Nu cred că există om care să nu colecționeze ceva, uneori fără să-și dea seama. Începând de la banalele șervețele și ajungând la pietre în diverse culori și forme, culese din locurile prin care i-au purtat pașii. Unii se remarcă prin miile de timbre strânse în albume consistente, alții prin nenumăratele sticle de vin rar și scump, în funcție de posibilități și oportunități. Cei mai bogați „colecționează” bani în conturi sau la saltea, iar donjuanii adună în palmares cât mai multe cuceriri amoroase. Multimilionarii cumpără zeci de autoturisme clasice sau moderne, locuințe din cele mai luxoase, situate în locuri exotice ori în orașe suprapopulate. Cei mai modești se mulțumesc cu capace de bere și etichetele de pe diferite feluri de cumpărături.

Nici eu nu am făcut excepție, începând chiar din fragedă copilărie. Îmi amintesc că am început prin colecționarea cutiilor de chibrituri, golite de tata, care era un împătimit fumător, iar brichete nu se găseau pe atunci. Am adunat câteva sute, cărora le atașam un chibrit ars la capăt și îmi închipuiam că sunt tancuri într-un război pe care îl conduceam ca unic general. Văd că unii conducători de astăzi fac la fel, se joacă folosind tancuri adevărate și sacrificând fără să clipească mii de vieți nevinovate.

Au urmat alte colecții de care mă atașam și pe care le schimbam după cum mă afectau noile pasiuni. La internat eram mai mulți care strângeam foile din staniol ale bomboanelor de pe brad, presându-le între paginile unui caiet. Apoi, când am început să dispun de ceva bani, umblam prin toate tutungeriile bucureștene pentru a cumpăra poze cu actori români și străini, prin care îmi impresionam colegii, mai ales dacă era vorba de actrițe frumoase și celebre. Nici de atracția filateliei nu am scăpat, dar recunosc că nu a ținut mult, fiind o pasiune costisitoare și pretențioasă. În schimb am adunat mii de reviste și cărți de șah, rusești și românești, alte reviste cum ar fi „Cinema” sau „Flacăra”, almanahuri și cărți de beletristică de nu-mi mai încăpeau în bibliotecă. Tare m-am supărat când mi-am dat seama că mama a folosit revistele „Magazin” ca să ațâțe focul pe timpul iernii.

Jocurile de tot felul a fost o altă pasiune costisitoare pentru mine, dar voiam să-mi fac astfel cât mai mulți prieteni cu care să-mi petrec timpul. Începând de la „Piticot” și continuând cu mai multe cutii cu cuburi, „Nu te supăra frate”, rummy, scrabble, domino, cărți de joc, table, șah… de ziceai că la mine e un magazin de profil. Rând pe rând s-au rătăcit aproape toate sau le-am dăruit altor copii de vârstă potrivită, iar eu am început să adun plăci de vinil, casete cu muzică (peste o sută) și videocasete cu filme (peste două sute), până mi-am umplut rafturile pe care le aveam în garsonieră. Atunci au apărut CD-urile și DVD-urile, pick-upul și casetofonul mi s-au defectat, iar filmele de pe casete nu mai aveam pe ce să le revăd. Mi-au mai rămas cărțile pe care le-am mai primit înapoi de la cei cărora le împrumutasem. Oricum, biblioteca tot plină e, mai ales că am completat-o cu volume noi, primite sau cumpărate în ultimele trei decenii.

Nu pot să uit perioada când vânam autografele maeștrilor de șah din București, în anii de școală profesională. O zi memorabilă a fost când, pe o revistă de șah, am primit semnătura multiplului campion național de atunci, Florin Gheorghiu, pe care-l admiram foarte mult. A fost foarte amabil și mi-a strâns mâna, zicându-mi: ”Te-am văzut cum joci la clubul ITB și mi-a plăcut. Îți recomand ca, în loc de autografe, să aduni medalii. Sunt mai greu de obținut, dar îți aduc mult mai multe satisfacții”. De atunci nu am mai cerut autografe și am încercat să-i urmez sfatul, adunând câte trofee s-a putut. Nu au fost multe, din motive mai mult sau mai puțin subiective, dar le păstrez și acum în vitrină, cu mult drag și dulce nostalgie. Astăzi, mai adun amintirile frumoase și le revăd adesea în gând. E ultima și cea mai frumoasă colecție, de fapt o colecție despre colecții.