Satisfacţie

Posted on by racoltapetru6

– Domnule doctor, cred că băieţelul e bolnav. Deşi mănâncă bine, a pierdut 300 g în ultima săptămână.

– Nici o grijă, rezolvăm, zice doctorul. Suge de la piept sau îi daţi lapte praf?

– De la piept, domnule doctor.

– Aha, atunci vă rog să vă dezbrăcaţi ca să vă examinez.

Tipa îşi dă bluza jos, aruncă şi sutienul. Doctorul îi palpează sânii, o mulge, examinează îndeaproape sfârcurile şi, în cele din urmă, nedumerit, pune gura şi suge de la ambii sâni. Apoi, radios, pune diagnosticul:

– Bineînţeles că slăbeşte copilul, dumneavoastră nu aveţi lapte, doamnă!

– Normal, zice tipa. Eu sunt mătuşa lui, dar oricum, îmi pare bine că am venit cu el azi!

Spirit călător: Dovezi

Posted on by racoltapetru6

Prietenul meu s-a încruntat a mirare şi a deschis genta de alături, scoţându-şi carneţelul. A citit şi recitit ce scrisese aseară şi apoi mi-a arătat şi mie. Aşa cum i-am spus, pe o coală albă scria cu litere mari cuvântul “ALPINISM!!!”. Dar el era ca Toma necredinciosul şi a continuat să se îndoiască:

– Spune-mi cum ai făcut? Am văzut trucuri de astea la circ, în numerele de iluzionism, dar nu ştiam că te pricepi şi tu.

De data asta chiar că eram iritat şi mă pregăteam să-i dau o replică usturătoare, când atenţia mi-a fost atrasă de poza unei fete ce  era expusă pe ecranul televizorului. Era chiar fata pe care o văzusem în prima mea călătorie! I-am făcut semn lui George să fie atent la ştirea ce se derula în acel moment. Pe tânără o chema fireşte Florica, avea 17 ani şi se zicea că a fost găsită moartă de mama ei, în noapte, pe păşunea ce le aparţinea. Erau din satul Groşi şi fata a fost trimisă să strângă fânul uscat în căpiţe. Probabil că s-a dezechilibrat şi a căzut cu spatele pe greblă, accidentul fiindu-i fatal. Nici vorbă de suspiciune de crimă, iar de Vasile, tatăl vitreg, nici nu se pomenea. Intrigat, i-am explicat prietenului :

– Ai fost atent la poză? Ei bine, fata asta a fost ucisă de tatăl ei! Am văzut cu ochii mei… de fapt cu spiritul meu! E vorba de o crimă!

George era intrigat şi curios în acelaşi timp:

– Pe fata asta ai văzut-o azi-noapte?! Nu pot să cred?

– Îţi spun că e cât se poate de real totul! Trebuie să facem ceva, altfel criminalul scapă! E chiar tatăl ei şi a vrut s-o violeze! Nu putem să lăsăm lucrurile aşa!

Prietenul meu mă privea cum mă consum şi aştepta să mă mai calmez. Apoi zise:

– Presupunând că e adevărat ce-mi spui, că ai fost martor la o crimă, cum ai de gând să-l demaşti pe vinovat? Ai să chemi poliţia şi o să spui că sufletul tău a ieşit din corp şi a călătorit aiurea pe câmpii? O să te creadă nebun şi o să te trimită la ospiciu. Nu crezi?

Aici avea dreptate şi trebuia să găsesc o soluţie. După câteva clipe m-am luminat şi i-am zâmbit complice:

– Dragul meu, de aceea există telefoane anonime! Nu pot să sun de pe fix, dar tu ai mobil cu cartelă pre-plătită şi le-ar fi greu să ne detecteze. Vom furniza poliţiei nişte informaţii ce vor duce la rezolvarea cazului. Îmi împrumuţi telefonul sau suni tu?

George se scărpină în creştetul capului, neştiind dacă e o idee bună, dar l-am asigurat că nu avea nimic de pierdut, ci dimpotrivă, ar ajuta justiţia să-şi facă datoria. Mi-a întins mobilul şi am sunat la 112.

