BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* O mașină accelerează brusc pe autostradă, trece peste balustradă, ricoșează dintr-un copac, cade de pe o stâncă și, la un moment dat, se oprește în flăcări. Un alt automobilist îl întreabă pe șoferul nevătămat:
– Ce faci? Ești beat?
– Bineînțeles! De ce? Ai crezut că sunt cascador?
* Bărbatul bun iubește și pe nevasta altuia!
Ăla rău, nici pe a lui…
* Ofertă ”last minute” senzațională: 6 zile gratuit pe Litoral!
Transport cu trenul, trei zile dus, trei zile întors!
* Azi-dimineață, trei femei se băteau pe stradă.
Am ieșit așa în chiloți și m-am băgat între ele, să creadă lumea că se bat pentru mine.
* Mult respect ardeiului gras, care recunoaște că-i gras și nu dă vina pe glandă.
* Un gentleman adevărat nu se îmbată, el face intoxicație etilică… că doar nu a citit aceleași cărți ca toți bețivii.
* Dragul meu, ori de câte ori văd florile astea, îmi amintesc de ochii tăi!
– Cum așa, dragă? Chiar așa ochi frumoși am?
– Nu, se numesc ochiul-boului.

* Caut o relație de la distanță, de aproape nu mă suportă nimeni!
* Studiile arată că 99% din ăia care se aruncă de pe clădiri înalte se răzgândesc până jos.
* – Profesore, am așa o impresie că fiul meu va pica examenul cu dumneavoastră!
– Pui pariu pe 10 000 că-l ia?
* Multă lume cheltuie o căruță de bani ca să facă înconjurul lumii… Eu beau un pahar de vin și lumea se învârte cu mine.
* Soțul către soție:
– Știi bancul cu Ionuț?
– Nu.
– Io nu-ț’ mai dau bani.
* N-am văzut niciun ateu care să refuze liberele primite de sărbătorile religioase!
* Eu cred că de 1 Aprilie ăștia ne vor anunța că a fost o păcăleală cu Corona Virus.
* Acest virus a fost inventat de o femeie: fotbalul este anulat, barurile sunt închise, cu amicii nu te poți vedea, stăm acasă doar lângă femeie.
* Pentru cei care încă vă plimbați aiurea pe străzi și nu stați în casă, a zis Iisus că anul acesta, de Paște, nu mai coboară el, urcați voi…
* Pentru cei singuri: aveți grijă pe cine băgați în casă aceste zile…
S-ar putea să rămâneți 14 zile împreună!
* Este mult mai sănătos ”să dai în mintea copiilor” câteodată, decât ”în mintea prostului” pentru totdeauna…
* Acum e momentul de mers cu colindul…, că–i toată lumea acasă.
* Ardă-l soarele de coronavirus!
Nu mi-a mai fost așa frică să tușesc în autobuz de anu’ trecut… când aveam diaree.
* M-ați înnebunit cu panica asta! Am cerut ”făină igienică” la magazin.
* Situația se agravează!
Nu se știe cât va dura starea de urgență…
Eu zic să vă cumpărați și brad.
* La ce tip de carantină trebuie să ajungem ca să fie interzisă emisiunea Acces Direct?
* – Mergi la înmormântare mâine?
– Nu, nu merg.
– Bă, eu mă duc…, știi vorba aia: ”Nu te duci, nu-ți vine…”
– Asta e valabilă la nunți, idiotule!
* Astăzi, la ora 23, ieșim toți pe balcoane să cântăm: ”De-aș mai duce-o pân’ la toamnă…”
* Măi, ăștia au spus să ne spălăm bine… nu să mâncăm bine. Ați omorât magazinele!
* Vreau să-l găsesc pe ăla care de Revelion și-a pus dorința ca în 2020 să stea cât mai mult cu familia.
* Coronavirus – sfatul electricianului: Dacă nu respecți izolarea, vei avea parte de împământare!
* România e de luni în stare de urgență. Până acum, nu a fost în stare de nimic.
* Iooaii, dezastru! Ajung acasă și ce-mi văd ochii?
Muierea ștergea clanțele de la uși cu pălinca mea de prună!
* De când se spală toată lumea pe mâini de 20 de ori pe zi, peștii din Dunăre au început să aibă gust de Palmoliv!
* Primul deces din Rusia cauzat de coronavirus.
Pacientul avea însă și alte afecțiuni: la autopsie i-au găsit un glonț în ceafă.
* Pentru cei care doresc senzații tari, organizăm plimbări cu IZOLETA!