Numai despre femei

Mai dulce decât orice femeie e prietena sa.

Ginecologul descoperă probleme acolo unde restul bărbaţilor descoperă fericirea.

Nu faptul că bărbaţii se gândesc tot timpul la sex le supără pe femei, ci faptul că gânditul nu e dovedit tot timpul de fapte.

Multe fuste arată mai bine pe speteaza scaunului.

Iubirea se măsoară cu numărul zilelor de dragoste pe care le ţii minte.

Ca să te poţi bucura de o soţie bogată, deşteaptă şi frumoasă, trebuie să te însori de trei ori.

Nu există femeie care să nu-l poată face milionar pe orice miliardar.

O femeie e fericită cu numai câteva lucruri. Doar că în fiecare zi altele.

Femeia la volan e sigură pe sine numai când îşi vede simultan chipul în toate cele trei oglinzi lale maşinii.

Nu-i foarte greu să-i iei femeia altuia, mult mai greu e să i-o dai înapoi.

Femeia care te îndeamnă să simţi cum îi bate inima pentru tine ştie că nu poţi pune mâna pe inimă, ci pe sâni.

După ce a reuşit să-i schimbe soţului toate deprinderile, soţia îi reproşează  că nu mai e acela cu care s-a căsătorit.

Fetele care merg cu băieţii la un grătar în pădure trebuie să se ţină cât mai aproape de grătar.

Un cismar fără ghete nu-i totuna cu o croitoreasă fără fustă.

Cel mai neplăcut lucru e că, peste zece, cinsprezece ani, toate femeile vor fi cu cinci ani mai bătrâne.

Fetele de azi poartă tot atâtea rochii cât bunicile lor, dar nu într-un an, ci într-o săptămână.

Statistica divorţurilor arată că părinţii care fug de acasă sunt mult mai mulţi decât copiii.

Nicăieri nu-i mai bine ca acasă, în zilele în care n-ai unde să te duci.

Banii sunt cel mai ieftin cadou, pentru că restul costă mai mult.

Femeia care găteşte bine îl va găsi întotdeauna pe bărbatul care mănâncă mult.

O soţie adevărată e aceea care-l ajută pe bărbat să iasă din toate încurcăturile în care n-ar fi intrat dacă nu se însura.

Când soţia tace mult timp înseamnă că are foarte multe de spus.

Facebook

Facebook şi singurătatea

– De ce este Facebook considerat a fi ideal pentru persoanele singuratice?

– Pentru că este singurul loc unde poţi vorbi cu pereţii, fără a fi considerat nebun.

Facebook în vremea lui Noe

Înainte de potop, şoricelu îl întreabă pe dinozaur:

– Auzi, ţie ţi-a dat Noe add pe Facebook?

– Nu…

– Nasol atunci.

Facebook şi agricultura României

– Unde merge bine agricultura în România?

– Pe Farmville

Facebook şi căinţa

O tânără la spovedanie:

– Părinte, eu…

– Ştiu, fiica mea, ce ai făcut, că suntem prieteni pe Facebook, am văzut poze, am citit ce ai scris pe perete… Mi-a fost destul

– Şi ce trebuie să fac ca să fiu iertată, părinte?

– Să dai like la zece mănăstiri.

Moştenirea în WWW.

Bunica era pe patul de moarte, îşi cheamă nepotul la căpătâiul ei şi spune:

– Nepoate, vreau ca tu să moşteneşti averea mea. Vila, ferma, herghelia de cai, tractorul şi toate animalele de casă plus cele 22 de milioane, toate vor fi ale tale.

– Wowww!!!, exclamă nepotul. Mulţumesc bunico, nu ştiam că ai aşa o avere. Unde este ferma de care vorbeşti?

Bunica răspunde, dânduşi ultima suflare:

– Pe Facebook.

Facebook provoacă adicţie!

– De ce poate fi confundat Facebook-ul cu un frigider?

– Pentru că utilizatorii îl deschid la fiecare cinci minute să vadă ce a mai apărut nou.

Facebook şi dilemele copiilor

Fetiţa către mama:

– Mami, mami, unde mergi îmbrăcată aşa frumos?

– În baie, mamă, să-mi fac poze pentru Facebook…

Viaţa fără Facebook

Am viaţă în afara Facebook, dar nu-mi amintesc parola.