La început am fost luat drept un neserios care face glume proaste, dar insistând că sunt un om de bună credinţă şi că am de comunicat ceva important legat de o crimă, am primit un număr de telefon ce aparţinea comisarului Lemnaru, de la omucideri. L-am apelat imediat şi i-am zis că sunt un martor la ce s-a întâmplat în noaptea precedentă. La insitenţele lui de a-mi dezvălui identitatea, am motivat că mă tem de consecinţe şi nu vreau să am de-a face cu poliţia. I-am sugerat lapidar să caute costumul alb al tatălui vitreg şi în special pălăria, pe care ar trebui să fie pete de sânge. M-am încadrat în 30 de secunde, după cum am văzut în filme, pentru a nu fi reperat.

George dădea din cap, mustrându-mă din privire, dar, când a plecat, mi-a lăsat telefonul pentru a mai suna a doua zi. Tocmai atunci a intrat şi Diana să strângă masa. La urmă, am rămas singur, cu gândurile şi speranţele mele pentru a doua zi. Când a venit aceasta, am socotit fiecare ceas şi, pe la amiază mi s-a părut potrivit să-l sun din nou pe Lemnaru.

Am avut parte de o veste bună şi una rea. Poliţia chiar a făcut o percheziţie şi au găsit un costum alb imaculat, ca şi nou, dar care nu avea nici o urmă de sânge şi aparţinea lui Vasile, tatăl vitreg al fetei. De altfel, acesta avea un alibi greu de combătut: a petrecut toată noaptea la crâşmă, unde a băut şi a făcut cinste tuturor, căci tocmai îşi cumpărase un tractor nou. Comisarul continua să fie curios în ceea ce priveşte identitatea mea şi voia să afle de unde am informaţiile. L-am refuzat hotărât şi i-am sugerat să mai caute, fiindcă trebuia să mai existe şi pălăria, iar costumul de care ştiam eu nu părea să fie chiar nou. Au căutat la gunoi sau prin împrejurimi?

Am închis înciudat şi n-am mai avut chef de nimic. Se părea că nu puteam ajuta cu nimic, iar Vasile era destul de inteligent să ascundă dovada incriminatorie. Către seară a revenit George, curios să vadă ce am rezolvat şi nu mi-a fost uşor să recunosc că totul a fost în zadar. I-am înapoiat telefonul şi-i povesteam că totuşi am avut dreptate în ceea ce priveşte costumul alb, când atenţia ne-a fost captivată de ştirea ce se transmitea la televizor.

Era arătat Vasile, cu cătuşe la mâini şi încadrat de doi poliţişti, iar la microfoane vorbea un comisar tânăr, Lemnaru. Spunea că din surse neconvenţionale a primit informaţia cum că tatăl vitreg a fost cel care a omorât-o pe Florica şi, ca dovadă, aveau o pălărie albă cu pete de sânge, găsită în latrina din spatele casei. Petele erau încă vizibile şi chiar gestul de a arunca articolul de îmbrăcăminte era o dovadă incriminatorie. Cercetările vor continua cu bănuitul în stare de arest.

Am chiuit de fericire, în timp ce lui George nu-i venea să creadă! Era dovada supremă că spiritul meu putea călători!

Cine a construit primul pod peste Dunăre

Posted on by racoltapetru6

Toată lumea a învăţat la şcoală  (atăt în clasele primare, căt şi în liceu), la capitolul “antichitatea românilor”, că în răstimpul 103-105, arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană!

Faină chestie, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman! Numai că, informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are “acte”! O să mă întrebaţi: “Cum adică nu pare în regulă?”

Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară! Apoi trebuie să atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Aplollodor din Damasc, este absolut ilogică!

Să vorbim întâi despre documente. Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Aplllodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare!

Fie şi numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit, fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod, poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea, dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani! Există însă folclorul aromân, o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O să vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă, să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii, tratată de specialişti ca “bătută în cuie” De ce?

1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai doi ani) în condiţiile î care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor!

2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva, să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac!

