Când ți-e lumea mai dragă

Boitor mai zăbovi puțin în pat, după ce se trezi din somn. Căută instinctiv telecomanda de pe noptieră și porni televizorul, tocmai când se spunea horoscopul. După câteva minute, în dormitor intră nevasta, atrasă probabil de sunetele care arătau că bărbatul nu mai dormea.

– Scoală, somnorosule, că soarele a răsărit de mult, iar pe la amiază va fi prea puternic să culegi cireșelea alea, îi zise femeia ca un mic reproș.

– Nicio grijă, Ileană, că azi o să fie o zi perfectă. Am avut o grămadă de vise frumoase care mă fac să fiu optimist.

– Eeee, de-ar fi să ne luăm după vise… răspunse nevasta dând din mână a lehamite.

– Stai așa, că nu-i numai asta. Chiar acu’ mi-a prezis și Nety că voi primi niște bani, mă vor vizita niște prieteni buni și se va lăsa cu petrecere.

– Păi ea zice aproape mereu numai de bine pentru toți. De când te încrezi tu în vorbele ei?

– Dar și în horoscopul din ziar mi se anunță o zi deosebită, plină de bucurii. Și ai văzut chipul lui Iisus pe care l-am găsit în cartoful tăiat aseară. E clar că dă fericirea și peste mine, iar dacă dă peste mine, dă peste amândoi. Parcă mă simt și mai tânăr, mai viguros și încrezător.

– Dacă zici tu… să dea Domnul! Că sănătatea-i înainte de toate, iar celelalte or veni când le-o fi vremea, cugetă Ileana trebăluind prin cameră.

Boitor dădu învelitoarea deoparte și se ridică în capul oaselor, căutându-și din ochi papucii. După ce își strecură picioarele în ei și se săltă cu vioiciune din pat, dădu să iasă în pas alert afară. Doar că nu mai reuși, prăbușindu-se ca fulgerat, fără respirație. Ileana se sperie cumplit, începu să țipe și să-l scuture, sperând că-i ceva trecător. În cele din urmă, a alertat vecinii și au sunat la 112. Medicul venit cu salvarea a constatat imediat decesul, ca urmare a unui infarct major. Proaspetei văduve nu-i venea să creadă și tot murmura:

– Tocmai azi?! Doar visase atât de frumos, astrele îi erau favorabile, chiar și Iisus i-a zâmbit dintr-un cartof… Nu înțeleg cum s-a putut să moară. Tocmai azi…

Aşteptând Învierea

E ultima zi din Săptămâna Patimilor şi tot românul credincios este ocupat cu pregătirile pentru cea mai mare sărbătoare religioasă: Paştele. Cât ar fi el de strâmtorat pune deoparte câte un ban, renunţă la alte cheltuieli şi caută să aibă câte puţin din tot ce e tradiţional pe masă.

Chiar acum am intrat şi eu în casă, după ce m-am chinuit mai bine de o oră să jupuiesc un ied. E prima dată când fac cu mâna mea acest lucru; până acum se ocupa cu asta Lică, dar a murit în iarnă, în urma unui infarct. Recunosc că nu am asomat animalul de sacrificiu şi a trebuit să mă încurajez cu un pahar de palincă, înainte de a-i tăia beregata. Spre deosebire de miel, iedul nu tace în timpul sacrificării şi ţi se rupe sufletul când îl auzi behăind.

Dar să trec peste acest moment trist şi, până se încălzeşte cuptorul, să aştern câteva rânduri, ca o spovedanie online, înainte de Marea Înviere. Că aşa se obişnuieşte pe la noi, şi nu numai, să ne curăţăm de păcate prin post şi Împărtăşanie. Se mai obişnuieşte să se etaleze într-un coş de răchită, tot ce ai pregătit mai bun şi mai frumos, pentru ca duminică dimineaţă să fie duse la biserică pentru sfinţire. Nelipsită este şunca de porc afumată şi fiartă, cârnaţii afumaţi, ouă roşii, caş, ceapă verde şi, bineînţeles, sticla cu vinul destupat. Umplutura de miel e un preparat relativ nou pentru Maramureşul pe care îl cunosc.

Până se termină slujba de Înviere, e un prilej potrivit pentru mulţi dintre credincioşi de a trage cu ochiul la celelalte coşuri cu bucate, pentru ca mai târziu să poată comenta cu anturajul lui, despre bogăţia sau sărăcia expusă de cei dimprejur. Asta e firea omului şi nici o sărbătoare nu-i poate înfrâna plăcerea de comaraţii şi bârfe. Poate că şi de aceea se străduieşte fiecare să aibă de toate pe masă, măcar de Paşti şi Crăciun.

Problemă va fi cu cei care nu ştiu să se înfrâneze şi, puşi în faţa bunătăţilor, se va îmbuiba cu mâncare şi băutură până o să-i facă rău, unii ajungând la urgenţă. Căci pentru unii sărbătorile sunt un prilej de excese.

Voi, care citiţi aceste rânduri, sunt sigur că nu faceţi parte dintre ei, altfel n-aţi avea timp să le parcurgeţi! De aceea vă urez să vă bucuraţi din toată inima de această măreaţa sărbătoare religioasă şi să ieşiţi din ea mai puri şi mai întăriţi! Iar ca desert vă ofer câteva epigrame care vă garantez că nu vă vor face indigestie:

Mielul de Paşte

– Ce mai faci tu, mielule?

– M-am scumpit măi, domnule,

Şi cum leafa ţi-e “subţire”

Mă vei mânca… din privire.

.

Mielul de Paşte

Pe aşa o sărăcie

Să tai miel e fudulie

Că şi el are mândrie

Şi se vinde pe-altă glie.

.

Ouă înroşite

Puica s-a emancipat:

Gata cu oul stresat!

Dar şi preţul aşa-i creşte

Că, de jenă… se-nroşeşte.

.

Împărtăşanie

Vinul de cuminecare

Mi-l prescriu impetuos,

Dar în cantitate mare,

Că sunt tare păcătos.

PAŞTE FERICIT!!!