbaj familiar), noile descoperiri par să conducă la ideea că, dimpotrivă, şi problemele “capului”, ale psihicului, sunt, de fapt, “pe sistem digestiv”.

Să revenim la profesorul Gershon şi la interesanta lui idee că sistemul digestiv ar merita să fie considerat un adevărat “creier”. De ce? Pentru că tractul gastrointestinal are un sistem nervos autonom; este, spune specialistul, singura parte a corpului care poate funcţiona pe cont propriu. Dacă este secţionat nervul vag, principala cale nervoasă care leagă creierul de sistemul digestiv, acesta din urmă “va merge” înainte; azi ştim că el poate funcţiona independent atât de creier, cât şi de măduva spinării, graţie unui “echipament” special: sistemul nervos enteric.

Se estimează că sistemul digestiv are cca. 100 milioane de neuroni (la fel de mulţi ca măduva spinării) şi cca. 40 de neurotransmiţători – la fel de mulţi ca în creier. 90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul digestiv la creier, şi nu invers, punând sub semnul întrebării afirmaţia “creierul controlează toate celelalte organe ale corpului”, cum am învăţat noi la şcoală. De fapt, cine controlează pe cine?

Există cercetări care arată că stimulând nervul vag într-un mod care imită semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi îmbunătăţite atât memoria şi capacitatea de învăţare, cât şi dispoziţia. Poate nu exagerăm prea mult dacă ne imaginăm sistemul digestiv dotat cu un soi de inteligenţă proprie. Acest al doilea creier al nostru pare să recunoască alimentele pe care le primeşte şi să decidă cum să le prelucreze. Se ocupă cu mărunţirea şi amestecarea lor, eliberează controlat enzimele necesare pentru descompunerea substanţelor organice complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele, apa şi mineralele, în funcţie de nevoile organismului, şi se ocupă de problema reziduurilor. Şi nu numai că face toate aceste lucruri, ci ne dă şi raportul, trimiţând în tot organismul semnale care, dacă sunt descifrate corect, ne spun dacă lucrurile, acolo înăuntru, stau bine sau rău.

Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le transmite, astfel, întregului organism, informându-l despre starea sănătăţii generale şi avertizându-l, cum ştie el, că nu-i face bine să mănânce cutare aliment, sau că trebuie să mestece bine mâncarea, sau că nu e cazul să bea şi două beri după ce a îndesat trei porţii de îngheţată.

Nu întotdeauna aceste mesaje sunt atât de explicite; uneori sunt dificil de înţeles, iar aici intrăm pe terenul înceţoşat încă, dar fascinant, al legăturii dintre sistemul digestiv şi anumite boli ce nu păreau a avea legătură cu digestia. Cercetări recente sugerează că maladii ca autismul, boala Parkinson şi osteoporoza dau semne timpurii la nivelul intestinului; că ar exista o legătură (încă nedescifrată) între sindromul intestinului iritabil – maladie ciudată, puţin înţeleasă de medici şi adesea rebelă la tratament – şi anumite afecţiuni psihice ce pot merge până la depresie; că anxietatea, tulburările de somn, problemele de memorie, senzaţia de oboseală permanentă pot avea o origine neaşteptată; disfuncţionalităţi la nivelul sistemului digestiv.

Posibilă explicaţie vine din sfera cercetărilor asupra microbiomului intestinal (sau flora intestinală, cum era numită cu un termen mai vechi), totalitatea microorganismelor ce trăiesc permanent în intestinul uman. Studii recente arată că anumite caracteristici ale acestui microbiom (care poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de speciile de microorganisme care predomină) pot favoriza instalarea, la anumite persoane, a autismului, obezităţii, diabetului, probabil şi a multor altor tulburări, încă neaflate.

O altă ipoteză este legată de serotonină, o substanţă chimică de importanţă vitală pentru organismul uman. Nivelul de serotonină influenţează dispoziţia, hrănirea, somnul, comportamentele reproductive – pe scurt, e o substanţă-cheie, iar dezechilibrele ivite în această arie au consecinţe uneori neaşteptat de severe. Multă vreme s-a crezut că serotonina e “apanajul” creierului, dar descoperiri mai noi au arătat că, în realitate, la nivelul creierului se află doar 2-3% din serotonina organismului, în vreme ce 90-95% se găseşte… Exact, în sistemul digestiv.

Supărătorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon, s-ar datora excesului de serotonină de la nivelul sistemului digestiv. La persoanele sănătoase, serotonina din sistem este îndepărtată de molecule transportoare specializate, produse în mucoasa intestinului. La persoanele ce suferă de amintitul sindrom, ar exista deficienţe în acest proces; prin urmare, serotonina se acumulează în exces, ducând la episoade de diaree; apoi, receptorii de serotinină, năuciţi de excesul de substanţă, se blochează şi asta duce la constipaţie. De aici, alternanţa de episoade de diaree şi constipaţie de care se plâng mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu sindrom al intestinului iritabil. Şi tot de aici decurge şi tratamentul propus de profesorul Gershon: un fel de “antidepresive intestinale”, care să normalizeze dinamica serotoninei la nivelul intestinului. Tot implicarea serotoninei ar putea explica şi faptul că destule persoane ce suferă de sindromul intestinului iritabil au şi probleme legate de starea psihică, uneori chiar depresii.