3. În al treilea rând, afirmaţia este ilogică, întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţa faptul că, cu tehnica actuală şi pe timp de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii! Atunci era război! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul, să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van, urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columna armată romană trece PE UN POD DE VASE!

Acestea fiind spuse să vedem, totuşi, ce este cu Podul “buclucaş”. Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre? Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta să fi fost construit  cu ceva timp înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această “perlă”  a ultimei provincii cucerite de romani?

Dacii stăpâneau, înaite vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare esre verosimil faptul că Podul să fi fost construit de ei! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon: “Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de ambele maluri ale Dunării”. Acelaşi autor ne spune “(Burebista) trecea fluviu când dorea.”,însă Dacia nu era putere navală la acea vreme!

Dacă iarna, Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cu se întâmpla în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara, decât, pe un pod?!

Aceasta, având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase. Mai mult, pentru această afirmaţie, există chiar şi documentaţie! O baladă populară aromână, intitulată “Puntea din artă”, ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă ma veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre, vreme de şase ani!  A se observa că cifra concordă cu cercetările moderne.

Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii  acestui pod peste care Burebista “trecea fluviul când dorea”. Necesitatea care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării!

Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului, pentru că Traian să poată avea o cale mai facilă să jefuiască Dacia de toate bogăţiile ei! Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane?

Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse  aflate la faţa locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume COSTANTIN CEL MARE, născut în Niş, aflat azi în Serbia!

Când vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri?

Bătrâna şi schiorii

Posted on by racoltapetru6

Din ciclul “realitatea depăşeşte orice imaginăţie!” Caz medical la un spital din Bucureşti, în februarie 2012.

Nişte tineri au făcut un chef într-un apartament, la etajul patru. Pe la ora 21 noaptea au rămas fără bere şi au zis că pleacă să cumpere. Dar erau cam “torpilaţi” şi s-au hotărât să coboare cele patru etaje cu SCHIURILE; s-au echipat şi au pornit în jos.

La etajul doi era o bătrână care urca scările. Ăştia au dat peste ea şi, naşpa, accident; bătrâna cade, cheamă salvarea, o duc la spital. A doua zi se trezesc din beţie şi, la opt dimineaţa, merg la Floreasca să vadă despre ce este vorba. La spital bătrâna nu mai era (patul gol, proaspăt aranjat). Tinerii  au îngheţat de  teamă că a murit şi se duc la medicul de gardă, să vadă despre ce e vorba. De acolo află că bătrâna era transferată la spitalul 9 (psihiatrie!), pentru consult, pentru că toată noaptea ea insistase că o lovise un SCHIOR pe casa scării!

Logică înşelătoare

Posted on by racoltapetru6

Un tânăr cobora de la munte, obosit şi însetat, pe o căldură care l-a secătuit. Până în localitate mai era mult şi de aceea s-a bucurat nespus când a văzut o căsuţă singuratică şi sărăcăcioasă. În faţa ei, pe o băncuţă, şedea o babă bătrână şi hâdă, cu obrazul ridat de vreme şi cu dinţii căzuţi. Îmboldit de setea-i sfâşietoare, se adresă femeii:

– Nu te supăra mătuşă, dar nu ai nişte apă de băut?

Bătrâna se ridică încet, intră înăuntru şi ieşi cu o cană tocită, însă plină cu apă răcoroasă şi îmbietoare, pe care i-o întinse zâmbind şi lăsând să se vadă ultimul ciot de dinte pe care-l mai avea în gură. Tânărul se gândi: “Nu-mi permit să refuz, dar măcar am să beau prin partea unde e toarta şi pe unde nu cred că şi-a pus baba gura”. Apoi bău cu nesaţ.

Văzându-l, femeia zâmbi din nou încântată şi-i zise:

– Vino să te pup, dragul mamii, că tare ne potrivim la obiceiuri! Dintre toţi cei care mi-au cerut apă, doar tu bei din partea pe care beau şi eu!