Facebook, ca o mamă…

Facebook este ca o mamă. Dacă nu dai nici un semn timp de 24 de ore înseamnă că ai murit, ai fost răpit sau ai avut un accident.

Bărbaţii sunt discriminaţi?!

MAI EXISTĂ MISOGINI!…

13 dovezi clare că bărbaţii sunt discriminaţi…

1. Femeile pot fi promovate pe criterii gen sâni, coapse, fund, buze. Bărbaţii trebuie să aibă studii, experienţă, competenţă.

2. În caz de dezastre, catastrofe naturale, naufragii, femeile şi copiii sunt salvaţi primii. Bărbaţii, întotdeauna la urmă.

3. Dacă două femei se îmbrăţişează, se ţin de mână, se sărută, stau împreună, etc, înseamnă că sunt prietene. Dacă doi bărbaţi fac asta, sunt poponari.

4. Dacă o femeie nu se descurcă cu banii, înseamnă că are o problemă financiară. Dacă un bărbat nu se descurcă cu banii, este un incapabil, un ratat, un neisprăvit.

5. Dacă o femeie face nazuri, este capricioasă, cu toane, nu ştie ce vrea, îşi exprimă liber emoţiile, se destăinuie, înseamnă că e “feminină”. Dacă un bărbat face asta, înseamnă că e imatur, slab, efeminat.

6. Femeile au dreptul să mănânce gratis la restaurant, să intre gratis în cluburi, etc. Bărbatul plăteşte întotdeauna.

7. Dacă o femeie singură nu face sex, este o femeie cinstită. Dacă un bărbat singur nu face sex, nu e bărbat.

8. Dacă vrea să facă sex, femeia trebuie să aleagă. Dacă un bărbat vrea sex, el trebuie să cucerească (sau să plătească).

9. Dacă o femeie nu satisface sexual un bărbat, nu contează, el este oricum mulţumit. Dacă un bărbat nu satisface sexual o femeie, el este impotent.

10. Dacă o femeie naşte, e sfântă. Bărbatul ajunge sfânt doar când e răstignit pe cruce, etc.

11. Bărbatul trebuie să fie tot timpul amabil, atent cu femeile. Ele nu au nici o obligaţie în acest sens faţă de bărbaţi.

12. Femeile sunt numite “sexul frumos”. Bărbaţii, nu!

13. Un bărbat, dacă are o problemă, trebuie s-o rezolve (că de-aia e bărbat). Femeia trebuie să găsească un… bărbat.

…şi lista poate continua…

P.S.-Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. De altfel, bărbaţilor le face plăcere să fie discriminaţi de sexul frumos!

Ghidul femeilor 1995!!! Util pentru toate timpurile

În anul 1955 s-a tipărit un manual pentru femei, în domeniul gospodăriei. ( “The good wife’s Guide” – 1955). Mai jos sunt câteva sfaturi din acel manual.

Pregătiţi cina la timp. Planificaţi deja de dimineaţa sau chiar din seara precedentă, ca soţul dumneavoastră să fie primit cu o cină gustoasă când ajunge acasă de la muncă. Astfel vă veţi asigura că soţul dumneavoastră va şti că v-aţi gândit la el, în timp ce era la muncă, şi vă veţi ocupa de nevoile lui.

La majoritatea bărbaţilor le este foame când vin acasă de la muncă şi prin faptul că veţi găti ceva din mâncărurile lui preferate, veţi asigura un bun venit călduros pentru el.

Pregătiţi-vă pentru primirea lui. Odihniţi-vă 15 minute înaintea sosirii lui, astfel veţi fi proaspătă şi atractivă când ajunge.

Aranjaţi-vă machiajul, puneţi-vă o panglică în păr şi prezentaţi-vă proaspătă. Soţul dumneavoastră a petrecut mult timp între oameni obosiţi la locul de muncă.

Fiţi interesantă şi veselă. Ziua lui de lucru a fost plictisitoare şi are nevoie de puţină distracţie şi una din datoriile dumneavoastră este să vă asiguraţi de acest lucru. Reduceţi zgomotul.

Când vine acasă soţul dumneavoastră, opriţi aparatele casnice şi ziceţi-le copiilor să fie mai liniştiţi. Fiţi fericită că îl revedeţi. Zâmbiţi călduros şi arătaţi-vă dorinţa sinceră de a-i satisface dorinţele.

Ascultaţi ce vrea să zică şi chiar dacă aveţi multe de zis, nu faceţi asta exact după sosirea lui. Prima dată să vorbească el, sigur are lucruri mai importante în mintea lui decât dumneavoastră.