Dar, în afara unor cazuri cu adevărat grave de suferinţe digestive sau de suferinţe generalizate, cu origine digestivă, cazuri care necesită, evident, un tratament specializat, ce am putea face, în viaţa de zi cu zi, pentru a ne păstra sănătatea sistemului digestiv, de care depinde atât de mult sănătatea întregului organism? Michael Gershon recomandă, evident, o dietă echilibrată, sănătoasă (multe legume verzi, fibre alimentare solubile), dar şi un interes mai mare faţă de ceea ce ne comunică sistemul nostru digestiv: să nu-i ignorăm mesajele, să le ascultăm şi să încercăm să le înţelegem. Departe de a fi doar un “sistem de ţevi” menit să lase să treacă hrana preschimbată deja în ceva la care ne gândim cu dezgust, sistemul digestiv este o complexă şi extraordinară uzină vie, de al cărei mers depinde mersul bun sau rău al celorlalte organe – da, chiar şi al celor “nobile”, precum inima şi creierul – , până la nivelul celulelor şi a componentelor subcelulare. Nu s-o fi ocupând el cu gândirea înaltă, cu poezia, cu invenţiile, cu teoriile, precum creierul “de sus”, dar se ocupă cu ceva la fel de important: hrăneşte creierul, îl ţine în viaţă, îi păstrează sănătatea, îl menţine în formă optimă pentru ca acesta să se poată ocupa cu gândirea înaltă, cu poezia, invenţiile etc. Se pare că e momentul să ne începem a ne gândi la sistemul nostru digestiv cu mai multă consideraţie decât până acum.

Proeuropean

Posted on by racoltapetru6

NU ŞTIU CINE ESTE AUTORUL, DAR MI-A MERS LA SUFLET…

Este bine să nu uiţi faptele istoriei!

În ultima vreme reprezentanţii a diverse naţiuni pretinse civilizate şi dezvoltate ne ţin lecţii de morală, ne trag de urechi sau chiar ne insultă. Să revenim însă la moraliştii din afara ţării şi să îi cunoaştem mai bine. Iată care este adevărul despre pionierii democraţiei, ai drepturilor omului, ai umanismului ş.a.m.d.

FRANŢA: putere colonială care a controlat, la un moment dat, aproape 13.000.000 kilometri pătraţi, aproximativ 9% din întreaga suprafaţă a uscatului mondial. Un număr impresionant de ţări au fost ocupate cu forţa de către francezi. Prosperitatea Franţei se bazează într-o bună măsură şi pe crimele şi jaful din fostele ţări coloniale. Iată câteva dintre acestea:

– Algeria, Camerun, Ciad, Gabon, Niger, Senegal, Tunisia, Madagascar, Maroc, Vietnam, Laos ş.a.

În plus, jumătate din Franţa a fost colaboratoare cu Germania în al 2-lea război mondial şi asta nu pare să deranjeze atât de mult cât alianţa României cu Germania. A făcut masacru în coloniile din Nordul Africii când acestea şi-au cerut independenţa şi chiar după dobândirea independenţei au intervenit direct sau indirect în evenimentele politice ale fostelor colonii.

ANGLIA: cel mai mare imperiu colonial şi sclavagist pentru o perioadă de timp (în America) – a cuprins peste 20% (!!!) din suprafaţa uscată a Terrei. Prosperitatea Marii Britanii se bazează într-o bună măsură şi pe crimele şi jaful din fostele ţări coloniale. Iată câteva dintre acestea – India, Australia, America de Nord, Africa de Sud, Birmania ş.a.

RUSIA: ţara în care s-a născut comunismul, o pacoste şi o nenorocire pentru România. Şi-a consolidat poziţia de putere mondială şi prin crimele şi jaful la care şi-a supus ţările vasale. Iată câteva dintre ţările exploatate de Uniunea Sovietică – România, Moldova, Polonia, Ucraina, Belarus, Georgia, Lituania, Letonia, Estonia, Armenia, Kazakstan, Uzbekistan ş.a.

SUA: Întemeiată pe genocidul îndurat de indienii americani cărora europenii le-au ocupat pământurile pe care le ocupau de mii de ani. Populaţii întregi exterminate, înfometate, alungate în rezervaţii ca nişte animale sălbatice, ca să facă loc foamei de înavuţire a coloniştilor europeni. Cea mai mare ţară cu orânduire sclavagistă după căderea Imperiului Roman, ce încă practica segregaţia rasială până prin anii 60.

Exemplu al democraţiei şi iubirii creştine? Poate o oră, Dumineca, la biserică. Aventurile militare germane din cele două războaie mondiale i-au accelerat industrializarea şi înarmarea şi l-au transformat în jandarmul planetar. Forţaţi şi de expansionismul Rusiei şi Chinei comuniste, SUA, după Al Doilea Război Mondial, a purtat mai mult de 10 războaie importante – Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan ş.a., alături de diverse alte intervenţii militare în toate colţurile planetei, mai mult sau mai puţin legitime.

A răsturnat regimuri instalate democratic şi, de frica comunismului, a susţinut dictatori corupţi şi sângeroşi, atât pe continentul american (Chile, Argentina etc.), cât şi Africa (Mobutu, în Congo) sau Asia. Au finanţat în America Centrală grupări armate teroriste vinovate de crimă pe bandă rulantă. Nu le-a păsat că poate oamenii săraci din acele ţări aspiră la acelaşi nivel de prosperitate şi democraţie ca în SUA.

