10 reguli ale devenirii umane…

…în concepţia lui Chesrie Carter-Scott

Regula nr. 1

Vei primi un corp.

Corpul pe care îl primeşti la naştere este unic şi, indiferent dacă îţi place sau nu, este al tău pe toată durata vieţii. Fii de acord cu el, acceptă-l, primeşte-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existenţe pe pământ. Iar ceea ce este important este ceea ce se află inlăuntrul tău, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe. Vei afla acest lucru la sfârşitul lui.

Regula nr. 2

Ţi se vor da lecţii.

Pentru că ai fost trimis în viaţă şi ţi s-a dat un corp, vei primi în continuare şi lecţii. Viaţa este un şir nesfârşit de lecţii din care, indiferent de vârstă, sex, viaţă, timp şi perioade temporale, vei avea de învăţat de fiecare dată. Cu fiecare zi care trece, vei mai avea câte ceva de învăţat. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de câte ceva. Vei fi nevoit să înveţi, vei vrea să înveţi. Iar traversarea acestor lecţii, acumularea de experienţă, dau de fapt sens existenţei tale.

Regula nr. 3

Nu există niciodată greşeli. Doar lecţii.

Încercările, dar şi greşelile, fac parte din lecţiile pe care le ai de învăţat. Victoriile fac parte din lecţii. Experienţele nefericite şi nereuşite fac parte din lecţii. Greşelile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge înţelepciunea spirituală. Este important să-ţi percepi greşelile personale, dar şi pe ale altora ca făcând parte integrantă din procesul de învăţare. Este important să ieşi din ele cu fruntea sus şi cu zâmbetul pe buze – zâmbindu-ţi ţie, zâmbind celorlalţi iertându-te, iertându-i pe ceilalţi, arătând compasiune, arătându-ţi compasiune. Iertarea înseamnă ştergerea datoriilor emoţionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vină. Iertarea nu înseamnă doar o lecţie în plus, ci o lecţie învăţată, un pas uriaş spre ceea ce ţi-ai propus.

Regula nr. 4

Lecţia se repetă până când este învăţată.

Lecţiile sunt repetate până la învăţarea lor completă. Mai mult ca sigur că aşa este. Lecţiile se încăpăţânează să revină ostentativ în viaţa ta până când vei fi capabil să le înţelegi ca atare, până când vei înţelege că o greşeală nu este un capăt de lume, dar cel mult o lecţie. Provocările, problemele, nemulţumirile, toate acestea vor apărea în mod constant în viaţa ta dacă nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Nişte provocări, nemulţumiri, probleme. Lecţii din care ai întotdeauna ceva de învăţat. Eliminarea problemelor înseamnă de fapt acceptarea cauzalităţii şi asumarea propriei responsabilităţi pentru ele. Ca să înveţi o lecţie trebuie să îţi asumi greşelile învăţării ei. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru ele şi pentru ceea ce se întâmplă. Fără să cauţi vinovaţi în jurul tău, fără să găseşti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuală.

Regula nr. 5

Nu încetezi niciodată să înveţi.

Crezi că la un moment dat vei termina de acumulat lecţii şi informaţii. Crezi la un moment dat că ai învăţat tot ce se putea învăţa. Că mai mult de atât nu se poate. Se poate! Întotdeauna vei avea ceva de învăţat. Altceva. Atâta timp cât eşti în viaţa, atâta timp cât ai un trup şi un suflet şi te laşi prins în ritmul vieţii, vei avea de învăţat. Pentru că nu există etapă a vieţii tale din care să nu ai de învăţat. Dacă reuşeşti să fii flexibil, să-ţi conştientizezi punctele slabe, să te desprinzi de obişnuinţa adaptându-te schimbărilor, îţi vei înlesni cu mult procesul de învăţare şi drumul către mulţumirea de sine.

Regula nr. 6

Nu există un “acolo” mai bun decât “aici”.

Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” chiar dacă aşa pare. Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” dacă vrei să fii fericit “acum”. ca să fii fericit în acest moment trebuie să te bucuri de ceea ce ai în acest moment. Trebuie să extragi din ceea ce ai acum ceea ce este mai bun. Trebuie să fii mulţumit de tine însăţi, de punctul în care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai făcut fără condiţionări. “Ceea ce este” aduce mai rapid fericirea decât “ceea ce ar putea să fie”, ceea ce ar putea să fie în altă parte, în alte cicumstanţe, în alte condiţii, lângă o altă persoane, într-un alt timp…

Regula nr. 7

Cei din jurul tău sunt oglinzi care te reflectă pe tine.

Lasă deoparte tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi, de a-i repinge, de a-i iubi, de a-i urî, de a-i ţine la distanţă. O faci într-un mod subiectiv, raportându-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urăşti sau le iubeşti la tine însăţi. Acceptarea de sine (cu felul tău de a fi, de a simţi, de a gândi), aşa cum este sinele tău, este o lecţie pe care trebuie să o înveţi ca să îi poţi accepta pe ceilalţi aşa cum sunt ei.

Regula nr. 8

Doar de tine depinde ceea ce ţi se întâmplă în viaţă.

Ceea ce ţi se întâmplă în viaţă depinde de tine şi doar de tine. Nu este un truism. Alegerea îţi aparţine. Ai la îndemână, la fel ca toţi ceilalţi, resursele necesare pentru a obţine ceea ce îţi doreşti de la viaţă. Startul spre fericire se dă de la aceeaşi linie. Ca să reuşeşti, uneori trebuie să înveţi să şi pierzi, să laşi să plece, să depăşeşti momente, să ai curaj, să îndrăzneşti, să visezi, să-ţi aduci aminte că ai putere, să crezi cu adevărat că destinul tău depinde de tine.

Regula nr. 9

Răspunsurile pe care le cauţi se găsesc de fapt înlăuntrul tău.

Toate răspunsurile pe care le cauţi în jurul tău se găsesc de fapt înlăuntrul tău. Ascultă-te, stai de vorbă cu tine, vezi ce-ţi spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinţe ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai încredere în ceea ce îţi spun toate şi ai încredere în tine. Lasă-le să te inspire. Lasă-le să te transforme. Îti poţi furniza cel mai precis şi corect răspuns pe care l-ai primit vreodată.

Regula nr. 10

Vei uita toate aceste reguli la naştere.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.