Primirea Marelui Șef de către Regină a fost făcută cu cele mai înalte onoruri, începând cu ronii amabili care l-au condus cu barca până la corabia Amiral și până la însăși gazda, îmbrăcată într-un costumaș complet alb și afișând un zâmbet cuceritor. De parcă s-ar fi putut ca perfecțiunea să fie și mai perfectă. Bijuteriile sclipitoare, ochii de jar, părul lung și bogat al Zakalei îl făceau pe Relu să creadă că visează, la fel cum o mai făcuse de atâtea ori.

Oaspetele fu poftit să se așeze jos, pe o pernă moale și aurită, în timp ce Regina se așeză în partea cealaltă a unei tăvi cu mai multe cupe și carafe, toate aurite. Două fete drăguțe așteptau cuminți ordinele stăpânei lor, neîndrăznind să-și ridice privirile din pământ. Zakala le făcea semne scurte și ele îndeplineau imediat ordinele, punând în pahare, aducând alte carafe cu băuturi și vase cu mâncare. Au început cu un vin dulce și foarte aromat, dar destul de tare pentru a tulbura mintea și dezlega limbile. Au continuat cu alte băuturi savuroase și mâncăruri delicioase. Astfel au fost inhibate emoțiile lui Relu și dialogul n-a avut nevoie de o altă încurajare.

– Ce a decis Marele Șef al halanilor sau Omul din Stele? Ori ar fi mai simplu să-ți spun Relu?, intră Regina în subiect.

– Da, poți să-mi zici Relu, la fel cum îmi spun prietenii. Asta înseamnă că suntem și noi prieteni acum?

– Depinde numai de tine… Reluuu, zâmbi din nou gazda. Mie poți să-mi spui Zakala. E unicul meu nume și foarte puțini mi se pot adresa doar cu el.

– Îți mulțumesc pentru amabilitate, dar să nu crezi că voi trăda interesele oamenilor mei pentru a-ți câștiga prietenia.

– Nimeni nu-ți cere asta. Dimpotrivă, îi disprețuiesc pe trădători. Dar nici eu nu pot să uit pentru ce am venit, iar semenii mei știu că duc întotdeauna lucrul până la capăt. Mă înțelegi? Vrei ca autoritatea mea să fie știrbită? Să dau dovadă de slăbiciune și să plec cu corăbiile goale, după ce am pierdut atâția luptători?

Zakala se înfierbântă și obrajii i se înroșiră, vrăjindu-l și mai mult pe Relu. Închise pentru o clipă ochii și-și scutură capul, după care rupse tăcerea ce se așternuse:

– Halanii sunt un popor liber și mândru. Nu acceptă să li se impună ceva, dar sunt buni la suflet și dăruiesc din inimă celor care merită. Dacă vrei aur, aș zice să nu ceri, ci să le câștigi încrederea și prietenia. Eu așa am făcut și uite în ce postură am ajuns.

– Aaaa, după ce ai venit de pe planeta aia…

– Pământ…

– Așa cum zici! De ce ai ales să pleci într-un loc străin? Ai fost dezamăgit de oamenii de acolo?

– Într-o anumită măsură…

– Eu zic că ne era scris să ne întâlnim. Avem nevoie unul de altul.

– Crezi asta?, se bucură Relu.

– Sigur că da! Tu ai fost adus să-mi instruiești luptătorii, să faci o armată de neînvins, să cucerim toate teritoriile, să-i supunem pe sălbatici și să-i civilizăm.

– Și apoi ce urmează?, o întrebă Relu, trist. Vei fi mai fericită astfel?

– Fericită sunt și acum, când plănuiesc astfel de victorii. Nimic nu mă va opri… adică nu ne va opri. Mă întrebi ce va urma? Răzbunarea pe care o aștepți de mult!

– Nu înțeleg…

– Vom ataca Pâmăntul și-l vom supune! Le vei arăta semenilor tăi că au greșit și vei ajunge regele lor, aducându-i apoi pe calea dreaptă.

Relu rămase cu gura căscată la cele auzite.

– Tu ești nebună, Zakala! Sau poate că glumești și eu nu-mi dau seama.

Regina râse zgomotos și duse apoi un pahar la gură.

– Ai lăsat vreo dragoste în urmă, acolo?, întrebă ea curioasă. Ai mai iubit pe cineva așa cum mă iubești pe mine?

Bărbatul roși și își căută cu grijă cuvintele.

– Am iubit, dar… iubirile nu se pot compara una cu alta. Fiecare e altfel și intensitatea lor se pierde în timp. Cea mai recentă domină întotdeauna.

– Te ascunzi după cuvinte, Relu, chicoti Zakala. O femeie ca mine nu cred că ai mai văzut și nici dragostea pe care mi-o porți nu poate avea asemănare. Recunoaște.

Relu se făcu că nu a auzit ultimele cuvinte, alegând din priviri niște fructe. Regina le porunci slujnicelor să cânte și acorduri romantice se revărsară din coardele unor instrumente viu colorate.

– Cum faceți voi dragoste, pe planeta aceea?, întrebă tandru femeia.

– Frumos… și foarte plăcut, răspunse emoționat bărbatul.

– Haide, spune-mi, nu te jena.

Relu o privi adânc în ochii-i negri și murmură:

– Ne uităm tandru unul la celălalt, simțim cum inimile ne bat alături, ne auzim răsuflarea precipitată și ne șoptim un „Te iubesc”, din adâncul sufletului. Apoi ne sărutăm prelung pe buze, contopindu-ne parcă într-o singură persoană și plutind pe aripi de vis, mai fericiți și împliniți ca după orice altă victorie sau realizare lumească.

Zakala își lăsă privirea în jos, jenată și cu obrajii înfierbântați. După un timp, reveni cu o altă întrebare:

– Te iubesc? Ce înseamnă asta?

– E legământul sacru pe care-l fac doi îndrăgostiți și care îi leagă până la moarte. Sau așa ar trebui…