Sub masca apărării drepturilor omului şi cu ajutorul instituţiilor financiar bancare multinaţionale au pus mâna pe resursele naturale ale mai multor ţări. Sete emblematică pentru politica SUA declaraţia publică făcută de un partizan al acestor războaie: “Să le luăm petrolul libienilor!”

În Afganistan, mai important decât Bin Laden, erau minereurile strategice de care complexul militaro-industrial american are nevoie ca de aer sau ca de petrol pentru a-şi menţine supremaţia. Desigur că se pune şi întrebarea ce se întâmplă cu planeta dacă nu contrabalansăm ameninţarea expansionismului altor mari puteri. Ar fi fost o lume mai bună?

Puţin probabil dacă ne uităm ce a însemnat gulagul Sovietic şi revoluţia culturală din China, unde se tăiau degetele pianiştilor.

GERMANIA: izvor al culturii şi tehnicii europene, a provocat două războaie mondiale cu consecinţe catastrofale – zeci de ţări ruinate, genocid planetar, zeci de milioane de morţi şi alte sute de milioane cu vieţile distruse!!!

Au înfăptuit holocaustul prin care milioane de oameni au fost făcuţi sclavi epuizaţi prin munca silnică, au fost gazaţi şi arşi în cuptoare precum gunoaiele. Este un fapt ce nu se va şterge din memoria colectivă a lumii până la sfârşitul istoriei universului. L-au ajutat pe Lenin să revină în Rusia ca să-l submineze pe ţar şi ştim ce a urmat. Au împărţit Polonia şi România cu Rusia şi Ungaria. Atacându-l, l-au forţat pe Stalin să transforme URSS în superputere, mai repede decât îşi imaginase el.

La încetarea ostilităţilor, tragedia din spatele cortinei de fier a continuat pentru ţările ocupate de armata roşie, în timp ce Germania, ajutată de fostul duşman, SUA, s-a reclădit şi a prosperat. Noi am plătit 10 ani datorii de război URSS-ului, ca ţară învinsă.

AUSTRIA şi UNGARIA: – Imperiul Austro-Ungar a avut sub stăpânire Cehoslovacia, partea nordică a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Transilvania, Bucovina, părţi din Banat, Crişana şi Maramureş, Tirolul de Sud. Prosperitatea Austriei şi a Ungariei se bazează şi pe crimele şi jaful din teritoriile ocupate. Toţi cei care trudeau şi erau taxaţi astfel încât balurile vieneze să funcţioneze, nu prea o făceau de bunăvoie şi când se răsculau, ori erau împuşcaţi, ori evisceraţi (traşi pe roată) şi alte lucruri ce nu prea au încăput în partiturile muzicii clasice ale epocii. În rest, ordine, curăţenie şi civilizaţie, nu?

SPANIA şi PORTUGALIA: vinovate de un uriaş genocid prin exterminarea indienilor din America Centrală şi de Sud, masacraţi, torturaţi şi arşi pe rug, convertiţi cu forţa la creştinism, transformaţi în sclavi ca şi negrii aduşi din Africa, urmată de jefuirea sistematică a resurselor naturale şi îndeosebi a aurului şi argintului care au relansat economia, nu doar din peninsula Iberică ci din toată Europa Occidentală.

Descoperirea Americii ar trebui marcată cu o zi de doliu la nivel planetar, nu cu serbările indecente pentru începutul genocidului american. Ambele ţări, şi nu numai, poartă uriaşa ruşine a comerţului cu sclavi, destinaţi plantaţiilor din SUA, America Centrală şi de Sud, care au prosperat prin munca acestor oameni vânaţi ca nişte animale şi aduşi în lanţuri de la mii de kilometri (cei care supravieţuiau călătoriei). Ţări profund creştine, cu catedrale până la cer, nu?

ITALIA: a avut colonii în Africa de Est şi a visat că alături de Germania să participe la marele jaf planetar, dar, deşi au fost iniţiatorii fascismului european, NU au fost consideraţi ţară învinsă, pentru că italienii şi-au trădat aliatul şi pe IL DUCE, la timp. Atât italienii, cât şi nemţii i-au susţinut în masă pe Musolini şi pe Hitler, crezând că nemernicia se va înfăptui fără costuri prea mari, în sunet de fanfară, pas de defilare, câţiva evrei şi comunişti asasinaţi, fâlfâit de steaguri şi cam atât.

România n-a avut acest noroc şi când a vrut să părăsească alianţa nu i s-a permis. SUA şi URSS erau înţelese deja. Când i s-a permis era prea târziu şi oricum fusesem vânduţi deja la schimb.

OLANDA: Mai întâi colonia Africa de Sud (pierdută în favoarea Britanicilor) şi apoi coloniile din Asia de Sud, au fost o mană cerească, aducând profituri uriaşe pentru micul stat care nu ne vrea astăzi în Schengen.

România a fost invitată la masa bogaţilor lumii ca să pună pe masă tot ce are: oameni, resurse naturale etc., dar ca să aşeze scaunele, să scuture covoarele şi să mănânce resturile de la masa servitorilor.