Nu-l deranjaţi. Nu vă plângeţi dacă soţul dumneavoastră ajunge acasă târziu sau dacă vrea să plece undeva la cină fără dumneavoastră. În loc de ceartă încercaţi să înţelegeţi ce presiune mare este pe el din cauza locului de muncă.

Când este acasă, sigur vrea să se odihnească şi să se relaxeze. Şi în cele din urmă, nu puneţi întrebări fără rost şi nu puneţi la îndoială deciziile şi integritatea lui.

Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi va pune în practică propria voinţă, cinstit şi corect. Şi ţineţi minte: femeia bună ştie unde îi este locul!

Un cerşetor exemplar

Un lord, trecând pe lângă un cerşetor, îi aruncă cinci lire şi îi spune:

– Ia, omule şi bea un whisky în sănătatea mea!

– Sir, dar eu nu obişnuiesc să beau!, răspunde cerşetorul.

– În acest caz, poftim zece lire să-ţi cumperi ţigări.

– Sir, dar eu nu sunt fumător!

– În regulă, am înţeles! Uite 50 de lire, du-te la o casă de toleranţă şi alege-ţi cea mai frumoasă femeie!

– Sir, nu vă supăraţi, dar prefer să nu am de-a face cu asemenea femei!

– Ei, omule, în cazul acesta ia 100 de lire şi du-te la soţia mea, să vadă şi ea în ce hal ajunge un bărbat care nu bea, nu fumează şi nu merge la femei!

Banala banană

Trei accidente de motocicletă, trei motociclişti în spital, trei paturi de salon. Vine televiziunea şi ia interviu motocicliştilor. Primul motociclist, cu un picior în ghips:

Reporterul:

– Cum s-a întâmplat accidentul? Văd că aveţi un picior în ghips, nu aveaţi viteză mare, nu-i aşa?

Motociclistul:

– Păi să vedeţi… eu… Suzuki… 300 km/h… coajă de banană pe carosabil… am derapat puţin, am recăpătat controlul, dar totuşi am intrat în şanţ, lejer, am o mică fisură 3/4 tibia stângă, trece, nimic grav.

Al doilea motociclist, cu o mână şi un picior în ghips. Reporterul:

– La dumneavoastră cum s-a întâmplat? Văd că aveţi o mână şi un picior în ghips!

Motociclistul:

– Eu mergeam liniştit pe stradă… 250 la oră… ştiţi… Kawasaki, când, deodată, văd un Suzuki că mă depăşeşte. Zic: “nu se poate, nu e mai tare ca mine”, şi accelerez după el. Deodată îmi sare pe vizorul căştii o coajă de banană de la Suzuki, mi-a blocat vederea, am frânat… am derapat puţin… am o mică fisură de tibie şi peroneu, puţin luxat antebraţul… nimic grav, trece.

Al treilea motociclist. Mumie. Ghipsat din cap în picioare. Reporterul:

– Precis dumneavoastră aveaţi viteză, nu glumă!… Cum s-a întâmplat?

Motociclistul:

– No, eu… Mobra… 50 la oră… Trec pe lângă mine doi motociclişti în viteză. Eu am crezut că stau pe loc şi… m-am dat jos de pe motoretă… M-am rostogolit eu un pic… m-am ridicat în picioare şi văd doi motociclişti în şanţ. Îmi arunc casca, fug să îi ajut şi… a dracului coajă de banană… iau o ceafă de asfalt… traumatism cranio-cerebral cu paralizie temporară.

Deducţie

Vine Ion acasă mort, de beat. Intră în cameră la copil şi-l întreabă:

– Măi copile, ia spune tu lu’ tata, în ce clasă eşti tu?

– În a treia, măi tată, tu nu ştii?

– No apăi, tu ştii să scrii după dictare?

– Ştiu tată, cum să nu!?

– No, ia un caiet şi scrie: Ardealul îi al nost’!

Ia copilul un caiet şi scrie ce-i zice tatăl.

– No, mai scrie o dată: Ardealul îi a nost’!

Mai scrie copilul o dată. Şi tot aşa până umple tot caietul cu “Ardealul îi al nost'”. Ion, mulţumit, se întoarce la birt. Copilul, plângând, o sună pe maică-sa:

– Mama, mama! Eu aşa de beat nu l-am mai văzut pe tata în viaţa mea…

– Da’ ce-ai păţit dragul mamei? L-a adus poliţia acasă?