Top 10 oraşe dispărute (II)

Posted on by racoltapetru6

* Pompei (Italia): îngropat de un vulcan

Odată cu Herculaneum, acest oraş roman apropiat de modernul Napoli a fost distrus şi îngropat complet în timpul unei erupţii catastrofice a vulcanului Vezuviu, care a durat două zile, în anul 79, pe 24 august. Vulcanul a acoperit zone mai înalte şi a îngropat Pompei sub câţiva metri de cenuşă şi lavă, oraşul fiind pierdut pentru aproximativ 1700 de ani, până să fie redescoperit accidental în 1748.

De atunci excavarea sa a oferit o vedere extraordinar de detailată asupra vieţii din oraş la apogeul Imperiului Roman. Astăzi este una dintre cele mai populare atracţii turistice din Italia şi un Monument al Patrimoniului Mondial UNESCO.

* Palenque (Mexic): unul dintre cele mai frumoase oraşe mayaşe

Palenque este un oraş antic mayaş din apropierea râului Usumacinta din statul mexican Chiapas. Are cele mai rafinate exemple de arhitectură, sculptură, acoperişuri speciale şi basoleriefuri pe care le-au făcut vreodată mayaşii. Anticul oraş mayaş Palenque, cu împrejurimile junglei superbe şi arhitectura şi decoraţiile nemaipomenite, este una dintre minunile din Mexic.

Ocupat pentru prima dată în jurul anului 100 î.Hr., s-a dezvoltat între anii 600 şi 700 d.Hr., o perioadă într-adevăr glorioasă. Oraşul a crescut în importanţă sub Pakal, un rege care a domnit din anul 615 până în anul 683 d.Hr., reprezentat în hieroglife drept un soare şi un scut, numit şi Scutul Soarelui sau Albul Macau. În timpul conducerii lui Pakal, au fost construite în Palenque multe pieţe şi clădiri, inclusiv superlativul Templo de las Inscripciones (mausoleul său), caracterizat prin basoleriefuri stucco foarte complicate.

Fiul lui Pakal, Chan-Bahlum al II-lea, a continuat dezvoltarea politică şi economică din Palenque, precum şi pe cea a artei şi a arhitecturii şi a prezidat construcţia templelor Grupo de la Cruz, plasând pietre narative (“stelae”) în fiecare din ele. Se poate observa influenţa arhitecturii din Palenque în oraşul mayaş Tikal. Ostilitatea oraşului rival, Tonina, a fost poate cel mai influent factor al rapidului declin după moartea lui Chan-Bahlum al II-lea, în anul 702. Se vorbeşte despre un atac devastator al Tonina asupra Palenque în anul 730. După secolul al X-lea, Palenque a fost abandonat în masă. În zona în care ploua cel mai mult din Mexic, ruinele au rămas nedescoperite până în secolul XVIII. Frans Blom, un investigator din secolul XX, a remarcat: “Prima vizită la Palenque este impresionantă. Când trăieşti mai multă vreme acolo, acest oraş devine o obsesie”.

* Vijayanagar (India): capitala unuia dintre cele mai mari imperii hinduse

Vijayanagar, capitala unuia dintre cele mai mari imperii hinduse din toate timpurile, a fost fondată de prinţii Harihara şi Bukka, din dinastia Sangama, în anul 1336. Puterea sa a atins apogeul sub Krishnadevaraya (1509 – 1529), care a controlat aproape toată peninsula sudică a râurilor Krishna şi Tungabhadra. Comparabil cu Delhi în secolul XIV, oraşul, cu o populaţie estimată la o jumătate de milion de locuitori, acoperea 33 kmp şi era înconjurat de mai multe linii concentrice de fortificare. Bogăţia sa provenea din controlul comerţului cu mirodenii şi a industriei bumbacului. Bazarele sale aglomerate, descrise de călători precum portughezii Nunes şi Paes, erau centre de comerţ internaţional. Imperiul s-a prăbuşit după bătălia de la Talikota din anul 1565, când oraşul a fost prădat de confederaţia sultanilor Deccani (Bidat, Bijapur, Golconda, Ahmednnagar şi Berar), astfel deschizându-se sudul Indiei pentru cucerirea musulmană.