BELGIA: a exploatat din greu resursele minerale (cupru, diamante etc.) şi naturale ale fostului Congo Belgian (capitala Kinshasa). Plecarea lor a lăsat o ţară în război civil, care a fost împinsă în dictatura aspră şi coruptă a lui Mobutu (susţinut de CIA ca să nu intre ruşii) după a cărui dispariţie a revenit la războiul civil, interetnic şi sărăcie. Deţine minerale strategice pe care mulţi şi le doresc. Ghinionul lor.

ELVEŢIA: pe lângă ceasuri şi ciocolată a mai adăpostit în bănci şi aurul naziştilor şi al americanilor, al ruşilor, al oricui, al infractorilor şi mafioţilor de pretutindeni şi nenumărate bunuri şi valori furate din toate colţurile lumii. Când ai atâţia bani în bănci parcă îţi vine să îţi speli şi să îţi apretezi rochiţa de două ori pe zi. Cum să nu ţii lecţii de morală şi eficienţă managerială sărăntocilor?

JAPONIA: Ţările din Asia poartă o vie amintire din războiul mondial, legată de atrocităţile comise de înalta civilizaţie japoneză, care a aruncat asupra lor nu flori de cireş şi poezie,ci bombe, şi a trecut prin baionete şi copii şi femei, şi a supus la torturi şi umilinţe inimaginabile populaţiile ocupate. Casa imperială ar trebui să ceară iertare săptămânal acestor naţiuni pentru tragedia de care este şi ea direct răspunzătoare, dar se abţine până în ziua de azi. Probabil că originea divină le interzice acest lucru. Sunt detestabili. La fel ca şi pe Germania, fostul inamic,SUA, i-a ajutat să redevină ce au fost şi mai mult decât atât.

CHINA: închisă în ea însăşi mii de ani, acum începe să scrie pagini surprinzătoare în istoria lumii şi deja a modificat nişte echilibre economice ce dăinuiau de ceva vreme. Rămâne de văzut până unde şi ce va induce asta în însăşi structura socială şi politică a Chinei. Să sperăm că fără convulsii, pentru că ar fi tragic pentru noi toţi. Partidul unic, însă, este o garanţie că vor fi convulsii, dar nici un astfel de colos, fie şi pluripartinic, nu garantează liniştea şi pacea, mai ales dacă se pune pe făcut poliţie internaţională în slujba democraţiei.

Există o singură regulă: toate aceste mari puteri democratice, sau nu, îşi urmăresc doar propriile interese economice şi strategice. Naivii cred altceva. Noi ne lipim, când de unii, când de alţii, în speranţa că ne vom realiza şi noi interesul naţional. OK, dar puţină demnitate nu ar strica.

Desigur, lista ororilor înfăptuite de ţările “dezvoltate/civilizate” din occident şi Extremul Orient care şi-au consolidat puterea şi prosperitatea pe crimă şi jaf este mai largă. Prin urmare, ar trebui să privim lucrurile mai în profunzime şi să nu mai acceptăm impertinenţa tâlharilor moralişti ai planetei, care ne tot dau lecţii pe diverse teme.

Până la urmă ei reprezintă ţări care au “mâinile” pătate de sânge şi prin ce au făcut nu de mult, sunt antiteza a ceea ce predică. Dacă adevărul ar fi respectat, toţi aceştia ar trebui să le spună pentru încă 500 de ani celor din ţările pe care le-au asuprit, cu fiecare ocazie, “vă rugăm să ne iertaţi!”

Astăzi atacurile şi invaziile nu se mai fac doar cu armata ci şi prin instrumente economico-financiare bancare şi bursiere controlate tot de cei menţionaţi anterior. Şi dacă e să privim la acel trecut care ne reprezintă pe noi, românii, îţi amintesc, cititorule, că suntem urmaşii unui popor care NU AVEA SCLAVI, UNDE FEMEIA ERA EGALĂ BĂRBATULUI ŞI CARE CREDEA ÎN NEMURIRE ÎNAINTE DE CREŞTINARE.

Asta este ceea ce defineşte natura noastră profundă şi depinde de noi ca tradiţia înalt spirituală a DACILOR să reînvie. Sau măcar spiritul de la Marea Unire.

Din păcate se pare că treptat ne transformăm, nu în europeni, ci în altceva, o masă amorfă de locuitori inerţi ai unei ţări manelizate şi care ne aparţine din ce în ce mai puţin. Apreciem şi beneficiem de confortul civilizaţiei europene, dar mai devreme sau mai târziu trebuie să conştientizăm cu ce costuri s-a realizat şi cine plăteşte factura ca să fie menţinută şi dezvoltată.

Sunt pro european, dar pro adevăr, nu pro ipocrizie.

Banc blondin

Posted on by racoltapetru6

Într-o agenţie de telefoane intră o blondă şi se adresează tipului de la agenţie:

– Bună ziua, aş dori să vorbesc la telefon cu mama, care se află în Peru, sau să-i transmit un mesaj.

Funcţionarul de la agenţie:

– Bineînţeles, vă rog să achitaţi la casă 400$.

Blonda:

– Vai, dar nu am 400 de dolari la mine. Aş face orice ca să trimit mesajul sau să pot vorbi cu mama mea!

Bineînţeles, când omul aude cuvântul “orice”, ridică o sprânceană, îi spune blondei să vină după el şi o duce într-o cameră.

Tipul:

– Închide uşa.

Blonda închide uşa.

Tipul:

– Stai în genunchi.

Blonda se aşează în genunchi.

Tipul:

– Desfă-mi şliţul.

Blonda îi desface şliţul.