– Nu, mama!

– Dar ce e cu el?… E în comă alcoolică?

– Nu, mama!

– Dar despre ce e vorba???

– Se crede ungur!!!

Cele cinci regrete

“Lucrez de foarte mulţi ani în îngrijirea palitivă. Mulţi dintre pacienţii mei erau  dintre aceia care mai aveau foarte puţin de trăit şi care se retrăgeau acasă să moară. Am fost alăturî de ei în ultimele lor 3, până la 12 săptămâni de viaţă.

Oamenii se schimbă şi se dezvoltă foarte mult atunci când se confruntă cu propria mortalitate. Am învăţat astfel să nu subestimez capacitatea oamenilor de schimbare şi dezvoltare. Câteva schimbări sunt însă fenomenale. Fiecare dintre ei au experimentat o varietate de emoţii, cum era de aşteptat, negaţii, frică, furie, remuşcări, din nou negaţii şi în final acceptare. Fiecare pacient şi-a găsit în final pacea şi liniştea interioară înainte de a pleca definitiv.

Când au fost întrebaţi despre regretele pe care le au sau ce ar fi făcut diferit în viaţa lor, răspunsurile au convers către aceleaşi teme:

1. Aş dori să am curajul să trăiesc viaţa aşa cum mi-am dorit eu şi nu viaţa pe care alţii au aşteptat-o de la mine.

Acesta este unul dintre cele mai comune regrete. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe sfârşite, se uită în urmă şi descoperă câte vise şi dorinţe personale rămân neîmplinite. Majoritatea oamenilor nu au atins nici măcar jumătate din visele şi dorinţele lor şi vor pleca din această viaţă ştiind foarte bine că a fost numai alegerea lor.

Este foarte important să încerci să îţi împlineşti câteva dintre visele pe care le ai. Pentru că în momentul în care îţi vei pierde sănătatea va fi prea târziu. Sănătatea aduce libertate şi majoritatea realizează acest lucru doar atunci când nu o mai au.

2. Aş fi vrut să nu muncesc atât de mult.

Acest regret vine de la fiecare bărbat pe care l-am asistat. Bărbaţii pierd perioada copilăriei alături de copii şi în compania soţiei. Femeile menţionează şi ele acest regret, deşi majoritatea, fiind din generaţii vârstnice, nu erau pilonii principali de întreţinere ai familiei. Toţi bărbaţii pe care i-am asistat au regretat enorm că au petrecut majoritatea timpului muncind.

Simplificându-şi viaţa şi făcând alegeri conştiente este posibil să realizezi că nu ai nevoie de veniturile curente şi de stilul de viaţă de care crezi că eşti dependent. Oferindu-ţi mai mult spaţiu în propria viaţă, vei deveni mai fericit şi mai deschis către noi oportunităţi, unele care se vor potrivi mai bine cu noul stil de viaţă.

3. Aş fi vrut să am curajul să îmi exprim convingerile.

Mulţi oameni îşi reprimă convingerile pentru a menţine confortul cu ceilalţi. În consecinţă ei se mulţumesc cu o existenţă cuminte, de mijloc, şi nu devin ceea ce ar fi fost capabili să devină. Mulţi dezvoltă boli legate de amărăciunea şi resentimentele pe care le trăiesc.

Nu putem controla reacţiile celorlalţi. Totuşi, chiar dacă oamenii vor reacţiona diferit atunci când ne vom exprima onest convingerile, relaţia se va aşeza pe un nivel corect şi sănătos. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, cel puţin veţi elimina relaţiile nesănătoase din viaţa voastră. În ambele cazuri sunteţi câştigători.

4. Aş fi vrut să păstrezi legătura cu prietenii.

De multe ori oamenii nu realizează beneficiile pe care prieteniile adevărate şi de lungă durată le au asupra lor decât atunci când este prea târziu. Mulţi dintre ei au devenit atât de prinşi în propriile vieţi încât lasă “prieteniile de aur” să adoarmă cu anii. Sunt atât de multe regrete despre lipsa de timp şi implicare pentru întreţinerea prieteniilor! În ultimele clipe de viaţă toţi simt lipsa prietenilor.

