Top 5 femei inventive

De-a lungul vremii, invențiile au marcat istoria, unele descoperiri schimbând dezvoltarea societății și deschizând noi orizonturi în toate domeniile de activitate. Dacă în majoritatea cazurilor numele care ne-au rămas în memorie sunt ale bărbaților, iată câteva femei inventive care au creat lucruri utile sau celebre:

1. Josephine Cochran – inventatoarea mașinii de spălat vase

În anul 1889, Josephine Cochran spunea: ”dacă nimeni nu are de gând să inventeze o mașină de spălat vase, o voi face eu!”. Și așa a făcut, iar șapte ani mai târziu, la Expoziția Mondială a și prezentat-o.

Josephine Cochran – inventatoarea masinii de spalat vaseDeși era un dispozitiv revoluționar, până în 1950, doar hotelurile și restaurantele au folosit masiv invenția ei, consumatorii casnici așteptând mai bine de jumătate de secol până să consimtă utilitatea aparatului.

2. Marion Donovan – inventatoarea scutecelor de unică folosință

Mamă în perioada baby-boom-ului ce a urmat războiului, Marion Donovan (1917-1998) provine dintr-o familie care avea invenții la activ.

Marion Donovan – inventatoarea scutecelor de unica folosintaNemulțumită de scutecele din material textil, pe care trebuia să le spele după fiecare utilizare, Marion realizează primul scutec aparte folosind o perdea de duș. Mai departe, folosind material absorbant de unică folosință, ea a creat primul scutec ”modern”, în 1949.

3. Ruth Handler – inventatoarea păpușii Barbie

Ruth Handler, co-fondatoare a Mattel, a fost cea care a inventat păpușa Barbie. Numele păpușii vine de la fetița sa, pe care o chema Barbara.

Ruth Handler – inventatoarea papusii BarbieInteresant este că, dacă ar fi o persoană reală, proporțiile lui Barbie ar fi 91-46-96!

4. Mary Phelps Jacob – inventatoarea sutienului

Mary Phelps Jacob – inventatoarea sutienuluiPrimul sutien modern care a fost recunoscut printr-un patent a fost cel realizat, în 1913, de Mary Phelps Jacob. Ea tocmai își cumpărase o rochie de seară pentru un eveniment monden, iar la acea vreme singurul mod de a susține sânii sub rochie era corsetul realizat din oase de balenă. Mary a observat că oasele de balenă ieșeau vizibil prin materialul rochiei, astfel că – folosind două batiste de mătase și o fundă roz – a realizat o alternativă la acest corset.

5. Mary Anderson – inventatoarea primului ștergător de parbriz

În noiembrie 1903, Mary Anderson a primit patentul pentru un dispozitiv care putea curăța zăpada, apa de ploaie și zloata de pe un parbriz, folosind o manetă aflată în interiorul mașinii.

Ruth Handler – inventatoarea papusii BarbieÎn timpul unei vizite la New York, în SUA, Mary a observat că șoferii acelor timpuri erau nevoiți să deschidă ferestrele mașinilor, atunci când ploua, pentru a reuși să vadă drumul. Astfel, ea a conceput un dispozitiv, ca un braț, care să poată fi acționat din mașină, cu ajutorul unui levier.

Sursa: cercetează.com

 

Cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile

Doar pentru că cineva a inventat ceva, nu înseamnă că a fost mulțumit de rezultat sau de modul în care a fost folosită invenția sa. Mai jos aveți cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile.

einstein-oppenheimer

1) J. Robert Oppenheimer/Albert Einstein – bomba atomică

J. Robert Oppenheimen, directorul laboratorului Los Alamos în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este creditat cu invenția bombei atomice, însă aceasta n-ar fi fost posibilă fără munca lui Albert Einstein.

În ciuda asocierii sale cu formațiuni de stânga, Oppenheimer a salutat oportunitatea de a juca un rol în eforturile de război. Ulterior, însă, a ajuns să aibă sentimente incerte în legătură cu bomba atomică. „Nu am niciun fel de remușcare în legătură cu fabricarea bombei… În legătură cu felul în care am folosit-o, înțeleg de ce s-a întâmplat așa și apreciez noblețea cu care oamenii cu care am lucrat au luat decizia. Dar nu am sentimentul că s-a procedat corect. Ultimatumul dat Japoniei a fost plin de platitudini pioase… guvernul nostru ar fi trebuit să fii spus lumii și Japoniei cu mai multă claritate ce înseamnă bomba”, a spus el.

Einstein s-a exprimat mai puțin echivoc. Ani mai târziu el a spus că regretă semnarea scrisorii pentru președintele Roosevelt, în care cerea să sprijine cercetarea privind reacțiile nucleare în lanț și folosirea acestora ca o armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. „Dacă aș fi știut că nemții nu vor reuși să producă o bombă atomică, nu aș fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul.

2) Mikhail Kalashnikov – AK47

Kalashnikov a dezvoltat pușca semi-automată care îi poartă numele pentru arma rusă, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce a fost martor la moartea a numeroși soldați, fiind la rândul său rănit în bătălie. Destinată a fi o armă simplă ce poate fi făcută ieftin cu ajutorul mijloacelor de producție în masă disponibile la acea dată, Kalashnikov, care a murit în 2014, a trăit să vadă cum arma sa este, în rândul pistoalelor-mitralieră, responsabilă de cele mai multe morți din istorie.

„Mă tot întorc la o întrebare. Dacă arma mea a luat atâtea vieți se poate ca eu… un credincios ortodox, să fiu de vină pentru aceste morți, chiar dacă sunt inamicii mei?”, a scris el într-o scrisoare pentru un cleric rus.

3) Bob Propst – spațiile cubice de birou

În timp ce lucra pe postul de consultant pentru Herman Miller, în anii 1960, Bob Propst i-a făcut cunoștință Americii cu birourile deschise, dar și cu spațiile cubice destinate unui singur angajat. Scopul acestora a fost să le ofere angajaților cu experiență un spațiu mai „flexibil și fluid”, după cum a explicat el pentru New York Time în 1997.

Companiile au privit invenția sa drept o metodă de a economisi bani. Propst a ajuns să-și urască invenția, catalogând-o drept o „nebunie monolitică”.

4) Kamran Loghman – sprayul cu piper

Kamran Loghman a lucrat pentru FBI în anii 1980 și a ajutat la transformarea sprayului cu piper într-o armă. El a fost, de altfel, cel care a scris manualul de folosire a acestuia pentru ofițerii departamentului de poliție.

În urma incidentului de la Universitatea din California, din 2011, când polițiștii au folosit sprayul colorat într-un portocaliu deschis împotriva a ceea ce New York Times a descris a fi „protestatari docili”, Loghman a rupt tăcerea. „Nu am mai văzut până acum o utilizare atât de inadecvată a unor agenți chimici”, a spus el.

5) John Sylvan – capsulele de cafea

Invenția lui Sylvan a făcut posibilă apariția unor branduri precum Nespresso sau Tassimo. Capsulele de cafea le-au permis la milioane de oameni să-și ia „doza” de nicotină cu ușurință. „Uneori mă simt prost că am făcut asta. Este ca o țigară pentru cafea, un mecanism de livrare a unei substanțe ce provoacă dependență”, a spus el în urmă cu câțiva ani.

Sursa: Mental Floss