Tipul:

– Scoate-o.

Blonda bagă mâna şi o scoate.

Tipul:

– Păi, ce mai aştepţi? Da-i drumul!

Blonda o duce la ureche şi şopteşte dulce:

– Alo, mama, mă auzi?…

Sfaturi japoneze – valabile oriunde, oricui

Posted on by racoltapetru6

O listare a sfaturilor transmise de seniorii japonezi, la final de carieră, celor mai tineri, care le vor lua locul…

MOTTO: “Când te opreşti să alergi după lucrurile greşite, le dai lucrurilor bune şansa de a te găsi…”

Să fii ceea ce eşti…

Una din cele mai mari provocări în viaţa este să fii tu însuţi, într-o lume care încearcă să te facă precum ceilalţi. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca tine, mai deştept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii să te placă. Fii tu însuţi şi oamenii potriviţi te vor iubi pe tine, cel adevărat.

Trecutul…

Nu vei putea începe următorul capitol din viaţa ta, dacă vei continua să îl citeşti pe ultimul.

Frica să greşeşti…

Făcând ceva şi obţinând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faci nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei şi orice eşec te conduce spre succes. Vei ajunge să regreţi mai mult lucrurile pe care nu le-ai făcut decât pe cele pe care le-ai făcut.

Probleme…

Înfruntă-le cu capul sus. Nu, nu va fi uşor. Nu este nici o persoană în lume care poate depăşi fără greşeală toate complicaţiile cu care viaţa ne pune faţă în faţă. Nu suntem făcuţi să rezolvăm instant toate problemele apărute. Nu aşa am fost creaţi. De fapt, am fost creaţi să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniţi, să ne împiedicăm şi să cădem. Pentru că tocmai asta este întregul scop al vieţii – să ne înfruntăm problemele, să învăţăm din ele, să ne adaptăm şi să le rezolvăm în timp. Ăsta e, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.

A minţi…

Poţi minţi pe oricine din lumea întreagă, însă nu te poţi păcăli pe tine. Vieţile ni se îmbunătăţesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.

Nevoile proprii…

Cel mai dureros lucru este să te pierzi, pe tine ca persoană, atunci când iubeşti pe cineva prea mult. Şi să uiţi că şi tu eşti special. Da, ajută-i pe ceilalţi, dar ajută-te şi pe tine. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a-ţi urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru tine, acel moment e acum.

Eşti pregătit…

Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit când apare o nouă şansă. Pentru că cele mai multe oportunităţi din viaţă ne forţează să trecem dincolo de zona noastră de confort. În orice situaţie, ne vom simţi întâi insuficient de pregătiţi. Dar asta ţine de procesul de învăţare, nu-i aşa?

Relaţii din motive greşite…

Relaţiile trebuie alese înţelept. Este mai bine să fii singur decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să te grăbeşti. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoane potrivite şi din motivele corecte. Îndrăgosteşte-te pentru că aşa simţi, nu pentru că te simţi singur.

Relaţii noi…

Vei învăţa că în viaţă oamenii pe care-i întâlneşti, îi întâlneşti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important, vor fi câţiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun de tine.

A concura cu toţi ceilalţi din jurul tău…

Nu te mai gândi la ce fac ceilalţi mai bine decât tine. Concentrează-te să îţi baţi propriile recorduri zilnic. Succesul este până la urmă o luptă doar între tine şi propria-ţi persoană.

Invidios pe ceilalţi…

Invidia înseamnă să numeri toate harurile cu care au fost dăruiţi ceilalţi, în loc să te uiţi la tine şi la ce ai primit tu. Întreabă-te următorul lucru: “Ce am eu şi toată lumea îşi doreşte?”

Nu te mustra pentru greşelile vechi…

Putem iubi persoanele nepotrivite şi putem plânge pentru lucrurile greşite, însă, indiferent ce întorsătură ia viaţa, un lucru este sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar toţi regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ţi se întâmplă, bun sau rău, te pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.

Să îţi cumperi fericirea…

Multe din lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite – dragostea, râsul, prietenia… Completaţi voi lista mai departe.

Aşteptarea fericirii de la ceilalţi…

Dacă nu eşti mulţumit cu tine, aşa cum eşti, nu vei fi fericit nici în relaţiile cu alte persoane. Trebuie să-ţi creezi stabilitate şi fericire în propria viaţă, înainte de a o împărtăşii cu altcineva.

A trăi în gol, gândindu-te şi răzgândindu-te…

Nu mai analiza aşa de mult la fiecare situaţie căci vei crea probleme care nici măcar nu existau. Evaluează situaţia şi acţionează. Nu poţi schimba lucrurile cu care refuzi să te confrunţi. Progresul implică riscuri. Punct! Ca să marchezi un gol, trebuie să dai drumul la minge.

A plânge de milă…

Surprizele neplăcute cu care viaţa te pune faţă în faţă, nu fac decât să îţi netezească calea în direcţia care era menită pentru tine. Poate nu înţelegi şi nu vezi asta în momentul în care lucrurile rele se petrec şi poate îţi va fi greu. Dar reflectă şi la celelalte lucruri negative care ţi s-au întâmplat în trecut. Vei observa destul de des că fiecare dintre ele te-au condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situaţie fericită. Aşa că zâmbeşte! Lasă-i pe toţi să vadă că astăzi eşti mult mai puternic decât ieri. Şi astfel vei fi.

