Parodie la o poezie (2)

Fețele dragostei

( parodie de Lucian Perța)

M-ai întrebat, cititorule, cât de mult iubesc
Poezia și eu ți-am arătat nemărginirea.
Pentru ea și pentru epigramă simt că trăiesc,
Pe colinele lor mi-e iubirea.

Mi-am ales cuvintele cu mare grijă
Din fondul principal de cuvinte al limbii române,
Să fie sentimentelor poetice strajă,
Sperând că prin poezie în suflet îți vor rămâne.

Dar n-a fost așa, tu ai crezut adeseori
Că doar niște pioni sunt cuvintele mele
Pe o tablă de șah pe care se joacă în nori
Cei cu capul în nori și în stele.

Poezia mea e de fapt ca o fetiță care
Visează pentru alții, pentru cei ce asta nu pot,
Noaptea rază de stea, ziua rază de soare,
Și, cum spunea doamna profesoară Milaș, fiind peste tot.

Știu sigur că tu, cititor, o vei găsi
Și-i vei gusta ființa și eleganța,
Nu mă descurajez, nu e departe aceea zi
Că, iată, acum a găsit-o și Perța!

Din ”Graiul Maramureșului”, 6 aprilie 2021

Fețele dragostei

Munti Cu V

M-ai întrebat cât de mult te iubesc,
Iar eu ți-am arătat cel mai înalt munte,
Nu știam atunci că nu-ți plac înălțimile
Și-l vei alege pe cel cu dragostea cât o colină.

Mi-am cules din codri sentimentele rănite
Și le-am semănat pe necuprinsul oceanului,
Dar, când am vrut să o ofer altui suflet,
Am fost refuzat, pe motiv că nu știe să înoate.

Am clădit o altă iubire, printre nori,
Nici aceasta nu a avut parte de căutare,
Cu argumentul că norii aduc cu ei furtună
Și, adesea, provoacă inundații.

Iubirea mea și-a schimbat mereu fața,
A fost, pe rând, în razele de soare,
În adierile răcoroase de vară
Sau în stelele nopților senine.

Nu m-au descurajat refuzurile repetate,
Sunt sigur că există undeva o ființă
Care are o dragoste cu același chip
Și în același moment de potrivire.