Ruinele sunt amplasate într-un peisaj ciudat şi frumos, plin cu bolovani şi cu o calitate aproape magică. Atracţia nedisputată, Templul Vittala din secolul XVI, este un Monument de Patrimoniu. Început de Krishnadevaraya, nu a fost niciodată terminat sau sfinţit; opera sa sculpturală incredibilă este apogeul artei Vijayanagar. Stâlpii exteriori sunt cunoscuţi ca fiind muzicali, deoarece reverberează atunci când sunt loviţi. În curtea templului se află o caleaşcă ornată din piatră, conţinând o imagine a lui Garuda.

* Efes (Turcia): unul dintre cele mai importante oraşe de la începuturile creştinismului

Efes era un oraş grec, ionic, în vechea Anatolia, fondat de coloniştii din Atena în secolul X î.Hr. Oraşul se află în Ionia, unde râul Cayster (Kucuk Menderes) se varsă în Marea Egee, şi făcea parte din Liga Panonică. În Efes se află una dintre cele şapte biserici din Asia, numite în Cartea Revelaţiei (2:1 – 7). Este şi locul unui mare cimitir de gladiatori.

Efes era un centru important pentru creştinitatea timpurie. Pavel l-a folosit ca oraş de bază. El a fost implicat într-o dispută cu artizanii, ale căror mijloace de trai depindeau de Templul lui Artemis de acolo (Fapte 19:23 – 41), şi a scris 1 Corinteni din Efes. Mai târziu, Pavel a scris către comunitatea creştină din Efes.

* Sanchi (India): cel mai bine păstrat grup de monumente budiste

Fiind un monument de patrimoniu mondial UNESCO în centrul Indiei, lângă râul Betwa, Sanchi se află pe un deal aplatizat din gresie, la 90 de metri deasupra zonei rurale, şi găzduieşte cel mai bine păstrat grup de monumente budiste din India. Cel mai notabil este Marele Stupa, descoperit în 1818. A fost probabil început de împăratul Asoka, la jumătatea secolului III î.Hr. şi extins mai târziu. Având o structură solidă, este înconjurat de un gard masiv din piatră, cu patru părţi decorate cu sculpturi complicate ce ilustrează viaţa lui Buddha.

Stupa în sine constă într-o bază şi un dom emisferic reprezentând domul Raiului ce cuprinde Pământul; este surmontat de bucata pătrată de zid, muntele lumii, din care se ridică o mască ce simbolizează axa cosmică. Vârful poartă umbrele ce reprezintă tipuri diferite de paradis. Alte rămăşiţe includ câteva stupa asemănătoare, dar mai mici, o primărie (caitya), un stâlp Asokan cu inscripţii şi câteva mănăstiri (secolele IV – XI). Au fost descoperite câteva coşuri relicve şi peste 400 de înregistrări epigrafice.

Colege de muncă

Posted on by racoltapetru6

Un tip îşi bănuia soţia că îl înşeală. A aşteptat să plece în acea seară la muncă şi a sărit într-un taxi să o urmărească. Până la urmă a aflat că lucra într-un bordel. Atunci îi spune taximetristului:

– Vrei să faci rapid 100 de euro?

Taximetristul:

– Sigur! Ce trebuie să fac?

– E simplu. Intri înăuntru, o scoţi afară pe nevastă-mea şi o bagi în maşină ca să o duc acasă.

Intră taximetristul şi, câteva minute mai târziu, iese afară cu prostituata de păr şi o aruncă în maşină. Tipul se uită la ea din cap până-n picioare şi-i spune taximetristului:

– Ce ai făcut dom’le? Asta nu-i soţia mea!

– Ştiu, zice acesta. E soţia mea. Acu’ mă duc înapoi şi după a ta!

Meserii murdare

Posted on by racoltapetru6

Un tip, începător în ale golfului, se rătăceşte pe la jumătatea terenului de golf. Din fericire întâlneşte o femeie şi o roagă să-l ajute să se orienteze.