Este deja comun ca toţi cei care au o viaţă agitată şi ocupată să lase prieteniile să adoarmă. Dar când te confrunţi cu finalul vieţii, detaliile materiale ale vieţii nu mai contează. Oamenii doresc să îşi lase în ordine situaţiile financiare, pe cât posibil. Dar nu banii sau statutul social sunt ceea ce-i preocupă cu adevărat. Ei vor să lase lucrurile în ordine pentru cei pe care îi iubesc cu adevărat. De multe ori însă ei sunt prea bolnavi ca să mai îndeplinească şi aceste ultime sarcini. În final totul se rezumă la dragoste şi la relaţii şi este tot ce mai rămâne în ultimele săptămâni de viaţă.

5. Aş fi vrut să îmi permit să fiu mai fericit.

Surprinzător, acest regret este unul comun. Foarte mulţi nu realizează decât la sfârşit că fericirea este o chestiune de alegere personală. Ei au rămas ancoraţi în tabieturi şi obiceiuri învechite. Aşa numitul “confort” al familiarităţii le-a inundat propriile emoţii şi viaţa materială. Frica de schimbare i-a făcut să se prefacă faţă de alţii şi faţă de ei înşişi că sunt fericiţi. Dar în sufletele lor şi-ar fi dorit să râdă mai mult şi să îşi trăiască viaţa cu adevărat.

Când eşti pe patul de moarte, ceea ce cred alţii despre tine este departe de a mai fi o preocupare. Cât de frumos trebuie să fie să poţi să te schimbi şi să fii fericit cu mult înainte de moarte!

Viaţa este o alegere. Este VIAŢA TA. Alege conştient, alege înţelept, alege cinstit. Alege fericirea!”

Autor: Bronnie Ware

Numai când plouă…

O tipă îşi aude bărbatul parcând maşina în garaj, pe când era cu amantul.

– Fugi! Ia-ţi hainele şi sari imediat pe geam!, îi strigă ea.

– Cum să fug aşa?! Nu vezi că plouă cu găleata afară?, răspunde tipul.

– Dacă bărbatu-meu ne prinde, ne omoară pe amândoi! Fugi repede!

Omul n-are încotro, iese pe geam şi sare în stradă, complet gol şi cu hainele în mâini. Se trezşte în mijlocul maratonului anual care avea loc în oraş. Ce să facă? Se aşterne şi el la fugit. Unul care alerga lângă el, îl cercetează cu privirea şi îl întreabă:

– Aţi mai participat la maraton?

– O, da, în fiecare an.

– Şi mereu alergaţi gol?

– Sigur, îmi dă o mare senzaţie de libertate.

– Şi cu hainele în mâini?

– Da, după aceea mă îmbrac pur şi simplu şi mă urc în maşină.

– Şi purtaţi de fiecare dată prezervativ?, mai întrebă omul.

– Aaa, nu, numai când plouă…

Spirit călător: Desprinderea

Mi-au trebuit două zile să-mi revin, cu aspirine, ceaiuri şi băi fierbinţi. Diana mă certa întruna, de câte ori trebuia să mă ajute să ajung la vană, neputând să-şi explice de ce m-am îmbolnăvit. Bănuia că am încercat să mă sinucid, iar când vedea că nu-i dau nici o explicaţie, sfârşea plângând şi învinuindu-mă de egoism. George a trecut în fiecare zi să mă vadă, dar el îmi reproşa doar din priviri.

În cele din urmă, totul a revenit la normal şi am avut o discuţie cu prietenul şi asistentul meu totodată. I-am explicat cu cele mai convingătoare argumente că prima experienţă nu m-a descurajat şi trebuie să mai încerc o dată. Am avut timp berechet să mă gândesc cum să-l înduplec pentru a mă mai ajuta, dar numai după ce i-am promis că e pentru ultima oară. Adevărul e că se speriase destul de serios când a văzut ce puls slab am avut în timpul “somnului”, pe lângă temperatura foarte scăzută pe care am resimţit-o ulterior. Plus că trebuia să rabde reproşurile surorii mele, care bănuia că e părtaş la “îmbolnăvirea” mea.

Totuşi am ajuns la o înţelegere şi a venit seara în care era programată cea de-a doua experienţă. Pe cât de tare am aşteptat-o eu, pe atât de mult ar fi vrut George să nu mai sosească niciodată. Dar timpul e singurul lucru care-ţi poate da siguranţa efemerului şi eu aveam încredere în el. Cel puţin mă străduiam din toate puterile să-mi înving nerăbdarea.

