Satul Dumbrava nu e mare si ajungi la el pe un drum desfundat,dupa ce ai parasit soseaua,in orasul Livada,jud. Satu Mare.Nu sunt multi locuitori,dar sunt cu totii harnici si devotati pamantului,care le asigura traiul de zi cu zi.Multi fac naveta spre Satu Mare sau in alte orase cu locuri de munca si au reusit sa-si ridice case frumoase,cu dotari corespunzatoare.Tot ei se mandresc ca au singura localitate lipsita de tigani si,in consecinta,recoltele nu sunt dijmuite ca inainte.Au avut si ei probleme de acest gen,dar au pus mana de la mana si i-au ajutat pe tigani sa-si faca o asezare la cativa kilometri de satul lor.

In aceasta localitate izolata s-a nascut,in anul de gratie 1956,Feher Dumitru,un baiat obisnuit si neastamparat,ca toti baietii.Era curios de mic si,de cum a inceput sa mearga pe picioare,umbla mult si incerca sa inteleaga tot ce vedea.Era alaturi de parintii si cei doi frati ai lui,la munca agricola si la cresterea animalelor si isi ajuta cele doua surori mai mici.Mergea la scoala si cand avea timp liber batea campiile si admira natura.Tocmai terminase scoala generala si se bucura de vacanta cand a avut loc accidentul.A vrut sa curete un pom de cuiburile de ciori,s-a dezechilibrat si a cazut de la o inaltime apreciabila.L-au dus la spitalul judetean unde au aflat groazicul diagnostic:fractura de coloana.Va ramane cu sechele severe si nu se va putea deplasa decat cu doua carje.El care nu se satura niciodata sa cutreiere imasurile si sa mane vitele,era condamnat la imobilizare!La durut dar a strans din dinti si nu si-a pierdut speranta.Dupa ce a iesit din convalescenta a plecat la o scoala profesionala speciala pentru tineri cu deficiente fizice,unde a invatat meseria de pantofar.Daca el nu mai putea sa-si foloseasca picioarele ca inainte de accident,macar avea sa faca incaltaminte pentru cei care puteau sa umble.

L-am cunoscut pe Mitru in Baia Mare,unde lucra la un atelier de reparatii incaltaminte.Era in anul 1978.Mi-a facut o pereche de ghete si ne-am imprietenit,doar eram amandoi schiopi.Muncea mult si vorbea putin pe cand mie imi placea dialogul.El ma asculta si,din cand in cand,ma aproba sau dadea din cap.Aveam amandoi cate o garsoniera si ne vizitam deseori.Uneori dadea drumul amintirilor si-mi povestea cu nostalgie din copilaria lui.Alteori gateam impreuna si nu am sa uit cand a facut pentru prima data sarmale.Ca sa nu se desfaca,le-a legat cu ata!Dupa vreo doi ani,Mitru s-a transferat la un atelier mai mare si mai bine amplasat,unde facea si incaltaminte la comanda.Era apreciat de clienti,pentru calitatea lucrarilor sale si castiga foarte bine.Bacsisul era mai mare decat salariul si a reusit sa stranga o suma frumoasa.Am facut fiecare cate o cerere si ne-am cumparat cate un Trabant,adaptat pentru condus cu mana.Eram fericiti,nevoie mare,si ieseam in fiecare sfarsit de saptamana cu un autoturism,prin rotatie.Asa i-am cunoscut si eu parintii si fratii,localitatea lui,iar el pe a mea.Am fost prin multe locuri din Maramures si din Satu Mare si am admirat multe frumuseti.Cu firea lui curioasa si temperamentul lui activ,Mitru a invatat sa intretina el Trabanturile si rareori trebuia sa mercem la vreun service.Tot el mi-a insuflat pasiunea pentru pescuit,boala care m-a cuprins o data cu prinderea primului biban mai acatari.Mergeam la cules de rame groase de pamant,cale de 50 de km,dupa care inca pe atat ca sa ajungem la o balta datatoare de speranta,la Somes sau raul Lapus.Innoptam sub cerul liber sau in masina,daca ploua,veneam uneori cu noroi din cap pana-n picioare,dar nu regretam niciodata.Uneori aveam o recolta buna,cateodata inghetam de frig,alteori ne era ciuda pe pestele cel mare,care a scapat din carlig,aproape de mal.Pescarii ne cunosteau si ne salutau de pe ambele maluri.Au fost timpuri frumoase si erau multi pesti in rauri.

A venit revolutia si lucrurile s-au schimbat.Mitru s-a dus in satul lui lasandu-si garsoniera goala.Din banii stransi si-a ridicat o casa frumoasa,in care sa stea cu sora mai mare,vaduva acum,si cele doua nepoate.Apoi si-a facut o microferma de porci,la care lucra aproape toata ziua.Si-a investit toti banii,dar cand sa culeaga roadele,a intervenit pizma fratilor.Acestia aveau pretentie la pamantul de sub casa,cu tot ce se afla pe el.Tare s-a necajit prietenul meu si,scarbit de aceste pretentii,a lasat totul balta si s-a mutat inapoi,in Baia Mare.Intre timp eu mi-am vandut Trabantul si,din cauza inflatiei,nu am reusit sa-mi iau un alt autoturism.Am mai iesit de cateva ori la pescuit si speram ca totul va reveni la normal.Nu a fost sa fie asa, fiindca intreprinderea mea nu mai avea comenzi si am iesit la pensie.La fel si Mitru.Totul se schimba pe zi ce trece iar noi nu ne regaseam cadenta.Apoi s-a imbolnavit mama,mi-am vandut garsoniera si am revenit la casa parinteasca,sa-i fiu alaturi.Au trecut multi ani de atunci,timp in care am incercat sa dau de Mitru,macar prin telefon,dar nu am reusit.Poate ca s-a inchis in el si a rupt legatura cu lumea.Poate ca am sa-l reantalnesc si o sa ne amintim aventurile noastre.Ceea ce stiu sigur e ca a fost cel mai bun prieten al meu si am avut multe de invatat de la el.