– Uitaţi, domnule, dumneavoastră sunteţi cu o gaură în urma mea. Cum eu sunt la 6, dumneavoastră sunteţi la 5.

Omul mulţumit se pune din nou la joc, dar după un timp se pierde iarăşi. Întâmplarea face că întâlneşte aceeaşi femeie şi o roagă… încă o dată să-l orienteze.

– Continuaţi să fiţi cu o gaură în urma mea. Cum eu sunt la 8, dumneavoastră sunteţi la 7.

Omul îşi cere scuze, termină jocul şi intră în Club unde o vede pe tânăra femeie. Ca semn de recunoştinţă, o invită să ia ceva împreună.

– Cu ce vă ocupaţi?, întreabă el ca să spargă gheaţa…

– Nu am curajul să vă spun, fiindcă toţi oamenii cărora le povestesc râd de mine.

– Aveţi cuvântul meu că n-am să râd de dumneavoastră!

– Ei, bine, vând tampoane.

Tipul începe să râdă nestăpânit, atrăgând atenţia celor din jur.

– Scuzaţi-mă că m-am amuzat aşa tare, dar eu vând hârtie igienică şi, după cum se vede, sunt iarăşi cu o gaură în urma dumneavoastră!

Top 10 oraşe dispărute (I)

Posted on by racoltapetru6

Oraşele dispărute erau aşezări reale, prospere şi bine populate care au ajuns în declin şi a căror amplasare a fost mai târziu uitată. Majoritatea oraşelor pierdute au fost regăsite, şi au fost studiate intens de către oamenii de ştiinţă. De la Pompei la Machu Picchu, vă prezentăm cele mai fascinante zece oraşe dispărute din istorie.

* Machu Picchu (Peru): Oraşul Pierdut al Incaşilor

Machu Picchu (Vechiul Vârf) este un oraş incaş pre-columbian, localizat la 2.230 de metri altitudine, pe creasta unui munte deasupra văii Urubamba din Peru, lângă Cuzco. Machu Picchu este probabil cel mai cunoscut simbol al Imperiului Incaş. Este numit deseori “Oraşul Pierdut al Incaşilor”. Locul a fost inclus în Patrimoniul Mondial în 1983, când a fost descris ca “o capodoperă absolută de arhitectură şi o mărturie unică a civilizaţiei incaşe”.

Machu Picchu a fost construit în jurul anului 1450, la apogeaul imperiului Incaş, şi a fost abandonat în mai puţin de 100 de ani deoarece imperiul s-a prăbuşit sub cucerirea spaniolă. Deşi cetatea se afla la doar 80 de kilometri de Cuzco, capitala incaşa, nu a fost niciodată găsit şi distrus de spanioli, aşa cum s-a întâmplat cu alte localităţi incaşe. Peste secole, jungla din jur a crescut şi a împânzit locul, iar puţini ştiau de existenţa lui. În 1911, istoricul şi exploratorul de la Yale, Hiriam Bingham, a adus oraşul pierdut în atenţia lumii. Bingham şi alţii au lansat ipoteza conform căreia cetatea a fost locul tradiţional de naştere al incaşilor sau centrul spiritual al “fecioarelor soarelui”, în timp ce curatorii unei expoziţii recente au speculat că Machu Picchu era o reşedinţă regală.

* Angkor (Cambodgia): Conţine cel mai mare monument religios din lume.

Angkor era reşedinţa imperiului Khmer, care a înflorit din secolul IX până în secolul XV d.Hr., când monarhul hindus khmer Jayavarman II s-a declarat “monarhul universal” şi “regele-zeu” al Cambodgiei, până în 1431 d.Hr., anul în care invadatorii thailandezi au preluat capitala Khmerilor, forţând populaţia să migreze spre sud, în zona Phnom Penh.

Ruinele Angkor se află între păduri şi terenuri agricole, la nord de Marele Lac (Tonle Sap) şi la sud de dealurile Kulen, lângă moderna Siem Reap, şi fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt peste o mie de temple în zona Angkor, mergând de la grămezi de nedescris de moloz şi cărămizi împrăştiate pe câmpurile de orez, până la magnificul Angkor Wat, despre care se spune că este cel mai mare monument religios singular din lume. Multe din templele de la Angkor au fost restaurate, şi astăzi formează cel mai important exemplu de arhitectură khmer. Numărul vizitatorilor se ridică la un milion anual.

