Stați blânzi să vă explic și nu dați cu piatra, stârniți de titlul care pare plin de cruzime. Eu am avut, timp de mai mulți ani, un animal de companie și un prieten apropiat totodată. Era un pește de uscat vorbitor ce nu suporta apa și pe care l-am numit Pane. Îmi era alături la bine și la rău, deși mă cicălea și mă certa de multe ori, venind cu idei din cele mai trăsnite, susținute cu tărie, mai ales când bea mai multă bere. Prietenii și alte cunoștințe apropiate s-au cam obișnuit cu el și îl tratau cu aceeași înțelegere.

Problema cea mai mare s-a ivit după ce soră-mea a început să studieze Biblia, alături de Martorii lui Iehova, insistând să mă inițieze și pe mine în credința lor. Recunosc că nu sunt un creștin practicant, așa că nu s-au prea lipit de mine citatele din Biblie, dar Pane o asculta cu gura căscată, de ziceai că uita să respire. La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă în mintea lui, dar m-a surprins odată cu intrarea în Postul Paștelui din acest an. Atunci a venit cu o propunere ca o lovitură de trăsnet.

– Prietene, a zis el pe un ton calm și hotărât, am cugetat mult și vreau să-mi faci cea mai mare favoare posibilă. Poți să mă asculți până la capăt, fără să-mi faci istericale premature?

Fiind obișnuit cu idei din cele mai stupide din partea lui, mi-am zis că nu mă poate surprinde mai mult nici de data asta. Așa că l-am asigurat de răbdare deplină la orice elucubrație pe care o va debita.

– Să știi că nu vorbesc din cărți, ci din credința pe care o simt pogorâtă asupra-mi. Am ascultat-o pe soră-ta și mi-am dat seama care-i rolul meu suprem în viață. Se apropie marea voastră sărbătoare de Înviere a Domnului și sunt dator să contribui la mântuirea pe care o meriți. Fiind perioada postului, trebuie să demonstrezi Domnului că ești în stare să-ți sacrifici cel mai bun prieten și să-l mănânci de Buna Vestire, când e dezlegarea la pește. Așa cum se sacrifică mielul în ajunul Paștelui.

L-am privit în ochii mari, să văd dacă nu cumva a zăbovit prea mult în preajma dozelor cu bere, dar se arăta foarte lucid și serios. În mintea mea se învălmășeau o sumedenie de argumente prin care să-i alung prostia asta din cap, dar nu am reușit să-i spun decât câteva.

– Niciodată nu ai venit cu o propunere atât de absurdă și cinică! Cum crezi că aș putea să te omor pe tine, iar apoi să te și mănânc, știind că mestec din prietenul meu cel mai bun?!

– Tocmai prin asta trebuie să-ți dovedești credința în Cel de Sus și în rostul sacrificiului meu. Iertarea ta nu vine doar prin rugăciuni învățate pe de rost și spuse ca o poezie în fiecare zi, ci mai degrabă prin fapte tranșante, care-ți dovedesc încrederea în Dumnezeu, așa cum a făcut Avraam cu fiul său, Isaac.

– Dar Avraam a fost oprit la timp de Domnul milostiv, schimbând sacrificiul cu cel al unui berbec aflat în apropiere.

– Ei bine, eu nu sunt om, ci doar un pește din lanțul trofic, chiar deși-s atipic speciei. Aș putea spune că mi-am trăit viața din plin împreună, iar acum e rândul tău să mergi mai departe. Te implor să-mi asculți ultima dorință și să o faci până la capăt, adică să mă mănânci așa cum făceau unele triburi aborigene din Australia cu cei mai buni prieteni. Sufletul meu se va contopi cu al tău și astfel vom rămâne împreună cât timp mai ai de trăit.

În zadar am încercat să-i schimb decizia lui Pane, a ținut-o pe a lui și a reușit să mă convingă că numai așa îl pot face fericit. Prin urmare, ne-am anesteziat amândoi cu câteva beri, iar eu l-am sacrificat în cadă, plângând și cerându-i iertare. Apoi am trecut prin supliciul tranșării și pregătirii la tigaie. Mâncatul a fost la fel de dureros, deși carnea lui era cea mai gustoasă din care am gustat vreodată. Oftam la fiecare îmbucătură și îmi exprimam recunoștința că am avut parte de cel mai bun prieten, chiar și la propriu. De atunci au trecut două săptămâni, dar nimeni nu i-a observat lipsa. E posibil ca Pane să fii avut dreptate și să trăiască de acum prin mine, pentru că simt cum mă îndrumă din interior.