Fiecare an se naște cu un semn de punctuație din care poți să bănuiești ce te așteaptă. Când apare cu semnul întrebării, îți poate face surprize de tot felul, bune sau mai puțin bune. Dacă anul vine pe lume în paranteze, se poate deduce că-ți va fi influențat mai mult de cineva din preajmă, iar dacă este inclus în acoladă, mai muți vor fi aceia care vor interveni în viața ta. În schimb, dacă el se ivește cu trei puncte de suspensie, e clar că trebuie să pui umărul din greu pentru a-l duce cu bine până la capăt. Atunci când anișorul e urmat de două puncte, fii pregătit să-ți găsești pe cineva cu care să-l poți duce mulțumitor până la capăt. Anul urmat de un singur punct, poate fi periculos, mai ales către final, iar cel urmat de virgulă nu-ți va aduce împlinirile pe care ți le-ai propus.
De unde știm cu care semn de punctuație ne așteaptă anul cel nou? Ei bine, nimeni nu poate să-ți spună cu adevărat, nici măcar ghicitoarele de profesie. Semnele apar în urma urărilor făcute de cei din jurul nostru, felul și sinceritatea în care îți sunt adresate. Niciodată nu sunt prea multe, dacă răsună din adâncul sufletului.
Anul cel mai bun este acela care se naște cu semnul exclamării, deci și urarea mea este să aveți parte de unul din această categorie! Cu sănătate multă, vigoare deplină, realizări nenumărate, iubire cât cuprinde și voie bună neîntreruptă! Să ne fim aproape și să ne citim reciproc cu sufletul deschis și inima primitoare!