A ţine supărări…

Nu îţi trăi viaţa cu ura în suflet. Vei ajunge să te răneşti mai mult pe tine decât pe oamenii pe care îi urăşti. Iertarea nu înseamnă “Ceea ce mi-ai făcut este în regulă”, ci iertarea înseamnă “Nu o să te las să îmi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este răspunsul… Renunţă la ranchiună, găseşte-ţi pacea şi eliberează-te. Şi nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este şi pentru tine. Atunci când este nevoie, iartă-te şi pe tine, mergi mai departe şi încearcă să te descurci mai bine data viitoare.

Nivelul…

Refuză să îţi cobori standardele doar pentru a-i mulţumi pe cei care refuză să le ridice pe ale lor.

Explicaţii şi scuze la nesfârşit pentru greşeli…

Prietenii tăi nu au nevoie de asta, iar duşmanii tăi oricum nu vor crede. Doar fă ceea ce simţi că este corect.

Frumuseţea bucuriilor mărunte…

Bucură-te de lucrurile mărunte pentru că într-o zi te vei uita înapoi şi vei descoperi că ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viaţa ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut râzând cu cei care contează pentru tine.

Să faci lucrurile perfect…

Societatea nu premiază perfecţioniştii, ci îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.

Calea uşoară…

Viaţa nu e uşoară, mai ales atunci când plănuieşti să obţii ceva care să merite. Nu alege calea uşoară care să te ducă acolo. Realizează ceva extraordinar.

Lucrurile sunt minunate, atunci când sunt…

Este în regulă să te împiedici din când în când. Nu trebuie să te prefaci sau să demonstrezi mereu că eşti puternic. Nu ar trebui să fi preocupat nici de ceea ce cred ceilalţi – plângi, dacă simţi nevoia – este sănătos să îţi verşi lacrimile. Cu cât mai curând vei face asta, cu atât mai repede vei fi pregătit să zâmbeşti din nou.

A învinui pe alţii pentru necazurile tale…

Îţi vei realiza visele în măsura în care îţi vei asuma responsabilitatea pentru viaţa ta. Când îi învinuieşti pe alţii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor părţi din viaţa ta.

Griji…

Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puţin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi să fie mai puţin veselă. Pentru a afla dacă merită să te îngrijorezi pentru o situaţie întreabă-te următorul lucru: “Va mai conta situaţia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, e clar că îţi faci griji inutil.

Concentrare pe ce vrei să se întâmple…

Concentrează-te pe ce îţi doreşti să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei poveşti de succes. Dacă te trezeşti în fiecare dimineaţă gândindu-te că ceva minunat ţi se va întâmpla în ziua respectivă şi eşti puţin atent, vei observa destul de des că ai avut dreptate.

A fi nerecunoscător.

Oricât de bună sau grea a fost până în acel moment, trezeşte-te dimineaţa şi fii mulţumit că trăieşti. Cineva, undeva, se luptă cu disperare să trăiască. În loc să te gândeşti la ceea ce-ţi lipseşte, gândeşte-te la ceea ce ai tu şi le lipseşte altora.

Viaţa este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva te vrea în viaţa lui, îţi va face loc în ea, nu trebuie să te baţi tu pentru un loc acolo.

Nu încerca să te bagi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai.

Aminteşte-ţi mereu că prieteni adevăraţi nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine când eşti fericit, ci cei care îţi sunt aproape când ţi-e cel mai greu.

3 descoperiri majore ale fizicii cuantice

Posted on by racoltapetru6

– Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.

Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.

Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul “ceea ce se aseamănă, se adună”.

Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră. Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.

Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştietizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea “Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi “Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”. Veţi simţi diferenţa.

1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este “implicat”. Mai este şi altceva…

Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.

Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai puternic decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman.

Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cardiologie din California, care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim “inteligenţa inimii” şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.

Măsurătorile realizate au arătat că inima generează un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, arătând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri. Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior, prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţa la mai mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii.

Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?

În primul rând prin EMOŢII.

Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către raţiune, creând astfel o societate mentală, bazată doar pe logică.

Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi alţa cauză, la fel de importantă, şi anume CONVINGERILE noastre, toate aceste lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile. Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.

Deci, prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră.

Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţa au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier. Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă, decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii, decât prin intermediul creierului.

2. ADN-ul uman are o influenţa directă asupra lumii înconjurătoare

Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim. Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.

Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct substanţa din care sunt formaţi atomii, adică nişte particule  micuţe de lumină, numite fotoni. Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţa are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una de eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obţine “vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu unele aparate specifice.

În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine. Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi acum s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţa directă asupra fotonilor: printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.

Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă. Iar experimentul nu se opreşte aici… Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acolo. Şi-au păstrat poziţia lor ordonată. Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ţinea conectate.

Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de asta.

3. ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente

Sentimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv ADN-ul, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut.

S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale.

S-a observat un lucru care, potrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au fost măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice.

Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire, recunoştinţă, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se deschideau, se măreau. Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie.

S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule. Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire, fericire.

Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei ştiinţe, denumită Epigenica. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacţiile biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.

Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan. Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.

CONCLUZIA?

Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea. Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu, mânie, ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră, pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume.

Preşedintele suspendat

Posted on by racoltapetru6

În aceste zile însorite de iulie, un bătrân se apropie de intrarea în Palatul Cotroceni. Îl abordează pe ofiţerul de gardă şi îi spune:

– Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.