De data asta am insistat ca să-mi fie administrată o jumătate de fiolă de psilocibină şi am jonglat şi la capitolul licorii Mâna Neagră: mi-am pregătit o linguriţă mai încăpătoare şi nu cred că George a observat diferenţa. La urma urmei era tot linguriţă, ultima mea şansă, în care trebuia să reuşesc. Totul sau nimic! Succesul sau moartea!

Am aşteptat amândoi să adoarmă Diana, iar pe la ora zece mi-a fost făcută injecţia şi imediat am băut poţiunea aceea scârboasă. Ca şi la prima experienţă, am simţit cum mă invadează căldura, şi somnul mă cuprinde. Am pierdut contactul cu exteriorul şi a început lupta cu liniile ce-mi invadau cugetul. De data aceasta erau mai luminoase şi mai dese, atacându-mă din toate părţile. Ce trebuia să fac? Cum puteam să trec la un alt nivel? Depindea de mine sau doar de drogurile luate?

În timp ce mă frământam cu aceste întrebări, am observat că liniile deveneau tot mai late, până s-au contopit într-o bandă ce se lărgea, precum o autostradă ce-şi adăuga mereu alte şi alte benzi de circulaţie, iar eu zburam deasupra ei căutând un reper. Banda luminoasă mi-a cuprins treptat tot orizontul şi strălucirea ei mă orbea, forţându-mă să închid “ochii minţii”. Se pare că am reuşit şi lumina s-a mai estompat, dar când am vrut să revăd “autostrada” şi am deschis ochii, nu mi-a venit să cred!

Mă vedeam pe mine, stând culcat în pat, cu faţa palidă, de parcă eram mort. Oare chiar eram fără viaţă? Drogurile m-au trimis pe lumea cealaltă, şi acum spiritul ieşise din mine? George era aplecat asupra mea şi-mi controla pulsul. Apoi îmi puse mâna pe frunte. Mă uitam curios la chipul lui pentru a ghici ce concluzie a tras. Era îngrijorat, dar nu a ieşit din cameră, ci s-a aşezat înapoi pe scaun, după ce m-a învelit cu o plapumă. Dar nu şi pe cap! Deci nu murisem!? Reuşisem!!!?

M-am uitat împrejur şi am căutat dovezi că nu visez. La televizor erau ştirile care-l arătau pe preşedintele ţării, Traian Băsescu, cum râde agasant în faţa reporterilor ce-l înconjurau într-un magazin. A reuşit să scape de ei, după ce le-a împărţit câte ceva din coşul de cumpărături, ba chiar şi o bere, primită cadou.

Deodată, uşa camerei mele s-a deschis şi în pragul ei şi-a făcut apariţia sora mea, Diana. Cum de am uitat să o încuiem? Femeia căsca somnoroasă şi era surprinsă să-l vadă pe George la ora asta, la mine. Am auzit clar când l-a întrebat:

– Ce faceţi aici? Cum de n-ai plecat încă?

George se fâstâci şi răspunse cu ceva întârziere:

– Am rămas să mă uit la televizor. Trebuie să înceapă un film pe care nu vreau să-l pierd… şi mie mi-a căzut canalul…

Diana se apropie bănuitoare şi se uită la corpul meu, curioasă:

– Ce face Vali? Doarme? Mi se pare sau nu arată prea bine?

– Chiar că nu s-a simţit prea bine şi a luat un somnifer, i-a replicat prietenul meu. Dar nu-ţi face griji că acum doarme dus şi o să-şi revină.

Femeia se uită la el şi apoi iar la mine, dădu din cap şi ieşi, bolborosind:

– Sper să nu faceţi vreo prostie, că-mi mâncaţi sănătatea! Trebuie să fiu cu ochii pe voi!

George răsuflă uşurat şi închise uşa după ea, după care reveni la mine, pentru un nou consult. Dădu îngrijorat din cap, dar s-a aşezat înapoi pe scaun. Se părea că nu murisem şi asta mă bucura. Am încercat să ies din încăpere, dar nu ştiam cum să procedez. Să fie ăsta tot universul la care am visat? Trebuia să mă eliberez de tot, dar eram ca un copil care nu ştia încă să-şi folosească „picioarele”. Mă învârteam mereu prin toate cotloanele, până am simţit că percepţia mea era din ce în ce mai diluată. Apoi totul s-a întunecat în jurul meu şi am fost atras într-un somn întunecat.