În 2007, o echipă internaţională de cercetători care foloseau fotografii din satelit şi alte tehnici moderne a ajuns la concluzia că Angkor a fost cel mai mare oraş preindustrial din lume, cu o suprafaţă urbană de aproape 3000 de kmp. Cel mai apropiat rival de Angkor, oraşul mayaş Tikal din Guatemala, avea de-abia 130 de kmp în total.

* Memphis (Egipt): vechea capitală a Egiptului

Memphis este vechea capitală a primei nome din Egiptul de Jos, şi a Vechiului Regat al Egiptului, de la fondarea sa până în jurul anului 2200 î.Hr. şi mai târziu pentru scurte perioade, a Noului Regat, dar şi un centru administrativ în istoria  antică. Numele său antic egiptean era InebHedj (“Pereţii Albi”). Numele “Memphis” este deformarea greacă a numelui egiptean al piramidei lui Pepi I (dinastia a şasea), Men-nefer, care a devenit Menfein coptica. Potrivit lui Herodot, oraşul a fost fondat în jurul anului 3100 î.Hr. de către Menes, care a unit cele două regate ale Egiptului.

Estimările asupra populaţiei diferă foarte mult. După T. Chandlerm, Memphis a avut 30.000 de locuitori şi era de departe cea mai mare aşezare din toată lumea din momentul fondării sale până în jurul anului 2250 î.Hr. şi din 1557 până în 1400 î.Hr. Memphis a atins o culme a prestigiului sub dinastia a şasea drept centru al cultului Ptah. A avut un declin scurt după cea de-a optsprezecea dinastie, odată cu ridicarea Tebei, şi a fost readus la viaţă sub satrapii persani înainte să rămână definitiv pe locul doi, după construirea Alexandriei.

Sub Imperiul Roman, Alexandria a rămas cel mai important oraş, iar Memphis a fost cel de-al doilea oraş din Egipt până la stabilirea Fustat-ului (sau Fostat-ului) în 641. A fost masiv abandonată şi a devenit o sursă de piatră pentru aşezările din jur. Era încă o grămadă impresionantă de ruine în secolul XII, însă  la scurtă vreme a devenit mai mult decât o întindere de ruine la pământ şi pietre împrăştiate. Rămăşiţele templului lui Ptah şi al lui Apis au fost descoperite în acest loc, precum şi câteva statui, inclusiv două din alabastru, de patru metri înălţime, ale lui Ramsses al II-lea. Necropola Saqqara se află foarte aproape de Memphis.

* Petra (Iordania): structuri din piatră săpate în stânci

Petra (“Piatra”) se află pe panta Muntelui Hor (Iordania), într-un bazin printre munţii care formează latura estică a Arabah (WadiAraba), valea largă dintre Marea Moartă şi Golful Aqaba. Este renumită pentru numeroasele structuri din piatră săpate în stâncă. Locul, ascuns multă vreme, a fost arătat Occidentului de către exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt în 1812. A fost descris ca fiind “un oraş roşu ca trandafirul, pe jumătatea vârstei timpului” într-un sonet newdigate demn de un premiu, de către John William Burgon. Burgon nu a vizitat de fapt Petra, care rămâne accesibilă doar europenilor însoţiţi de ghizi locali, cu escorte înarmate, până după Primul Război Mondial. Locul a fost desemnat Monument de Patrimoniu Internaţional UNESCO în 1985, spunându-se despre el că este “una dintre cele mai preţioase proprietăţi culturale din moştenirea culturală omenească”.