Ofiţerul îl priveşte blând pe bătrân şi îi spune:

– Domnule, Băsescu nu mai este preşedinte şi deci nu mai are reşedinţa aici.

Bătrânul îi spune că e în regulă şi se îndepărtează încet de intrarea de la Palat. A doua zi, acelaşi bătrân, se îndreaptă către intrarea în Palatul Cotroceni şi se adresează aceluiaşi ofiţer de gardă:

– Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.

– Domnule, aşa cum v-am spus ieri, Băsescu nu mai este preşedinte şi prin urmare nu mai are reşedinţa aici.

Bătrânul îi mulţumeşte şi pleacă încet spre locuinţa lui. A treia zi, bătrânul se duce din nou la intrarea în Palatul Cotroceni şi se adresează ofiţerului cunoscut:

– Aş vrea să intru şi să vorbesc cu preşedintele Băsescu.

Iritat, ofiţerul se încruntă uşor la bătrân şi îi spune:

– Domnule, este a treia zi consecutivă când veniţi aici şi cereţi să vorbiţi cu Băsescu! V-am spus deja că Băsescu nu mai este preşedinte, deci nu mai are reşedinţa aici. Nu înţelegeţi?

– Ba, înţeleg foarte bine, însă nu mă mai satur să aud asta!

Ofiţerul ia poziţia de drepţi, îl salută respectuos (ca pe un superior) şi îi spune bătrânului:

– Atunci ne vedem mâine, domnule!

Pentru femei inteligente

Posted on by racoltapetru6

Subiectul ar putea fi: pentru femei inteligente căsătorite cu bărbaţi cretini? Sau o problemă de genul: câte astfel de perechi există? Atenţie la răspuns!

Un cuplu căsătorit prin anii 60′, îşi sărbătoreşte nunta de 40 de ani într-un mic restaurant liniştit şi romantic. Dintr-o dată, la masa lor apare o zână care le spune:

– Pentru că sunteţi un cuplu exemplar şi pentru iubirea voastră reciprocă din tot acest timp, vă îndeplinesc fiecăruia câte o dorinţă.

Soţia spune:

– Vreau să călătoresc cu soţul meu drag în jurul lumii!

Zâna flutură bagheta magică şi apar două bilete de călătorie în mâinile ei. Soţul s-a gândit un moment şi a zis:

– Ei bine, asta e o oportunitate care nu-mi va veni de două ori. Îmi pare rău, iubirea mea, dar dorinţa mea este de a avea o soţie cu 30 de ani mai tânără decât mine!

Soţia şi zâna au rămas profund dezamăgite. Dar dorinţa este dorinţă. Zâna a fluturat bagheta magică şi… minune! Soţul a devenit de 92 de ani!

MORALA ACESTEI POVESTIRI: BĂRBAŢII CARE SUNT INFIDELI ŞI NERECUNOSCĂTORI AR TREBUI SĂ NU UITE CĂ ZÂNELE SUNT TOTUŞI DE SEX FEMININ!…

D-ale lui Murphy

Posted on by racoltapetru6

* Eram aşa de sărac când am fost copil, că dacă nu eram băiat, nu aş fi avut cu ce să mă joc…

* Există unele femei care în loc să-i facă să sufere pe mai mulţi bărbaţi, aşa cum e firesc, se concentrează asupra unuia până îl extermină. Acestea se numesc “fidele”.

* Inteligenţa mă urmăreşte… dar eu sunt mai rapid.

* Trăieşte fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima… Apoi, într-o zi, aşa se va întâmpla.

* Viaţa mea e ca un film, care nu are distribuţia prea reuşită. Şi nu îi înţeleg nici acţiunea.

* Timpul vindecă orice, însă nu e un bun chirurg plastician.

* Un semn sigur că ai îmbătrânit este că lumânările de pe tort costă mai mult decât tortul.

* Mult mai mulţi bărbaţi şi-ar părăsi nevestele, dacă ar şti să-şi facă bagajele.

* Nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Contează să ai bani!

* Dacă ţi-e foame – mănâncă sare: o să-ţi fie sete!

* Stresul înseamnă să te trezeşti urlând, apoi îţi dai seama că nu dormeai.

* Nu mă duce pe mine în ispită, găsesc drumul sigur.

* Dacă ajuţi pe cineva, ai să vezi că îşi va aminti de tine şi data viitoare, când are nevoie de ajutor.

Spirit călător: Dragoste cu suspiciuni (II)

Posted on by racoltapetru6

A urmat ritualul obişnuit: stimulentele, luminile ce mă bombardau şi desprinderea de corp. George era alături, însă, de data asta era mai implicat şi aceasta i se putea citi din comportament. Aş fi zâmbit dacă aş fi avut cu ce, dar aşa m-am mulţumit să-mi iau zborul pentru a-i căuta aleasa inimii. Mă simţeam bine şi starea de plutire mă fascina.

Ocoleam blocurile de locuinţe cu o viteză şi dexteritate crescândă şi în curând am ieşit din aglomeraţia urbană. Intram pe Valea Usturoiului şi sub mine se înşiruiau vilele baronilor locali ce au răsărit după căderea comunismului. Fiecare în alt stil, vrând să epateze prin mărime şi opulenţă. Nu departe de ele era situată şi Grădina Zoologică a municipiului şi mă gândeam că se potriveşte perfect în peisaj.

