Metamorfoza (VIII)

Primii vizitatori ai zilei în care era programată operaţia lui Paul au fost Doina şi Veronica. Pacientul era pregătit pentru anestezie generală, fiind deja în stare de somnolenţă. Pe la ora 9.00 a venit un brancardier înalt şi roşcat, care, împreună cu asistenta Maricica, l-au urcat pe cărucior, ducându-l apoi în sala de operaţii, unde aştepta o echipă numeroasă de medici români şi străini. Mama şi iubita l-au însoţit până la intrare, încurajându-l mereu. După cum le-a spus nea Nelu, era o intervenţie în premieră deoarece nu se cunoştea natura corpului străin, a pojghiţei solide care-l proteja şi îngreuna accesul la infecţie, precum şi felul cum va reacţiona organismul. În aşteptarea unor veşti bune, femeile s-au aşezat pe canapeaua de la intrare.

A durat două ore până când uşa s-a deschis şi a apărut nea Nelu ca să le liniştească:

– Dragele mele, operaţia a reuşit fără să fie nevoie de o transfuzie, aşa cum ne temeam. Nu am fi ştiut ce grupă de sânge să-i administrăm…

Doina nu s-a putut abţine să nu-l îmbrătişeze, fericită, la fel şi Veronica.

– Şi o să fie bine?…au întrebat ele.

Doctorul le făcu semn în a avea răbdare şi le explică:

– Acum îl coase şi vom urmări evoluţia lui ulterioară. Am eliminat pojghiţa osoasă ce a substituit pielea şi am extras obiectul care ne intriga. Priviţi-l:

Scoase din buzunar o biluţă lucioasă cu diametrul de vreo cinci centimetri;

– Ce este asta?, întrebă Doina. Cum a ajuns acolo?

– S-a format în corpul lui! Este o perlă! Cea mai mare perlă din lume! Am verificat-o cu microscopul şi e sută la sută naturală. Când ai curăţat rana, ai omis un fir de nisip. Suficient ca organismul lui contaminat de scoică să reacţioneze şi să-l înfăşoare într-un strat de carbon protector. La o scoică ar fi durat cel puţin doi ani, dar la el totul e amplificat de mărimea corpului.

Nea Nelu vorbea extaziat şi se vedea pe chipul lui satisfacţia de a fi întâlnit un caz extraordinar de metamorfoză a organismului uman. Femeile însă erau îngrozite:

– Vreţi să spuneţi că fiul meu a devenit un mutant, o ciudăţenie?, întrebă printre lacrimi Veronica.

Doctorul Chiriguţ îşi mai ajustă tonul şi reveni la o voce mai temperată:

– Nu trebuie să vă faceţi griji! Atâta timp cât nu va fi rănit şi infectat nu e în pericol. Doar că trebuie să-l ţinem sub observaţie, cel puţin un timp. E spre binele lui.

Chiar atunci s-au deschis uşile ce au lăsat să iasă targa mobilă pe care era adormit Paul. În faţă era Maricica, din spate o împingea Mircea, brancardierul roşcat, iar în urma lor veneau o droaie de medici şi asistenţi. S-au oprit în salonul lui, unde l-au aşezat în pat. Mircea le-a asigurat că el va fi mereu pe aproape şi că are sarcina să-l ajute la orice oră din zi sau din noapte. Veronica şi-a luat de ieri câteva zile de concediu şi voia să stea până se va trezi fiul ei, dar Maricica le-a sugerat să meargă acasă şi să se odihnească.Va mai dura până la trezire. Astfel că au plecat amândouă şi s-au vorbit să revină spre seară.

Doina avea de mers până la administratorul de bloc pentru a vedea caseta camerei video de la intrarea în casa scării. Acesta, fiind pensionar, era aproape mereu acasă şi s-a oferit bucuros s-o ajute. Își arătă indignarea că s-a întâmplat o spargere în blocul lui şi, în timp ce o servea cu o cafea, se interesă de fiecare amănunt, mirându-se cum de nu a anunţat poliţia. Blocul avea patru scări şi a durat ceva timp până a găsit imaginile de ieri. Au putut vedea cum un individ a aşteptat o bună bucată de timp până a ieşit cineva de pe scară şi a intrat pe lângă el. Unde îl mai văzuse ea pe acel om cu părul acoperit de un fes, dar care lăsa să se vadă câteva şuviţe roşcate? Dintr-o dată a făcut legătura: era Mircea, îngrijitorul lui Paul! A mulţumit în pripă administratorului şi a plecat val-vârtej într-acolo.

Pe la patru după-amiază s-a trezit Paul şi a simţit o sete cumplită. Pe noptieră era un compot de piersici şi o lămâie. S-a ridicat cu dificultate, căci capul îi era greu iar trupul nu-l prea asculta. A luat lămâia şi a sfâşiat-o cu dinţii. Acreala ei l-a mai înviorat şi l-a făcut să se dea jos din pat. Setea persista şi vroia să ajungă la robinet. Nu avea poftă de compotul dulce, ci căută în sertare şi găsi o cutiuţă cu sare. Incet-încet, pas cu pas, a ajuns în baie şi a umplut un pahar cu apă în care a deşertat sarea. A băut-o cu satisfacţie şi a simţit cum prinde puteri. Ar mai fi băut unul, dar nu mai avea sare, aşa că se gândi să se întoarcă la pat şi să cheme pe cineva. Tocmai atunci intră un bărbat în halat albastru şi cu un furtun în mână.

– O, ce bine!, exclamă Paul. Puteţi să-mi aduceţi nişte sare?

– Bineînţeles, zise acesta zâmbind amabil. Dar mai întâi daţi-mi voie să vă conduc la pat. Nu aveţi voie să vă ridicaţi încă.

Se apropie de el ca să-l ajute şi îşi trecu mâna dreaptă pe după gâtul lui, prin spate, iar cu cealaltă îi aplică furtunul în jurul gâtului. Apoi trase cu toată puterea! Victima nu mai avea aer şi la început nu a opus nicio rezistenţă. Ai fi zis că-şi accepta sfârşitul, resemnată. După câteva secunde, şi-a dat seama ce se petrece şi a zvâcnit puternic. S-a împins cu toată puterea pe spate, proiectându-se şi cu mâinile din peretele ce sprijinea chiuveta. Agresorul, care nu se mai aştepta la ripostă, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut peste geamul securizat al duşului, cu Paul peste el, amândoi cu faţa în sus.Geamul s-a fărâmat în mii de particule minuscule ce s-au revărsat pe pieptul lui Paul, pătrunzându-i prin piele. În acel moment a intrat Doina, gâfâind speriată. S-a repezit să-l ridice şi să-l îmbrăţişeze. Brancardierul Mircea zăcea fără să mai mişte, iar din cap i se prelingea o dâră de sânge. Lovitura de marginea inferioară a duşului i-a fost fatală.

3 thoughts on “Metamorfoza (VIII)

      1. Se poate. Mi-aș dori foarte mult să scriu o poveste pentru copii, dar habar n-am cum. 🙂 Probabil că ar trebui să citesc foarte multe povești înainte.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.