Înconjurat de turnuri-stânci şi udat de un pârâu peren, Petra nu doar că poseda avantajele unei fortăreţe, însă controla şi principalele rute comerciale care treceau spre Gaza în vest, spre Bosra şi Damasc în nord, spre Aqaba şi Leuce Come la Marea Roşie, şi traversau deşertul către Golful Persan. Declinul Petrei a avut loc rapid sub dominaţia romană, în mare parte din cauza revizuirii rutelor comerciale pe mare. În 363, un cutremur a distrus clădirile şi a avariat sistemul vital de administrare a apei. Ruinele de la Petra erau o curiozitate în Evul Mediu şi erau vizitate de sultanul Baibars din Egipt până la sfârşitul secolului XIII. Primul european care le-a descris a fost Johann Ludwig Burckhardt, în 1812.

* Palmyra (Siria): Mireasa Deşertului

Palmyra era în vremurile vechi un oraş important din centrul Siriei. A fost mult timp un oraş de tranzit vital pentru călătorii ce traversau deşertul sirian şi era numit “Mireasa Deşertului”. Cea mai timpurie atestare documentară a oraşului după numele său presimitic Tadmor, Tadmur sau Tudmur este înregistrată în tabletele babiloniene găsite în Mari. Deşi locul antic a rămas în paragină după secolul XVI, este încă numit Tadmor şi există o mică aşezare mai recentă lângă ruinele cu acelaşi nume.

La mijlocul primului secol, Palmyra, un oraş bogat şi elegant, localizat pe rutele de tranzit ce legau Persia de porturile la Mediterana ale Siriei şi Phoeniciei romane, a căzut sub conducere romană. În timpul următoarei perioade de mare prosperitate, cetăţenii arabi ai Palmyra au adoptat tradiţii şi obiceiuri vestimentare atât din lumea iraniano-partică din est, cât şi din cea greco-romană din vest. Tadmor este menţionat în Biblia evreiască (A doua carte a Cronicilor 8:4) ca oraş din deşert construit de regele Solomon din Iudeea, fiul lui David.

Palmyra a făcut parte din provincia romană Siria în timpul conducerii lui Tiberius (14 – 37). A crescut constant în importanţă ca rută comercială ce lega Persia, India, China şi Imperiul Roman. În 634, primii musulmani au ajuns la Palmyra. Oraşul a fost preluat de arabii musulmani sub conducerea lui Khalid Ibn Walid în 636. În secolul VI, castelul lui Fakhreddine al Maany a fost construit în vârful unui munte, cu vedere la o oază. Castelul a fost înconjurat de un şanţ, cu acces doar printr-un pod mobil. Oraşul Palmyra a rămas intact. După anul 800, oamenii au început să abandoneze oraşul.

Electorală

Posted on by racoltapetru6

Stresat de responsabilităţi, de campania electorală, de înjurăturile primite după triplarea taxelor şi de o căsnicie care s-a prelungit deja peste măsură, primul ministru caută o curvă de meserie, să se mai relaxeze şi el un pic. Prietenii din SPP îi găsesc trei exemplare: o blondă, o brunetă şi o roşcată. Primul ministru îi spune roşcatei:

– Sunt Prim Ministru al ţării şi Preşedintele Partidului… Cât ar costa să faci sex cu mine?

Roşcata îi răspunde:

– Sunt o damă de lux şi lucrez cu 100 de Euro pe oră.

Primul ministru o întreabă acelaşi lucru şi pe brunetă, care îi răspunde:

– Sunt o brunetă focoasă şi lucrez tot cu 100 de Euro pe oră.

În fine, ajunge şi la blondă, care-i răspunde:

– Domnule Prim Ministru, dacă reuşiţi să-mi ridicaţi fusta la nivelul preţurilor actuale, să-mi coborâţi chiloţii la nivelul contului meu din bancă, să-mi prezentaţi o sculă la fel de dură ca timpurile pe care le trăim şi ridicată la nivelul costurilor gigacaloriei şi, mai ales, dacă puteţi să mă faceţi din vorbe, aşa cum îi faceţi pe alegători, atunci pe cuvânt că nu vă iau nici un ban!

——————————————————————————————-

Ce gândesc politicienii, la alegeri

Hai la vot,

Nu fii netot,

Că, oricum,

O iei în bot!