Una din aceste “cuşti”  impozante pentru oameni era destinaţia mea şi nu mi-a fost greu s-o găsesc. Avea piscină şi uşi glisante din termopan. Pe un balansoar de la intrarea din spate era aşezată Puşa, pe care am recunoscut-o imediat. Era preocupată de unghiile degetelor de la picioare, pe care le vopsea cu ojă de un roşu aprins. Astfel că am putut s-o admir în linişte şi să-i dau dreptate prietenului meu: în realitate era şi mai fermecătoare!

Am fost întrerupt din contemplaţie de o voce care anunţa:

– Gata băuturile! Sper că mi-a ieşit bine martini-ul. E rece şi înviorător.

Din casă venea Maria, prietena Puşei, şi trebuie să recunosc că nici ea nu arăta deloc rău. A pus tava pe măsuţa de alături şi s-a aşezat în balansoarul din faţă, legănându-se lasciv. Mă simţeam ca un intrus în vestiarul femeilor, un spion sentimental, situaţie cu care nu m-am mai confruntat, dar nu puteam să renunţ acum. Tăcerea a rupt-o tot Maria:

– Ei, nu guşti? Ai zis că azi ne facem de cap, doar noi două.

Blonda se opri să-şi admire lucrarea, îndepărtând şi apropiind laba piciorului. Satisfăcută, înşurubă sticla cu ojă şi întinse mâna după un pahar pântecos. Zise râzând:

– Aşa să fie! Să bem pentru noi! Saluti!

Maria se conformă şi ciocniră zgomotos. Apoi întrebă:

– Ce program avem? Nu ai nimic de lucru?

– Lasă tu lucru’, că e doar pentru cei proşti. Ţi-am zis că aştept un telefon de la Dinu. Tocmai de aceea nu puteam să mă văd cu George, ar fi intrat la bănuieli.

Ooops! Deja am auzit ceva interesant şi, din păcate, deloc îmbucurător. Eram curios şi foarte atent la fiecare cuvinţel sau expresie facială. Maria exclamă:

– Da’ bine i-ai îmbrobodit pe amândoi! Nu te temi că o să afle unul de celălalt?

Puşa râse şi întrebă:

– Chiar ai uitat cu cine au de-a face? Nu degeaba sunt poreclită “Călugăriţa”! Pe când or să afle va fi prea târziu. Doar ştii că am nevoie de amândoi.

Cu aceasta mai sorbi o dată din licoarea brumărie, iar prietena ei îi urmă exemplu. Apoi, cea din urmă concluzionă:

– Ai dreptate şi ai avut de la cine să înveţi “meserie”. Dar nu uita că şi maică-ta a fost prinsă şi acum plăteşte la răcoare.

Blonda se oţărî:

– Ştii ceva: te rog să nu-mi mai aminteşti de mama! Nici nu ar fi trebuit să-ţi povestesc despre ea, dar eşti singura mea prietenă şi am crezut că mă pot destăinui.

– Dar nu am zis-o din răutate!, se apără bruneta. Eu ţin la tine şi de aceea mi-e frică să nu păţeşti ceva.

Puşa se domoli, mai sorbi din pahar şi continuă:

– Nu te teme, Măriucă, fiindcă eu nu fac greşeli. În plus, bărbaţii sunt proşti când îi vrăjeşti cu frumuseţea şi vorbele dulci. Doar aşa l-am ameţit şi pe Dinu, iar el mi-a lăsat casa în administrare, plus că-mi mai trimite şi bani pentru întreţinere. Toate acestea pentru câteva nopţi de amor, în însorita Italie. Bine că nu poate veni aici şi nu are cum să-l cunoască pe George. Pe ăsta îl folosesc mai des, că şi banii lui circulă, iar ca arhitectă, ştii şi tu că nu se prea câştigă.

– Ferice de tine! Eu trebuie să mă mulţumesc cu salariul şi nu mă plâng. Mă mir, totuşi, ce faci cu atâţia bani…

Blonda îşi scutură capul, învolburând marea de păr sclipitor şi răspunse:

– Draga mea, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Plus că îmi plac bijuteriile şi nu din alea ieftine… dacă ştii ce vreau să zic. Un fel de investiţie pentru viitor.

– Le-am văzut, sunt minunate!, se entuziasmă Maria. Totuşi, nu le porţi decât foarte rar.

– Doar nu o să mă etalez cu ele şi să spulber imaginea de fată cuminţică şi calculată. Las deschis terenul pentru viitoarele podoabe.

Şi îşi arătă gâtul subţire, degetele prelungi şi urechile mignione. Bruneta ridică paharul:

– Aleluia! Să bem pe chestia asta! Dar Georgel ăsta, are bani destui?

– Încă nu am început exploatarea minei! I-am promis că mă mărit cu el şi l-am adus în starea de contemplare absolută. Urmează să apăs pe acceleraţie şi să încep al stoarce.

– Doar n-o să te măriţi!, se miră Maria.

– Nu, dragă, nu fi prostuţă! Am să-l duc cu vorba. Pentru început am să-i spun că sunt gravidă şi că nu pot păstra copilul. O să-mi dea bani pentru avort, dar la o clinică din Italia. Oricum trebuie să plec până la Dinu, doar e vremea scadenţei.

– Eşti genială, păpuşico!