Expresia de pe chipul fetei nu era de natură să-l încurajeze deloc pe tânărul atât de încrezător în el. De unde se așteptase la încântare și cuvinte de uimire, avea de văzut niște ochi temători și expresii de dezaprobare. Degeaba încerca să o înveselească și să o atragă pe canapeaua ce i se părea atât de îmbietoare, Felicia se desprindea mereu din brațele lui și își retrăgea gâtul de sub sărutările insistente.

– Zău așa, măi Simi, da’ ce-ai crezut când m-ai invitat în autobuzul ăsta înfiorător?, îi reproșa tânăra în timp ce-i tempera asaltul drăgăstos.

– Păi nu-ți dai seama? Aici ne putem face de cap fără să ne vadă nimeni. E o noapte ploioasă și toată lumea stă în case luminate, în timp ce noi suntem împreună, avem un culcuș și un acoperiș deasupra capului, ba chiar și o lanternă cu care să-ți admir frumusețea ochilor, râse băiatul orbind-o cu fasciculul puternic.

– Nu vreau să-mi fac de cap într-un loc ca ăsta, rosti înciudată Felicia. Aici au murit oameni și nici nu se cuvenea să intrăm.

– Aaaa, vorbești despre Dani-haiducul, răspunse cu lehamite Simi. Morții cu morții, vii cu vii. S-a dus dintre noi, dar autobuzul a rămas și nici măcar nu era încuiat ca lumea. Precis ne aștepta pe noi, mai glumi tânărul, încercând zadarnic să o înlănțuie pe fata de lângă el.

– Nu-i chiar așa, îi replică ea, în timp ce-i luă lanterna din mână și apoi proiectă lumina pe obiectele din jur. O fi murit el, dar se spune că iubita lui, Letiția, bântuie prin aceste locuri și apără acest autobuz.

– Du-te că glumești!, se burzului tânărul aruncându-se pe canapea. Doar nu crezi în stafii!?

– Tu nu ai crede, după cele întâmplate? Cum crezi că a murit nea Marcel, zilele trecute?

– O fi avut un infarct sau i-a plesnit o venă în cap, de unde să știu eu.

– Ei bine, eu știu, că i-am văzut capul lovit, imediat după ce l-au găsit mort pe vasul de la WC. Iar scaunul fusese furat din autobuzul ăsta, după ce l-a scos din buruieni, împreună cu nea Grigor. Marcel tocmai își ridicase camera de baie și i-a făcut cu ochiul acel vas sofisticat, dar Grigor nu a vrut să descompleteze dotările autobuzului. Vecinul a venit, tot așa, noaptea, l-a desfăcut de aici și apoi l-a montat în baia lui. Poliția crede că s-a lovit, a doua zi, în cădere, dar mulți spun că cineva l-a lovit cu un obiect dur în cap. Și se gândesc la Letiția.

– Povești de babe speriate, o luă peste picior Simi. Femeia aia e moartă și îngropată.

– Așa zici tu și cei care vor să mușamalizeze cazul. Dar iubirea arzătoare nu moare niciodată și se răzbună pe cei care îi pun capăt sau o persiflează. Dani a fost un fel de Casanova, până a întâlnit-o pe Letiția. Călătorea prin țară cu acest autobuz și făcea cuceriri în fiecare oraș, până a ajuns în Sighet. Acolo s-a întâlnit cu iubirea vieții lui, doar că tatăl Letiției era șeful poliției municipale și nici nu voia să audă de această relație. De aceea s-au hotărât să fugă, să se căsătorească pe ascuns și să-și trăiască viața într-o continuă călătorie prin lume. Îți dai seama cât de tare s-a înfuriat tatăl polițist, după care a pus pe urmele lor zeci de echipaje din județ, cu recomandarea neoficială de a-l împușca pe obraznicul june. Aici l-au încolțit și l-au somat să se predea, iar Letiția l-a sfătuit să lase pistolul și să iasă afară cu mâinile sus. S-au sărutat îndelung și ea a promis să-și îmbuneze tatăl și să-l scoată din pușcărie. Numai că, la ieșirea pe ușa autobuzului, zeci de gloanțe s-au abătut asupra lui, ciuruindu-l fără milă. Letiția a ieșit ca o nebună să-l îmbrățișeze și să-i simtă încă o dată buzele fierbinți, după care și-a dus pistolul la tâmplă și s-a împușcat sub ochii îngroziți ai polițiștilor. A fost o scenă terifiantă, despre care nu vorbește raportul oamenilor legii, ci doar șoaptele celor care au văzut și auzit adevărul.

Tăcerea și-a dat mâna cu întunericul o bună bucată de vreme. Tânărul Simi părea afectat de povestea fetei și își căuta cuvintele potrivite pentru a întrerupe fiorii ce-i încercau pe amândoi. Zise, într-un târziu, după ce se ridică în picioare și deschise sertarele unei noptiere:

– Varianta asta nu am auzit-o, dar pare mai impresionantă decât cea pe care o știam eu… Dar ia uite ce-mi văd ochii aici!…

Băiatul, curios și plin de inițiativă, desprinsese cu ingeniozitate fundul unui sertar, de unde căzu o fotografie. La lumina lanternei se putea vedea chipul unei tinere foarte frumoase, cu ochi de zeiță și păr de zână. Felicia se grăbi să o admire și ea, după care exclamă:

– Asta trebuie să fie Letiția! Pune-o la loc și hai să mergem!

– Nici nu mă gândesc, eu am găsit-o, deci a mea va rămâne. O să-i fac o ramă și o pun la capul patului, să visez frumos nopțile.