“Alo, Centrala?!”

Posted on by racoltapetru6

Pe când eram mic, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte.

Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era “Alo Centrala” şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie.

Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienţa mea cu acest duh închis într-o sticlă, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizită la o vecină, iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul.

Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat în jurul casei sugându-mi degetul inflamat până am ajuns la scară. Telefonul! Am târât repede un scaun din sufragerie până în hol, m-am urcat pe el, am scos din furcă receptorul telefonului şi l-am dus la ureche,

“Alo, centrala!“, am strigat în microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau două, apoi o voce joasă şi clară mi-a ajuns la ureche: “Centrala”.

– ‘”Mi-am rănit degetul…”- m-am smiorcăit eu în telefon iar lacrimile m-au podidit imediat.

– “Îţi curge sânge?” – m-a întrebat vocea…

– “Nu” – i-am răspuns. “M-am lovit cu ciocanul şi acuma mă doare tare rău…”

– “Poţi să deschizi răcitorul?”- m-a-ntrebat ea. I-am spus că pot.

– “Atunci ia de acolo o bucăţică de gheaţă şi ţine-o lipită de degeţel” – spuse vocea.

După aceea am început să chem “Alo Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lecţia de geografie iar ea mi-a spus unde este Philadelphia… M-a ajutat şi la matematică… Ea mi-a spus că veveriţa pe care o prinsesem în parc cu o zi înainte, mănâncă fructe şi alune.

A venit apoi o zi în care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat “Alo Centrala” şi i-am spus vestea asta tristă. Ea m-a ascultat şi a început să-mi spună lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca să-i liniştească.

Am întrebat-o, “De ce se întâmplă ca păsările, care cântă atât de frumos şi aduc atâta bucurie oamenilor, trebuie să se sfârşească într-o grămăjoară de pene, pe fundul unei colivii?”

Cred că ea mi-a înţeles afectarea, pentru că mi-a spus încet, “Wayne, ţine mnte întotdeauna, că mai sunt şi alte lumi în care se poate cânta”

Altă dată la telefon, “Alo, Centrala!”

– “Centrala.” – mi-a răspuns vocea cunoscută. “Cum se scrie cuvântul fix?” – am întrebat-o.

Toate astea se întâmplau într-un mic orăşel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe când aveam nouă ani, ne-am mutat la capătul celălalt al ţării, la Boston. Îmi lipsea foarte mult prietena mea…

“Alo Centrala”  rămăsese în cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastră casă. N-am încercat să fac acelaşi lucru cu telefonul modern, strălucitor, din locuinţa nouă.

Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversaţii din copilărie m-a urmărit pretutindeni…

Adesea, în momentele de incertitudine şi neputinţă mi-am reamintit acea seninătate şi sentimentul de siguranţă, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cât de răbdătoare, de înţelegătoare şi bună la suflet trebuie să fi fost ea, Alo Centrala, ca să-şi piardă atâta timp cu un mic băieţel ca mine.

După câţiva ani, am făcut iarăşi drumul spre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat în escală la Seattle. Aveam o jumătate de oră între avioane.

Am petrecut 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fără să mă gândesc, am format numărul operatorului din orăşelul nostru de baştină şi am spus: “Alo Centrala!”

Miraculos, am auzit aceiaşi voce joasă şi clară, pe care o cunoşteam atât de bine. “Centrala”

Nu plănuisem asta, dar m-am auzit spunând: “Poţi să-mi spui cum se scrie cuvântul fix?”… O pauză lungă. Apoi, vocea aceea catifelată mi-a răspuns, “Cred că degeţelul tău s-a vindecat până acum.”

Am râs, “Deci tu eşti, într-adevăr,” – i-am spus. “Mă-ntreb dacă ai idee cât de mult ai însemnat pentru mine la vremea aceea.”

“Iar eu mă-ntreb,”- zise ea, “dacă tu realizezi cât de mult au însemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodată copii şi aşteptam cu bucurie chemările tale, zi de zi…”

I-am spus cât de mult m-am gândit la ea dealungul anilor şi am întrebat-o dacă pot s-o mai chem din nou atunci când voi veni să-mi vizitez sora. “Cu plăcere,” – mi-a spus ea. “Întreabă de Sally.”

M-am întors la Seattle peste trei luni. O altă voce mi-a răspuns la “Informaţii. Am întrebat de Sally.

“Sunteţi un prieten?” – m-a întrebat.

“Da, un foarte vechi prieten…Wayne…”

“Îmi pare rău să-ţi spun asta,” – mi-a spus ea. “Sally a lucrat doar o jumătate de normă în ultimii ani, pentru că era bolnavă. A murit cu cinci săptămâni în urmă.”

Înainte de a apuca să agăţ receptorul, mi-a spus, “Un minut, ai spus că te cheamă Wayne?”

“Da” – i-am răspuns.

“Ei bine, Sally a lăsat un mesaj pentru d-ta… L-am scris pe o hârtie în caz că ai să suni. Ţi-l citesc.”

Mesajul ei era, “Spune-i că sunt şi alte lumi în care se poate cânta. El va şti la ce mă refer.”

I-am mulţumit şi am atârnat receptorul. Ştiam la ce se referea Sally…

Niciodată să nu subestimezi impresia pe care ai făcut-o asupra cuiva. A cui viaţă ai atins-o astăzi?

