Ştirile sportive de astăzi vă sunt relatate de Răduca Arafat:
RĂDUCA ARAFAT:
– Bună seara, doamnelor şi domnilor, avem ştiri proaspete şi interesante astăzi la ştirile sportive, dar înainte de a trece la ele vreau să răspund unei scrisori inocente ale unui adolescent, care ne-a distrat pe toţi cei din redacţie. Băiatul, al cărui nume nu-l voi dezvălui pentru a nu-l face de râs în cercul lui de prieteni, ne întreabă de ce la ştirile sportive se dau informaţii, aproape în totalitate, doar din fotbalul, ignorând celelalte discipline, precum ar fi înotul, scrima, sau chiar şahul, de care e pasionat el şi vrea să devină campion. Tinere, ne pare bine că ai ambiţii de a accede în elita şahului, dar să nu crezi că vei apărea la ştiri, chiar dacă o să-ţi împlineşti visul şi vei ajunge campion naţional.
Şahul e sportul minţii, iar oamenii inteligenţi nu se uită la emisiunea noastră. Nici celelalte sporturi nu ne-ar spori audienţa, fiindcă doar fotbalul include în el şi alte sporturi precum luptele corp la corp sau aruncarea greutăţii, respectiv a pietrelor, brichetelor şi alte obiecte dure. De asemenea ridicarea de “haltere”, adică a halbelor de bere, înainte şi după meciuri, fuga de forţele de ordine şi chiar exerciţii corale de înjurături şi blesteme. Fotbalul este regele audienţelor şi e accesibil tuturor, mai ales că nu e nevoie de multă judecată, poate doar cum să faci ca să evadezi din cantonament şi să-ţi petreci noaptea într-un club cu fete apetisante şi băuturi alese.
Sfatul meu este că dacă continui să joci şah, să nu te aştepţi să ai succes la fete sau să faci bani. La noi nu sunt apreciaţi cei care gândesc ci doar cei care se dau în spectacol, iar noi asta căutăm să vă oferim: spectacolul, indiferent că e de bun sau de prost gust.
Dar să trecem la ştirile fierbinţi pe care vi le-am promis:
* Săptămâna trecută a avut loc meciul dintre CFR-Cluj şi echipa noastră Steaua Bucureşti. După cum aţi văzut în ştirile de ieri şi alaltăieri, Steaua a pierdut cu 2-1 şi Becali a părăsit stadionul înainte de fluierul final, furios pe arbitraj. După opinia lui meciul a fost condus de Satana, ca dovadă fiind echipamentul negru al arbitrului şi faptul că prin eliminarea unui clujean, i-a mobilizat mai tare pe cei rămaşi în inferioritate numerică. În acelaşi timp i-a făcut pe stelişti să se supraestimeze şi să irosească ocaziile. Miliardarul a mai spus că nu va mai accepta decât arbitrii străini, îmbrăcaţi în alb imaculat şi cu aripi de îngeri ataşate.
* Mutu a fost zărit iar într-un club de noapte, dar el pretinde că nu a băut decât apă plată cu lămâie, toată noaptea. L-a lovit prieteneşte pe chelner pentru că lămâia era prea acră şi i s-a acrit viaţa. Faptul că acesta a ajuns la urgenţă, n-are nici o legătură cu el.
* Gigi Becali a promis că Steaua va câştiga campionatul, dar pentru asta e necesar să schimbe antrenorul şi să vândă jucătorii. Apoi va lua alţi jucători, mai tineri şi mai ieftini, dar ambiţioşi şi disciplinaţi. Toate astea le-a declarat într-o conferinţă de presă ţinută la palatul lui aurit, unde s-a servit şampanie, caviar şi brânză de oaie.
* Stelistul Cristea a fost prins din nou cu “bomba sexi” de care a promis că s-a despărţit. Avem poze inedite în care se vede clar că cei doi se iubesc încă şi chiar se sărută!
* Gigi Becali a mers la o mănăstire unde s-a rugat pentru ca Cel de Sus să-i spulbere duşmanii care-l împresoară şi să stârpească Satana care sălăşluieşte în sufletele lor păcătoase. Apoi a făcut o donaţie generoasă pentru ca rugile lui să aibă prioritate.
* Avem imagini de la antrenamentul dinamoviştilor în care se vede clar cum unii râd, alţii sunt serioşi, iar unul dintre ei a mers la toaletă fără să dea vreo explicaţie. Probabil că a intrat iarăşi în “silentio stampa”.
* Gigi Becali a afirmat că Steaua este cea mai bună echipă din ţară, dar i se pun beţe în roate de către Mitică Dragomir şi Mircea Sandu, fiindcă aceştia sunt mituiţi; ştie el de cine. Oricum, a mai adăugat omul de afaceri, aceştia ar trebui schimbaţi de la conducere, căci sunt bătrâni şi cu idei înguste.
Acestea au fost ştirile sportive din această seară. Cu informaţii la fel de interesante vă aşteptăm şi în ediţia viitoare, când veţi afla de ce şi-a luat Becali chiloţii pe dos.
La revedere!
Ptr. Romania-Albania cine se roaga ❓ 🙂
Acum facem un parastas, după tragedia de aseară. 😦
sa le fie de cap 🙂 puturosii nu-s in stare de nimic ,sau poate o fac din cauza ca sunt mituiti ,e posibil orice 🙂
Eu cred că lenea și distracțiile prea dese sunt cele care au dus la această blazare. Orice performanță cere sacrificii, dar fotbaliștii noștri vor doar beneficii. 😦