Stau pe-un colț de astru și privesc spre Terra,
Cum se scurge-n ere viața, efemera,
Având beneficiul timpului etern,
Pe pajiști de stele pot să mă aștern.
Noaptea e o clipă, secunda-i o zi,
Am s-adorm un secol, și-apoi m-oi trezi
Să parcurg milenii, să mai sting un Soare,
Fiindcă și în spațiu viața-i trecătoare.
La doi pași de mine, ca idee vagă,
Mă atrage-n forță o Gaură Neagră,
Ocolind strategic, fără ostenire,
Cu o Supernovă am o întâlnire.
Înham bidivii la Carul cel Mare,
Pe Calea Lactee pornesc la plimbare,
Praful de la stele mi se-adună-n barbă,
La rever agățu-mi o Pitică Albă.
Mă urc pe-o Cometă ce dădea din coadă
Și prin Galaxie mai trag o ocheadă.
Viteza-i năucă și Timpul dă-napoi,
Se adună materii, mă simt mai greoi,
Urmează Big-Bangul, geneza primară,
Asist la spectacol, lumină de gală,
Nimic nu-i ce-a fost, sunt doar un gând rătăcit,
Reduc din motoare, mă opresc obosit.
Pământul se-ncheagă și mă pun lângă el,
S-apară Luna… voi mai aștepta nițel.
(nostalgie din 17 – 02 – 2012)
racoltapetru6 