Poveste cu un canar şi o tigaie

A fost odată ca niciodată un procedeu de verificare a toxicităţii a materialului din care este fabricată o tigaie pentru prăjit. Procedeul era următorul: se lua tigaia şi se punea la încălzit pe foc, fără nici o substanţă în ea. Deasupra tigăii, la o înălţime suficient de mare, astfel încât căldura să nu fie simţită, se atârna o colivie cu un canar. În acest mod, vaporii de aer ridicaţi din tigaia ce se încălzea pe foc ajungeau la canar, dar fără să fie calzi. Însă substanţele pe care le emana metalul la căldură ajungeau în colivie.

La anumite tipuri de tigăi, canarul murea. Explicaţia: canarul este o pasăre extrem de sensibilă la substanţele toxice din aer. Când este pe foc, un metal se descompune. Evident, la o anumită temperatură. Însă această temperatură de prag contează foarte mult. Este normal ca, dacă tigaia lăsată pe foc fără nimic în ea un timp îndelungat, să se ardă şi să se descompună chiar până la a se face scrum. Însă în cazul gătitului, există materiale la care temperatura de prag nu este niciodată atinsă.

În zilele noastre, povestea nu mai este spusă niciodată. Şi nici pusă în practică de către producători. Însă, din fericire, există asociaţii care se ocupă cu acest lucru şi care trag un semnal de alarmă.

Dintre toate tipurile de tigăi folosite astăzi în bucătăriile noastre, cele mai practice ni se par a fi cele din teflon, pentru că ele au un strat antiaderent care împiedică mâncarea să se lipească de ele. Însă acest avantaj aduce cu sine un mare minus: tigăile sunt toxice. Într-un interval de două, până la cinci minute deasupra focului, stratul de teflon de pe o tigaie se descompune, emanând substanţe toxice care sunt puse de mult în strânsă legătură cu boli cum ar fi cancerul, dar şi alte afecţiuni.

Una din substanţele toxice din componenţa teflonului se numeşte ammonium perfluorooctanoate, şi este cunoscută sub denumirea de C-8. Această substanţă se mai găseşte şi în alte produse, sub denumirea de teflon sau nu: în varul lavabil cu teflon (de exemplu în România este vopseaua Savana cu teflon), în detergentul de rufe care nu lasă petele să adere la ţesătură, în materialele care nu lasă murdăria să adere la ţesătură.

Substanţele toxice din componenţa teflonului sunt absorbite în organism în trei moduri, prin inhalare, prin piele şi prin ingerare, o dată cu mâncarea gătită în vasul de teflon. Cel mai grav la ora actuală este faptul că din ce în ce mai multe vase şi ustensile pentru gătit sunt acoperite cu teflon.

Pentru că firmele producătoare de vase din teflon aduc în faţă numai avantajele, iată o listă de motive pentru renunţarea la teflon:

1. Vasele de teflon sunt scumpe şi se strică repede. Chiar şi întreţinute corect, îşi modifică forma în timp de la căldură.

2. Vasele de teflon se zgârie.

3. Mâncarea gătită la cuptor nu se prinde de tigaie, din orice material ar fi acesta.

4. În cazul aluaturilor gătite la cuptor (prăjituri, etc.), orice vas pregătit corespunzător (uns cu margarină/tapetat cu făină, etc.) face faţă provocării în mod admirabil.

5. Există pe piaţă şi alte tipuri de vase de gătit decât cele din teflon.

Alternative la tigaia de teflon (în ordinea crescătoare a toxicităţii):

1. Vasele din sticlă termorezistentă tip Jenna. Sticla nu se descompune în nici un mod la gătit.

2. Vasele ceramice.

3. Vasele de fontă.

4. Vasele de oţel inoxidabil.

5. Vasele de aluminiu, deşi şi aluminiul se descompune şi poate cauza probleme în aceeaşi arie: cancer, tumori, etc., este de preferat în faţa teflonului.

Nu alegeţi în bucătăria, în casa şi în viaţa dumneavoastră substanţe care sunt descoperite recent. Preferaţi-le pe cele care au fost lângă om sau în natură de zeci de mii de ani, şi ale căror efecte sunt bine cunoscute.