Ştirile sportive – la PRO-TV (pamflet)

Posted on by racoltapetru6

Ştirile sportive de astăzi vă sunt relatate de Răduca Arafat:

RĂDUCA ARAFAT:

– Bună seara, doamnelor şi domnilor, avem ştiri proaspete şi interesante astăzi la ştirile sportive, dar înainte de a trece la ele vreau să răspund unei scrisori inocente ale unui adolescent, care ne-a distrat pe toţi cei din redacţie. Băiatul, al cărui nume nu-l voi dezvălui pentru a nu-l face de râs în cercul lui de prieteni, ne întreabă de ce la ştirile sportive se dau informaţii, aproape în totalitate, doar din fotbalul, ignorând celelalte discipline, precum ar fi înotul, scrima, sau chiar şahul, de care e pasionat el şi vrea să devină campion. Tinere, ne pare bine că ai ambiţii de a accede în elita şahului, dar să nu crezi că vei apărea la ştiri, chiar dacă o să-ţi împlineşti visul şi vei ajunge campion naţional.

Şahul e sportul minţii, iar oamenii inteligenţi nu se uită la emisiunea noastră. Nici celelalte sporturi nu ne-ar spori audienţa, fiindcă doar fotbalul include în el şi alte sporturi precum luptele corp la corp  sau aruncarea greutăţii, respectiv a pietrelor, brichetelor şi alte obiecte dure. De asemenea ridicarea de  “haltere”, adică a halbelor de bere, înainte şi după meciuri, fuga de forţele de ordine şi chiar exerciţii corale de înjurături şi blesteme. Fotbalul este regele audienţelor şi e accesibil tuturor, mai ales că nu e nevoie de multă judecată, poate doar cum să faci ca să evadezi din cantonament şi să-ţi petreci noaptea într-un club cu fete apetisante şi băuturi alese.

Sfatul meu este că dacă continui să joci şah, să nu te aştepţi să ai succes la fete sau să faci bani. La noi nu sunt apreciaţi cei care gândesc ci doar cei care se dau în spectacol, iar noi asta căutăm să vă oferim: spectacolul, indiferent că e de bun sau de prost gust.

Dar să trecem la ştirile fierbinţi pe care vi le-am promis:

* Săptămâna trecută a avut loc meciul dintre CFR-Cluj şi echipa noastră Steaua Bucureşti. După cum aţi văzut în ştirile de ieri şi alaltăieri, Steaua a pierdut cu 2-1 şi Becali a părăsit stadionul înainte de fluierul final, furios pe arbitraj. După opinia lui meciul a fost condus de Satana, ca dovadă fiind echipamentul negru al arbitrului şi faptul că prin eliminarea unui clujean, i-a mobilizat mai tare pe cei rămaşi în inferioritate numerică. În acelaşi timp i-a făcut pe stelişti să se supraestimeze şi să irosească ocaziile. Miliardarul a mai spus că nu va mai accepta decât arbitrii străini, îmbrăcaţi în alb imaculat şi cu aripi de îngeri ataşate.

* Mutu a fost zărit iar într-un club de noapte, dar el pretinde că nu a băut decât apă plată cu lămâie, toată noaptea. L-a lovit prieteneşte pe chelner pentru că lămâia era prea acră şi i s-a acrit viaţa. Faptul că acesta a ajuns la urgenţă, n-are nici o legătură cu el.

* Gigi Becali a promis că Steaua va câştiga campionatul, dar pentru asta e necesar să schimbe antrenorul şi să vândă jucătorii. Apoi va lua alţi jucători, mai tineri şi mai ieftini, dar ambiţioşi şi disciplinaţi. Toate astea le-a declarat într-o conferinţă de presă ţinută la palatul lui aurit, unde s-a servit şampanie, caviar şi brânză de oaie.

* Stelistul Cristea a fost prins din nou cu “bomba sexi” de care a promis că s-a despărţit. Avem poze inedite în care se vede clar că cei doi se iubesc încă şi chiar se sărută!

* Gigi Becali a mers la o mănăstire unde s-a rugat pentru ca Cel de Sus să-i spulbere duşmanii care-l împresoară şi să stârpească Satana care sălăşluieşte în sufletele lor păcătoase. Apoi a făcut o donaţie generoasă pentru ca rugile lui să aibă prioritate.

* Avem imagini de la antrenamentul dinamoviştilor în care se vede clar cum unii râd, alţii sunt serioşi, iar unul dintre ei a mers la toaletă fără să dea vreo explicaţie. Probabil că a intrat iarăşi în “silentio stampa”.

* Gigi Becali a afirmat că Steaua este cea mai bună echipă din ţară, dar i se pun beţe în roate de către Mitică Dragomir şi Mircea Sandu, fiindcă aceştia sunt mituiţi; ştie el de cine. Oricum, a mai adăugat omul de afaceri, aceştia ar trebui schimbaţi de la conducere, căci sunt bătrâni şi cu idei înguste.

Acestea au fost ştirile sportive din această seară. Cu informaţii la fel de interesante vă aşteptăm şi în ediţia viitoare, când veţi afla de ce şi-a luat Becali chiloţii pe dos.

La revedere!