Spre dimineaţă, Paul ardea, într-atât era de fierbinte. Doina a reuşit cu greu să-l trezească şi să-i pună termometrul. Avea peste 40° şi a trebuit să ducă muncă de lămurire pentru a-l convinge să meargă la spital . Au mers pe jos, căci până la Spitalul Judeţean nu erau decât câteva sute de metri. Chirurgul Chiriguţ Ioan, sau nea Nelu, cum îi zicea Doina, fusese coleg de echipă cu tatăl fetei şi i-a întâmpinat cu amabilitate, examinând bolnavul imediat. Era intrigat de rana de la picior şi cea de la umăr. Prima se vindecase complet, dar în locul cicatricei pielea se întărise precum o carapace. Şi cea de-a doua se închisese repede, însă în locul pielii se prefigura o pojghiţă solidă. Să fie vorba de o infecţie? Trebuia să-i recolteze sânge pentru analize. Până la aflarea rezultatelor i-a administrat nişte pastile pentru scăderea febrei şi l-a internat într-un salon cu un pat. Doina era îngrijorată şi ar fi vrut să stea cu el, dar nea Nelu i-a spus să-l lase să se odihnească şi să revină după-amiază. Fata l-a sărutat  îndelung pe fruntea încinsă şi a plecat s-o anunţe pe Veronica, care preda la o şcoală  din apropiere. A trebuit s-o liniştească şi să-i spună că nu era decât o gripă minoră. Vor merge împreună să-l viziteze.

După despărţirea de mama lui Paul, Doina s-a gândit că avea timp suficient să ducă mapa cu documente la poliţie. Trebuia să se ţină de promisiunea făcută iubitului ei. La sediul Poliţiei Judeţene a fost primită de comisarul Bud Nicolae, un bărbat  de circa 45 de ani, înalt şi deşirat, care-şi dădea silinţa să fie amabil, însă căruia i-ar fi stat mai bine cu coasa în mână şi un câmp de lucernă în faţă. Doina nu intenţiona să-i dea toate detaliile şi a abordat un aer de inocentă. I-a spus despre dispariţia cadavrului fetei şi găsirea mapei roşii purtată de valuri, după întâlnirea cu comisarul Virgil. Domnul Bud a ascultat atent şi apoi a întrebat dacă s-a uitat la DVD-uri.

– Da, le-am vizionat, neştiind despre ce e vorba, şi mi-am dat seama că e de competenţa poliţiei. Cred că e ceva necurat la mijloc şi ar fi bine să deschideţi o anchetă.

Comisarul zâmbi cu un aer superior în timp ce-şi aprindea o ţigară.

– Am înţeles că sunteţi jurnalistă. Deci ar trebui să ştiţi că e atribuţia poliţiei din Constanţa să se ocupe de acest caz, dacă există aşa ceva. Lor trebuia să le predaţi aceste documente, înainte de a vă urca pe tren.

Doina a răspuns fără să clipească:

– Nu am crezut că e ceva important decât după ce am văzut filmările şi, mai ales, pe Laura. Asta a fost aseară şi, după cum vedeţi, m-am prezentat imediat.

Poliţistul dădu neîncrezător din cap şi zise:

– Nu pot să vă promit nimic până nu mă uit şi eu peste ele. Daţi-mi adresa dumneavoastră şi numărul de telefon. Am să vă contactez eu după ce văd despre ce e vorba. Oricum, dacă e ceva interesant, trebuie să trimit materialul poliţiei din Constanţa. Ceea ce vreau eu să vă rog e să nu faceţi pe detectiva sau să publicaţi articole doar de dragul senzaţionalului. Aveţi răbdare ca poliţia să-şi încheie ancheta, dacă va exista vreuna.

Fata zâmbi şi-l asigură că nu are de gând să se implice în vreun fel. I-a lăsat datele cerute şi s-au despărţit cu promisiunea comisarului că va cerceta cu atenţie documentele. De aici s-a dus la service. Mercedesul ei era gata şi o aştepta să-l ridice. A scris un cec şi s-a urcat la volan. Simţea nevoia să conducă, iar faptul că nu avea carnet nu era suficient ca s-o oprească. A zburat pur şi simplu până la Barajul Firiza, unde şi-a clătit privirea în apa răcoroasă şi a luat o porţie zdravănă de aer nealterat. După o cafea tare, a coborât în oraş şi a parcat în garaj. Din fericire nu a văzut picior de poliţist pe şosea. Veronica era acasă şi o aştepta la prânz. Au ciugulit puţin şi au vorbit mult, apoi au plecat la spital. Paul dormea adânc şi febra îi mai scăzuse. Probabil că i-au dat un somnifer, aşa că s-au aşezat lângă el. Nea Nelu a venit pe la patru cu rezultatele analizelor. Era uluit şi încerca să le explice de ce:

– În viaţa mea nu am văzut aşa ceva! Din fişa lui reiese că are grupa sangvină A2, însă grupa lui de sânge, din care am recoltat azi, nu există! Trebuie să fie o greşeală. O să repetăm analizele mâine şi am să vin cu doctorul Popescu. Dar mai e un lucru care mă îngrijorează. I-am făcut două radiografii, la ambele răni…

Aici doctorul se opri.Veronica avea lacrimi în ochi, iar Doina întrebă, speriată:

– E vreo infecţie? Spuneţi-ne adevărul şi nu ne ţineţi pe jar.

– Cred că va trebui operat .Am găsit câte un corp străin în ambele zone în care a fost accidentat..

– Ce fel de corp?, se miră fata. Doar am curăţat bine ambele răni.

– Nu pot să-mi dau încă seama, dar uitaţi-vă şi voi.

Și le întinse radiografiile. La umăr se distingea o pată mică, rotundă, iar la laba piciorului, o pată lunguiaţă, ca o agrafă.Doctorul le linişti:

– Mâine vom face în plus o radioscopie amănunţită şi poate ne vom lămuri. Până atunci, lăsaţi-l să se odihnească. Se pare că organismul lui duce o luptă grea, dar nu ştim cine sau ce îi e duşmanul. Reveniţi dimineaţă.

Doctorul le-a îmbrăţişat şi le-a invitat afară. Paul dormea încă.